X 

anulare

Unde va trebui să îți cauți dreptate în cazul anulării sau întîrzierii unui zbor
24 iun. 2018,, 13:41  
Unde va trebui să îți cauți dreptate în cazul anulării sau întîrzierii unui zborAgenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței va rămîne fără competența de a efectua controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor în transport aerian. În schimb, această atribuție va reveni Autorității Aeronautice Civile. Modificările la Regulamentul p
Năstase Justiția încearcă să anuleze rezultatele alegerilor
13 iun. 2018,, 15:50  
Năstase: Justiția încearcă să anuleze rezultatele alegerilorPrimarul general nou-ales al capitalei, Andrei Năstase, consideră că, în timp ce se tergiversează recunoașterea mandatului său, au loc mai multe fărădelegi în diverse domenii, transmite Tribuna, citată de Noi.md. În timpul unei conferințe de presă, Andrei Năstase a menționat că se emit numeroase regulament
Din ce cauză amicalul Israel Argentina a fost anulat
6 iun. 2018,, 22:37  
Din ce cauză amicalul Israel - Argentina a fost anulat Selecţionata Argentinei şi-a anulat deplasarea la Ierusalim pentru ultimul meci de pregătire dinaintea pariticipării la Cupa Mondială, cu reprezentativa Israelului, în urma presiunilor palestinienilor, informează presa argentiniană. Un grup de aproximativ 30 de persoane, spanioli şi argentinieni, mobilizat de
Meciul de fotbal MoldovaCongo a fost anulat
31 mai. 2018,, 12:00  
Meciul de fotbal Moldova-Congo a fost anulatMeciul amical Moldova-Congo, programat pentru astăzi, 31 mai, în Austria, a fost anulat. Decizia a fost luată ca urmare a unei situații extraordinare (răspândirea virusului Ebola), în urma căreia patru țări africane, printre care și Congo, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Uniunii Europene, tr
O inovaţie face ca unul dintre cele mai grave tipuri de cancer să devină istorie
30 mai. 2018,, 04:30  
O inovaţie face ca unul dintre cele mai grave tipuri de cancer să devină istorieCercetătorii de la MIT au creat un nou medicament administrat cu ajutorul nanoparticulelor care poate oferi o nouă metodă de a trata glioblastoma, o tumoare pe creier extrem de agresivă la care speranţa de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi este mai puţin de 15 luni. Particulele, care transportă două substanţe
Mai multe curse aeriene din și spre Germania anulate
10 apr. 2018,, 12:10  
Mai multe curse aeriene din și spre Germania, anulatePasagerii care urmau să zboare astăzi, 10 aprilie, spre Germania cu compania aeriană Lufthansa vor trebui să opteze pentru un alt operator aerian. Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze, marți, peste 800 de zboruri, printre care și cele spre și din Republica Moldova. Cel mai important sindicat
Moldova a abolit regimul de vize pentru cetățenii din 33 de țări
23 mar. 2018,, 17:00  
Moldova a abolit regimul de vize pentru cetățenii din 33 de țăriRepublica Moldova a anulat regimul de vize pentru cetățenii din 33 de țări din America de Sud, America și Asia, care acum pot vizita în mod liber țara noastră, informează Noi.md. Acest fapt este stipulat amendamente la Legea privind resortisanţii statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize şi reso
Soros oferă finanţare unei campanii pentru anularea Brexitului
8 feb. 2018,, 21:31  
Soros oferă finanţare unei campanii pentru anularea Brexit-uluiMiliardarul George Soros a oferit finanţare 400.000 de lire sterline (456.000 de euro) unei mişcări politice care militează pentru anularea deciziei Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, informează publicaţiile The Telegraph şi The Independent. Investitorul este una dintre personalităţile marcant
Cursa de tren IașiUngheni va fi anulată
5 feb. 2018,, 14:51  
