drepturile copilului

Legea privind drepturile copilului Direcția spre occident sau revenirea la pavlicii morozovi
25 dec. 2023,, 03:07  
Legea privind drepturile copilului: Direcția spre occident, sau revenirea la «pavlicii morozovi»?Parlamentul a adoptat în lectură finală noua Lege privind drepturile copilului – documentul, care formează bazele politicii statului în domeniul educației și protecției copiilor. Prevederile lui așa sau altfel îi vor viza, practic, pe toți cetățenii. Mulți cred, că în mare parte conținutul documentului est
Republica Moldova va avea o lege nouă privind drepturile copilului
30 noi. 2023,, 15:00  
Republica Moldova va avea o lege nouă privind drepturile copiluluidParlamentul a votat în lectura a doua o nouă lege privind drepturile copilului, prevederile căreia au fost racordate la Convenția ONU din acest domeniu. Inițiativa legislativă a fost susținută de 55 de deputați. PROIECTUL de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, întrucît prevede
Parlamentul a votat în prima lectură o nouă lege privind drepturile copilului
9 noi. 2023,, 11:51  
Parlamentul a votat în prima lectură o nouă lege privind drepturile copiluluiParlamentul a votat în prima lectură o nouă lege privind drepturile copilului, prevederile căreia au fost racordate la Convenția ONU din acest domeniu. Inițiativa legislativă a fost susținută de 60 de deputați. Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, întrucît prevederi
Parlamentul va numi un nou Avocat al copilului
9 mar. 2023,, 13:15  
Parlamentul va numi un nou Avocat al copiluluiParlamentul va numi, în acest an, un nou Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, asta după ce mandatul Maiei Bănărescu va expira în data de 8 aprilie curent. Deputata PAS Olesea Stamate a înregistrat, în data de 6 martie, o inițiativă legislativă privind constituirea Comisiei speciale pentru selectar
Avocatul poporului pentru drepturile copilului a făcut totalurile Ce probleme rămîn nesoluționate
28 dec. 2022,, 00:00  
Avocatul poporului pentru drepturile copilului a făcut totalurile: Ce probleme rămîn nesoluționateÎn 2022 au fost întreprinse măsuri importante pentru o mai bună protecție a drepturilor copilului, însă multe procese abia au fost începute, iar rezultatele vor putea fi simțite abia în anii următori. Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu a declarat pentru Agenția de presă IPN că ș
Municipalitatea a aprobat un plan de acțiuni pentru protecția drepturilor copilului
3 dec. 2021,, 16:14  
Municipalitatea a aprobat un plan de acțiuni pentru protecția drepturilor copiluluiAstăzi municipiul Chișinău a lansat Planul de acțiuni de implementare a Strategiei pentru protecția drepturilor copilului pentru anii 2022 – 2025! Domeniul Protecției drepturilor copilului este unul sensibil și foarte important, a remarcat primarul general Ion Ceban. La evidența Direcției generale pentr
Folosirea imaginii copiilor în campania electorală condamnată de avocatul poporului
15 iun. 2021,, 16:18  
Folosirea imaginii copiilor în campania electorală, condamnată de avocatul poporuluiAvocatul Poporului condamnă orice acţiuni de utilizare a imaginii copiilor, exploatării muncii lor în campania electorală, indiferent cine sînt concurenţii electorali care comit asemenea abateri, se arată într-un comunicat de presă al Ombudsmanului. Maia Bănărescu a monitorizat situaţia la acest capitol în
Vor fi propuse modificări legislative pentru protejarea imaginii minorilor
23 sep. 2020,, 15:45  
Vor fi propuse modificări legislative pentru protejarea imaginii minorilorÎn ultimii ani a devenit o practică, în special în preajma alegerilor, ca politicienii și partidele politice să utilizeze imaginea copiilor pentru PR politic. Părinții și pedagogii sînt indignați că imaginea minorilor este utilizată de politicieni fără acordul reprezentanților legali ai acestora. Avocatul pop
