X 

active

Kremlinul a amenințat Occidentul cu ani de litigii
20 mar. 16:45  
Kremlinul a amenințat Occidentul cu ani de litigii Purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a amenințat Uniunea Europeană cu "daune inevitabile" dacă veniturile din activele rusești înghețate vor fi confiscate pentru a finanța Ucraina. "Persoanele care vor fi implicate în luarea unor astfel de decizii, statele care vor decide acest lucru,
Dinamica investițiilor în active imobilizate în Moldova
28 feb. 19:45  
Dinamica investițiilor în active imobilizate în MoldovaConform datelor preliminare, în Moldova, în anul 2023 au fost realizate investiții în active imobilizate în valoare de 32,2 miliarde lei, în descreștere cu 1,0% (în prețuri comparabile) față de anul 2022. Despre acest lucru a anunțat Biroul Național de Statistică, menționînd că, investiții în imobilizări c
Care este volumul investițiilor în active imobilizate în Moldova
30 noi. 2023,, 18:30  
Care este volumul investițiilor în active imobilizate în MoldovaÎn ianuarie-septembrie 2023 în Moldova au fost realizate investiții în active imobilizate în valoare de 20,5 miliarde lei, în descreștere cu 2,1% (în prețuri comparabile) față de ianuarie-septembrie 2022. Despre aceasta a anunțat Biroul Național de Statistică, menționînd că, în același timp, investițiile î
Moldova a preluat președinția Rețelei Balcanice a agențiilor de administrare a bunurilor infracționale indisponibilizate
21 sep. 2023,, 21:24  
Moldova a preluat președinția Rețelei Balcanice a agențiilor de administrare a bunurilor infracționale indisponibilizatePentru prima dată, Adunarea Generală Anuală 2023 a Rețelei Balcanice a agențiilor de administrare a bunurilor infracționale indisponibilizate (BAMIN) se întrunește sub președinția Republicii Moldova. Este o premieră cînd o țară din afara spațiului balcanic preia președinția acestei structuri internaționale
Care este situația privind investițiile în active imobilizate în Moldova
30 mai. 2023,, 18:30  
Care este situația privind investițiile în active imobilizate în MoldovaÎn ianuarie-martie 2023, volumul investiţiilor în active imobilizate a constituit 5 mlrd. 093 mil. lei, cu 7,2% (în preturi comparabile) mai puțin față de perioada respectivă din anul 2022. Despre aceasta a anunțat Biroul Naţional de Statistică, menționînd că, totodată, în ianuarie-martie 2023, investițiil
Cîți bani au fost investiți în active pe termen lung în Moldova
28 feb. 2023,, 18:00  
Cîți bani au fost investiți în active pe termen lung în MoldovaConform datelor preliminare, în Moldova, în 2022, au fost realizate investiţii în active imobilizate, în valoare de 31,2 miliarde lei sau cu 11,6% (în prețuri comparabile) mai puțin față de anul precedent. Despre aceasta a informat Biroul Naţional de Statistică, menționînd că, în anul 2022, investițiile în
Cum încearcă Plahotniuc săși scoată bunurile de sub sechestru
28 feb. 2023,, 09:58  
Cum încearcă Plahotniuc să-și scoată bunurile de sub sechestruFostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care se află în căutare deja de trei ani, încearcă să salveze proprietățile de sub sechestru și se adresează regulat la Curtea Supremă de Jusiție (CSJ) cerînd transferarea examinării dosarelor de la Chișinău în alte instanțe de judecată. După cum a
Directorul Moldovagaz a oferit explicații importante cu privire la reevaluarea mijloacelor fixe ale companiei
30 ian. 2023,, 13:45  
Directorul Moldovagaz a oferit explicații importante cu privire la reevaluarea mijloacelor fixe ale companiei Vadim Ceban, Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz SA, a oferit explicații importante cu privire la reevaluarea mijloacelor fixe ale companiei. El a menționat că anterior, la ședința comună a comisiilor parlamentare pe tema raportului Curții de Conturi, a fost discutată din nou problema
Kremlinul spune că folosirea rezervelor financiare ale Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei ar fi un jaf la drumul mare
18 mai. 2022,, 13:45  
Kremlinul spune că folosirea rezervelor financiare ale Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei ar fi „un jaf la drumul mare”Folosirea rezervelor financiare ale Rusiei de către Uniunea Europeană și țările G7 pentru reconstrucția Ucrainei după invazia armatei ruse ar fi „un jaf la drumul mare”, a spus Kremlinul, relatează Reuters. Kremlinul a mai spus și că o astfel de măsură „ar provoca un răspuns în consecință” din partea Rusiei.
