X 
Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1682

A început repartizarea medicamentelor pentru bolnavii de hepatită

22 dec. 2016,, 08:53   Societate
2775 0

Ministerul Sănătăţii a început repartizarea medicamentelor pentru tratamentul a peste 3 mii de pacienţii bolnavi de hepatită cronică B, C, D şi ciroză hepatica în cadrul Programului naţional pentru combaterea hepatitelor.

Ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, a spus miercuri, în cadrul vizitei de lucru la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă", unde a avut loc repartizarea preparatelor farmaceutice, că "dacă pînă în prezent erau incluşi în tratament antiviral pentru hepatita cronică virală circa 200-300 de pacienţi, atunci pentru 2017 au fost procurate medicamente care să trateze peste 3000 de bolnavi".

Potrivit ei, "statisticile medicale arată că pacientul se tratează în aproximativ 8-12 săptămâni, eficacitatea acestor medicamente fiind de 90%".

Ministrul a menţionat că pînă în prezent, 1,2 mii de pacienţi au depus dosarele la Comisia specializată a Ministerului Sănătăţii, iar 1000 deja au fost examinate. Prin urmare, marea majoritate a bolnavilor care au solicitat tratament antiviral asigurat de stat vor beneficia de medicamente gratuite şi asistenţa medicală începînd cu ianuarie 2017.

După finalizarea procesului de includere a bolnavilor în tratament antiviral, Ministerul Sănătăţii va demara o nouă achiziţie de medicamente, din mijloacele financiare prevăzute în acest sens pentru anul 2017.

"În prezent, numărul pacienţilor cu hepatite cronice şi ciroze de etiologie virală, înregistrate în total pe ţară, este de circa 15,4 mii de bolnavi cu HVC cronică, 28,1 mii de bolnavi cu HVB cronică şi 1,8 mii bolnavi cu HVD cronică", a declarat Ruxanda Glavan.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, costul medicamentele constituie 35 mil. lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий