X 

independenţă

Catalonia un nou referendum pentru independență
7 oct. 2016,, 20:00  
Catalonia, un nou referendum pentru independență Catalonia vrea independența față de Spania, fapt pentru care parlamentul a decis joi să fie organizat un nou referendum pe această temă, urmînd ca această consultare populară să aibă loc pînă cel mai tîrziu în septembrie 2017. Legislativul, dominat de separatiști, a votat cu 72 de voturi pentru, d
Majoritatea transnistrenilor ar vota pentru independenţa RMN la un eventual referendum
20 sep. 2016,, 16:15  
Majoritatea transnistrenilor ar vota pentru independenţa RMN, la un eventual referendum Dacă în Transnistria s-ar organiza un nou referendum, 88% dintre participanţi ar vota iarăşi pentru "independenţa RMN". Acestea sînt datele unui sondaj de opinie realizat de Facultatea de Ştiinţe Publice a Universităţii din Transnistria. Potrivit presei din regiune, 3,6% dintre respondenţi s-au pro
BNM va organiza două concerte cu prilejul celor 25 de ani ai instituţiei
3 sep. 2016,, 12:00  
BNM va organiza două concerte cu prilejul celor 25 de ani ai instituţiei Banca Naţională a Moldovei (BNM) va organiza două concerte cu prilejul aniversării a 25-a a înfiinţării instituţiei şi a Zilei Independenţei Republicii Moldova. Concertele de muzică clasică şi jazz vor avea loc pe 3 şi 4 septembrie, începînd cu ora 18.00, pe strada pietonală Eugen Doga din Chişinău.
Stepaniuc Șansa de a trăi independent nu trebuie cedată nimănui
30 aug. 2016,, 12:53  
Stepaniuc: Șansa de a trăi independent nu trebuie cedată nimănui Opinia aparține fostului vicepremier Victor Stepaniuc și a fost exprimată în cadrul unei emisiuni la Europa Liberă, notează NOI.md. Istoricul a remarcat că poporul moldovenesc are nevoie de o idee națională în jurul căreia să se solidarizeze. „Istoria ne învaţă că au venit unii, ne-au împins
Usatîi Parada din PMAN este organizată de cei cărora le convine totul în Modlova
27 aug. 2016,, 13:25  
Usatîi: Parada din PMAN este organizată de cei cărora le convine totul în Modlova Preşedintele "Partidul Nostru" de opoziţie, Renato Usatîi, a felicitat Moldova şi cetăţenii ei cu ocazia Zilei Independenţei. Politicianul a plasat pe facebook o adresare în care se menţionează că pentru prima dată în cei 25 de ani Ziua Independenţei "este marcată diferit atît de guvernare, cît şi de
Moldova serbează 25 de ani de independenţă cu paradă militară
26 aug. 2016,, 17:30  
Moldova serbează 25 de ani de independenţă cu paradă militară Sîmbătă, 27 august, Ziua Independenţei Republicii Moldova va fi serbată cu fast, căci în acest an se împlinesc 25 de ani de la proclamarea independenţei statului. Sărbătoarea va începe cu depuneri de flori la monumentul "Maica Îndurerată" şi la monumentul domnitorului "Ştefan cel Mare şi Sfînt" din Ch
Cibotaru Să ne unim în jurul ideii de libertate
26 aug. 2016,, 15:43  
Cibotaru: Să ne unim în jurul ideii de libertate! La 25 de ani de independență, sîntem departe de a fi liberi, susține președintele PLDM, Viorel Cibotaru, citat de NOI.md. Liberal-democratul afirmă că, deși la 27 august 1991 poporul Republicii Moldova a ales să trăiască liber, demn, să-şi făurească singur destinul, idealurile pentru care a luptat
Timofti Am fost martor la evenimentele de acum 25 de ani
26 aug. 2016,, 14:55  
Timofti: Am fost martor la evenimentele de acum 25 de ani Cu prilejul marcării a 25 de ani de independență, președintele Nicolae Timofti le-a urat moldovenilor să iubească și libertatea și să o păstreze, notează NOI.md. Șeful statului a relatat într-un interviu oferit Agenției „Moldpres” cum au decurs evenimentele acum 25 de ani. „Am fost martor și parti
În ajun de Ziua Independenţei Ghimpu insistă pe dispariţia Republicii Moldova
25 aug. 2016,, 16:16  
În ajun de Ziua Independenţei, Ghimpu insistă pe dispariţia Republicii Moldova Principalul liberal al ţării i-a dăruit premierului României Dacian Cioloş, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, „Harta României Mari”. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu renunţă la ideea unirii Republicii Moldova cu România. Principalul liberal al ţării insistă pe dispariţ
Țurcan Independenţa Moldovei nu a îndreptăţit speranţele poporului
24 aug. 2016,, 15:20  
Țurcan : Independenţa Moldovei nu a îndreptăţit speranţele poporului În cei 25 de ani de independenţă a Moldovei, speranţele poporului aşa şi nu s-au realizat. De această opinie este fostul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, deputatul din partea Partidului Socialiştilor, Vladimir Ţurcan. El a menţionat că "nu doar politicienii aflaţi în opoziţie, dar şi pa
Lupu Întîrzierea nea costat şi ne costă încă
24 aug. 2016,, 12:33  
Lupu: Întîrzierea ne-a costat şi ne costă încă Una dintre problemele cu care se confruntă Republica Moldova la cei 25 de ani de independență constă în faptul că politica țării este încă instabilă, susține liderul PD, Marian Lupu, citat de NOI.md. Democratul a menționat în cadrul unui interviu acordat agenției IPN că din 1991 pînă azi au fost m
Voronin Calitativ aproape că nam reușit nimic în 25 de ani de independență
24 aug. 2016,, 11:13  
Voronin: Calitativ, aproape că n-am reușit nimic în 25 de ani de independență Independența în Republica Moldova, pe parcursul celor 25 de ani, au cucerit-o mai curînd grupările mafiotice care s-au perindat la putere, consideră fostul președinte Vladimir Voronin, citat de NOI.md. „Calitativ, noi aproape că nu am reușit nimic, dacă judecăm ce înseamnă pentru un cetățean de rîn
Ministrul de externe al Lituaniei a felicitat Moldova cu prilejul Zilei Independenţei
24 aug. 2016,, 09:45  
Ministrul de externe al Lituaniei a felicitat Moldova cu prilejul Zilei Independenţei Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, a felicitat Republica Moldova cu prilejul aniversării a 25-a a proclamării independenţei. El a spus că data de 27 august "este o zi mare atît pentru Moldova, cît şi pentru adevăraţii ei prieteni". "Recent Moldova a semnat Acordul de asoc
Ce vom sărbători 25 ani de la proclamarea independenței sau independența propriu zisă
24 aug. 2016,, 08:15  
Ce vom sărbători, 25 ani de la proclamarea independenței sau independența propriu zisă? Guvernul preconizează să examineze în cadrul ședinței din 24 august curent 13 chestiuni, inclusiv două informații și remanieri de cadre, informează NOI.md. Ministerul Educației și Ministerul Culturii vor prezenta informații verbale. Ministerul Educației – despre mersul pregătirilor acțiunilor de or
Lucinschi explică ce trebuie să înțeleagă moldovenii
23 aug. 2016,, 12:53  
Lucinschi explică ce trebuie să înțeleagă moldovenii Pentru ca Republica Moldova să devină un stat prosper, cetățenii trebuie să înțeleagă că ei sînt făuritorii sorții lor, afirmă fostul președinte al țării Petru Lucinschi, citat de Noi.md. Petru Lucinschi susține că percepția moldovenilor precum să salvarea țării va veni din exterior este complet e
Mizsei Mulți dețin interese întro Moldovă eșuată
22 aug. 2016,, 14:55  
Mizsei: Mulți dețin interese într-o "Moldovă eșuată" Deși, Republica Moldova pare a fi într-un impas care o îndepărtează tot mai mult și mai mult de Europa prosperă, situația nu este iremediabilă, consideră fostul reprezentant special al UE în Moldova, în perioada 2007-2011, Kalman Mizsei, notează Noi.md. Fostul diplomat menționează într-un editoria
Opinie Independenţa şi suveranitatea Moldovei sînt doar declarative
18 aug. 2016,, 10:47  
Opinie: Independenţa şi suveranitatea Moldovei sînt doar declarative "Independenţa şi suveranitatea Moldovei sînt doar declarative, iar acest lucru se simte mai ales în ultimii ani, cînd oricine dictează republicii cum şi cu cine să trăiască", consideră jurnalista Iulia Semionova. Solicitată să comenteze succesele şi eşecurile statului în cei 25 de ani de independenţă,