Consilierul lui Zelensky În Ucraina au fost distruse active în valoare de o sută de miliarde de dolari
10 mar. 2022,, 18:30  
Consilierul lui Zelensky: "În Ucraina au fost distruse active în valoare de o sută de miliarde de dolari"Oleg Ustenko, consilierul Președintelui Ucrainei, Vladimir Zelensky, pe probleme economice, a declarat joi că, potrivit estimărilor preliminare, în Ucraina au fost distruse active în valoare de 100 de miliarde de dolari, scrie ria.ru. "Conform estimărilor preliminare pe care le are la dispoziție biroul nos
Bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei sechestrate de CNA
7 feb. 2022,, 12:00  
Bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei, sechestrate de CNAAgenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru, săptămîna trecută, pe bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor. Printre acestea se numără patru construcții, cinci terenuri agricole, două mijloace de transport, capital social și creanțe, tran
ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 4 milioane de lei
9 aug. 2021,, 18:45  
ARBI a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 4 milioane de leiAgenţiapentrurecuperareabunurilorinfracţionale (ARBI) aaplicatsechestru, săptămînatrecută, pe bunuriînvaloare de circa 4 milioane de lei​, ​înbazadelegaţiilorprocurorilor. Printreacesteaeste o încăperelocativăși una nelocativă, 4 terenuripentruconstrucții, mijloace de transport, darșinumerar.​ ​ Mijloacele
Opinie Calea Ferată din Moldova trebuie să rămînă în proprietatea statului
5 feb. 2021,, 11:20  
Opinie: Calea Ferată din Moldova trebuie să rămînă în proprietatea statuluiÎntreprinderea “Calea Ferată din Moldova” (CFM) trebuie să rămînă în proprietatea statului. De această părere este liderul PSRM, Igor Dodon. Socialistul a amintit că pînă în 2009, compania aducea profit, iar după preluarea puterii de către partidele pro-europene, CFM a început să falimenteze. „Cînd ați
Cîți bani au primit băncile lichidate din vînzarea activelor sale
28 feb. 2019,, 12:50  
Cîți bani au primit băncile lichidate din vînzarea activelor sale?Cele trei bănci lichidate: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, de la data retragerii licențelor (10/16/2015) și pînă la sfîrșitul anului 2018, au primit, din rambursarea împrumuturilor, vînzările gajurilor și activelor, mijloace bănești în valoare de 1 miliard 718,4 milioane de lei. Despre aceasta
În Moldova sînt 285 de asociații de economii și împrumut cu active de 633 mil lei
9 aug. 2017,, 14:20  
În Moldova sînt 285 de asociații de economii și împrumut cu active de 633 mil. leiÎn Moldova sînt 285 de asociații de economii și împrumut (AEÎ) cu active de 633 de milioane de lei, a declarat într-un interviu pentru ziarul Capital-Market membrul Consiliului de administrație al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare Viorel Miron. El a menționat activitatea de succes a acestor instituț
BNS a corectat datele despre investiţiile în active materiale pe termen lung
31 iul. 2017,, 12:20  
BNS a corectat datele despre investiţiile în active materiale pe termen lungÎn anul 2016, pentru dezvoltarea economiei naţionale şi a sferei sociale, întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare, au utilizat 19664,1 mil. lei (în preţuri curente) investiţii în active materiale pe termen lung. Comparativ cu anul 2015, acest
Banca de Economii îşi vinde activele
23 ian. 2017,, 15:45  
Banca de Economii îşi vinde activeleBanca de Economii, una dintre cele trei instituţii financiare aduse la faliment în urma „jafului secolului”, scoate la vînzare mai multe active, printre care şi sediul central de pe strada Columna 115 din Chişinău. Preţul iniţial al clădirii care are o suprafaţă de 690 de metri pătraţi, împreună cu terenul a
Elveția a prelungit cu un an blocarea activelor lui Ianukovici
10 dec. 2016,, 15:30  
