X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Federația de Box i-a premiat pe cîștigătorii anului 2016 (FOTO, VIDEO)

25 ian. 2017,, 16:50   Sport
6991 0

Cei mai buni sportivi, antrenori și arbitri ai anului 2016 au fost decorați de Federația de Box a Moldovei.

Președintele Federației de Box, Vasilii Chirtoca, le-a înmînat premii celor mai buni reprezentanți ai boxului moldovenesc într-o atmosferă festivă la „Gala laureaților” care a avut loc astăzi, 25 ianuarie, relatează NOI.md.

Cel mai bun boxer al anului trecut în categoria „Adulți” a fost recunoscut Vasile Belous, care a cîștigat medalia de bronz la turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Din nefericire, el a cedat în fața concurenților în lupta pentru licența olimpică și nu a putut să repete succesul anului 2012, atunci cînd s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Londra. De asemenea, reamintim că Belous a devenit campion al Moldovei la cel de-al 69-lea campionat republican, învingîndu-și rivalii din categoria de greutate de pînă la 69 kg. „Sper că ciclul olimpic care s-a început va aduce mai multe succese. Trebuie să muncim, atunci le vom reuși pe toate”, a spus cu optimism Belous după ceremonia de premiere.

Antrenorul emerit al Moldovei Petru Caduc a fost recunoscut ca fiind cel mai bun în viziunea Federației de Box. În afară de propriul premiu, el a împărtășit, de asemenea, succesul discipolilor săi Vitali Belous și Egor Bejenaru. Într-un interviu oferit reporterilor el a vorbit despre starea echipei, precum și despre cea mai mare dezamăgire din anul trecut. „Avem o echipă foarte bună, ordonată. Din păcate, băieții noștri nu au reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice. Vasili Belous și Alexei Zavatin au luat premii în turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice, ceea ce a fost o mare realizare. Puțin nu ne-a ajuns pentru a ajunge la Jocurile Olimpice, dar acest lucru va fi un mare stimulent în lupta pentru participarea la Jocurile Olimpice din 2020”, a menționat Caduc.

Printre tinerii boxeri cel mai bun a fost declarat Egor Bejenaru. În anul trecut sportivul din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, a cîștigat o medalie de bronz la Campionatul European pentru juniori în categoria de greutate de pînă la 64 kg. La turneul care a avut loc la Anapa, pe malul Mării Negre, sportivul nostru a cedat în fața viitorului campion Iskerhan Madiev din Georgia.

Chișinăuianul Constantin Ursu a fost numit cel mai bun printre juniori. El a cîștigat o medalie de argint la campionatele europene din anul trecut în categoria de greutate de pînă la 57 kg. În duelul final al turneului care a avut loc în Ungaria el a cedat în fața irlandezului Edward Donovan.

În categoria „Elevi” a fost decorat Vladislav Gudzi. Originarul din Tiraspol a devenit în 2016 cîștigător al Campionatului European în rîndul elevilor născuți în 2002-2003, în categoria de greutate de pînă la 59 kg. În calea spre medalia de aur el a reputat o victorie asupra boxerului român Angelo Bambala, ucraineanului Evgeni Lupenko și italianului Giacomo Miceli.

De premiul pentru munca remarcabilă în ring s-a învrednicit arbitrul de categoria internațională Anatoli Kaigorodov. Înmînîndu-i premiul, șeful Federației de Box a menționat meritele lui, inclusiv la Olimpiada din 2008 de la Beijing, unde Kaigorodov a servit duelul decisiv în categoria supergrea.

Anunțînd numele cîștigătorilor, Vasili Chirtoca a ridicat problema îmbunătățirii infrastructurii pentru boxeri. „Este timpul pentru construcția unei săli multiprofil, cu o capacitate de 6-8 mii de persoane. Noi ar trebui să avem posibilitatea să găzduim turnee internaționale. Pentru că dacă noi doar plecăm undeva, atunci sîntem apreciați în mod corespunzător”, a spus Chirtoca.

Reamintim că în cadrul precedentei manifestări „Gala laureaților 2015”, cel mai bun boxer în rîndul adulților a fost declarat Dmitri Galagoț. Anul trecut Galagoț a devenit campion al Moldovei în categoria de greutate de pînă la 64 kg. Ca și de această dată, cel mai bun antrenor a fost declarat Petru Caduc, care a antrenat mai multe generații de boxeri excepționali.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?