X 

experienţă

Anthony Hopkins Viața este una și trebuie trăită cu demnitate
15 apr. 01:00  
Anthony Hopkins: "Viața este una și trebuie trăită cu demnitate".Actorul, regizorul și producătorul britanic Anthony Hopkins, în vîrstă de 86 de ani, apare rar în public. El își bucură fanii doar cu secvențe vodeo în care cîntă, dansează și se încarcă cu energie pozitivă. Într-unul dintre ultimele interviuri, actorul a recunoscut că a găsit înțelepciunea lumească și
Moldova va implementa practici avansate în agricultură
13 apr. 14:40  
Moldova va implementa practici avansate în agriculturăViceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a avut o întrevedere cu omologul său spaniol, Luis Planas Puchades, în cadrul reuniunii ministeriale a statelor membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) de la Verona. Potrivit Ministerului Agriculturi
Valeria Pașa a vorbit despre dezamăgirile și experiența trăită la Eurovision
25 mar. 08:15  
Valeria Pașa a vorbit despre dezamăgirile și experiența trăită la EurovisionInterpreta Valeria Pașa spune că Eurovisionul din acest an este o experiență în plus în cariera sa, care i-a adus multe avantaje. Invitată la emisiunea „Iubește Viața” de la TV8, aceasta a mărturisit că a avut noroc de o echipă profesionistă cu oameni dedicați. Mai mult, interpreta nu se simte dezamăgit
Un turist din Moldova impresionat de Medicina Tradițională Chineză ce secrete a învățat din experiența personală
20 ian. 17:00  
Un turist din Moldova, impresionat de Medicina Tradițională Chineză: ce secrete a învățat din experiența personalăChina este o țară în care tradițiile străvechi s-au înrădăcinat în viața de zi cu zi, unde în fiecare aspect al vieții este prezentă înțelepciunea cumulată de secole. Un cititor de-al nostru s-a convins de acest lucru din propria experiență. Boris Popovski, în vîrstă de 33 de ani, care practică artele marțial
Andrei Porubin A fi bunic este o onoare
31 dec. 2023,, 06:30  
Andrei Porubin: "A fi bunic este o onoare"A fi bunic este foarte important și onorabil, pentru că bunicul este o persoană care ține, la figurat vorbind, rădăcinile copacului, este patriarhul familiei, iar oamenii care au ajuns la acest nivel privesc viața altfel și transmit nepoților înțelepciunea acumulată și imaginea lumii. Despre aceasta a rela
Vizită de studiu în Cehia pentru producătorii agricoli care cresc produse ecologice
8 aug. 2023,, 19:30  
Vizită de studiu în Cehia, pentru producătorii agricoli care cresc produse ecologiceAgricultorii pot participa în perioada 24-29 august curent, la o vizită de studiu în Republica Cehă, organizată pentru cei care sunt orientați spre obținerea produselor alimentare ecologice. Apelul este deschis pînă la data de 11 august curent. Beneficiarii vizitei de studiu vor fi selectați în baza Chesti
Ian Lisnevschi Din cauza politicii primitive în parlament ajung oameni fără experiență
28 mai. 2023,, 12:00  
Ian Lisnevschi: "Din cauza politicii primitive, în parlament ajung oameni fără experiență". În Moldova, din cauza faptului că politica a devenit primitivă, în parlament ajung oameni fără experiență, iar aceasta este o mare problemă. Această opinie a fost exprimată de către politologul Ian Lisnevschi în cadrul noului talk-show "Без галстуков", prezentat de Alexandru Stahurschi la postul N4, relate
Securitatea în aeroporturi schimb de experiență
11 mai. 2023,, 10:30  
Securitatea în aeroporturi - schimb de experiențăTimp de trei zile, angajați din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră, Aeroportul Internațional Chișinău, s-au aflat într-o vizită de informare la Aeroportul Internațional Otopeni, România. Ședințele de informare și discuțiile bilaterale au vizat nemijlocit familiarizarea polițiștilor de frontieră cu pra
Secretul tinereții nepieritoare de la Bel Kaufman
2 mai. 2023,, 03:30  
