X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Lumina solară energizează celulele imunitare

27 dec. 2016,, 04:00   Externe
2676 0

Petrecînd mai multă vreme în aer liber, la soare, ne-am putea ajuta celulele imunitare să ajungă mai ușor la germenii patogeni, pentru a-i distruge.

Se știa deja că lumina soarelui permite organismului sa producă vitamina D, care ține la distanță un mare număr de boli. Această vitamină este necesară în prevenirea astmului, cancerului mamar și depresiei. Însă acum s-a constatat că, prin expunerea la lumina solară, celulele T vor deveni mai capabile să intervină mai repede în sensul găsirii și distrugerii microorganismelor patogene pătrunse în interiorul corpului.

Recent, la Universitatea Georgetown din SUA, s-a descoperit un alt mare avantaj al luminii solare, total diferit de beneficiile binecunoscute ale vitaminei D. Astfel, lumina albastră (la niveluri nu prea mari) determină celulele T să se miște mai rapid, să intervină mai prompt, permițând organismului să combată mai eficient eventualele invazii bacteriene. Celulele de tip T sunt primele despre care s-a aflat că răspund la lumina solară, prin accelerarea activității proprii.

Lumina solară activează peroxidul de hidrogen, care deschide o cale de semnalizare pentru celulele T. Acest compus este eliberat în mod natural de către celulele albe ale sângelui, atunci când este identificată o infecție în organism, în scopul uciderii bacteriilor. Lumina albastră provenită de la Soare sau de la lămpile anume concepute este mai sigură decât razele ultraviolete (ele fiind necesare pentru a produce vitamina D, dar dăunătoare la o expunere în exces a pielii).

Unele dintre rolurile atribuite anterior vitaminei D în îmbunătățirea imunității ar putea fi datorate nou descoperitului mecanism. Celulele T trebuie să se activeze grabnic spre a-și face treaba, pentru a ajunge la locul infecției și a orchestra un răspuns. Până acum nu se știa că lumina solară activează celulele care au un rol cheie în asigurarea imunității, prin intensificarea activității lor.

În viitor, terapia cu lumină albastră ar putea fi oferită diferiților pacienți, pentru a le stimula imunitatea și astfel a le susține sănătatea. În zilele scurte ale sezonului rece ar trebui să nu pierdem niciun prilej de a ieși în aer liber. Soarele fortifică imunitatea. Să ne bucurăm de lumina sa, ori de câte ori avem prilejul!
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?