Cursa de tren Iași-Ungheni va fi anulatăCalea Ferată a României anunță o retragere a circa o sută de rute de tren, printre care și cel de pe cursa Iași-Ungheni, notează NOI.md, citînd stirileprotv.ro. Decizia va intra în vigoare de la 1 martie. Potrivit presei române, ar fi vorba de destinaţiile nerentabile, cu puţini călători. Sindicaliştii susţin
O nouă tentativă de anulare a sistemului mixt de vot
5 feb. 2018,, 14:40  
O nouă tentativă de anulare a sistemului mixt de votUn nou grup de inițiativă pentru organizarea referendumului privind anularea sistemului mixt de vot va fi constituit duminică, 11 februarie, comunică NOI.md. Inițiativa aparține grupului de activiști civici care acum două săptămîni au primit un refuz din partea CEC cu privire la desfășurarea referendumului. N
Donald Trump a făcut anunțul oficial loteria vizelor anulată
31 ian. 2018,, 13:21  
Donald Trump a făcut anunțul oficial: loteria vizelor anulatăDonald Trump a decis să sfărîme “Visul american” al cetățenilor care doresc să se stabilească în SUA și să spere la o viață mai bună. Președintele american Donald Trump a anunțat, în primul discurs despre Starea Națiunii, că Loteria Vizelor dispare. Liderul american a stabilit că programul „oferă în mod
Sistemul mixt de vot ar putea fi anulat
22 dec. 2017,, 11:29  
Sistemul mixt de vot ar putea fi anulat?Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor vor înregistra la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege cu privire la anularea sistemului mixt de vot. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Parlamentului de către liderul fracțiunii PCRM, Elena Bodnarenco, citată de NOI.md. „În calitate d
CFM Circulația trenurilor spre Rusia nu se stopează
15 dec. 2017,, 08:51  
CFM: Circulația trenurilor spre Rusia nu se stopează Î.S. „Calea Ferată din Moldova” dezminte speculațiile apărute în presă ce vizează circulația garniturilor de pe cursa Chișinău – Moscova. Î.S. „Calea Ferată din Moldova” nu a recepționat nici un act confirmativ din partea administrației căilor ferate din Ucraina care ar proba informațiile apărute în spațiu
Cursa de tren ChișinăuMoscova ar putea fi anulată
14 dec. 2017,, 09:21  
Cursa de tren Chișinău-Moscova ar putea fi anulatăCompania care administrează căile ferate ucrainene, Ukrzaliznițea, a anunţat ieri, 13 decembrie, că analizează o posibilă sistare a comunicaţiilor feroviare către Rusia, după ce Moscova a transferat toate trenurile sale de pasageri pe rute ce ocolesc teritoriul Ucrainei, relatează Radio Chişinău. În acest
Referendum pentru anularea sistemului mixt Cui îi aparține inițiativa
21 noi. 2017,, 15:27  
Referendum pentru anularea sistemului mixt. Cui îi aparține inițiativaUn grup de reprezentanți ai societății civile au anunțat astăzi că vor iniția un referendum republican în vederea anulării sistemului electoral mixt, comunică NOI.md. Potrivit lor, această inițiativă este una cetățenească, neafiliată politic și urmărește scopul de a anula modificările la Codul electoral adopt
O bătrînică a aruncat bănuți în motorul unui avion înainte de decolare
20 oct. 2017,, 22:30  
O bătrînică a aruncat bănuți în motorul unui avion, înainte de decolare Un zbor al companiei aeriene interne chineze Lucky Air a fost anulat după ce o pasageră a aruncat monede în motorul avionului pentru a avea Noroc în timpul călătoriei, fiind vorba de al doilea incident survenit anul acesta, potrivit agenției oficiale Xinhua citată vineri de EFE. Incidentul a avut loc joi pe a
Ziua în care toate zborurile dintre UE și Marea Britanie ar putea fi stopate
11 oct. 2017,, 23:57  
Ziua în care toate zborurile dintre UE și Marea Britanie ar putea fi stopate Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Philip Hammond, a anunțat astăzi că zborurile dintre insulă și Uniunea Europeană ar putea fi suspendate în ziua declanșării Brexit, relatează The Telegraph. Oficialul de la Londra a spus că „în teorie admisibil” ca toate zborurile dintre țările Uniunii Europene și Marea