Secretul tinereții nepieritoare de la Bel KaufmanSecretul tinereții îndelungate și longevității este să trăiești fără să te gîndești tot timpul la tine și că vei muri în curînd, dar să fii curios și să vrei să știi totul – alți oameni, artă, cărți. Despre acest lucru a spus Bel Kaufman (1911-2014) - celebră scriitoare americană, autoarea romanului "Up th
Moldova și Georgia intensifică cooperarea pentru reintegrarea țărilor
30 ian. 2023,, 16:30  
Moldova și Georgia intensifică cooperarea pentru reintegrarea țărilorViceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, se află într-o vizită de lucru în Georgia, în cadrul căreia sa întîlnit deja cu ministrul de stat al reconcilierii și egalității civile al țării, Tea Akhvlediani. Despre aceasta informează presa georgiană, menționînd că Oleg Sereb
Uzbekistan studiază experiența Moldovei în implementarea politicilor publice din domeniul agriculturii
23 dec. 2022,, 19:15  
Uzbekistan studiază experiența Moldovei în implementarea politicilor publice din domeniul agriculturiiÎn perioada 12-16 decembrie curent, o delegație din Uzbekistan a efectuat o vizită de studiu în Republica Moldova, pentru a face un schimb de experiență în elaborarea, coordonarea și implementarea politicilor publice din domeniul agriculturii și industriei alimentare. Din grupul de lucru au făcut parte rep
Poliția de Frontieră a Moldovei face schimb de experiență cu Grecia în combaterea criminalității
28 noi. 2022,, 15:00  
Poliția de Frontieră a Moldovei face schimb de experiență cu Grecia în combaterea criminalitățiiȘefa-adjunct interimară a Poliției de Frontieră Diana Salcuțan a efectuat o vizită la Atena, în perioada 21-26 noiembrie 2022, fiind o activitate desfășurată în cadrul Proiectului „Contribuția la un răspuns consolidat al organelor de drept și de elaborare a politicilor la traficul de persoane în Republica Mol
Ce experiență a Albaniei este importantă pentru Moldova în procesul de aderare la UE
22 oct. 2022,, 10:00  
Ce experiență a Albaniei este importantă pentru Moldova în procesul de aderare la UEAlbania, care este țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană din 2014, este gata să împărtășească experiența sa în acest proces cu Moldova, care a primit acest statut în 2022. Despre acest lucru, într-un interviu pentru Noi.md, a declarat Ambasadoarea Albaniei în Republica Moldova cu reședința la Sof
Ce vor cunoaște polițiștii moldoveni de la experții FBI
25 aug. 2022,, 16:45  
Ce vor cunoaște polițiștii moldoveni de la experții FBISăptămîna aceasta, opt polițiști moldoveni au participat la Cursul de investigare a criminalității cibernetice a Academiei Internaționale de Aplicare a Legii din Budapesta, susținut de experții FBI, transmite Noi.md. Potrivit Ambasadei SUA în Moldova, reprezentanții Serviciului Tehnologii Informaționale al
Studenții de la profilul agricol vor fi mai implicați în instruirea practică
10 aug. 2022,, 16:46  
Studenții de la profilul agricol vor fi mai implicați în instruirea practicăIdentificarea oportunităților de recrutare a studenților de la profilul agricol în procesul de instruire practică a fost subiectul principal discutat astăzi de Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentar (MAIA) şi rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM) Viorel
Kuleba la numit pe Lavrov drept cel mai experimentat diplomat din lume
18 mar. 2022,, 13:15  
Kuleba l-a numit pe Lavrov drept cel mai experimentat diplomat din lumeMinistrul ucrainean de Externe, Dmitry Kuleba, l-a lăudat pe omologul său rus Serghei Lavrov, numindu-l cel mai experimentat diplomat din lume. El este citat de RIA Novosti. "Lavrov este un diplomat extrem de experimentat, cred că la situația de astăzi nimeni din lume nu s-a aflat în această funcție o peri
Moldova are multe de învățat de la China această civilizație antică Opinie
29 dec. 2021,, 09:30  
Moldova are multe de învățat de la China - această civilizație antică. OpinieMoldova are multe de învățat de la China, de la această civilizație antică și ea trebuie să nu respingă mîna prietenoasă întinsă spre ea, ci să dezvolte pe deplin legăturile economice și culturale nu numai cu Occidentul, ci și cu Estul. Sosirea la Chișinău a unui nou ambasador chinez poate fi un nou pas spre
