X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Filarmonica din Hamburg a fost deschisă în mod oficial (Foto)

13 ian. 2017,, 00:00   Externe
2917 0

Filarmonica din Hamburg, menită să îmbogățească acest oraș hanseatic cu o atracție de renume mondial, a fost inaugurată miercuri în prezența oficialităților, după mai mulți ani de amânări și o investiție de zece ori mai mare decât se estimase.


"A fost o naștere dificilă, însă au adoptat copilul", a declarat plin de satisfacție primarul din Hamburg, Olaf Scholz, evocând reacția celor 1,7 milioane de locuitori ai orașului la finalizarea edificiului, care a costat 789 de milioane de euro, conform Agepres.

De la deschiderea pentru public în urmă cu opt săptămâni, Filarmonica de pe Elba, alintată "Elphie", a atras o jumătate de milion de vizitatori, fiind vândute deja cele 500.000 de bilete disponibile pentru evenimente planificate până în vară.

Cancelarul Angela Merkel și președintele german Joachim Gauck urmează să participe în această seară la concertul inaugural din impunătoarea sală proiectată de firma de arhitecți elvețieni Herzog & de Meuron.

Situată la extremitatea unui chei de pe Elba, Filarmonica, cu o înălțime de 110 metri, este construită pe structura unui fost depozit, de la care s-au păstrat doar pereții exteriori din cărămidă. Deasupra a fost înălțată o structură de sticlă al cărei vârf imită forma valurilor.

Edificiul, al cărui cost s-a ridicat la de peste de 10 ori suma estimată inițial (77 de milioane de euro), nu a fost scutit de controverse, construcția riscând la un moment dat să fie abandonată din cauza unui conflict între autoritățile locale, arhitecți și firma de construcții Hochtief.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?