Ryanair anulează încă 400 mii de rezervări
27 sep. 2017,, 22:00  
Ryanair anulează încă 400 mii de rezervăriCompania aeriană Ryanair anulează încă 18 mii de zboruri care afecteză 400 mii de călători din perioada noiembrie, anul acesta, pînă în martie 2018. Compania aeriană a confirmat că va ține între 25 și 400 de aeronave la sol în acea perioadă, o mișcare care ar „elimina” riscul ca alte zboruri să fie anulate,
Un festival al berii a fost anulat în urma unor critici
20 sep. 2017,, 02:30  
Un festival al berii a fost anulat în urma unor criticiAutoritățile din Kuala Lumpur au interzis organizarea unui festival al berii care amenința, potrivit unui partid islamist, să transforme orașul "într-un mare centru al viciului în Asia". Consumul de alcool este o practică obișnuită în rîndul unor importante minorități etnice din această țară majoritar musulma
Examinarea extrădării judecătorului ucrainean amînată
4 sep. 2017,, 16:00  
Examinarea extrădării judecătorului ucrainean, amînatăDeși încă în luna mai urma să fie luată o decizie privind extrădarea judecătorului ucrainean Nikolai Chaus, prins cu o mită în valoare de 150 000 de dolari în Ucraina, însă reținut la Chișinău pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, astăzi a fost amînată o nouă ședință de judecată în acest sens. „S-a
CEC a anulat operațiunea Referendum
27 iul. 2017,, 15:51  
CEC a anulat operațiunea "Referendum"Comisia Electorală Centrală s-a convocat astăzi în ședință extraordinară pentru a abroga toate hotărîrile ce vizează organizarea referendumului republican consultativ din 24 septembrie, notează NOI.md. Acțiunea a fost întreprins după ce Curtea Constituțională a declarat astăzi neconstituțional decretul sem
Datoriile de pînă la 10 lei ale contribuabililor vor fi anulate
25 iul. 2017,, 11:42  
Datoriile de pînă la 10 lei ale contribuabililor vor fi anulateÎn Moldova restanțele contribuabililor – persoanelor fizice și juridice – în valoare de pînă la 10 lei, potrivit situației de la data de 31 decembrie a fiecărui an fiscal, vor fi anulate. Acest lucru este prevăzut de modificările și completările la Codul fiscal, aprobate în Parlament la inițiativa Minister
Cursele AtenaChişinău şi ChişinăuAtena au fost anulate
23 iul. 2017,, 14:54  
Cursele Atena-Chişinău şi Chişinău-Atena au fost anulateMai mulți pasageri sunt în așteptare! Aeronava de tip E 90 trebuia să decoleze spre Atena la ora 09:00 şi să se întoarcă la 13:20 la Chişinău, însă zborurile de pe cursa Atena-Chișinău și Chișinău-Atena, operate de compania Air Moldova, au fost anulate. Contactați de Realitatea.md, reprezentanții companiei
Reacția lui Rogozin la decizia Chișinăului de ai interzice debarcarea în Moldova
20 iul. 2017,, 10:44  
Reacția lui Rogozin la decizia Chișinăului de a-i interzice „debarcarea” în MoldovaVicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, vine cu un comentariu pe marginea scrisoarei Ministerului de Externe de la Chișinău, înmînată ieri ambasadorului FR, Farit Muhametșin. În scrisoare, delegației ruse i se solicită anularea venirii în Republica Moldova pentru a participa la aniversarea a 25 de ani de la d
Sahalinul ia propus Japoniei să anuleze vizele
18 iul. 2017,, 14:30  
Sahalinul i-a propus Japoniei să anuleze vizeleAdministrația Sahalinului i-a propus statului vecin să simplifice regimul de vize pentru ruși. Autoritățile Sahalinului i-au oferit Japoniei să simplifice regimul de vize pentru cetățenii Rusiei, care călătoresc în țară prin punctele de control, situate pe teritoriul regiunii, oferindu-le cetățenilor ruși
Traseul troleibuzului 4 va fi modificat
9 iul. 2017,, 14:39  