Litvinenco RMoldova ar putea prelua experiența României în lupta cu corupția
10 dec. 2021,, 18:20  
Litvinenco: R.Moldova ar putea prelua experiența României în lupta cu corupțiaCadrul instituțional de luptă împotriva marii corupții și a crimei organizate s-a dovedit a fi eficient în România și ar putea fi preluat și implementat și în R. Moldova. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, în urma unor întrevederi cu procurorul general al României și cu reprezenta
Antologia înțelepciunii despre viață a unui cunoscut regizor
16 oct. 2021,, 10:00  
Antologia înțelepciunii despre viață a unui cunoscut regizor Cunoscutul regizor, scenarist, producător, persoană publică și politică, președintele Academiei de Film NIKA, Andrei Koncealovski pe pagina sa de socializare publică constant multe gânduri înțelepte, care au menirea de a ajuta oamenii să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și lumea înconjurătoare și să dea răs
Notă pentru Moldova În Austria toți primesc teste PCR gratuit
10 sep. 2021,, 13:45  
Notă pentru Moldova: În Austria toți primesc teste PCR gratuit În Austria, absolut oricine, fie că este o persoană fără adăpost, emigrant, turist sau chiar profesor, pot primi gratis teste PCR pentru COVID-19, efectuează testuk la domiciliu în 2 minute în fața camerei video al telefonului și îl aruncă într-o urnă specială din supermarket, de unde angajații de la Minister
R Moldova și România încep lupta cu contrabandiștii
13 aug. 2021,, 12:00  
R. Moldova și România încep lupta cu contrabandiștiiO primă convorbire între miniștrii Afacerilor Interne de pe cele două maluri ale Prutului. În cadrul acestei discuții telefonice, Ana Revenco, ministrul MAI, a fost felicitată pentru preluarea mandatului de Lucian Nicolae Bode, omologul român. Ministrul Revenco a mulțumit pentru cuvinte și și-a manifestat
Andrei Tranga despre perioada de aflare în arest
9 aug. 2021,, 19:00  
Andrei Tranga, despre perioada de aflare în arestOmul de afaceri, proprietarul lanțului de restaurante "Andy's Pizza" și "La plăcinte", Andrei Tranga, a recunoscut că a acumulat o experiență importantă, pentru el ca personalitate, în timp ce s-a aflat în arest pentru o acuzație falsă în 2019. El a vorbit despre acest lucru în cadrul emisiunii "Вечерний р
Analist despre viitorul Guvern Multă expertiză și puțină memorie instituțională
4 aug. 2021,, 07:21  
Analist despre viitorul Guvern: Multă expertiză și puțină memorie instituționalăFără background guvernamental solid, dar cu multe cunoștințe în domeniul consultanței. Sunt aprecierile comentatorului politic Anatol Țăranu date echipei guvernamentale conduse de Natalia Gavrilița. Potrivit analistului politic, criteriul integrității și loialității față de obiectivele președintei Sandu ar
Ce putem învăța de la tineri
24 apr. 2021,, 14:00  
Ce putem învăța de la tineriDe la tinerii de astăzi putem învăța multe. Ei de la cei mai în vîrstă tot învață, deși nu prea recunosc acest lucru. Au multă aroganță, orgoliu, suferă de vedetism. Despre acest lucru a relatat într-un interviu acordat portalului Noi.md celebrul jurnalist, prezentator, actor, Andrei Porubin. Răspunzînd
Ce ar trebui să însușim de la oamenii mari Opinie
12 apr. 2021,, 22:30  
Ce ar trebui să însușim de la oamenii mari? OpiniePrincipalul lucru pe care ar trebui să-l însușim de la cei mari este curajul lor. Un astfel de gînd înțelept a împărtășit pe pagina sa din rețeaua socială celebrul regizor, scenarist, producător, figură publică și politică, președintele Academiei de Film Nika, Andrei Koncealovski, relatează Noi.md. "Pri
Prin ce este utilă pentru Moldova experiența aderării la UE a statelor Balcanilor Occidentali
27 mar. 2021,, 10:00  
