Bălţi

Acordul pentru realizarea proiectului Construcția Spitalului Regional Bălți
17 oct. 2023,, 19:15  
Acordul pentru realizarea proiectului „Construcția Spitalului Regional Bălți”A fost semnat Acordul-cadru de împrumut între Ministerul Sănătății și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru realizarea proiectului „Construcția Spitalului Regional Bălți”. Documentul prevede acordarea unui împrumut din partea CEB, în valoare de 86 de milioane de euro, Guvernului Republicii
Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi care este cercetat penal a ajuns în vizorul ANI
14 oct. 2023,, 13:15  
Deputatul transfug, Alexandr Nesterovschi, care este cercetat penal, a ajuns în vizorul ANIDeputatul transfug, Alexandr Nesterovschi, care în prezent se află în arest preventiv, fiind cercetat în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a ajuns și în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Acesta nu ar fi indicat în declarația de avere și interese personale, două apartamen
Curtea de Apel a respins recursul Marinei Tauber privind neadmiterea în alegerile din Bălți
12 oct. 2023,, 14:45  
Curtea de Apel a respins recursul Marinei Tauber privind neadmiterea în alegerile din BălțiCurtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Marina Tauber împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr.2 care nu a admis înregistrarea ei la alegerile pentru funcția de primar. Hotărîrea este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție î
Ultimii trei candidați la funcția de primar de Bălți înregistrați Lista completă a candidaților
11 oct. 2023,, 12:10  
Ultimii trei candidați la funcția de primar de Bălți, înregistrați: Lista completă a candidațilorConsiliul electoral al circumscripției electorale municipale Bălţi a înregistrat toți 15 candidați la funcția de primar de Bălți la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Ultimii au fost înregistrați Sergiu Popovici, de la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Mark Tkaciuk, de la Partidul Acțiunii Comu
Sandu despre candidatura lui Nesterovschi Cei care lucrează pentru grupări criminale ar trebui să fie sancționați
11 oct. 2023,, 08:30  
Sandu despre candidatura lui Nesterovschi: ”Cei care lucrează pentru grupări criminale, ar trebui să fie sancționați”Cei care lucrează pentru alte state trebuie pedepsiți. Aceasta este poziția șefei statului, Maia Sandu, referitor la candidatura lui Alexandr Nesterovschi pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova: „Sigur că oamenii care lucrează pentru alte state și care luc
Încă doi pretendenți la funcția de primar al municipiului Bălți
6 oct. 2023,, 12:36  
Încă doi pretendenți la funcția de primar al municipiului Bălți Încă doi pretendenți aspiră la funcția de primar al municipiului Bălți. Este vorba despre Sergiu Popovici, de la partidul politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, care a depus dosarul pentru înregistrare, și candidatul independent Ion Ciobanu care a prezentat listele de subscripție completate, a preciz
Locuitorii din Bălți nemulțumiți de starea dezastruoasă a trotuarelor
4 oct. 2023,, 12:45  
Locuitorii din Bălți, nemulțumiți de starea dezastruoasă a trotuarelorZeci de metri de trotuar din Bălți decopertați acum un an nu au fost încă pavați. Firma contractată de autorități anul trecut care urma să facă lucrări în valoare de peste 19 milioane de lei, se pare că nu și-a onorat obligațiunile.
Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai Volontir
3 oct. 2023,, 11:30  
Parcul central al orașului Bălți va purta numele lui Mihai VolontirLa opt ani de la moartea lui Mihai Volontir, în mun. Bălți ar putea apărea un obiect care va purta numele marelui actor. În cadrul Consiliul Municipal a fost inițiată procedura corespunzătoare. Una dintre idei, este de a redenumi parcul central. "Conform procedurii legale, denumirea sau redenumirea unei st
Agenția de Mediu atenționează La Bălți se înregistrează un nivel înalt de poluare a aerului
2 oct. 2023,, 16:21  
Agenția de Mediu atenționează: La Bălți se înregistrează un nivel înalt de poluare a aeruluiPentru asigurarea securităţii populaţiei conform cerinţelor sanitare şi protecţiei mediului ambiant, Agenția de Mediu atenționează că nivelul poluării aerului în municipiul Bălți pentru lunile august şi septembrie, conform evaluării indicilor calităţii aerului atmosferic se atestă ca înalt. Potrivit e
Bălțenii vor plăti mai puțin pentru o călătorie
2 oct. 2023,, 12:52  
Bălțenii vor plăti mai puțin pentru o călătorieVești bune pentru locuitorii din Bălți – plata pentru călătoria în transportul public se va reduce, transmite Noi.md. Din 1 octombrie 2023, la Bălți va intra în vigoare un nou tarif – o călătorie cu troleibuzul va costa acum 4 lei, cu un leu mai puțin decît tariful actual. Decizia a fost aprobată în
Sa aflat cine este candidatul Partidului Nostru pentru funcția de primar de Bălți
2 oct. 2023,, 07:10  
S-a aflat cine este candidatul Partidului Nostru pentru funcția de primar de BălțiDupă aprobarea locuitorilor din Bălți, Alexandr Petkov a devenit candidatul Partidului Nostru pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Prezentându-l la o întâlnire cu locuitorii orașului, liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a spus că propunerea de nominalizare a lui Petkov a fost făcută ținând c
Tauber cu legitimație de candidat independent la alegerile locale
29 sep. 2023,, 21:10  
Tauber, cu legitimație de candidat independent la alegerile localeDeputata Marina Tauber, fosta membră a Partidului ȘOR declarat neconstituțional, a obținut astăzi legitimația de „candidat independent” care-i permite „să se bată” pentru șefia Primăriei Bălți la alegerile locale generale. Anunțul a fost făcut de Marina Tauber seara pe conturile de pe rețelele sociale. Dep
La Bălți va fi construit un spital regional
26 sep. 2023,, 21:50  
La Bălți va fi construit un spital regionalLa Bălți va fi construit un spital regional de nivel terțiar, cu un număr total de 340 de paturi în regim de spitalizare și 78 de paturi în regim ambulatoriu. Pentru asta va fi nevoie estimativ de o investiție de 108 milioane de euro, transmite moldpres. Din suma totală, 86 de milioane de euro vor fi îm
Șah și mat pentru Tauber Șorista nu a fostă lăsată să candideze la localele din Bălți
21 sep. 2023,, 15:46  
Șah și mat pentru Tauber. Șorista nu a fostă lăsată să candideze la localele din BălțiMarina Tauber nu a fost admisă în cursa electorală pentru alegerile locale noi din 5 noiembrie curent. Consiliului Electoral de Circumscripție Bălți i-a trimis răspunsul negativ candidatei. Conform unui proiect de lege, votat în două lecturi de deputați, persoanele care au fost membri ai partidului Șor, sc
Lucrările destinate implementării proiectului Sistemul termoenergetic al mun Bălți vor beneficia de facilități fiscale și vamale
21 sep. 2023,, 13:12  
Lucrările destinate implementării proiectului „Sistemul termoenergetic al mun. Bălți” vor beneficia de facilități fiscale și vamaleLucrările și serviciile destinate implementării proiectului „Sistemul termoenergetic al mun. Bălți (SA „CET-Nord”)” faza II vor fi scutite de TVA și taxe vamale. Parlamentul a votat în lectura a doua, la ședința de astăzi, inițiativa legislativă care aparține deputaților Boris Marcoci și Radu Marian. Proie
Se împlinesc opt ani de cînd Mihai Volontir a trecut în neființă
15 sep. 2023,, 16:36  
Se împlinesc opt ani, de cînd Mihai Volontir a trecut în neființăSe împlinesc 8 ani de la trecerea în neființă a marelui actor, Mihai Volontir. Acesta a fost unul din cei 278 de delegați ai primului Parlament. Colegii de teatru și cei care l-au cunoscut pe maestru au depus astăzi flori la bustul actorului, de pe Aleea Clasicilor din Bălți. "Cifra opt e simbolul infinitu
Cum va arăta Unitatea Primiri Urgențe de la Bălți după renovare
12 sep. 2023,, 16:15  
Cum va arăta Unitatea Primiri Urgențe de la Bălți după renovareMinistra Sănătății, Ala Nemerenco, a făcut o postare în rețelele sociale, în care a scris despre condițiile din sistemul de sănătate din Republica Moldova, dar și despre eforturile întreprinse de către autorități pentru îmbunătățirea acestora. "Aproape toți oamenii înțeleg că mai avem pînă ajungem ca Germa
Apa sar putea scumpi la Bălți
12 sep. 2023,, 14:55  
Apa s-ar putea scumpi la BălțiTariful la apă, pentru consumatorii din municipiul Bălți, ar putea crește din 2024. Furnizorul de apă urmează să adreseze o solicitare către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), deoarece actualul tarif nu acoperă toate costurile și cheltuielile pe care le suportă Întreprinderea „Apa Canal”
Haos cu transportul public din Bălți Oamenii întîrzie poliția amendează șoferii
6 sep. 2023,, 19:15  
Haos cu transportul public din Bălți: Oamenii întîrzie, poliția amendează șoferiiTroleibuzele și microbuzele din Bălți devin adevărate curse cu obstacole la primele ore ale dimineții. Atunci cînd toți se grăbesc la școală și la serviciu, transportul public este arhiplin. Poliția aplică amenzi șoferilor, în timp ce oamenii se plîng că nu au altă soluție să ajungă la timp la destinație.