Traseul troleibuzului 4 va fi modificat Traseul troleibuzului 4 va fi modificat începând cu ziua de mâine, 10 iulie. Anunțul a fost făcut de către Administraţia Regia Transport Electric Chișinău. Cauza modificării traseului sunt executarea lucrărilor de către „Termoelectrica” S.A. la rețelele de termoficare din str. Vasile Lupu (tronsonul c
Adele șia anulat ultimele două concerte de pe Wembley
3 iul. 2017,, 03:03  
Adele și-a anulat ultimele două concerte de pe WembleyCîntăreața britanică Adele și-a anulat ultimele două spectacole ale turneului său mondial, care urmau să aibă loc pe stadionul Wembley din Londra în acest weekend din cauza unor probleme la corzile vocale, informează sîmbătă BBC News. Cîntăreața — care s-a declarat complet "devastată" de această situație —
Ședința CMC ignorată chiar și de colegii primarului
30 iun. 2017,, 12:19  
Ședința CMC, ignorată chiar și de colegii primaruluiȘedința extraordinară a Consiliului municipal Chișinău a fost anulată, din lipsă de cvorum. La ședință s-au prezentat doar 15 consilieri, în loc de 26 necesari. Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, a emis o dispoziție prin care astăzi, 30 iunie, urma să aibă loc ședința extraordinară a CMC. Edilul a propus
Un avion a pierdut controlul și a ieșit de pe pistă pe Aeroportul Chișinău
4 iun. 2017,, 19:32  
Un avion a pierdut controlul și a ieșit de pe pistă pe Aeroportul ChișinăuUn avion al Companiei aeriene „Tarom” după aterizare pe aeroportul Chișinău a pierdut controlul și a ieșit de pe pistă. Potrivit informațiilor portalului Noi.md, victime nu au fost înregistrate. Serviciile Aeroportului Chișinău operează lucrări urgente de scoatere a aeronavei avariate de pe pistă pentru a
Rusia Sute de PȘT anulate din cauza neatenției străinilor
21 mai. 2017,, 22:00  
Rusia: Sute de PȘT anulate, din cauza neatenției străinilorÎn fiecare an, în toate regiunile Rusiei sînt anulate sute de permise de ședere temporară (PȘT), din cauza neatenției străinilor și a necunoașterii regulilor de ședere, în baza PȘT. Anularea PȘT înseamnă că permisul de ședere temporară nu mai e valabil. În acest articol, am dori să vă povestim despre ce t
Votat Foștii spicheri vor fi lipsiți de anumite înlesniri
12 mai. 2017,, 12:22  
Votat! Foștii spicheri vor fi lipsiți de anumite înlesniriFoștii președinți de parlament nu vor mai beneficia de înlesniri la plata serviciilor comunale, informează NOI.md. Un proiect de inițiativă în acest sens, ce presupune modificarea Legii cu privire la statutul deputatului, a fost adoptat astăzi la propunerea deputatului PSRM Vasile Bolea. Parlamentarul a ex
Parcările cu plată un pericol la adresa securității financiare a Moldovei DOC
25 apr. 2017,, 13:25  
Parcările cu plată – un pericol la adresa securității financiare a Moldovei (DOC)26 de consilieri municipali au semnat o notă de protest față de implementarea proiectului parcărilor cu plată în municipiul Chișinău, notează NOI.md. Nota de protest a fost semnată de 26 de consilieri municipali din partea PSRM, ai fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid, ai „Partidului Nostru”, da
Petiție chișinăuienii cer anularea Proiectului parcărilor cu plată
13 apr. 2017,, 17:15  
Petiție: chișinăuienii cer anularea Proiectului parcărilor cu platăProiectul privind amenajarea parcărilor cu plată trezeșteîn continuare un șir de nemulțumiri în rîndul locuitorilor capitalei. Din acest motiv, a fost creată o petiție online prin intermediul căreia se cere anularea proiectului, informează Noi.md. Autorii petiției afirmă că Primăria municipiului Chișinău
Munteanu Imunitatea parlamentară nu este o invenție a Republicii Moldova
3 apr. 2017,, 11:41  
