scenariu

Diacov a spus ce scenarii ne pot aștepta la prezidențiale
6 feb. 04:00  
Diacov a spus ce scenarii ne pot aștepta la prezidențialeDacă partidele politice nu vor renunța la ambiții și nu se vor așeza la masa de negocieri în scopul găsirii unui candidat comun, atunci și la prezidențialele din acest an vom avea același rezultat ca și la prezidențialele din 2020. Opinia aparține fostului deputat și lider al PDM, Dumitru Diacov.
Ce scenarii posibile sînt prevăzute pentru sezonul de încălzire care vine
25 aug. 2023,, 14:30  
Ce scenarii posibile sînt prevăzute pentru sezonul de încălzire, care vinePlanul de acțiuni pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023 – 2024 a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Planul ia în calcul trei posibile scenarii. Primul se referă la situați în care nu vor exista limitări de gaze naturale livrate de Gazprom către Moldovagaz. Cel de-al doilea scenariu vize
Cillian Murphy spune că scenariul Peaky Blinders se apropie de finalizare
10 oct. 2022,, 23:00  
Cillian Murphy spune că scenariul „Peaky Blinders” se apropie de finalizareActorul Cillian Murphy, care l-a interpretat pe personajul principal Thomas Shelby din serialul TV Peaky Blinders, a vorbit despre lucrul la un film cu același nume. Cuvintele sale sînt citate de NME.
Au fost numite scenariile posibile pentru dezvoltarea situației în Ucraina
25 aug. 2022,, 16:30  
Au fost numite scenariile posibile pentru dezvoltarea situației în Ucraina Jurnalistul The Guardian Dan Sabbagh a enumerat cinci scenarii posibile pentru evoluția situației din Ucraina în următoarele șase luni. Acestea au fost expuse în articolul său publicat într-un ziar britanic. Conflict atonic Potrivit primului scenariu, conflictul din Ucraina se va prelungi cel puțin încă
Kissinger despre cele trei rezultate posibile ale războiului din Ucraina
1 iul. 2022,, 10:45  
Kissinger, despre cele trei rezultate posibile ale războiului din UcrainaFostul secretar de Stat al SUA, unul dintre cei mai autoritari experți în domeniul geopoliticii, Henry Kissinger, într-un interviu acordat The Spectetor, a descris trei rezultate posibile ale războiului din Ucraina, vorbind despre cine va vea de cîștigat cel mai mult în fiecare dintre opțiunile posibile, rela
SUA văd trei scenarii posibile pentru război în Ucraina
30 iun. 2022,, 15:30  
SUA văd trei scenarii posibile pentru război în UcrainaPreședintele rus Vladimir Putin încă mai are dorința de a prelua cea mai mare parte a Ucrainei, iar SUA văd trei scenarii posibile pentru desfășurarea acestui război. Acest lucru a fost declarat de șeful serviciilor de informații americane Avril Haynes, citat de Sky News, relatează RBC-Ucraina. „Continu
Analiză CNN Cele trei scenarii posibile prin care războiul se poate termina
16 iun. 2022,, 11:14  
Analiză CNN: Cele trei scenarii posibile prin care războiul se poate terminaRăzboiul din Ucraina a ajuns într-un „punct critic” ce ar putea hotărî rezultatul, pe termen lung, al acestei confruntări militare, se arată într-o analiză CNN în care sînt citate mai multe surse militare și din serviciile de informații americane și occidentale, notează Digi24. Momentul se dovedește a fi d
Evenimentele din Moldova fac parte dintrun mare scenariu al Occidentului de a curăța sfera de influență a Rusiei Opinie
19 iul. 2021,, 19:55  
Evenimentele din Moldova fac parte dintr-un mare scenariu al Occidentului de a curăța sfera de influență a Rusiei. OpinieEvenimentele care au avut loc în Moldova, precum și mai devreme în Ucraina și Armenia, fac parte dintr-un scenariu amplu al Occidentului numit "curățarea sferei de influență a Rusiei". Această opinie a fost exprimată de către jurnalistul, politologul Ernest Vardanean, în cadrul emisiunii "Mecanismul de acț
Declarație Alegeri după scenariul Maiei Sandu nu vor fi
31 mar. 2021,, 14:10  
Declarație: "Alegeri după scenariul Maiei Sandu nu vor fi"În Republica Moldova nu vor avea loc alegeri după scenariului Președintelui Maia Sandu, iar în cel mai bun caz, alegerile parlamentare anticipate pot avea loc doar în septembrie-octombrie. Despre aceasta a declarat fostul președinte al Republicii Moldova, Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor
Șapovalov sînt cîteva scenarii de acțiune a Maiei Sandu
25 dec. 2020,, 10:30  
Șapovalov: sînt cîteva scenarii de acțiune a Maiei SanduUn expert a analizat care dintre variantele evoluției evenimentelor politice din țară va alege noul președinte al Moldovei, Maia Sandu, pentru a obține desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Teoretic, în Moldova sînt posibile două variante de dezvoltare a evenimentelor politice după ce Maia Sandu
Un membru al Comisiei de la Veneția critică dur scenariile pregătite de PAS privind dizolvarea Parlamentului
15 dec. 2020,, 10:38  
Un membru al Comisiei de la Veneția critică dur scenariile pregătite de PAS privind dizolvarea ParlamentuluiExpertul în drept, membru al Comisiei de la Veneția, Nicolae Eșanu, a criticat dur scenariile prezentate de către deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, privind dizolvarea Parlamentului. Într-o postare pe Facebook, Eșanu s-a arătat indignat de faptul că PAS și Maia Sandu încearcă în mod conștient să încalce preved
În Belarus a fost lansat scenariul Maidanului
11 aug. 2020,, 16:14  
În Belarus a fost lansat scenariul MaidanuluiÎn Belarus a fost lansat scenariul Maidanului. Opinia aparține deputatului în Parlamentul Moldovei din partea Partidului Socialiștilor, politologului Bogdan Țîrdea și a fost exprimată pe pagina sa de pe rețelele de socializare, menționînd că principalele momente se văd cu ochiul liber: 1. Occidentul nu recuno
Cum va evolua situația politică pînă la alegeri Ce răsăpuns a dat Dodon
4 iun. 2020,, 07:40  
Cum va evolua situația politică pînă la alegeri. Ce răsăpuns a dat DodonSituația politică din R. Moldova poate evolua pe calea a patru scenarii, a opinat șeful statului, Igor Dodon. El a menționat, în cadrul emisiunii „Contrapunct” de la Sputnik Moldova, că cel mai probabil actualul Guvern nu va fi demis și în Parlament va rămîne o majoritate clară. „Dau acestui scenariu 50%”, a
Trei scenarii de evoluție a situației politice din Republica Moldova
13 mai. 2020,, 07:30  
Trei scenarii de evoluție a situației politice din Republica MoldovaCurtea Constituțională ar avea rolul cheie, dacă se formează o nouă majoritate parlamentară și dă jos Guvernul Chicu. În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, președintele Igor Dodon a vorbit despre posibile scenarii în bordul politic. Dodon a vorbit despre neclarități constituționale, dar și despre fapt
Președintele a numit 3 posibile scenarii de dezvoltare a situației politice
21 feb. 2020,, 10:45  
Președintele a numit 3 posibile scenarii de dezvoltare a situației politiceȘeful statului consideră că există trei scenarii posibile de dezvoltare a situației politice din țară. El a vorbit despre ele în cadrul următoarei ediții a platformei video "Președintele răspunde". Primul scenariu, în opinia lui Igor Dodon, este că totul va rămîne așa cum a fost pînă acum. "Adică, guvernul, î
Declarație Zelenski este doar un actor însă autorul scenariului încă nu este cunoscut
5 iun. 2019,, 18:30  
Declarație: Zelenski este doar un actor, însă autorul scenariului încă nu este cunoscutDeclarațiile președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, sînt greu de evaluat, deoarece el este doar un actor care își înterpretează rolul, dar cine a scris scenariul pentru el încă nu se știe. Această opinie a fost exprimată de către analistul militar-politic israelian Jacob Kedmi în cadrul emisiunii "Drep
Alegeri 2019 Cele 4 scenarii PDM privind noua guvernare
11 mar. 2019,, 10:10  
Alegeri 2019. Cele 4 scenarii PDM privind noua guvernareBlocul electoral ACUM DA PAS își menține poziția de a nu colabora cu niciunul dintre cele trei partide care au acces în noul Parlament, care a fost validat sîmbătă de Curtea Constituțională. Totodată, Partidul Democrat are pregătite patru scenarii de formare a noii majorități legislative. Despre planurile for