 Medicamente expirate în trusele medicilor de familie de la Bălți descoperite de CNAM
5 sep. 2023,, 11:45  
Medicamente expirate în trusele medicilor de familie de la Bălți, descoperite de CNAMÎn urma unui control la CMF Bălți, inspectorii Companiei Naționale de Asigurări în Medicină au găsit medicamente expirate de un an și chiar doi ani în trusele medicilor de familie. De asemenea, instituția avea în stoc un surplus de medicamente în valoare de 3,3 milioane de lei, care riscă să expire dacă nu
La Bălți va avea loc maratonul ciclist Toamna de aur 2023
1 sep. 2023,, 20:00  
La Bălți va avea loc maratonul ciclist „Toamna de aur 2023”Pe 3 septembrie 2023, conform dispoziției primarului municipiului Bălți nr. 253 din 21.08.2023, va avea loc maratonul ciclist „Toamna de aur 2023”. Maratonul va fi organizat în două etape : a) ”Velo fun” (5,36 km) – pentru toți amatorii de ciclism, startul la ora 11:00; b) maraton (15,88 km) – pentru
Prima zi de toamnă a adus ploi puternice la Bălți Străzile acoperite de ape
1 sep. 2023,, 11:08  
Prima zi de toamnă a adus ploi puternice la Bălți. Străzile, acoperite de ape Începutul de toamnă a venit cu ploi torențiale la Bălți și Sîngerei, dînd bătăi de cap locuitorilor. Străzile s-au transformat în adevărate rîuri. Din imaginile publicate de canelele de Telegram locale, se observă cum automobilele circulă cu dificultate la Bălți. O situația similară este și la Sînger
Potop la Bălți în urma ploii torențiale de azi
30 aug. 2023,, 15:22  
Potop la Bălți în urma ploii torențiale de aziPloaia torențială de astăzi însoțită de vînt a făcut un adevărat potop la Balți. Străzile s-au transformat în rîuri, iar internauții au publicat în rețelele sociale mai multe filmulețe cu imaginea prăpădului. Din imaginile video publicate în Telegram, care au fost surprinse de locuitorii orașului Bălți, se
Taxatorii din Bălți cu insolații la locul de muncă
30 aug. 2023,, 09:00  
Taxatorii din Bălți, cu insolații la locul de muncăTroleibuzele din municipiul Bălți au rămas marți fără 30 de taxatori. Motivul este temperatura caniculară, care nu scade deja de două săptămîni la rînd. Aceștia au fost nevoiți să stea acasă, deoarece ar fi suferit insolație la locul de muncă. Despre acest lucru a anunțat șefa Direcției de troleibuze din B
La Bălți de Ziua Independenței vor evolua mai mulți artiști renumiți
27 aug. 2023,, 13:40  
La Bălți de Ziua Independenței vor evolua mai mulți artiști renumiți La Bălți, sărbătoarea Ziua Independenței a început dis-de-dimineață. La ora 9.00, Muzeul de Istorie și Etnografie (strada Ștefan cel Mare, 82) va deschide o expoziție personală a meșterului popular în coiplitul în lemn, Dumitru Coșulean. De asemenea, vor fi organizate expoziții tematice: „Vinovați fără vin
CEC a interzis Primăriei Bălți difuzarea și distribuirea unor materiale publicitare
25 aug. 2023,, 14:15  
CEC a interzis Primăriei Bălți difuzarea și distribuirea unor materiale publicitareComisia Electorală Centrală (CEC) a interzis, în cadrul ședinței de astăzi difuzarea și distribuirea buletinelor informative „Primăria Transparentă”, elaborate de Primăria municipiului Bălți și a obligat autoritatea locală, precum și distribuitorii implicați în procesul de difuzare, să asigure eliminarea aces
Ce spun bălțenii despre noul pavaj în stil retro din centrul orașului
23 aug. 2023,, 11:31  
Ce spun bălțenii despre noul pavaj în stil retro din centrul orașuluiUnii aleși locali, dar și locuitori pun la îndoială calitatea pavajului nou din fața primăriei de Bălți. Ei cred că pavajul nu ar fi nou, deși proiectul implementat costă milioane de lei. De cealaltă parte, autoritățile au o explicație –lucrările sînt executate în stil retro. „Nu-mi prea place, cea veche e
