Noutăţi

statut

Victor Josu despre Transnistria Ceva concret a apărut doar în perioada președintelui Vladimir Voronin
5 sep. 13:00  
Victor Josu, despre Transnistria: "Ceva concret a ap─ârut doar ├«n perioada pre╚Öedintelui Vladimir Voronin"Prevederile privind posibilitatea acord─ârii Transnistriei a statutului de autonomie larg─â ├«n cadrul Republicii Moldova au fost consemnate pentru prima dat─â ├«n a╚Öa-numitul Memorandum Primakov semnat ├«n 1997, dar ├«n continuare p─âr╚Ťile nu au ajuns niciodat─â la ceva concret. Despre acest lucru a declarat polit
Cine dintre conducători a oferit un statut oficial limbii moldovenești
31 aug. 09:15  
Cine dintre conduc─âtori a oferit un statut oficial limbii moldovene╚ÖtiPetru ┼×chiopul, 1574-1577; 1578-1579; 1582-1591 a domnit de trei ori ├«n Moldova. Dup─â Ioan vod─â cel Cumplit, Gr. Ureche ne spune ca Petru ┼×chiopul ÔÇ×boierilor le era p─ârinteÔÇŽ, spre s─âr─âci milostivÔÇŁ. La porunca domnitorului s-a ├«ntocmit Catastiful birnicilor ├«mp─ârti┼úi pe categorii fiscale, cel mai vechi izvo
Comitetul pentru Unitate ╚Öi Bun─âstare critic─â modul ├«n care a fost adoptat Planul de ac╚Ťiuni privind aderarea la UE
30 aug. 13:45  
Comitetul pentru Unitate ╚Öi Bun─âstare critic─â modul ├«n care a fost adoptat Planul de ac╚Ťiuni privind aderarea la UEComitetul pentru Unitate ╚Öi Bun─âstare (CUB) este nemul╚Ťumit de adoptarea defectuoas─â a Planului de ac╚Ťiuni pentru implementarea condi╚Ťiilor ├«naintate de Comisia European─â privind acordarea statutului de ╚Ťar─â candidat Republicii Moldova, informeaz─â Oficial. CUB spune c─â consult─ârile f─âcute de MAEIE au fost
Ce se află în spatele acordării Republicii Moldova a statutului de candidat la aderarea la UE Opinie
1 aug. 11:45  
Ce se afl─â ├«n spatele acord─ârii Republicii Moldova a statutului de candidat la aderarea la UE. OpinieAcordarea Republicii Moldova a statutului de candidat la aderarea la Uniunea European─â este strict politic─â, seam─ân─â cu un avans politic ╚Öi o dorin╚Ť─â de a-╚Öi exprima solidaritatea, de a ├«ncuraja, de a promite ajutor. O astfel de opinie a exprimat jurnalistul, politologul Ernest Vardanean, ├«n cadrul emisiun
Guvernul sus╚Ťine proiectul de lege privind statutul municipiului B─âl╚Ťi
6 iul. 15:30  
Guvernul sus╚Ťine proiectul de lege privind statutul municipiului B─âl╚ŤiCapacit─â╚Ťile administra╚Ťiei publice din municipiul B─âl╚Ťi vor fi consolidate, iar taxele locale vor fi colectate ├«n baza unui nou mecanism. ├Än acest sens, Guvernul a avizat pozitiv ini╚Ťiativa legislativ─â privind statutul municipiului B─âl╚Ťi. Potrivit proiectului, Consiliul municipal B─âl╚Ťi ╚Öi Prim─âria municip
Cum a reac╚Ťionat G─âg─âuzia la ob╚Ťinerea de c─âtre Moldova a statutului de candidat la aderarea la UE
28 iun. 18:30  