Dodon Există patru scenarii postelectorale legale și unul nelegal
28 feb. 2019,, 07:41  
Dodon: Există patru scenarii post-electorale legale și unul nelegalPreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care este considerat și liderul neoficial al Partidului Socialiștilor, spune că, teoretic, ar putea exista patru scenarii „pozitive de coalizare în legislativ și unul nelegitim”, transmite IPN. Referindu-se la cele legitime, președintele spune că pot fi următoarele
Tkaciuk Situația din Moldova se va încinge este posibil un scenariu spontan
5 iul. 2018,, 15:40  
Tkaciuk: Situația din Moldova se va încinge, este posibil un "scenariu spontan"Mark Tkaciuk, fost ideolog al Partidului Comuniștilor, fost consilier al președintelui Vladimir Voronin, doctor în istorie, nu exclude punerea în aplicare a unui „scenariu spontan“, pe fondul agravării situației din republică. În opinia lui, situația din țară se va încinge de ambele părți, deoarece regimul nu
Cameron despre noile sequeluri ale Avatarului
24 apr. 2018,, 02:27  
Cameron, despre noile sequeluri ale „Avatar”-uluiRegizorul american James Cameron a spus că scenele din următoarele părți ale „Avatar”-ului sînt gata. Lansarea celui de-al doilea și celui de-al treilea film este programată pentru 2020 și 2021, comunică Deadline Hollywood. Cameron a spus că lucrează la noile filme concomitent, "sărind mereu de la unul la
Opinie Demisia lui Tănase poate fi privită ca parte a unui scenariu
15 mar. 2018,, 08:50  
Opinie: Demisia lui Tănase poate fi privită ca parte a unui scenariuDemisia fostului ministru al justiției, Alexandru Tănase, poate fi privită ca parte a unui scenariu. Această opinie a fost exprimată de invitații emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN. Fostul vicepremier Victor Stepaniuc consideră că demisia fostului ministru
Cîştigătorii concursului de scenarii care vor obţine finanţare din partea statului
11 aug. 2017,, 17:10  
Cîştigătorii concursului de scenarii, care vor obţine finanţare din partea statuluiVineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Moldova a prezentat rezultatele concursului pentru finanţarea scenariilor. Conform acestora, dintre cele 22 de dosare depuse au devenit cîştigătoare 16. Suma totală destinată pentru învingători constituie 5 mil. lei,
Se va repeta în Moldova scenariul din România
2 feb. 2017,, 09:30  
Se va repeta în Moldova scenariul din România?Deşi în Republica Moldova există un proiect de lege privind amnistia fiscală, care i-ar scăpa de răspundere pe o bună parte din foşti şi actuali funcţionari, ce nu-şi pot justifica averile, moldovenii, cel mai probabil nu vor prelua experienţa României, care protestează de mai multe zile împotriva iniţiativei
Scenariu nou în cazul morţii lui George Michael
18 ian. 2017,, 01:00  
Scenariu nou în cazul morţii lui George MichaelGeorge Michael începuse să ia "droguri tari" în ultimii ani, a spus Andros Georgiou, respingînd totodată posibilitatea ca artistul să se fi sinucis, conform Agerpres. Poliția britanică a informat că autopsia efectuată este neconcludentă și că așteaptă rezultatele altor teste pentru a determina cu exactitate
Trei scenarii pe care mizează moldovenii din diasporă
22 noi. 2016,, 11:52  
Trei scenarii pe care mizează moldovenii din diasporă Obiectivul avocaților mandatați de alegătorii moldoveni de peste hotare, în procesul contra CEC-ului, este să convingă instanța de judecată că le-au fost încălcate drepturile, notează NOI.md. Despre acest lucru a anunțat unul dintre reprezentanței diasporei, Dumitru Vicol, stabilit cu traiul la Lo
Acesta e scenariul care va scoate lumea în stradă
3 aug. 2016,, 01:17  
Acesta e scenariul care va scoate lumea în stradă? Jurnalistul Igor Volnițchi, susține că a încercat să afle răspuns la întrebarea: Ce a avut în vedere Renato Usatîi cînd a declarat că Vlad Plahotniuc i-ar fi spus că ar intenţiona să facă ceva în această toamnă şi că acest ceva va scoate lumea în stradă?, transmite NOI.md “Pînă mai ieri mă gîndeam
Poveste despre Rusia Trei scenarii pentru Siria
23 sep. 2015,, 19:00  