BNM a emis o monedă comemorativă
15 aug. 2016,, 17:30  
BNM a emis o monedă comemorativă Luni, Banca Naţională a Moldovei a pus în circulaţie o nouă monedă comemorativă cu prilejul a "25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova". Moneda, cu valoarea nominală de 100 lei, face parte din seria "Evenimente istorice". Moneda este realizată din argint 999/1000, are 31,1 grame,
Godea În politica moldovenească sînt oameni bine intenționați dar care au căzut în capcane
12 aug. 2016,, 16:32  
Godea: În politica moldovenească sînt oameni bine intenționați, dar care au căzut în capcane Moldova la 25 de ani de independență, vectorul geopolitic și miza alegerilor prezidențiale. La aceste subiecte și-a expus opinia președintele partidului „Acțiunea Democratică”, în prezent, consilier al premierului, Mihai Godea, într-un interviu recent pentru Europa Liberă, notează Noi.md. „Am văzu
Snegur La 25 de ani de independență a țării trăiesc sentimente de satisfacție
10 aug. 2016,, 17:30  
Snegur: La 25 de ani de independență a țării, trăiesc sentimente de satisfacție Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susține că trăiește sentimente de satisfacție cu prilejul marcării, în acest an, a 25 de ani de la proclamarea independenței, notează Noi.md Fostul demnitar afirmă că în acest răstimp, multe s-au schimbat în plan politic, economic și social,
Tulbure în anii de independenţă Moldova sa întors la feudalism
10 aug. 2016,, 15:30  
Tulbure: în anii de independenţă Moldova s-a întors la feudalism Anii de independenţă a Republicii Moldova au fost o perioadă de degradare socială generală, de demodernizare, de întoarce la feudalism în multe privinţe", consideră fostul reprezentant al RM la ONU, activistul Alexei Tulbure. Solicitat de corespondentul INFOTAG, el a menţionat că "astăzi Moldova este
Moldova independentă 25 de ani nu avem nimic
9 aug. 2016,, 15:23  
Moldova independentă: 25 de ani – nu avem nimic Mișcarea de Tineret „Voievod” a făcut o trecere în revistă a evenimentelor din Republica Moldova, în contextul aniversării a 25 de ani de independență pe data de 27 august, transmite NOI.md. Mai jos puteți citi materialul integral la acest subiect. După un sfert de secol de independenţă a ţării noa
Preşedinte de partid Moldova sa transformat în colonie
9 aug. 2016,, 15:17  
Preşedinte de partid: Moldova s-a transformat în colonie "În cei 25 de ani de independenţă, Republica Moldova s-a transformat în colonie", consideră preşedintele Partidului "Patrioţii Moldovei", Mihail Garbuz. Solicitat de corespondentul INFOTAG, el a spus că, dacă facem totalurile unui sfert de veac de existenţă a ţării de sine stătător, atunci "guvernarea
Exdeputat Independenţa RM a devenit pentru elita politică doar eliberarea ei de control
8 aug. 2016,, 15:45  
Ex-deputat: Independenţa RM a devenit pentru elita politică doar eliberarea ei de control Moldova a primit independenţa de Rusia pe palme, însă acest dar nu a fost apreciat de elita politică, pentru care aceasta a devenit doar eliberarea ei de orice controale. De această opinie este ex-deputatul Ilie Trombiţchi, care a comentat pentru Agenţia INFOTAG aniversarea a 25-a a independenţei Mold
Victor ChirondaTrebuie sa încetăm să așteptăm salvarea din afara țării
6 aug. 2016,, 11:30  
Victor Chironda:Trebuie sa încetăm să așteptăm salvarea din afara țării Republica Moldova: 25 de ani de Independență Victor Chironda, activist civic Întrebare: După declararea independenței, Republica Moldova a putut urma trei căi de dezvoltare: independentă, unionistă, ori strîns dependentă de CSI (mai nou, Uniunea Euroasiatică)? Dacă am lua-o azi de la capăt, ce
Țîrdea Moldova sa ales cu oligarhie în loc de democraţie
3 aug. 2016,, 09:35  
Țîrdea: Moldova s-a ales cu oligarhie în loc de democraţie „În cei 25 de ani de independenţă, Moldova s-a ales cu oligarhie în loc de democraţie”, consideră deputatul Partidului Socialiştilor, politologul Bogdan Ţîrdea. Solicitat de agenţia INFOTAG, el a spus că "în loc de capitalism, în republică a apărut neofeudalismul, în loc de piaţă liberă - samavolnicia
Şapovalov Moldova a avut mare noroc cu 25 de ani în urmă dar există anumite decepţii VIDEO
31 iul. 2016,, 11:00  
Şapovalov: Moldova a avut mare noroc cu 25 de ani în urmă, dar există anumite decepţii (VIDEO) Moldova a obţinut independenţă cu 25 de ani în urmă, avînd o bună posibilitate de a-şi realiza propria statalitate. Cu toate laturile pozitive ale independenţei, pot fi evidenţiate trei principale momente negative. Ele au fost nominalizate de Boris Şapovalov, preşedintele Fondului „Sodrujestvo” în cad
O noua monedă comemorativă cu ocazia celei dea 25a aniversări a independenței
29 iul. 2016,, 16:30  
O noua monedă comemorativă cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a independenței Începînd cu 15 august, Banca Națională a Moldovei va lansa în circulație noua monedă comemorativă „25 ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, relatează NOI.md. Moneda de argint are greutatea de 31,1 de grame, valoarea nominală de 100 de lei și un tiraj de 300 de unități. Aceasta va fa
Expert Anii de independenţă ai Moldovei nu conţin realizări marcante
29 iul. 2016,, 15:30  
Expert: Anii de independenţă ai Moldovei nu conţin realizări marcante „Cei 25 de ani de independenţă ai Moldovei nu s-au evidenţiat prin realizări: ţara este divizată teritorial, populaţia nu a depăşit fenomenul neîncrederii, avînd o percepţie dispersată despre realităţile din jur, statul nu are nici idee naţională, nici simţ de responsabilitate pentru soarta cetăţenilor",
Formuzal În anii de independenţă ai Moldovei au fost mai multe eşecuri decît succese
28 iul. 2016,, 15:51  
Formuzal: În anii de independenţă ai Moldovei au fost mai multe eşecuri decît succese Eşecurile şi greşelile elitei de guvernare din Moldova au prevalat asupra realizărilor pe durata celor 25 de ani de independenţă, consideră fostul başcan al Găgăuziei Mihail Formuzal. În opinia lui, la începutul anilor 90 "pasiunea pentru demagogie, înmulţită la neprofesionalism şi avariţie, au dus la
Stepaniuc Independenţa Moldovei moderne este principala realizare a poporului moldovenesc
27 iul. 2016,, 14:27  
Stepaniuc: Independenţa Moldovei moderne este principala realizare a poporului moldovenesc Independenţa statală a Moldovei moderne este cea mai mare realizare a poporului moldovenesc în secolul XX, consideră liderul Partidului Popular Socialist din Moldova, fostul deputat al Parlamentului şi ex-vicepremierul Victor Stepaniuc. Comentînd succesele şi eşecurile statutul timp de 25 de ani de la
Nantoi Noi nu am făcut față celor trei sarcini ale Moldovei
25 iul. 2016,, 14:21  
Nantoi: Noi nu am făcut față celor trei sarcini ale Moldovei La începutul independenţei sale, Moldova avea în faţă doar trei sarcini: să consolideze societatea în baza cetăţeniei, să creeze statul şi economia naţională, dar noi nu am făcut faţă acestor sarcini, consideră unul dintre politologii moldoveni, directorul de program al Institutului de Politici Publice,
Expert 25 de ani de independenţă a Moldovei oferă lecţii de învăţat
19 iul. 2016,, 15:50  
Expert: 25 de ani de independenţă a Moldovei oferă lecţii de învăţat "25 de ani de independenţă este o perioadă dificilă şi lungă în istoria Moldovei, care nu ne permite să vorbim despre realizări, dar oferă posibilitatea de a învăţa lecţii", consideră directorul adjunct al Centrului de Cercetări Strategice şi Reforme, doctorul în economie Elena Gorelova. Ea a spus că
Au început repetiţiile pentru parada prilejuită de 25 de ani de independenţă a Moldovei
19 iul. 2016,, 09:30  
Au început repetiţiile pentru parada prilejuită de 25 de ani de independenţă a Moldovei Luni a avut loc prima repetiţie a paradei unităţilor de militari cu prilejul celor 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, marcată la 27 august. Peste 1700 de militari din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS)
Catalonia Artur Mas convocat de Curtea Supremă pentru nesupunere civilă
29 sep. 2015,, 23:00  
Catalonia: Artur Mas, convocat de Curtea Supremă pentru 'nesupunere civilă' Curtea Supremă a Cataloniei l-a convocat pe șeful executivului regional, Artur Mas, pe data de 15 octombrie, când se așteaptă inculparea acestuia pentru 'nesupunere civilă', după organizarea, în noiembrie 2014, a unei consultări privind independența Cataloniei, interzisă de tribunalul constituțional, tra
Noua provocare pentru Marea Britanie Scotia cere un nou referendum
15 sep. 2015,, 02:00  
Noua provocare pentru Marea Britanie. Scotia cere un nou referendum Naţionaliştii scoţieni vor propune organizarea unui nou referendum cu privire la independenţa Scoţiei, a anunţat sâmbătă premierul scoţian Nicola Sturgeon, potrivit Reuters şi AFP. Şefa executivului scoţian a afirmat că în perspectiva alegerilor regionale de anul viitor formaţiunea sa, Partidul Naţi
Plugaru Casa pe care au ridicato cei din Parlamentul 90 a fost demolată
26 aug. 2015,, 12:20  
Plugaru: Casa pe care au ridicat-o cei din Parlamentul ’90 a fost demolată Deputatul primului Parlament Anatol Plugaru, ex-ministru al securităţii naţionale în perioada anilor 1990-1992, se declară dezamăgit de modul în care s-a dezvoltat Republica Moldova după proclamarea independenței. Intervievat de NOI.md, fostul parlamentar a precizat că vina pentru eșecurile înregistrate
Opinie Deputații Parlamentului 90 au știut să răspundă provocărilor timpului
24 aug. 2015,, 16:05  
Opinie: Deputații Parlamentului ’90 au știut să răspundă provocărilor timpului La marcarea a 24 de ani de independență, așteptările și dezideratele semnatarilor Declarației de Independență așa și nu s-au realizat. Cel puțin asta susține Alexandru Arseni, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Intervievat de NOI.md, fostul parlamentar a precizat că deputații primului Leg
Ucraina îşi celebrează independenţa Cum va fi marcat evenimentul de autorităţile de la Kiev
24 aug. 2015,, 10:15  
Ucraina îşi celebrează independenţa. Cum va fi marcat evenimentul de autorităţile de la Kiev Ucraina sărbătoreşte astăzi 24 de ani de la declararea independenței. În capitala țării va avea loc o paradă impresionantă, la care vor participa peste două mii de militari. Autorităţile de la Kiev își doresc să demonstreze că țara lor nu poate fi umilită, chiar dacă, de peste doi ani, teritoriul uc
Scoția Un al doilea referendum asupra independenței este inevitabil
27 iul. 2015,, 00:00  
Scoția: Un al doilea referendum asupra independenței este 'inevitabil' Un al doilea referendum asupra independenței Scoției este "inevitabil" din cauza politicii duse de premierul conservator britanic David Cameron, a declarat duminică fostul premier scoțian Alex Salmond, potrivit AFP. 'În opinia mea, un al doilea referendum este inevitabil' la o dată ce 'rămâne de sta
Kremlinul a comentat verificarea legalității independenței statelor baltice
1 iul. 2015,, 14:50  
Kremlinul a comentat verificarea legalității independenței statelor baltice Kremlinul nu știe cum să înțeleagă inițiativa Procurorului General al Rusiei. Kremlinul nu era familiarizat cu inițiativa deputaților de a verifica condițiile de legalitate a recunoașterii independenței republicilor baltice, informează RIA Novosti cu referire la secretarul de presă al președintelui
Opinii Republica Moldova nu este cu adevărat un stat suveran
24 iun. 2015,, 10:00  
Opinii: Republica Moldova nu este cu adevărat un stat suveran La 25 de ani de la proclamarea suveranităţii, există mai mulţi factori care subminează suveranitatea Republicii Moldova. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN. Analistul media, Cristian Tabără, susţine că există mai