Munteanu: Imunitatea parlamentară nu este o invenție a Republicii MoldovaExcluderea imunității deputaților nu este o chestiune tehnică lipsită de importanță, consideră analistul politic, directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, citat de NOI.md. Potrivit lui, temerile opoziției legate de concentrarea puterii politice și judiciare în mîinile unei singure formațiuni, prin anular
Ciobanu Ceea ce propun democrații este extrem de periculos
21 mar. 2017,, 11:53  
Ciobanu: Ceea ce propun democrații este extrem de periculosÎn condițiile unei justiției controlate, inițiativa guvernării cu privire la anularea imunității parlamentare, este un lucru extrem de periculos. Opinia aparține analistului politic Victor Ciobanu și a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru Noi.md. Ciobanu susține că odată cu excluderea imunității p
Democrații insistă pe anularea imunității deputaților
20 mar. 2017,, 12:33  
Democrații insistă pe anularea imunității deputațilorInițiativa legislativă a majorității parlamentare cu privire la anularea imunității deputaților va fi examinată la ședința din această săptămînă a Legislativului, comunică Noi.md. Anunțul a fost făcut de Andrian Candu, care a cerut astăzi sprijinul partenerilor de coaliție pentru modificarea Constituției î
Propunerea de anulare a Legii miliardului respinsă de Parlament VIDEO
10 mar. 2017,, 13:05  
Propunerea de anulare a „Legii miliardului”, respinsă de Parlament (VIDEO)Deputații au examinat astăzi inițiativa legislativă semnată de Igor Dodon cu privire la abrogarea legii prin care banii furați din sistemul bancar au fost convertiți în datorie de stat, comunică Noi.md. Proiectul înaintat de președinte a fost susținut de deputații socialiști și criticat vehement de către r
Mii de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă
10 feb. 2017,, 12:42  
Mii de zboruri anulate în SUA, din cauza unei furtuni de zăpadă Nord-estul Statelor Unite a fost afectat de ninsori importante, ceea ce a obligat joi şcolile să se închidă, iar companiile aeriene să anuleze mii de zboruri, relatează AFP. Ninsorile au fost însoţite de vijelii. Pînă la 30 cm de zăpadă erau aşteptaţi la New York şi pînă la 45 cm în zone din New England. F
Uniunea Europeană va anula roamingul în iunie
1 feb. 2017,, 17:45  
Uniunea Europeană va anula roamingul, în iunieUniunea Europeană pune capăt tarifelor pentru serviciile de roaming gratuit la nivel mondial. Uniunea Europeană a convenit asupra tarifelor maxime de roaming cu operatorii de telecomunicații din cadrul celor 28 de țări-membre ale blocului. Astfel a fost eliminat ultimul obstacol în calea trecerii la tarifele
Interdicţia pentru moldovenii care nu pot intra în Rusia va fi ANULATĂ
25 ian. 2017,, 10:12  
Interdicţia pentru moldovenii care nu pot intra în Rusia, va fi ANULATĂ Printre obiectivele atinse de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul vizitei sale la Moscova se numără anularea interdicției pentru mai mulți moldoveni care nu pot intra acum pe teritoriul Rusiei. În cadrul unei întâlniri cu presa, Igor Dodon a mai declarat că lista companiilor care vor putea
Mai multe zboruri pe Aeroportul Chișinău ANULATE
8 ian. 2017,, 14:22  
Mai multe zboruri pe Aeroportul Chișinău, ANULATENinsorile și viscolul dau peste cap mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Cîteva zboruri din și spre Istambul au fost anulate, la fel cum au fost anulate două curse aeriene spre Moscova. Potrivit datelor online de pa pagina electronica www.airport.md, cursa de la Istanbul, care ar fi tre
Permisele de conducere auto obținute prin fraudă au fost anulate
27 sep. 2016,, 14:08  
Permisele de conducere auto obținute prin fraudă au fost anulate Cele 17 permise de conducere auto obținute prin fraudă au fost anulate. Un ordin în acest sens a fost emis de ÎS CRIS „Registru”, în urma verificării minuțioase a desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la proba practică. Verificările au fost efectuate în urma unei anchete