Cum a reac╚Ťionat G─âg─âuzia la ob╚Ťinerea de c─âtre Moldova a statutului de candidat la aderarea la UE?Dup─â decizia oficial─â de a acorda Republicii Moldova statutul de ╚Ťar─â candidat─â la aderarea la Uniunea European─â, ├«mp─ârt─â╚Öind valorile europene de baz─â: democra╚Ťia, drepturile omului ╚Öi statul de drept, Adunarea Popular─â a G─âg─âuziei va promova activ interesele g─âg─âuzilor ├«n contextul asigur─ârii independen╚Ťei
Kremlinul a numit statutul de candidat la UE pentru Ucraina drept chestiune intern─â a Europei
24 iun. 17:45  
Kremlinul a numit statutul de candidat la UE pentru Ucraina drept chestiune intern─â a EuropeiAcordarea statutului de candidat la Uniunea European─â (UE) pentru Ucraina este o chestiune intern─â a Europei. A╚Öa a calificat aceast─â chestiune purt─âtorul de cuv├«nt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relateaz─â RIA Novosti. ÔÇ×Este foarte important pentru noi ca toate aceste procese s─â nu aduc─â mai multe probleme
Primministrul albanez a sf─âtuie╚Öte renun╚Ťarea la iluzii cu privire la statutul de candidat la UE
23 iun. 15:45  
Prim-ministrul albanez a sf─âtuie╚Öte renun╚Ťarea la iluzii cu privire la statutul de candidat la UE├Änainte de summitul UE-Balcanii de Vest, premierul albanez Edi Rama a sf─âtuit pe poporul Ucrainei s─â nu-╚Öu fac─â iluzii cu privire la a╚Öteptatul statut de candidat la UE. ÔÇ×Macedonia de Nord este candidat de 17 ani, dac─â nu m─â ├«n╚Öel, Albania de nou─â ani. Salut─âm Ucraina, este bine s─â acord─âm statutul de cand
Ce oferă statutul de refugiat în Moldova
14 mar. 15:00  
Ce ofer─â statutul de refugiat ├«n Moldova?├Änainte de ├«nceperea ac╚Ťiunilor militare de pe teritoriul Ucrainei, statutul de refugiat, spre deosebire de o persoan─â obi╚Önuit─â care venea ├«n Moldova, oferea c├«teva avantaje. Despre acest lucru a spus directorul Centrului de Drept al Avoca╚Ťilor, Oleg Palii vorbind ├«n cadrul emisiunii "Mecanismul de ac╚Ťiun
Ce presupune statutul de refugiat Au nevoie de el în Moldova ucrainenii care fug de război
3 mar. 18:00  
Ce presupune statutul de refugiat? Au nevoie de el ├«n Moldova ucrainenii care fug de r─âzboi?De la ├«nceputul r─âzboiului din Ucraina, aproximativ 130 de mii de refugia╚Ťi au intrat deja pe teritoriul R. Moldova. Un astfel de flux este aproximativ egal cu dou─â milioane de refugia╚Ťi care au sosit ├«ntr-o ╚Ťar─â cu o popula╚Ťie german─â ├«n doar cinci zile. O parte semnificativ─â a plecat ├«n Europa, zeci de mii
A fost simplificat procesul de reconfirmare a statutului de veteran de r─âzboi
2 mar. 17:00  
A fost simplificat procesul de reconfirmare a statutului de veteran de r─âzboiCabinetul de Mini╚Ötri a aprobat, ast─âzi, o hot─âr├«re care prevede modificarea Regulamentului cu privire la modul de atribuire a statutului de veteran de r─âzboi ╚Öi de eliberare a legitima╚Ťiilor veteranilor de r─âzboi. Modific─ârile propuse au drept scop sprijinirea veteranilor, facilitarea procesului de reconf
În Moldova trebuie de apărat activ statutul limbii ruse Opinie
13 dec. 2021,, 04:30  
├Än Moldova trebuie de ap─ârat activ statutul limbii ruse. OpinieLa Chi╚Öin─âu a avut loc conferin╚Ťa compatrio╚Ťilor ru╚Öi ├«n Moldova Consiliul coordonator al compatrio╚Ťilor ru╚Öi din Republica Moldova trebuie s─â se implice mai activ ├«n dialogul cu reprezentan╚Ťii structurilor de stat ╚Öi ai sectorului nonguvernamental privind problemele limbii ruse ╚Öi ale minorit─â╚Ťilor na╚Ťion
În Moldova trebuie păstrat statutul limbii ruse Opinie
20 noi. 2021,, 13:00  
├Än Moldova trebuie p─âstrat statutul limbii ruse. Opinie├Än Moldova, trebuie p─âstrat statutului limbii ruse ca limb─â de comunicare interetnic─â. O astfel de opinie ├«ntr-un interviu pentru Noi.md a exprimat conduc─âtorul Centrului de Analitic─â ╚Öi Informare a Consiliului coordonator al compatrio╚Ťilor ru╚Öi din Republica Moldova, Mihail Sidorov. El a men╚Ťionat ├«n
Veteranii războiului de pe Nistru își vor putea reconfirma mai ușor statutul
11 noi. 2021,, 09:00  
Veteranii r─âzboiului de pe Nistru ├«╚Öi vor putea reconfirma mai u╚Öor statutulModalitatea de reconfirmare a statutului de veteran de r─âzboi, ├«n cazul lipsei actelor confirmative, va fi reglementat─â ├«n legisla╚Ťie. Proiectul care prevede modificarea Legii cu privire la veterani a fost examinat ├«n cadrul ╚Öedin╚Ťei a Comisiei protec╚Ťie social─â, s─ân─âtate ╚Öi familie, transmite Noi.md cu refer
Municipiul B─âl╚Ťi ╚Öiar putea schimba statutul
30 sep. 2021,, 14:23  
Municipiul B─âl╚Ťi ╚Öi-ar putea schimba statutulDeputa╚Ťii Partidului ÔÇ×Ac╚Ťiune ╚Öi SolidaritateÔÇŁ (PAS) au ├«nregistrat joi un proiect de lege privind statutul municipiului B─âl╚Ťi. Prezent├«nd proiectul ├«n cadrul unei conferin╚Ťe de pres─â, ei au men╚Ťionat c─â ÔÇ×proiectul va contribui substan╚Ťial la consolidarea capacit─â╚Ťii administra╚Ťiei publice locale a municip
Sp─âtari Judec─âtorii trebuie s─â aib─â parte de un statut special
24 sep. 2021,, 07:42  
Sp─âtari: Judec─âtorii trebuie s─â aib─â parte de un statut specialReprezentan╚Ťii sistemului judec─âtoresc ╚Öi cei ai Guvernului au pozi╚Ťii diferite cu privire la legea prin care a fost majorat─â v├«rsta de pensionare a judec─âtorilor ╚Öi modificat─â formula de calcul a pensiei acestora. Judec─âtorii spun c─â experien╚Ťa european─â arat─â c─â pensia unui magistrat trebuie s─â fie egal─â
Ambasada Rusiei despre decizia CC Este un factor alarmant ├«n contextul men╚Ťinerii p─âcii interetnice ├«n Moldova
22 ian. 2021,, 14:05  
Ambasada Rusiei, despre decizia CC: "Este un factor alarmant ├«n contextul men╚Ťinerii p─âcii interetnice ├«n Moldova"Verdictul Cur╚Ťii Constitu╚Ťionale a Republicii Moldova din 21 ianuarie privind retragerea limbii ruse a statutului de limb─â de comunicare interetnic─â este un factor ├«ngrijor─âtor ├«n contextul men╚Ťinerii p─âcii interetnice ├«n statul moldovenesc multina╚Ťional. Despre aceasta se men╚Ťioneaz─â ├«ntr-o declara╚Ťie a Amba