Elveția a prelungit cu un an blocarea activelor lui Ianukovici Activele din Elveția ale foștilor președinți tunisian Zine el-Abidine Ben Ali, egiptean Hosni Mubarak și ucrainean Viktor Ianukovici vor rămîne blocate încă un an, a informat vineri o sursă oficială, relatează AFP. Guvernul elvețian a precizat într-un comunicat că a luat această decizie pentru a a
Filip cere transparență în compensarea activelor băncilor lichidate
23 noi. 2016,, 14:44  
Filip cere transparență în compensarea activelor băncilor lichidate Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat optimizarea costurilor asociate cu lichidarea celor trei bănci comerciale, precum și asigurarea transparenței în rambursarea activelor lor. El a făcut acest lucru în cadrul ședinței Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit, notea
Rezervele valutare ale BNM sau diminuat
8 noi. 2016,, 08:45  
Rezervele valutare ale BNM s-au diminuat Către sfîrşitul lunii octombrie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,1 mlrd. şi s-au diminuat într-o lună cu $45,77 mil. Comparativ cu începutul anului 2016, creşterea a fost de $344,1 mil., iar faţă de perioada de referinţă din 2015 - cu $233 mil. În
Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale vor fi comercializate
4 aug. 2016,, 10:00  
Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale vor fi comercializate Activele neutilizate din cadrul parcurilor industriale pot fi comercializate prin negocieri directe cu rezidenţii acestora, adică agenţii economici care activează în cadrul parcurilor şi în locaţiunea cărora se află aceste bunuri. Acestea sînt modificări la modul de determinare şi comercializare a act
Preţul de piaţă al acţiunilor MobiasbancăGroupe Societe Generale în cadrul licitaţiilor a crescut de patru ori
10 oct. 2015,, 16:30  
Preţul de piaţă al acţiunilor Mobiasbancă-Groupe Societe Generale în cadrul licitaţiilor a crescut de patru ori În cadrul licitaţiilor la Bursa de Valori a Moldovei vineri s-a vândut un pachet de 4296 acţiuni ale MOBIASBANCă-Groupe Societe Generale, ceea ce reprezintă 0,04% din emisie. Vânzătorul l-a propus la preţ de 10 lei pentru o acţiune, totuşi în cadrul licitaţiilor preţul a crescut până la 41,5 lei.
BERD ar putea prelua Victoriabank
8 oct. 2015,, 08:20  
BERD ar putea prelua Victoriabank Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ar putea prelua o cotă substanțială de la Victoriabank. Asta deoarece este propusă anularea unei inițiative, asumată vara trecută de Guvern prin care BNM nu era în drept să permită astfel de tranzacții. Comisia Economie, Buget și Finanțe a avizat po
Gazprom isi vinde activele din Europa
1 aug. 2015,, 20:30  
Gazprom isi vinde activele din Europa Gazprom isi restructureaza activele din strainatate. In urmatorii ani gigantul rus al gazelor naturale intentioneaza sa scoata la vanzare participatiile detinute. Intr-o nota difuzata de Gazprom Germania, filiala a companiei Gazprom export, care controleaza aproape toate structurile de distributie ale in
Băncile din Moldova acumulează active lichide
24 apr. 2015,, 14:30  
Băncile din Moldova acumulează active lichide În sectorul bancar din Moldova (cu excepția celor trei bănci cu probleme) se înregistrează acumularea activelor lichide. Constatarea a fost făcută în urma analizei sistemului bancar al țării, efectuate de expertul economic al Centrului Analitic Independent Expert-Grup Alexandru Fală, care a specificat că
Baza monetară a Moldovei a scăzut cu 24 miliarde de lei
26 feb. 2015,, 15:00  
Baza monetară a Moldovei a scăzut cu 2,4 miliarde de lei În luna ianuarie 2015 baza monetară s-a micşorat cu 2365,7 milioane de lei (8,5 la sută) faţă de luna decembrie 2014 şi a constituit 25356,4 milioane de lei, notează NOI.md. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, scăderea bazei monetare a fost determinată de micşorarea activelor interne nete cu 3145,
Două companii din România intenționează să cumpere active din sectorul energetic al Moldovei
