Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Ziua Națională a Culturii va fi sărbătorită cu fast în întreaga țară (DOC)

13 ian. 2017,, 14:30   Societate
2252 0

Ziua Națională a Culturii va fi sărbătorită în întreaga țară prin intermediul unui șir de acțiuni dintre cele mai diverse. Spectacole, expoziții, concerte se vor da în toată Moldova pentru a promova patrimoniul cultural, relatează NOI.md.

Bibliotecile din Chișinău vor organiza mai multe expoziții, ateliere și cenacle dedicate culturii naționale și marelui poet Mihai Eminescu.

Teatrele din capitală, dar și cele din țară vor prezenta publicului larg spectacole dedicate la fel lui Mihai Eminescu. Astfel, pe 15 ianuarie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul „O viață altfel scrisă în sfînta firii carte…”, cu începere de la ora 12.00.

Teatrul „Alexei Mateevici” va desfășura spectacolul „Nu credeam să învăț a muri vreodată”, care va începe la ora 18.00. Tot în această zi, la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți va avea loc spectacolul „Dialoguri moldave”.

Luni, 16 ianuarie, în incinta Muzeului Național de Istorie va fi lansa expoziția „Personalități ale culturii naționale”, ce va cuprinde fotografii din colecția Muzeului. Tot atunci, la Muzeul Național de Artă va fi vernisată expoziția „Cu gîndul la Paul”.

Secția cultură Cahul va organiza o expoziție de cărți poștale din perioada interbelică și postbelică la Muzeul de Istorie și Studiere a Ținutului Natal din Slobozia Mare, raionul Cahul. La Teatrul Muzical-Dramatic „B.P. Hașdeu” din Cahul va avea loc spectacolul „Teatrul este poezia sufletului”.

Casa de Cultură din Pîrlița, Ungheni, va organiza un spectacol muzical cu participarea tuturor colectivelor artistice din raion. Această sărbătoare națională va fi marcată și în municipiul Bălți, unde va fi vernisată expoziția „Instituții de cultură – bogăția spirituală a municipiului Bălți”.

Un eveniment la fel de important se va produce pe 17 ianuarie la Palatul Republicii din capitală, acolo unde va avea loc Gala de premiere a laureaților premiilor Ministerului Culturii pentru anul 2016.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?