Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Jumătate din mâncarea de pe Glob ajunge la gunoi. Consumăm resurse importante degeaba

12 ian. 2013,, 09:00   Externe
3880 0
Foto: foodclub.ru
Aproape 2 miliarde de tone de alimente, adică jumătate din mâncarea de pe Glob, ajung la gunoi, arată un raport prezentat de BBC News.

Potrivit cercetătorilor, risipa se produce din cauza condiţiilor precare de depozitare, termenelor stricte de expirare, ofertelor promoţionale din magazine şi a lipsei de educaţie a cumpărătorilor.

Acelaşi studiu arată că până la 30% din legumele din Marea Britanie nu au fost recoltate din cauza aspectului lor.

Doctorul Tim Fox, şef pe probleme de mediu şi energie din cadrul Institutului de Inginerie Mecanică din Marea Britanie, spune că nivelul de risipă este „ameţitor”. Cea mai mare risipă se înregistrează în SUA şi Europa.

„Resurse precum pământul, apa şi energia sunt consumate în mod nejustificat” explică Tim Fox.

Cantităţi imense de apă (până la 550 miliarde metri cubi) sunt utilizate pentru producerea unor alimente care nu ajung să fie consumate.

Cererea de apă în producţia de alimente ar putea atinge 13 trilioane de metri cubi anual, până în 2050.

Până în 2075, Naţiunile Unite prognozează că pe Glob vor exista cu trei miliarde de oameni în plus decât în prezent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?