Poveste despre Rusia: Trei scenarii pentru Siria Rusia isi intareste prezenta militara in Siria si, potrivit unor ultime informatii, intentioneaza sa deplaseze un contingent de aproximativ 2.000 de militari. In acest context, administratia americana a decis o modificare a strategiei sale si sa livreze armament insurgentilor sirieni, pentru ca acestia s
Un scenariu apocaliptic pentru Rusia
9 sep. 2015,, 19:00  
Un scenariu apocaliptic pentru Rusia O escaladare a conflictului din Donbas ameninta cu introducerea de noi sanctiuni, dintre cele mai dure, impotriva Rusiei, in special impunerea unui embargou pe exportul de petrol, scrie publicatia Gazeta.ru, intr-un articol ce dezvaluie cine va avea de castigat, cat va pierde Moscova si ce vor face autor
Referendum grec Trei scenarii pentru Atena
2 iul. 2015,, 21:00  
Referendum grec: Trei scenarii pentru Atena La 5 iulie, grecii sunt chemati la urne in cadrul unei consultari populare privind acordul Atenei cu creditorii interntionali. Miercuri seara, premierul Alexis Tsipras i-a indemnat pe greci sa respinga conditiile impuse Atenei de institutiile financiare in schimbul unui nou plan de salvare. In opini
Trei posibile scenarii care au stat la baza ultimatumului Premierului Gaburici
8 iun. 2015,, 16:10  
Trei posibile scenarii care au stat la baza ultimatumului Premierului Gaburici Anunțul făcut de Premierul Gaburici despre faptul că va pleca din funcția de Premier, dacă nu este demisă conducerea Procuraturii Generale, BNM și CNPF, ar putea avea la bază trei posibile scenarii. Despre aceasta scrie comentatorul Denis Cenuşă în „Observatorul Politic”. După cum relatează TRIBUNA,
Țîrdea despre posibile scenarii în cazul lui Leancă
19 feb. 2015,, 16:05  
Țîrdea despre posibile scenarii în cazul lui Leancă Deputatul socialist Bogdan Țîrdea sugerează că după tensiunile din ultimele zile dintre Iurie Leancă și Vlad Filat, primul ar putea să adere la Partidul Liberal sau să se alăture fostului premier Ion Sturza. Opinia a fost exprimată în cadrul unui articol publicat pe blogul său, informează NOI.md. Pa
Poroșenko Nu voi admite scenariul transnistrean în estul Ucrainei
21 noi. 2014,, 01:00  
Poroșenko: Nu voi admite scenariul transnistrean în estul Ucrainei Președintele Ucrainei, Piotr Poroșenko, a declarat, că nu va admite scenariul transnistrean în estul Ucrainei. Liderul de la Kiev se află într-o vizită la Chișinău, la invitația omologului său moldovean, Nicolae Timofti. "Republica Moldova și-a reconfirmat sprijinul ferm pentru păstrarea suveranității și
Putin Scenariile revoluțiilor colorate nu vor funcționa în Rusia
23 iul. 2014,, 01:24  
Putin: Scenariile "revoluțiilor colorate" nu vor funcționa în Rusia În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al Federației Ruse, președintele Putin a declarat că scenariile "revoluțiilor colorate" nu vor funcționa în Rusia. Potrivit acestuia, practic permanent se întreprind tentative de "a agita" situația social-politică din țară și se acționează în aceste cazuri di
Klaus a propus să împartă Ucraina după scenariul Cehoslovaciei
10 iul. 2014,, 01:43  
Klaus a propus să împartă Ucraina după scenariul Cehoslovaciei Fostul președinte ceh Vaclav Klaus își oferă serviciile în rezolvarea crizei din Ucraina. În special, politicianul își propune serviciile de "mediator în procesul inevitabil de divizare al Ucrainei". El a declarat acest lucru în cadrul unei dezbateri despre criza din Ucraina, care a fost organizată la Praga
Expert Scenariul îngenuncherii Kievului începe să semene tot mai mult cu cel aplicat în Moldova
22 mai. 2014,, 14:52  
Expert: Scenariul îngenuncherii Kievului începe să semene tot mai mult cu cel aplicat în Moldova Analistul politic Nicole Negru este de părere că Moscova a început să pună în aplicare un scenariu similar celui din regiunea transnistreană în estul Ucrainei. Într-un articol publicat de politicon.md analistul opinează că autoritățile ruse încearcă să blocheze apropierea Ucrainei de NATO și UE prin aceleaș
scenariu
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991