Prin ce este utilă pentru Moldova experiența aderării la UE a statelor Balcanilor Occidentali?Pentru Republica Moldova și statele Parteneriatului Estic este relevantă experiența aderării la UE a statelor Balcanilor Occidentali în ceea ce privește accesul gradual la cooperarea sectorială și accesului la fonduri în realizarea reformelor. O astfel de opinie într-un interviu pentru Noi.md a exprimat Am
Stomatologii moldoveni vor studia experiența celor mai vestiți savanți europeni
14 feb. 2021,, 15:30  
Stomatologii moldoveni vor studia experiența celor mai vestiți savanți europeniStomatologii moldoveni vor studia experiența celor mai vestiți savanți și chirurgi europeni. Despre aceasta a relatat pentru Noi.md Ilia Suharschi, doctor în medicină, docent la catedra chirurgia maxilo-facială a Universității de stat de medicină și farmacie ”N. Testemițanu”, chirurg maxilo-facial la Insti
Opinie Belarusul nu trebuie să repete experiența tristă a Ucrainei
23 oct. 2020,, 11:10  
Opinie: "Belarusul nu trebuie să repete experiența tristă a Ucrainei"Oamenii din Belarus nu ar trebui să repete experiența tristă a Ucrainei, nu ar trebui să calce pe greblele ucrainene și să-și bombardeze țara și economia cu propriile mîini! Această opinie a fost exprimată pe pagina sa de pe rețeaua socială de arhitectul Denis Nedeoglo, transmite Noi.md. Astfel, el a co
Declarație Experiența chineză în depășirea sărăciei poate fi folosită în Moldova
19 oct. 2020,, 18:01  
Declarație: Experiența chineză în depășirea sărăciei poate fi folosită în Moldova„Experiența chineză în depășirea sărăciei în zonele rurale merită a fi aplicată și de alte țări”, a declarat jurnaliștilor chinezi ambasadorul R. Moldova în China, Dumitru Braghiș. POtrivit agenției infotag, ambasadorul R. Moldova, împreună cu alți diplomați străini acreditați în Republica Populară Chineză, a
Găgăuzia va implementa experiența Turciei în domeniul educației profesionaltehnice
7 feb. 2020,, 17:45  
Găgăuzia va implementa experiența Turciei în domeniul educației profesional-tehniceO delegație formată din membri ai comitetului executiv al Găgăuziei, în frunte cu Olesea Tanasoglo s-a aflat într-o vizită de lucru în Turcia în perioada 3-7 februarie cu scopul de a studia experiența funcționării colegiilor industriale și școlilor superioare profesional-tehnice din Turcia și de a avea întrev
Ceban a arătat cum se lucrează în оpen space în regiunea Moscova FOTO
16 ian. 2020,, 18:25  
Ceban a arătat cum se lucrează în „оpen space” în regiunea Moscova (FOTO)În cadrul vizitei sale la Moscova, primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii Rutiere a Regiunii Moscova, Alexei Gherjik, cu care a discutat despre toate proiectele și programele din acest domeniu care sînt implementate în regiune
Țeapa mai multor studenți moldoveni care au vrut experiență în Finlanda
5 dec. 2019,, 10:09  
Țeapa mai multor studenți moldoveni care au vrut experiență în FinlandaAu rămas şi fără experienţă, şi fără bani. Este vorba despre 14 studenţi ai Colegiului Financiar Bancar din Capitală, care susţin că au fost traşi pe sfoară de conducerea unei asociaţii obşteşti. În noiembrie, aceştia urmau să participe la un schimb cultural în domeniul IT în Finlanda, însă lucrurile au luat
Magistrații moldoveni au oferit o lecție judecătorilor azeri
2 dec. 2019,, 08:45  
Magistrații moldoveni au oferit o lecție judecătorilor azeriInstitutul Național al Justiției a organizat, recent, cu participarea reprezentanților instanțelor de judecată din Moldova un webinar pentru magistrații din Azerbaidjan. Judecătorii azeri au fost instruiți despre optimizarea gestiunii timpului judiciar şi a actului de justiţie, ca serviciu public, prin aplica
Arhitecții din Găgăuzia sînt interesați de infrastructura municipalităților din Sverdlovsk
30 oct. 2019,, 17:50  
Arhitecții din Găgăuzia sînt interesați de infrastructura municipalităților din SverdlovskArhitecții și designerii din Găgăuzia sînt interesați de cele mai bune practici în planificarea dezvoltării infrastructurii urbane din orașele regiunii Sverdlovsk, de tehnologiile din Ural în domeniul construcțiilor, precum și de participarea regulată la Forumul Internațional pentru Construcții 100+ din Rusia
Polonia va transmite Moldovei experiența sa în testarea la stres a sistemului bancar
13 aug. 2019,, 17:20  
Polonia va transmite Moldovei experiența sa în testarea la stres a sistemului bancarPolonia va împărtăși cu Republica Moldova experiența sa în testarea la stres a sistemului bancar, transmite Noi.md. Astfel, în perioada 19-21 august, experți de la Banca Națională a Moldovei (BNM), și anume Direcția de stabilitate financiară a instituţiei, vor vizita Polonia pentru a cunoaşte experiența țării
Cum să faci ca experiențele să îți pară proaspete și noi
1 iul. 2019,, 00:02  
Cum să faci ca experiențele să îți pară proaspete și noiPe măsură ce îmbătrînim, experiențele noi se răresc și ajungem să trecem prin aceleași lucruri iar și iar – pînă și experiențele care cîndva ne erau atît de dragi ajung să se scurgă într-o rutină tristă. Un studiu arată că un simplu truc poate face ca activitățile cu care sîntem atît de obișnuiți să devină
Lituania va împărtăși cu Moldova experiența în combaterea corupției
5 apr. 2019,, 14:50  
Lituania va împărtăși cu Moldova experiența în combaterea corupțieiLituania va împărtăși cu Republica Moldova experiența să în combaterea corupției și cele mai bune practici în lupta împotriva corupției, transmite Noi.md. În special, în perioada 9-11 aprilie, ofițerii Anticorupție a Direcției Generale de Poliție a Republicii Moldova vor efectua o vizită în Lituania pentru a
Germania vrea să implementeze experiența Moldovei în sectorul TIC
26 mar. 2019,, 13:10  
Germania vrea să implementeze experiența Moldovei în sectorul TICGermania este interesată de implementarea experienței Moldovei în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), transmite Noi.md. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii din Moldova, despre aceasta au anunțat oamenii de afaceri germani în timpul unei întîlniri în Germania cu Secretarul
Experiment Cei mai fericiți pămînteni oferă o vacanță gratuită străinilor
25 mar. 2019,, 02:00  
Experiment: Cei mai fericiți pămînteni oferă o vacanță gratuită străinilorEuropenii, care tocmai au fost declarați cei mai fericiți din lume, oferă o vacanță de vară gratuită strainilor, care vor să învețe cum să fie fericiți și care vor să cunoască mai multe din cultura locală. Țările din nordul Europei sînt mereu primele în clasamente care măsoară fericirea, nivelul de trai sa
Moldova va studia experiența Belarusului în managementul forestier
2 noi. 2018,, 12:51  
Moldova va studia experiența Belarusului în managementul forestierMoldova este interesată să studieze experiența bielorusă în domeniul forestier. Declaraţia vine din partea ministrului Agriculturii, Mediului și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Nicolae Ciubuc, şi a fost făcută în timpul vizitei sale la Centrul Republican de Selecție și Cultură a Seminţelor în dom
Persoane cu dizabilități care caută de lucru sau regăsit în umbra unui angajat
1 noi. 2018,, 18:45  
Persoane cu dizabilități care caută de lucru s-au regăsit ,,în umbra unui angajat”Tineri cu dizabilități, care sînt în căutarea unui loc de muncă, au încercat, astăzi, experiența aflării ,,în umbra unui angajat”. Este o acțiune în care tinerii au mers în mai multe instituții și companii în care muncesc persoane cu dizabilități pentru a face cunoștință cu posturile de muncă potrivite studi
Ulianovschi a prezentat la Geneva experiența R Moldova în consolidarea ÎMM
5 iun. 2018,, 09:21  
Ulianovschi a prezentat la Geneva experiența R. Moldova în consolidarea ÎMMMinistrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în calitatea de Preşedinte al Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare UNCTAD, a prezentat, la Geneva, în cadrul celei de-a 65-a reuniuni al acestei organizații economice internaționale, raportul anual de activitate, precum și politicile i