Angajații unei întreprinderi de la Bălți nu șiau primit salariile mai bine de doi ani
22 aug. 2023,, 16:30  
Angajații unei întreprinderi de la Bălți nu și-au primit salariile mai bine de doi aniPeste 50 de angajați ai companiei aeriene de stat „Moldaeroservice” din Bălți nu și-au primit salariile de mai bine de doi ani jumătate. Oamenii sînt disperați, iar toate încercările de a rezolva problema au eșuat. Potrivit administrației, întreprinderea este în procedură de insolvabilitate, transmite Noi.
Locuitorii mai multor cartiere din Bălți sau pomenit în plină vară fără apă
21 aug. 2023,, 16:29  
Locuitorii mai multor cartiere din Bălți s-au pomenit, în plină vară, fără apăMai mulți locuitori din municipiul Bălți s-au trezit fără apă la robinete în această dimineață. Situația este și mai gravă în momentul în care cererea de apă este în creștere din cauza temperaturilor ridicate. Dacă unele scurgeri au fost remediate rapid și în câteva ore oamenii aveau deja apă, în unele caz
Locatarii unui bloc din Bălți supărați pe autoritățile publice locale
18 aug. 2023,, 19:25  
Locatarii unui bloc din Bălți, supărați pe autoritățile publice localeLocuitorii unui bloc din Bălți susțin că, acum patru ani, cînd s-a renovat strada principală, curtea casei lor a fost transformată într-un punct de trecere a autovehicolelor de mare tonaj, ceea ce a și dus la distrugerea străzii. „Cînd s-a reparat strada Conev, toată circulația a fost pe la noi prin ogradă
Bălțenii luptă cu căldura cum pot în lipsa corturilor de prim ajutor
18 aug. 2023,, 10:45  
Bălțenii luptă cu căldura cum pot, în lipsa corturilor de prim ajutorÎntrucât luna trecută a fost înregistrată o căldură record, locuitorii din Bălți s-au putut adapta temperaturilor ridicate. Mulți dintre ei respectă recomandările pentru o astfel de vreme. "Bineînțeles că este foarte greu, de aceea îmi acoper capul, pentru a nu suferi un șoc termic. De asemenea, încerc să
Haos și nervi la Bălți gunoiul rămas după lucrările de reparație din apartamente aruncat prin fîșii forestiere
17 aug. 2023,, 10:30  
Haos și nervi la Bălți - gunoiul rămas după lucrările de reparație din apartamente, aruncat prin fîșii forestiereOdată ce merg în concedii, unii bălțeni se apucă de reparații, însă lipsa locurilor autorizate pentru depozitarea gunoiului rămas de pe urma lucrărilor de construcții le dă mari bătăi de cap atît autorităților cît și locuitorilor orașului. Beton, metal sau bucăți de lemn, toate acestea sînt aruncate în tom
Norma sanitară admisibilă de poluare a aerului depășită în Chișinău și la Bălți
16 aug. 2023,, 15:30  
Norma sanitară admisibilă de poluare a aerului, depășită în Chișinău și la BălțiÎn ultimele 24 de ore influența sectorului cald, vîntul slab, lipsa precipitațiilor, valorile înalte ale temperaturii aerului și prezența stratului de reținere au contribuit la acumularea poluanților în aer. Concentraţia maximă momentană a depăşit norma sanitară în mun. Chișinău pentru dioxid de azot de 1,
Străzile din Chișinău și din Bălți cu cel mai poluat aer
15 aug. 2023,, 15:50  
Străzile din Chișinău și din Bălți cu cel mai poluat aerÎn ultimele 24 de ore, factorii meteorologici au contribuit la acumularea poluanților în aer, cauza principală fiind lipsa precipitațiilor, influența sectorului cald în combinație cu vîntul slab și prezența stratului de reținere. Concentraţia maximă momentană a depăşit norma sanitară în mun. Chișinău pentr
Cu dragoste pentru profesie Oxana Talpă Conduc troleibuzul mai bine de 20 de ani
15 aug. 2023,, 12:15  