9 feb. 2015,, 15:15  
Două companii din România intenționează să cumpere active din sectorul energetic al Moldovei Grupul de distribuţie şi furnizare Electrica şi transportatorul de petrol Conpet sînt interesate, separat, de achiziţia unor active în Republica Moldova, scrie „Ziarul financiar” cu referire la propriile surse, citat de NOI.md. Publicația menționează că Electrica este interesată de distribuţia de energie
TeliaSonera șia micșorat costul activelor în Moldova
20 ian. 2015,, 15:30  
„TeliaSonera” și-a micșorat costul activelor în Moldova Corporația de telecomunicații suedezo-finlandeză „TeliaSonera” și-a micșorat costul activelor în Republica Moldova, unde este acționar majoritar al companiei de telefonie mobilă „Moldcell”, informează NOI.md. Potrivit unui comunicat emis de companie, în raportul cu privire la activitatea în trimestrul IV
Activele băncilor moldoveneşti la 1 decembrie au depăşit 97 de miliarde de lei
31 dec. 2014,, 14:00  
Activele băncilor moldoveneşti la 1 decembrie au depăşit 97 de miliarde de lei Activele a 14 bănci din Moldova la situaţia din 1 decembrie 2014 au atins cifra de 97,3 miliarde de lei ($6,2 mld.). Potrivit agenţiei "Infotag", care citează datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), în pofida situaţiei paradoxale, lider pe sistem la 1 decembrie a devenit Banca Socială, ale cărei active
Atacuri de tip raider
16 dec. 2014,, 16:55  
Atacuri de tip raider Victor Surugiu În timp ce politicienii își împart portofoliile după alegerile parlamentare, în țară din nou și-au intensificat activitatea raiderii și alți escroci. Este vorba despre grupări foarte bine organizate pe teritoriul Moldovei, cu participarea judecătorilor și executorilor judecătorești pr
Două companii publice din sectorul energetic al României intenţionează să obţină active în Moldova
6 noi. 2014,, 12:15  
Două companii publice din sectorul energetic al României intenţionează să obţină active în Moldova Două companii publice din sectorul energetic al României în prezent susţin negocieri privind obţinerea activelor în Moldova, relatează NOI.md. Potrivit mediilor de informare în masă din România, acest lucru a fost comunicat jurnaliştilor de către ministrul Energeticii al României, Răzvan Nicolescu. „Două
Patru bănci din 14 deţin peste o jumătate din active
19 iul. 2014,, 19:00  
Patru bănci din 14 deţin peste o jumătate din active Patru bănci moldoveneşti din 14 deţin peste o jumătate din active – 47,7 miliarde lei din 79,9 miliarde de lei din sistemul bancar. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Banca Naţională a Moldovei, la data de 1 iulie 2014 cele mai multe active le deţinea Moldova Agroindbank (MAIB), al căror
Banca Națională a Moldovei constată primele semnale ale încetinirii activității economice în țară
4 iun. 2014,, 14:35  
Banca Națională a Moldovei constată primele semnale ale încetinirii activității economice în țară În Republica Moldova au apărut primele semnale de temperare a activității economice. Anunțul a fost făcut de Banca Națională a Moldovei (BNM), care face referire la datele Biroului Național de Statistică privind situația din primele luni ale anului. Aceste date reflectă contractarea exporturilor şi importur
Ministerul ucrainean al Justiției a cerut arestarea activelor companiilor rusești
3 iun. 2014,, 03:34  
Ministerul ucrainean al Justiției a cerut arestarea activelor companiilor rusești Ministrul ucrainean al Justiției, Pavel Petrenko, s-a adresat procuraturii locale cu propunerea de a aresta proprietatea și activele organizațiilor rusești din toată lumea, în calitate de compensație pentru daunele cauzate de pierderea peninsulei Crimeea, relatează ITAR -TASS. Petrenko a evaluat prejudic
Investiţiile în activele materiale pe termen lung sau majorat în primul trimestru cu 3
30 mai. 2014,, 12:25  
