Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dodon: După alegeri, vom denunța Acordul de asociere (VIDEO)

17 ian. 2017,, 16:00   Politică
9962 16

Șeful statului, Igor Dodon, a reiterat astăzi, în cadrul întrevederii cu Vladimir Putin, că optează pentru anularea Acordului de asociere RM-UE, informează NOI.md.

Declarația a fost făcută în contextul discuțiilor despre posibilitatea reluării cooperării comercial-economice dintre Moldova și Federația Rusă.

„Desigur că ne-am dori să fie reluate relațiile economice bilaterale astăzi și acum. Noi înțelegem că ceea ce a fost distrus ani de zile nu e posibil să fie soluționat într-o zi. Sîntem pragmatici și înțelegem că este Acordul de asociere cu UE. Eu m-am pronunțat în repetate rînduri împotriva acestui acord, el nu a adus niciun avantaj Moldovei, am pierdut piața rusă și, oricît de ciudat ar părea, volumul exportului în UE a scăzut. Nu exclud că după alegerile parlamentare, dacă PSRM va obține majoritatea parlamentară, acest acord va fi anulat”, a menționat Igor Dodon.

Vladimir Putin și-a expus și el punctul de vedere la acest subiect, precizînd că soluții pot fi găsite.

„Cred că vom reuși în cele din urmă să redeschidem piața rusă pentru produsele moldovenești, dar trebuie să pornim de la realitățile politice interne ale Moldovei. Cunoaștem competențele Guvernului, ce intră în atribuțiile președintelui, conform Constituției, dar vom lucra și cu Guvernul, și cu președintele, sîntem pregătiți pentru acest lucru. Multe vor depinde de faptul cum Moldova își va construi relațiile cu UE, avînd în vedere Acordul de asociere, care a intrat în vigoare. Aici pentru noi există anumite riscuri, analogice celor cu care ne-am ciocnit după semnarea unui document similar între Ucraina și UE. Aici putem face ceva în format trilateral, dacă, desigur, partenerii noștri europeni și Republica Moldova vor dori acest lucru”, a afirmat Vladimir Putin.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?