X 

contestații

Sancțiunea pentru părăsirea locului accidentului rutier contestată la Curtea Constituțională
4 sep. 2019,, 14:01  
Sancțiunea pentru părăsirea locului accidentului rutier, contestată la Curtea ConstituționalăUn șofer, care este învinuit că a părăsit intenționat locul accidentului, a sesizat Curtea Constituțională, pentru a verifica corectitudinea sancțiunii ce-i poate fi aplicată. Și anume, sesizarea a fost depusă privind sintagmele ce vizează privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, normă prevă
Astăzi vor fi afișate notele pentru elevii care au depus contestații la BAC
4 iul. 2019,, 10:40  
Astăzi vor fi afișate notele pentru elevii care au depus contestații la BACElevii din țară, care nu a fost de acord cu notele de la examenele de absolvire și le-au contestat, vor afla azi rezultatele. Acestea vor fi afișate în centrele de BAC. Amintim că, potrivit datelor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dintre cei 3.692 de candidați admiși, au susținut examenul de Ba
CEC a examinat contestația PDM împotriva lui Năstase
21 ian. 2019,, 10:21  
CEC a examinat contestația PDM împotriva lui NăstaseDupă ce Partidul Democrat din Moldova a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală (CEC) cu privire la o postare a lui Andrei Năstase pe Facebook, din 14 ianuarie, în care declară: „Vă îndemn să ieșim masiv la vot pe 24 februarie 2019”, CEC a precizat că fondul contestației nu ține de competența sa și
Democrații cer la CEC sancționarea lui Năstase
17 ian. 2019,, 10:10  
Democrații cer la CEC sancționarea lui Năstase Reprezentantul Partidului Democrat din Moldova a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație prin care solicită sancționarea președintelui Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, pentru încălcarea legislației electorale. Mai exact, democrații invocă publicarea pe Facebook a unui mesaj
CEC a respins contestația depusă de medicul Stratulat
10 ian. 2019,, 17:00  
CEC a respins contestația depusă de medicul StratulatComisia Electorală Centrală a respins în cadrul ședinței de astăzi contestația democratului, Mihail Stratulat, pretendent la calitatea de candidat la funcția deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe circumscripția nr. 26. Decizia CEC a fost adoptată cu 5 voturi ”pentru” și o abținere. Respectiv, a fost me
Reprezentanții blocului ACUM contestă înregistrarea unui candidat PDM
7 ian. 2019,, 10:00  
Reprezentanții blocului ACUM contestă înregistrarea unui candidat PDM Reprezentanții blocului electoral ACUM DA PAS au depus o contestație la CEC împotriva înregistrarea candidatului Partidului Democrat din Moldova (PDM) Veaceslav Burlacu în calitate de concurent electoral în circumscripția nr. 21, Criuleni pe care o consideră ilegală. „Analiza modului de colectare a semnăturil
Democrații au depus mai multe contestații la CEC
5 ian. 2019,, 14:00  
Democrații au depus mai multe contestații la CECPartidul Democrat a depus două contestații la Comisia Electorală Centrală cu privire la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. În prima sesizare depusă la CEC, democrații contestă așa-zis-ul ”Barometru electoral” realizat de către Compania Date Inteligente SRL care prezintă printr-un tabel grafic distr
Lucrările de aplicare a marcajului rutier blocate din cauza contestațiilor
30 iul. 2018,, 10:00  
Lucrările de aplicare a marcajului rutier, blocate din cauza contestațiilorLucrările de aplicare a marcajului rutier în capitală, care urmau să înceapă astăzi, sînt blocate, din cauza unor contestații depuse de o companie care s-a ocupat, pînă în prezent, de livrarea detergenților și a hîrtiei igienice. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției generale transport public și căi
Cînd vor fi anunțate rezultatele contestațiilor la BAC
29 iun. 2018,, 13:41  
Cînd vor fi anunțate rezultatele contestațiilor la BAC Conform rezultatelor preliminare, 11369 de candidați au promovat sesiunea de bază a examenului de Bacalaureat 2018, ceea ce constituie 62,64% din numărul total admiși în sesiune. Numărul de candidați eliminați de la examen este în descreștere, anul acesta fiind eliminat doar un singur candidat, în comparație
Contestaţia PAS care cere anularea alegerilor din Jora de Mijloc respinsă
24 mai. 2018,, 16:32  
Contestaţia PAS, care cere anularea alegerilor din Jora de Mijloc, respinsăContestația depusă de liderul PAS, Maia Sandu, prin care cere anularea alegerilor din Jora de Mijloc pe motiv că Partidul „Șor” ar fi depășit plafonul maxim de cheltuieli în campania electorală a fost respinsă, informează Noi.md. Despre aceasta a anunţat avocatul partidului „Șor”, care a mai specificat că leg
CEC a examinat o contestație
20 mai. 2018,, 20:16  
CEC a examinat o contestațieÎn ședința de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC), a examinat contestația depusă de către Ilie Ceban, membru cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, din partea PSRM, relatează Noi.md. Contestatarul a solicitat anularea hotărîrii Consiliului electoral al circumscripției electorale mun
2500 de note majorate după examinarea contestațiilor la examenele BAC
7 iul. 2017,, 09:10  
2500 de note majorate după examinarea contestațiilor la examenele BACAproximativ 2500 de note au fost majorate ca urmare a contestațiilor depuse după sesiunea de bază a examenelor de bacalaureat. Numărul candidaților care au promovat examenele a crescut cu peste 300. După examinarea contestațiilor rata de promovare pentru absolvenții din licee a crescut cu 1,84 puncte proce
Peste 5000 de contestații au fost fost depuse după examenele de bac
3 iul. 2017,, 12:10  
Peste 5000 de contestații au fost fost depuse după examenele de bacPeste 5000 de cereri de contestare a lucrărilor la examenele de bacalaureat au fost depuse în capitală. Informația a fost prezentată de către directorul adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport Viorica Negrei. Sesiunea suplimentară a examenelor de bacalaureat este planificată să înceapă
Absolvenții vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a depune contestații
26 iun. 2017,, 13:12  
Absolvenții vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a depune contestațiiTimp de 48 de ore de la afișarea rezultatelor la BAC, candidații vor putea să-și vadă lucrările și să depună contestații dacă vor considera necesar. Președinții centrelor de bacalaureat au ridicat testele de la centrele de evaluare în dimineața zilei de luni, 26 iunie. Informația a fost comunicată în ca
Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă a Marii Britanii
5 dec. 2016,, 23:00  
Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă a Marii Britanii Dosarul Brexit a ajuns la Curtea Supremă a Marii Britanii. Subiectul va fi dezbătut timp de patru zile, Curtea urmînd să se pronunțe dacă Guvernul de la Londra poate activa Articolul 50, privind ieșirea din Uniunea Europeană, fără să consulte Parlamentul, relatează BBC News. Dosarul Brexit a ajuns la
PAS a depus suplimentar 170 de contestații la CEC
16 noi. 2016,, 12:14  
PAS a depus suplimentar 170 de contestații la CEC Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au depus astăzi suplimentar 170 de contestații la CEC, din partea cetățenilor moldoveni de peste hotare cărora li s-a obstrucționat dreptul la vot, relatează NOI.md. Potrivit membrilor PAS, în ziua de 13 noiembrie, la birourile electorale din străi
Fost viceministru Rezultatul alegerilor poate fi contestat
14 noi. 2016,, 11:01  
Fost viceministru: Rezultatul alegerilor poate fi contestat Lipsa buletinelor de vot la secțiile de votare de peste hotare constituie un temei pentru contestarea rezultatelor turului II al alegerilor. Opinia aparține fostului viceministru de externe Iulian Groza, în prezent director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, comunică NOI.md.
LIVE Decizia referitoare la recursul avocaților lui Vlad Filat
11 noi. 2016,, 11:30  
(LIVE) Decizia referitoare la recursul avocaților lui Vlad Filat Curtea de Apel (AP) Chișinău ar putea să adopte astăzi, 11 noiembrie, o decizie cu privire la recursul împotriva sentinței emise în dosarul lui Vlad Filat. Fostul prim-ministru și avocatul său, Igor Popa, nu au exclus această posibilitate în cadrul ultimei ședințe din 9 noiembrie. Avocatul inculpatului
UPDATE Ședința în dosarul Filat Martorii din Rusia nu sau prezentat LIVE
2 noi. 2016,, 15:50  
UPDATE Ședința în dosarul Filat: Martorii din Rusia nu s-au prezentat (LIVE) (UPDATE 15:43) Martorii din Federația Rusă nu s-au prezentat la Curtea de Apel pentru a depune mărturii în dosarul Filat. Asta chiar dacă avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa a anunțat că trei martori au fost citați, iar în cadrul ședinței de astăzi ar fi trebuit să se prezinte. Avocații lui Vlad Fila
Magistrații au susținut cererea de apel a avocaților lui Filat
19 oct. 2016,, 17:40  
Magistrații au susținut cererea de apel a avocaților lui Filat Magistrații Curții de Apel Chișinău au susținut cererea de apel privind sentința lui Vlad Filat. Decizia a fost luată în pofida insistenței procurorilor de a înăspri sentința în privința fostului prim-ministru. Informația a fost comunicată astăzi, 19 octombrie, de avocatul Igor Popa, după ședința Curți
PD a depus contestații împotriva lui Năstase Sandu și Dodon
18 oct. 2016,, 13:05  
PD a depus contestații împotriva lui Năstase, Sandu și Dodon Reprezentanții PD au sesizat Comisia Electorală Centrală în privința presupuselor încălcări ale legislației electorale de către Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase, notează NOI.md. În contestația depusă contra candidatului socialiștilor, democrații argumentează că Dodon a indicat în raportul
Platon rămîne în arest şi se întoarce în Penitenciarul nr13
7 sep. 2016,, 16:35  
Platon rămîne în arest şi se întoarce în Penitenciarul nr.13 Judecătorii Curţii de Apel Chişinău (CA) au respins cererea avocaţilor lui Veaceslav Platon privind eliberarea lui din arest. În acest mod, decizia judecătoriei sectorului Buiucani, adoptată la 1 septembrie, rămîne în vigoare. Hotărîrea în cauză a devenit cunoscută cu cîteva minute în urmă, comunică N
Brazilia Dilma Rousseff constestă în instanță destituirea ei din funcția de președinte
1 sep. 2016,, 21:13  
Brazilia: Dilma Rousseff constestă în instanță destituirea ei din funcția de președinte Avocatul președintei destituite a Braziliei, Dilma Rousseff, a înaintat joi recurs la Curtea Supremă (STF), solicitînd un nou proces și anularea sentinței ce a condus miercuri la demiterea ei de către Parlament, transmite AFP. În recurs se cere 'suspendarea imediată a efectelor deciziei Senatului care a
Examinarea recursului avocaților lui Platon a fost amînată pentru 9 august
4 aug. 2016,, 18:10  
Examinarea recursului avocaților lui Platon a fost amînată pentru 9 august Ședința Curții de Apel Kiev, la care urma să fie examinat recursul avocaților lui Veaceslav Platon, a fost amînată pentru 9 august. Informația a fost confirmată pentru NOI.md de către managerul companiei juridice „Pravovest”, Ivan Nikitcenko, care apără interesele omului de afaceri, notează NOI.md.
Astăzi la Kiev va fi examinat recursul avocaților lui Platon
4 aug. 2016,, 10:45  
Astăzi la Kiev va fi examinat recursul avocaților lui Platon Astăzi, 4 august, judecătorii ucraineni vor examina legitimitatea hotărîrii Judecătoriei sectorului Pecera a orașului Kiev privind plasarea antreprenorului Veaceslav Platon în arest preventiv pe 40 de zile, relatează NOI.md. Judecătorii Curții de Apel Kiev vor examina recursul avocaților lui Platon pl
Bețișor vrea dreptate procuratura a contestat blîndeţea pedepsei lui Filat
13 iul. 2016,, 14:35  
Bețișor vrea dreptate: procuratura a contestat blîndeţea pedepsei lui Filat Procuratura Anticorupţie a depus astăzi un apel împotriva sentinţei Judecătoriei Buiucani din 27 iunie, prin care fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de nchisoare, transmite NOI.md. De asemenea, acesta a fost amendat cu 60 de mii de lei, privat de dreptul de a deţine anumite funcţi
Rezultate contestaţii BAC 2015 Rata de promovare a crescut
6 iul. 2015,, 15:30  
Rezultate contestaţii BAC 2015: Rata de promovare a crescut Ministerul Educaţiei a emis un comunicat în care anunţă despre rezultatele examinării contestațiilor depuse de candidații la Bacalaureat. Astfel, ministerul anunţă că a mărit nota cu un punct pentru 2556 din 2558 de teste, iar rata de promovare a examenului a crescut cu 1,27 puncte procentuale și constituie
Contestaţii cu duiumul la BAC
6 iul. 2015,, 10:30  
Contestaţii cu duiumul la BAC Absolvenţii liceelor au depus peste 16 mii de contestaţii după aflarea rezultatelor la examenele de bacalaureat. Cele mai multe sînt la disciplinele limba romînă, geografie şi matematică. Majoritatea elevilor care au contestat rezultatele evaluării sînt din Chişinău, Bălţi şi Cahul. În total, în cad
BAC Numărul de cereri depuse de absolvenţii liceelor
1 iul. 2015,, 18:05  
BAC: Numărul de cereri, depuse de absolvenţii liceelor Absolvenţii liceelor au depus peste 16 mii de contestaţii după aflarea rezultatelor la examenele de bacalaureat. Cele mai multe sunt la disciplinele limba română, geografie şi matematică. Majoritatea elevilor care au contestat rezultatele evaluării sunt din Chişinău, Bălţi şi Cahul. În total, în cad
Absolvenţii liceelor depun contestaţii cu duiumul la BAC
30 iun. 2015,, 09:30  
Absolvenţii liceelor depun contestaţii cu duiumul la BAC Absolvenţii liceelor au contesta rezultatele examenelor de bacalaureat. Pentru a obţine o reevaluare a testelor, aceştia trebuie să depună o cerere la Centrul de BAC. Majoritatea elevilor care au decis să depună contestaţii spun că nu le ajung doar cîteva puncte pentru o notă mai bună, de aceea ar v
În urma alegerilor la CEC au fost depuse cinci contestații VIDEO
5 dec. 2014,, 16:30  
În urma alegerilor, la CEC au fost depuse cinci contestații (VIDEO) Comisia Electorală Centrală a recepționat cinci contestații din partea concurenților electorali, care vizează rezultatele alegerilor din 30 noiembrie. Potrivit președintelui CEC, Iurie Ciocan, o parte dintre contestații au fost respinse de instituție, în timp ce altele urmează a fi examinate de Curtea Const
contestații
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499