Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

„Hot Line” pentru o migrație sigură a recepționat un număr record de apeluri

23 ian. 2017,, 13:10   Societate
3084 0

Serviciul „Linia fierbinte” (Hot Line”) pentru o migrație sigură a recepționat 100 de mii de apeluri.


Patru din cinci cetățeni care au apelat la serviciul „Linia fierbinte” s-au arătat interesați de chestiunile privind prevenirea traficului de ființe umane. Serviciul telefonic activează pe lîngă Centrul Internațional „La Strada”, relatează NOI.md.

Majoritatea celor care au apelat, ca regulă, manifestă interes pentru chestiunile legate de prevenire a traficului de ființe umane. Circa 80 la sută dintre cetățeni au sunat anume din aceste motive. Încă 7 la sută au solicitat asistență pentru presupusele victime ale traficului de ființe umane. Consultanții Serviciului „Linia fierbinte” au răspuns la întrebările cetățenilor, acordîndu-le asistență calificată în problemele, care îi preocupă cel mai mult pe migranți în interiorul țării și din afara ei.

Subiectul angajării în alte țări continuă să fie unul dintre cele mai actuale pentru migranții noștri. Astfel, cetățenii care doresc să se angajeze în Israel pot beneficia de consultații pe marginea procedurii de selectare. Acest lucru a devenit posibil în 2012, cînd a fost semnat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din Moldova în anumite sectoare din Statul Israel. Timp de patru ani peste 5 mii de cetățeni ai Moldovei au putut obține un loc de muncă în Israel.

Linia fierbinte pentru o migrație sigură activează pe lîngă Centrul Internațional „La Strada” din 2001. Aceasta poate fi accesată formînd numărul 0 800 77777 (pe teritoriul Moldovei apelurile sînt gratuite). Apelurile din străinătate sînt recepționate la numărul de telefon +373 (22) 23 33 09.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?