Slovacia nu va recunoaște independența Kosovo
3 apr. 2015,, 04:00  
Slovacia nu va recunoaște independența Kosovo Slovacia nu va recunoaște independența Kosovo, a reafirmat premierul slovac Robert Fico după o întrevedere avută joi la Bratislava cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, relatează agenția Tanjug. 'Urmărim în continuare evoluția relațiilor dintre Belgrad și Pristina, dar, la fel precum Serbia, Slova
Candu va participa la manifestările dedicate a 25 de ani de la restaurarea independenței Lituaniei
10 mar. 2015,, 12:15  
Candu va participa la manifestările dedicate a 25 de ani de la restaurarea independenței Lituaniei Președintele Parlamentului Andrian Candu va participa la Vilnius la manifestările organizate cu ocazia marcării a 25 de ani de la restaurarea independenței Lituaniei. Evenimentele vor avea loc în perioada 10-12 martie. Parlamentul Republicii Lituania (Seimas) va organiza o ședință solemnă pe data de
Expert Ajutorul financiar al Rusiei este principial pentru Transnistria
29 ian. 2015,, 09:45  
Expert: Ajutorul financiar al Rusiei este principial pentru Transnistria Pe fundalul situaţiei social-economice din Transnistria ajutorul financiar pentru regiune capătă o semnificaţie principială, consideră directorul televiziunii on-line "Днестр ТВ", Grigorii Volovoi. Contactat de "Infotag", el a spus că "ajutorul Rusiei este un element indispensabil pentru păstrarea inde
MAE tiraspolean Pentru discutarea subiectelor din coşul trei sînt necesare premisele corespunzătoare
24 dec. 2014,, 16:00  
MAE tiraspolean: Pentru discutarea subiectelor din „coşul trei” sînt necesare premisele corespunzătoare Discutarea subiectelor statal-juridice, statutare sau altora din „coşul trei” este posibilă doar pe măsură ce se vor forma premisele şi fundalul corespunzător. Astfel a opinat într-un interviu pentru portalul "Зеркало Крыма" ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski. Potrivit agen
Rusia semnează cu Abhazia un acord de alianță și parteneriat strategic
24 noi. 2014,, 15:50  
Rusia semnează cu Abhazia un acord de alianță și parteneriat strategic Președintele rus Vladimir Putin s-a întîlnit luni cu liderul Abhaziei, Raul Hadjimba, pentru a semna un acord de alianță și parteneriat strategic între Rusia și regiunea separatistă georgiană, ceea ce în opinia experților ar deschide calea spre o posibilă anexare a teritoriului ce aparține Georgiei. Potr
CC din Spania a suspendat sondajul cu privire la independența Cataloniei
5 noi. 2014,, 03:00  
CC din Spania a suspendat sondajul cu privire la independența Cataloniei Curtea Constituțională din Spania a suspendat sondajul cu privire la independență, pe care autoritățile Cataloniei intenționau să-l desfășoare pe 9 noiembrie, au informat mass-media locale. Autoritățile din Catalonia au decis să desfășoare un sondaj sub formă de consultări cu populația după ce la sfârșit
Catalonia vrea REFERENDUM de independenţă faţă de Spania
29 sep. 2014,, 02:00  
Catalonia vrea REFERENDUM de independenţă faţă de Spania Preşedintele catalan Artur Mas a convocat sâmbătă pentru 9 noiembrie un referendum privind independenţa acestei regiuni de Spania, generând reacţia imediată a Guvernului spaniol, care a afirmat categoric că referendumul nu va avea loc, relatează AFP, conform Mediafax. Artur Mas a convocat referendumul sf
Catalonia face încă un pas spre independenţă
21 sep. 2014,, 00:10  
Catalonia face încă un pas spre independenţă La o zi după referendumul din Scoţia, Parlamentul regional din Catalonia a aprobat organizarea unui referendum pentru independenţă. Guvernul de la Madrid a numit decizia ilegală şi neconstituţională şi a declarat că se va opune oricăror mişcări separatiste. Cel mai probabil, votul va avea loc pe 9 noiembrie
independenţă
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000