Moldova şi Estonia intenţionează să-și extindă cooperarea în domeniul agriculturii, să majoreze volumul comerţului reciproc şi să realizeze proiecte investiţionale comune, comunică MOI.md.
Acest fapt s-a discutat în cadrul întrevederii ambasadorului Moldovei în Estonia, Inga Ionesii, cu ministrul Afacerilor Rurale al Estoniei, Tarmo Tamm, pentru a analiza oportunități de cooperare, a stabili acţiunile prioritare comune pentru dinamizarea cooperării moldo-estoniene în domeniul complexului agroindustrial.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Moldovei în Estonia, părţile au apreciat relaţiile strînse de colaborare stabilite între ministerele de profil din ambele ţări şi au convenit asupra efectuării unui schimb de vizite la nivel de miniştri pentru impulsionarea dialogului bilateral.
În context, a fost abordată participarea delegaţiei Republicii Moldova la forumul agricol Mare Balticum, care se va desfăşura în perioada 18-20 aprilie 2017 la Tartu şi la care ţara noastră este anual reprezentată.
Ediţia curentă a forumului va fi dedicată dezvoltării rurale şi va fi una specială, dar pentru Moldova prezintă un interes aparte în contextul preluării de către Estonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului curent, astfel oferind participanţilor un cadru favorabil de comunicare cu factorii de decizie din UE, precum şi oportunitatea familiarizării cu practicile europene din domeniu.
În cadrul discuţiilor, Inga Ionesii a exprimat interesul Republicii Moldova de a prelua cele mai bune practici estoniene în domeniile asigurărilor agricole, medicinii veterinare, dezvoltării rurale şi animalier, pentru transpunerea directivelor şi recomandărilor europene în contextul implementării Acordului de asociere.
Părţile au discutat, de asemenea, posibilităţile de sporire a volumului schimburilor comerciale, prin promovarea reciprocă a produselor autohtone pe pieţele ambelor state, precum şi oportunităţi de lansare a proiectelor comune pentru atragerea investiţiilor, în special din ţările nordice.
În cadrul întrevederii au fost lansate discuţii privind donarea de către Estonia a unor echipamente tehnice Republicii Moldova destinate prelucrării deşeurilor animaliere.
хахахахха...очень смешно..а сотрудничать будут все 5 фермеров эстонии?! там населения то 100 человек осталось-все в ЕС унитазы чистят!! никого нет вообще!
Moldova este o tara agricola, de aceea trebuie sa se investeasca si sa fie atrasi cat mai multi finantatori in acest sector, ca tot mai multi agenti economici sa-si ridice nivelul produselor la cerintele Uniunii Europene.
Cu cat mai multe investitii in agricultura cu atat creste posibilitatea de a dezvolta acest sector si de a creste exporturile in Uniunea Europeana, intarind si mai mult piata de baza a R.Moldova
Apoi dezvolatati agriculutura stimati ministri, deoarece Dodon a prmis la acest capitol sa se implice in raport cu Rusia, dar vad ca sia bagat piciorul si face planurile geopolitice a Moscovei.
Adăuga comentariu