Cu dragoste pentru profesie. Oxana Talpă: Conduc troleibuzul mai bine de 20 de aniDe mai bine de două decenii Oxana Talpă mînuiește cu iscusință un troleibuz. Șoferița spune că își îndeplinește cu multă dragoste și dăruire profesia aleasă. Chiar dacă la început toți o priveau sceptic, aceasta a reușit, în scurt timp, să demonstreze atît apropiaților cît și colegilor, că volanul troleibuzul
Modernizarea Gimnaziului Nr 6 din Bălți se apropie de sfîrșit
12 aug. 2023,, 16:21  
Modernizarea Gimnaziului Nr. 6 din Bălți se apropie de sfîrșitLa Bălți se lucrează la reabilitarea, modernizarea și îmbunătățirea eficienței energetice a Gimnaziului Nr.6, situat pe strada Kiev, a informat Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord). În septembrie, elevii vor reveni într-o școala renovată. Lucrările de renovare energetică se desfășoară în cadrul
Un incendiu a izbucnit la Bălți
10 aug. 2023,, 12:48  
Un incendiu a izbucnit la BălțiIarbă uscată a fost aprinsă de flăcări în zona pieței agricole din Bălți. Pompierii au intervenit și lupta cu flacrile ce au cuprins cîmpul. Din imaginile video se vede cum mai mulți pompieri s-au mobilizat pentru a stinge focul izbucnit în cîmpul de iarbă uscată, transmite protv. Reprezentanții IGSU ne
Concentrații mărite ale poluanților înregistrate în capitală și la Bălți
9 aug. 2023,, 14:41  
Concentrații mărite ale poluanților, înregistrate în capitală și la BălțiÎn ultimele 24 de ore, mișcarea slabă a maselor de aer a dus la majorarea concentrațiilor factorilor dăunători în orașele Chișinău și Bălți. Potrivit Agenției de Mediu, concentrația maximă momentană a depășit norma sanitară în municipiul Chișinău pentru dioxid de azot de 1,1-1,3 ori, în regiunea străzilor
Spitalul din Bălți a rămas fără lumină
8 aug. 2023,, 12:25  
Spitalul din Bălți a rămas fără luminăSpitalul din Bălți a rămas luni, 7 august, fără energie electrică din cauza unui incendiu de vegetație. Anunțul a fost făcut de furnizorul SA RED-Nord, care a publicat și imagini video de la fața locului, notează Noi.md cu referire la realitatea. ”Vă informăm despre un incident recent: incendierea int
Echipamente și mobilier nou au ajuns la Spitalul Clinic Bălți
7 aug. 2023,, 14:30  
Echipamente și mobilier nou au ajuns la Spitalul Clinic BălțiÎncă un camion cu paturi multifuncționale, scaune medicale și consumabile a ajuns la Spitalul Clinic Bălți. Donația a fost oferită de Fundația pentru Asistență Socială și Medicală din Țările de Jos, în parteneriat cu Centrul Internațional pentru Cooperare și Dezvoltare "PHOENIX", relatează nordnews.md "
Peste 80 de piloți de curse sau întrecut la Bălți pentru titlul de cel mai bun
7 aug. 2023,, 13:40  
Peste 80 de piloți de curse s-au întrecut la Bălți pentru titlul de cel mai bunPeste 80 de piloţi de cursă din Republica Moldova, România şi Ucraina s-au întrecut în cadrul unei competiţii Drag Racing, organizată pe pista Aeroportul Internațional Bălți. Iubitorii de adrenalină din ţara, dar şi de peste hotare nu au ratat evenimentul. Alexandr Litvinenco din municipiul Bălți, a reușit
Cum comentează fostul ministru Pavel Voicu zvonurile despre candidatura sa la alegerile din Bălți
7 aug. 2023,, 12:04  
Cum comentează fostul ministru Pavel Voicu zvonurile despre candidatura sa la alegerile din BălțiFostul ministru al Afacerilor Interne Pavel Voicu a comentat recentele declarații a lui Igor Dodon precum că PSRM examinează o posibilă candidatură la funcția de primar la Bălți. „Noi avem un amplu proces de discuţii şi consultări pe interior, inclusiv în contextul funcţiei de primar general al municipiulu
Reparația nodului rutier de la Bălți va fi încheiată în octombrie Recean a cerut grăbirea procesului
7 aug. 2023,, 11:20  