Carlas Dreams cere trei mii de euro pentru concertul anulat VIDEO
20 sep. 2016,, 16:45  
Carla’s Dreams cere trei mii de euro pentru concertul anulat (VIDEO) Cu cîteva zile în urmă, băieții de la Carla’s Dreams și-au anulat un concert la Tîrgoviște, România. Iar potrivit organizatorilor, acum artiștii ar cere trei mii de euro despăgubiri, notează NOI.md. De la început se vehicula în mediul online că cei de la Carla’s Dreams și-au anulat concertul deoar
Sa propus anularea prezentării tichetelor de îmbarcare în magazinele Duty Free
14 aug. 2015,, 15:15  
S-a propus anularea prezentării tichetelor de îmbarcare în magazinele Duty Free Experţii din străinătate susţin pasagerii nemulţumiţi de prezentarea obligatorie a tichetelor de îmbarcare, atunci cînd fac cumpărături fără taxe în zona liberă a aeroportului. În opinia experţilor, aceste cerinţe sînt excesive, fiindcă pentru a ajunge în această parte a aeroportului, pasagerul are de tr
Toate cursele aeriene care urmau să decoleze au fost anulate
29 iul. 2015,, 18:30  
Toate cursele aeriene care urmau să decoleze au fost anulate Toate cursele aeriene care urmau să decoleze de pe aeroportul Fumicino din Roma au fost anulate. Se întâmplă din cauza unui incendiu de vegetație care a izbucnit în pădurea de pini situată în apropiere. Informația a fost publicată de agenția de știri Reuters, cu referire la o sursă din cadrul compan
MAEIE Nu există premise pentru anularea regimului fără vize cu
19 mai. 2015,, 13:15  
MAEIE: Nu există premise pentru anularea regimului fără vize cu Regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană funcţionează în condiţii normale şi nu există premise pentru anularea acestuia. Declarația a fost făcută de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) în contextul vehiculării de către unele persoane a informației privind o posibilă
ŞANSĂ pentru unii producători moldoveni Au liber la exportul de mere în Rusia
26 feb. 2015,, 08:25  
ŞANSĂ pentru unii producători moldoveni: Au liber la exportul de mere în Rusia Mai mulţi producători moldoveni pot exporta, de astăzi, mere în Rusia. Anunţul a fost publicat pe site-ul RosSelhozNadzor, care a precizat că este vorba despre o livrare de probă. Dreptul de a exporta mere au primit 10 producători de pe malul drept al Nistrului şi toţi fermierii din regiunea transnistreană.
Soţia lui Ilan Șor șa anulat concertul la Chişinău
19 feb. 2015,, 10:00  
Soţia lui Ilan Șor ș-a anulat concertul la Chişinău Soţia milionarului moldovean Ilan Șor – interpreta rusă Jasmin, și-a anulat concertul la Chişinău programat pentru 5 martie la Palatul Naţional. Show-ul urma să aibă loc în ajunul zilei de naştere a soţului său. Organizatorii concertului au explicat presei că acesta a fost anulat din "motive tehnice", fără
Carnavalul din Braunschweig a fost anulat în ultima clipă
16 feb. 2015,, 01:00  
Carnavalul din Braunschweig a fost anulat în ultima clipă Autorităţile germane au declanşat duminică o alertă din cauza unui atac terorist "de origine islamistă" şi au anulat cel mai mare carnaval organizat în nordul Germaniei, în oraşul Braunschweig, relatează postul Deutsche Welle. Spectacolul ar fi trebuit să înceapă la 12.20, ora locală. Poliţia din Br
Ceaţa ţine avioanele la sol Două zboruri vor fi operate cu întârziere
19 ian. 2015,, 11:10  
Ceaţa ţine avioanele la sol. Două zboruri vor fi operate cu întârziere Două zboruri de pe aeroportul din Chişinău vor fi operate cu întârziere, iar unul a fost anulat din cauza ceţii. Este vorba despre avionul de pe cursa spre Bucureşti care urma să decoleze la 7.30 şi care a rămas la sol din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. De asemenea, au fost amânate zborurile sp
anulare
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992