Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ce îndemnizații vor fi oferite refugiaților în Moldova?

21 ian. 2017,, 16:30   Societate
6733 1

Cuantumului ajutorului bănesc acordat beneficiarilor de protecție internațională în anul 2017 va constitui 795 de lei lunar, adică 15 la sută din salariul mediu prognozat pe economie (5300 de lei), transmite IPN, cu referire la un proiect de decizie care urmează să fie aprobat de Guvern.

Proiectul este elaborat în contextul angajamentelor asumate de către Republica Moldova în acest sens, inclusiv celor prevăzute în Acordul de Asociere. Angajamentele în cauză stipulează dreptul beneficiarilor de protecţie internațională la ajutor bănesc, în limitele disponibilităților financiare ale statului, dacă, din motive obiective, aceștia sunt lipsiți de mijloacele de existență.

Ajutorul bănesc se stabilește pentru o perioadă ce nu depășește șase luni şi se acordă lunar solicitantului din contul alocațiilor Ministerului Afacerilor Interne prevăzute pentru anul în curs.

Pentru a beneficia de ajutorul bănesc, persoana depune cererea respectivă la autoritatea competentă pentru străini. Fiecare cerere depusă se examinează în mod individual. Din practica ultimilor ani, din totalul solicitărilor, decizii privind acordarea ajutorului au fost adoptate în 70% de cazuri.

De remarcat, că în anul 2016, au fost depuse doar cinci cereri de solicitare a ajutorului bănesc (comparativ cu 53 de solicitări în anul 2015), fiind aprobate doar două dosare.

Ajutorul bănesc acordat beneficiarilor de protecție internațională este nerambursabil.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?