Reparația nodului rutier de la Bălți va fi încheiată în octombrie. Recean a cerut grăbirea procesuluiPremierul Dorin Recean s-a arătat nemulțumit de faptul că executarea lucrărilor de construcție a nodului rutier din preajma orașului Bălți durează ani de zile, iar termenii stabiliți în contract nu sînt respectați. Premierul a cerut instituțiilor responsabile să se asigure că lucrările vor ajunge la final
Bălțiul urmează să fie conectat la o linie electrică de înaltă tensiune cu orașul Suceava
1 aug. 2023,, 11:00  
Bălțiul urmează să fie conectat la o linie electrică de înaltă tensiune cu orașul SuceavaOrașul Bălți urmează să fie conectat la o linie electrică de înaltă tensiune de 400 KV cu orașul Suceava din România. Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” a primit aviz favorabil de la Agenția de Mediu pentru desfășurarea consultărilor publice privind „Planul de realizare a impactului asupra mediului”, o
Candidatele admise în lupta pentru fotoliul de director al Teatrului Vasile Alecsandri din Bălți
28 iul. 2023,, 09:45  
Candidatele admise în lupta pentru fotoliul de director al Teatrului „Vasile Alecsandri” din BălțiTeatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți ar putea avea un nou director. Asta după ce membrii Comisiei de concurs, selectați de Ministerul Culturii, vor evalua dosarele și capacitățile manageriale ale pretendenților la funcția de șef al instituției. Pentru fotoliul de director și-au depus candidatu
Două femei luptă pentru funcția de director al Teatrului Vasile Alecsandri din Bălți
27 iul. 2023,, 20:51  
Două femei „luptă” pentru funcția de director al Teatrului „Vasile Alecsandri” din BălțiTeatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți ar putea avea un nou director. Asta după ce membrii Comisiei de concurs, selectați de Ministerul Culturii, vor evalua dosarele și capacitățile manageriale ale pretendenților la funcția de șef al instituției. Pentru fotoliul de director și-au depus candida
Tauber ar putea candida din nou la alegerile din Bălți
21 iul. 2023,, 14:49  
Tauber ar putea candida din nou la alegerile din Bălți Marina Tauber, anunță că este gata să participe la scrutinul electoral din 5 noiembrie. Deputata independentă, cercetată penal în Moldova, spune că este gata să lupte din nou pentru fotoliul de primar al municipiul Bălți, după ce în 2021 a fost scoasă din cursa electorală, din cauza utilizării mijloacelor fin
Nivelul de poluare a aerului în Bălți și Chișinău a crescut Cauza principală
19 iul. 2023,, 10:45  
Nivelul de poluare a aerului în Bălți și Chișinău a crescut. Cauza principală Temperaturile ridicate din ultima vreme au mărit nivelul de poluare a aerului. Acum în Bălți și Chișinău gradul de poluare depășește de două ori maximele admise. Potrivit Agenției de Mediu în ultimele 24 de ore mișcarea slabă a maselor de aer în direcția orizontală, iar în cursul nopții și în cea verticală
Un automobil a explodat la Bălți Sînt răniți
5 iul. 2023,, 16:11  
Un automobil a explodat la Bălți: Sînt rănițiDouă persoane s-au ales cu arsuri de gradul 1 și 2 după ce mașina în care se aflau a explodat, iar ulterior automobilul a fost cuprins de flăcări. Totul s-a întîmplat în după amiaza zilei de azi pe strada Nicolae Iorga din orașul Bălți. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri pentru a sting
Investiții de milioane de euro întrun nou spital în Moldova
5 iul. 2023,, 14:30  
Investiții de milioane de euro într-un nou spital în MoldovaAutoritățile urmează să construiască un spital regional la Bălți, cu o investiție de peste 86 de milioane de euro, bani proveniți dintr-un credit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Restul banilor, potrivit ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, vor fi luați din granturi și alocări din bugetul țăr
Bălţi
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989