A fost aprobată Strategia pentru protecția drepturilor copiilor Ce prevede documentul
21 iul. 2020,, 13:30  
A fost aprobată Strategia pentru protecția drepturilor copiilor. Ce prevede documentulDrepturile copiilor şi micșorarea violenței asupra acestora este unul dintre prevederile primordiale ale Strategiei municipale pentru protecția drepturilor copiilor, ce a fost aprobată în Consiliul Municipal Chișinău. Potrivit primarului general Ion Ceban, strategia pentru anii 2020-2025 se încadrează în nece
Pentru prima dată la Chișinău a fost elaborată strategia de protecție a drepturilor copilului
4 mar. 2020,, 15:43  
Pentru prima dată la Chișinău a fost elaborată strategia de protecție a drepturilor copiluluiPentru prima dată a fost elaborat un draft de politici pe municipiu în domeniul protecției drepturilor copilului: Strategia municipală pentru Protecția Copilului 2020-2024/2025, document axat pe o abordare copil-părinte-autorități. Solicitată de IPN, Lucia Caciuc, șef interimar al Direcției municipale pentru
Drepturile copilului în epoca digitală zonele moarte și temeletabu
16 dec. 2019,, 17:59  
Drepturile copilului în epoca digitală: ”zonele moarte” și temele-tabu La nivel internațional și național au fost adoptate numeroase acte privind drepturile minorilor, iar acum 30 de ani a fost aprobată fundamentala Convenție ONU privind drepturile copilului. Dar în deceniile care au urmat realitățile s-au schimbat semnificativ și astăzi generația în creștere trăiește în lumea
20 noiembrie Ziua universală a copiilor
20 noi. 2017,, 12:31  
20 noiembrie - Ziua universală a copiilorLa 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua universală a copiilor. La această dată, Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor care definește drepturile copilului la protecție, educație, îngrijire a sănătății, adăpost și o alimentație potrivită și, în 1989, Con
Participarea minorilor la reuniuni în vizorul avocatului copilului
12 mai. 2017,, 18:30  
Participarea minorilor la reuniuni, în vizorul avocatului copiluluiCopiii au dreptul să participe la reuniuni dacă acestea sînt pașnice, dacă participarea la aceste evenimente nu prezintă pericol pentru viață și sănătatea copiilor. În mod obligatoriu copiii trebuie să fie însoțiți de către părinți/reprezentați legali sau de către adulți, la discreția acestora. De această
În atenția Guvernului drepturile copilului
9 noi. 2016,, 08:15  
În atenția Guvernului – drepturile copilului Guvernul preconizează să examineze în cadrul ședinței din 9 noiembrie curent 19 chestiuni, inclusiv remanieri de cadre, informează NOI.md. Ministerul Muncii va prezenta proiectul de modificare a legislației cu privire la drepturile copilului. Vor fi propuse completări la Codul familiei, la articolu
Doi candidați vor concura pentru funcția de avocat al poporului
11 iun. 2015,, 16:52  
Doi candidați vor concura pentru funcția de avocat al poporului Comisia parlamentară specială pentru selectarea candidaților la funcția de avocat al poporului pentru protecția drepturilor copilului a evaluat astăzi participanții eligibili la concurs, notează NOI.md. Candidații care au obținut punctajul cel mai mare la evaluare, Eugen Rusu și Ecaterina Burlacu, u
UNICEF în Moldova În jocuri toţi copiii sînt egali
2 oct. 2014,, 12:15  
UNICEF în Moldova: În jocuri toţi copiii sînt egali La Chişinău a demarat Campania naţională „25 de ani cu dreptul. Cu dreptul copilului”, organizată de UNICEF în Moldova, relatează NOI.md. La 1 octombrie UNICEF a organizat un meci amical de fotbal, la care au participat 30 de copii cu vîrste cuprinse între 12-14 ani. Jucătorii au fost susţinuţi de circa
drepturile copilului
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504