Experiența personală Cum să trimiți mai avantajos banii din Marea Britanie în Republica Moldova
28 mai. 2018,, 11:29  
Experiența personală: Cum să trimiți mai avantajos banii din Marea Britanie în Republica MoldovaOdată cu apropierea zilei de 29 martie 2019 – momentul în care Brexit-ul se va produce oficial în Marea Britanie, situația cetățenilor Republicii Moldova devine din ce în ce mai alarmantă. În acest context, în noile condiții de existență în afara Uniunii Europene, viața celor ce au plecat în afara țării pentr
Cristina Cojocaru În experiența nașterii cel mai mult contează atitudinea medicilor
1 feb. 2018,, 09:43  
Cristina Cojocaru: În experiența nașterii cel mai mult contează atitudinea medicilorFiecare mamă își dorește ca momentele precum prima mișcare a bebelușului în burtică, prima ecografie, primul alăptat să rămână amintiri prețioase, păstrate cu drag pentru totdeauna. Prezentatoarea TV Cristina Cojocaru este una dintre mămicile care, la aproape un an și jumătate distanță, retrăiește cu plăcere
Robbie Williams diagnosticat cu tulburări cerebrale dă cărțile pe față
16 dec. 2017,, 00:30  
Robbie Williams, diagnosticat cu tulburări cerebrale, dă cărțile pe fațăCîntăreţul britanic Robbie Williams spune că a trecut printr-o experienţă teribilă în urmă cu cîteva luni, cînd a fost spitalizat timp de o săptămînă din cauza unor tulburări cerebrale, informează contactmusic.com. Pe 2 septembrie, Robbie Williams, în vîrstă de 43 de ani, s-a simţit rău în timpul unui concert
Moldova interesată de preluarea experienţei israeliene în domeniul sănătăţii
9 noi. 2017,, 16:21  
Moldova, interesată de preluarea experienţei israeliene în domeniul sănătăţiiAflat în vizită de lucru în Statul Israel, Premierul Pavel Filip s-a întîlnit astăzi cu ministrul Sănătăţii, Yaakov Litzman, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului. Părțile au menționat caracterul ascendent al cooperării dintre Republica Moldova și Israel în domeniul medici
BNM va studia experiența Băncii Centrale a Lituaniei
24 aug. 2017,, 14:03  
BNM va studia experiența Băncii Centrale a LituanieiBanca Națională a Moldovei a încheiat cu Banca Centrală a Lituaniei (Lietuvos bankas) un Memorandum de Înțelegere. Documentul a fost semnat de către președintele Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și guvernatorul Băncii Centrale a Lituaniei, Vitas Vasiliauskas, în cadrul unei vizite de lucru a deleg
Pomicultorii vor lua cunoştinţă de experienţa colegilor din Olanda
27 iun. 2017,, 09:51  
Pomicultorii vor lua cunoştinţă de experienţa colegilor din OlandaProducătorii de mere şi cireşe de pe cele două maluri ale Nistrului participă în perioada 26-30 iunie într-o vizită de studiu în Olanda. Organizatori au relatat că agricultorii participă la cursuri pentru a lua cunoştinţă şi a prelua experienţa pozitivă a colegilor olandezi. Producătorii moldoveni vor
Standarde britanice implimentate în activitatea polițiștilor din Moldova
20 iun. 2017,, 11:50  
Standarde britanice implimentate în activitatea polițiștilor din MoldovaPolițiștii din Moldova vor implimenta standardele de operare britanice în procesul de anchetare, reținere și percheziționare a bănuiților, notează NOI.md. În perioada 11-16 iunie 2017, membrii Grupului de lucru pentru elaborarea Procedurilor standard de pperare ale poliției, alcătuit din reprezentanți ai I
Absolvenţii universităţilor pot efectua un stagiu la bundestagul Germaniei
4 mai. 2017,, 09:15  
Absolvenţii universităţilor pot efectua un stagiu la bundestagul GermanieiAbsolvenţii universităţilor din Moldova care sînt interesaţi de politică şi au cunoştinţe bune de limba germană pot efectua un stagiu de practică în cadrul biroului unui deputat din Bundestagul Germaniei. Surse din cadrul Ambasadei Germaniei la Chişinău au relatat că stagiul este posibil graţie programului a
experienţă
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991