Investiţiile în activele materiale pe termen lung s-au majorat în primul trimestru cu 3% Întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activitate economică au valorificat în primul trimestru investiţii în activele materiale pe termen lung de circa 2,17 miliarde de lei ($157,2 milioane de) sau cu 3% mai mult faţă de anul trecut. Agenţia "Infotag" relatează, cu referire la Biroul Naţio
În Moldova au fost scoase la vînzare active ale statului în valoare de circa 900 de milioane de lei
28 mai. 2014,, 12:00  
În Moldova au fost scoase la vînzare active ale statului, în valoare de circa 900 de milioane de lei Agenţia Proprietăţii Publice anunță pentru perioada 30 mai – 18 iulie o nouă rundă de privatizare a proprietății publice de stat, în cadrul căreia la vînzare vor fi scoase active ale statului, în valoare de circa 894,4 milioane de lei, relatează NOI.md. Potrivit Ministerului Economiei, în perioada 30 mai
Activele BNM sau majorat în 2013 cu aproape 67 miliarde de lei
19 mai. 2014,, 13:15  
Activele BNM s-au majorat în 2013 cu aproape 6,7 miliarde de lei Activele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au depăşit la finele anului 2013 cifra de 41,74 miliarde de lei ($3,04 miliarde), ceea ce este cu aproape 6,7 miliarde mai mult decît în anul precedent. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la datele balanţei de contabilitate a BNM, creanţele organiza
Sturza Situația din jurul Băncii de Economii este explozivă
8 mai. 2014,, 15:30  
Sturza: Situația din jurul Băncii de Economii este explozivă Potrivit fostului prim-ministru Ion Sturza, Moldova riscă să piardă active în valoare de 1,5 miliarde de lei, depuse drept gaj în Banca de Economii, scrie agora.md. Ca urmare, ramuri întregi ar putea trece în proprietatea băncii, controlată astăzi de o bancă agent a Federației Ruse. „Astăzi, la Banca de
CET2 va înghiţi CET1 şi Termocomul
8 mai. 2014,, 10:20  
CET-2 va „înghiţi” CET-1 şi Termocomul Guvernul Moldovei a aprobat noul model de consolidare a activelor întreprinderilor din sectorul termoenergetic din Chişinău, ce prevede reorganizarea SA CET-2 prin absorbţie a CET-1, iar ulterior şi a Termocomului, ce se află în procedură de faliment, relatează NOI.md. Se preconizează că reorganizarea CE
Elveția a înghețat active a lui Ianukovici aproape de 200 milioane de dolari
5 mai. 2014,, 08:30  
Elveția a înghețat active a lui Ianukovici aproape de 200 milioane de dolari Procurorul federal al Elveției a înghețat active de 170 milioane de franci elvețieni (193,34 milioane dolari) în conturi bancare elvețiene aparținând fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici și persoanelor apropiate de acesta, a relatat duminică un ziar elvețian, informează Reuters. Guvernul elveț
În Moldova au fost expuse la privatizare activele statului în valoare de aproximativ 1 miliard de lei
8 mar. 2014,, 16:00  
În Moldova au fost expuse la privatizare activele statului în valoare de aproximativ 1 miliard de lei În Republica Moldova au fost expuse la privatizare activele statului în valoare de aproximativ 990 milioane de lei. Potrivit informaţiilor acordate de către directorul general al Agenţiei proprietăţii publice Valeriu Triboi, în special, în perioada 08 – 11 aprilie 2014 la Bursa de Valori se vor desfășura: l
Activele băncilor din Moldova în anul 2013 sau majorat cu 31
3 feb. 2014,, 10:32  
Activele băncilor din Moldova, în anul 2013, s-au majorat cu 31% Activele băncilor din Republica Moldova, în anul 2013, s-au majorat cu 31% și au însumat 76,2 miliarde de lei, transmite NOI.md. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, un impact semnificativ asupra majorării activelor a avut dinamica pozitivă la articolele „numerar şi echivalente de numerar” și „împr
Nicolae Juravschi comentează acuzaţia referitoare la tăinuirea averii
3 ian. 2014,, 11:50  
Nicolae Juravschi comentează acuzaţia referitoare la tăinuirea averii Deputatul liberal-democrat Nicolae Juravschi neagă că şi-ar fi tăinuit averea şi susţine că acuzaţiile la adresa sa sînt aberaţii. Contactat de TRIBUNA, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic spune că a declarat toate bunurile așa cum i s-a cerut, iar scopul celor de la CNI este „de a intimida oamenii
Iușcenko Ianukovici nu vrea soarta lui Lukașenko activele și reședințele sale sînt în Occident
12 dec. 2013,, 12:06  
Iușcenko: Ianukovici nu vrea soarta lui Lukașenko, activele și reședințele sale sînt în Occident Viktor Ianukovici și anturajul său nu sînt interesați în procesul de transformare a Ucrainei în Belarus și ruperea relațiilor cu Occidentul, consideră ex-președintele Ucrainei Viktor Iușcenko. "Nu dați crezare miturilor Moscovei. Această politică nu are perspective, inclusiv politice. Ea aduce izolare. U
Ponderea creditelor neperformante în sistemul bancar al Moldovei sa redus
9 dec. 2013,, 14:34  
Ponderea creditelor neperformante în sistemul bancar al Moldovei s-a redus Ponderea creditelor neperformante în sistemul bancar al Republicii Moldova, la sfîrșitul lunii octombrie 2013, a constituit 12,3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale (p.p.) față de luna precedentă. De la începutul anului 2013, ponderea creditelor neperformante s-a micșorat cu 2,2 p. p., iar comparativ cu
În Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung au crescut cu 33
29 noi. 2013,, 10:45  
În Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung au crescut cu 3,3% În Republica Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung, în ianuarie-septembrie 2013, au constituit 9 miliarde 142 milioane de lei, cu 3,3% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, transmite NOI.md. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-septembrie 2013, in
CNP Decizia Guvernului privind concesionarea activelor Aeroportului International Chișinău ilegală VIDEO
4 sep. 2013,, 14:56  
CNP: Decizia Guvernului privind concesionarea activelor Aeroportului International Chișinău, ilegală (VIDEO) Decizia Guvernului privind concesionarea activelor Aeroportului International Chișinău este neconstituțională. Opinia aparține președintelui Consiliului Național de Participare, Sergiu Ostaf, și a fost făcută astăzi în cadrul unei conferințe de presă, transmite NOI.md. Președintele CNP a amintit că regul
Actorii de comedie din trupa Maski Show au creat propriul partid Video
2 sep. 2013,, 15:23  
Actorii de comedie din trupa "Maski Show" au creat propriul partid (Video) Celebrii artiști de comedie din trupa "Maski Show" au anunțat crearea partidului Satiric-Democrat din Ucraina ( PSDU). Acest lucru l-a anunțat la o conferință de presă directorul artistic al trupei Gheorghii Deliev. " Ne-am gîndit: dacă politicienii de azi arată ca clovnii, atunci de ce clovnii nu pot
În Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung sau majorat cu 15 pînă la 54 miliarde lei
2 sep. 2013,, 12:08  
În Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung s-au majorat cu 1,5% - pînă la 5,4 miliarde lei În Republica Moldova investițiile în activele materiale pe termen lung, în ianuarie-iunie 2013, au însumat 5 mld. 394,6 mil. lei, în creștere cu 1,5% față de aceeași perioadă a anului 2012, transmite NOI.md. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în ianuarie-iunie 2013, investiţiile concentrate î
Guvernul Moldovei elaborează lista actualizată a activelor de stat care urmează să fie privatizate
30 iul. 2013,, 11:55  
Guvernul Moldovei elaborează lista actualizată a activelor de stat care urmează să fie privatizate Guvernul Republicii Moldova preconizează să aprobe, în timpul apropiat, lista actualizată a activelor publice care urmează să fie privatizate. Potrivit dispoziției premierului Iurie Leancă, Ministerul Economiei urmează să prezinte Guvernului, pînă la 20 august, lista actualizată a activelor de stat pasibile
active
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504