Declara╚Ťie Statutul ministrului Justi╚Ťiei ├«n Guvernul Moldovei ar trebui majorat
21 ian. 2021,, 16:45  
Declara╚Ťie: "Statutul ministrului Justi╚Ťiei ├«n Guvernul Moldovei ar trebui majorat"Lupta ├«mpotriva corup╚Ťiei ╚Öi reforma justi╚Ťiei ar trebuie s─â devin─â o idee na╚Ťional─â ╚Öi pentru a demonstra acest lucru ╚Öi a da un semnal clar ├«ntregii societ─â╚Ťi ╚Öi partenerilor externi ai ╚Ť─ârii de dezvoltare, statutul ministrului Justi╚Ťiei ├«n guvernul ╚Ť─ârii ar trebui s─â fie majorat, pozi╚Ťiile s─â fie consolida
Decizie Un profesor turc expulzat trebuie s─â aib─â statut de refugiat
11 ian. 2021,, 16:40  
Decizie: Un profesor turc expulzat trebuie s─â aib─â statut de refugiatMagistra╚Ťii Cur╚Ťii de Apel Chi╚Öin─âu au emis o decizie prin care oblig─â Biroul Migra╚Ťie ╚Öi Azil (BMA) s─â acorde statut de refugiat unuia dintre profesorii turci expulza╚Ťi de pe teritoriul R. Moldova ├«n toamna anului 2018. Decizia a fost dictat─â ├«n dosarul lui ├çelebi M├╝jdat, care a de╚Ťinut func╚Ťia de director f
Conducerea ╚Ť─ârii a felicitat locuitorii G─âg─âuziei cu ocazia anivers─ârii adopt─ârii legii Cu privire la statutul juridic special
23 dec. 2020,, 09:40  
Conducerea ╚Ť─ârii a felicitat locuitorii G─âg─âuziei cu ocazia anivers─ârii adopt─ârii legii ÔÇŁCu privire la statutul juridic specialÔÇŁPre╚Öedintele ├«n exerci╚Ťiu al Moldovei, Igor Dodon, i-a felicitat pe to╚Ťi locuitorii ╚Öi conducerea autonomiei G─âg─âuze ├«n persoana ba╚Öcanului, Irina Vlah, cu cea de-a 26-a aniversare a adopt─ârii Legii "Privind statutul juridic special al G─âg─âuziei (Gagauz-Yeri)", scrie aif.md. La 23 decembrie 1994, Parlament
Parlamentul Ucrainei a prelungit Legea privind statutul special al Donbassului
15 dec. 2020,, 12:20  
Parlamentul Ucrainei a prelungit Legea privind statutul special al DonbassuluiRada Suprem─â a Ucrainei a prelungit p├ón─â la sf├ór╚Öitul anului 2021 termenul de valabilitate al Legii privind procedura special─â a administra╚Ťiei locale ├«n anumite zone din regiunile Done╚Ťk ╚Öi Lugansk. Aceast─â hot─âr├«re a fost sus╚Ťinut─â mar╚Ťi de majoritatea deputa╚Ťilor, scrie tass.ru. ÔÇ×Proiectul de lege pr
Kremlinul a apreciat ini╚Ťiativa Moldovei privind statutul limbii ruse
4 dec. 2020,, 17:00  
Kremlinul a apreciat ini╚Ťiativa Moldovei privind statutul limbii ruseRusia a salutat revenirea limbii ruse la statutul de comunicare interetnic─â ├«n Moldova, a declarat purt─âtorul de cuv├«nt al pre╚Öedintelui FR, Dmitri Peskov. "Cu privire la limba rus─â am vorbit de mai multe ori: ├«ntr-un fel sau altul, limba rus─â este vorbit─â ├«n spa╚Ťiul fostei Uniuni Sovietice, aceasta este o ne
Declara╚Ťie Limitele stabilite ├«n anii 90 ├«╚Öi p─âstreaz─â actualitatea
4 dec. 2020,, 11:30  
Declara╚Ťie: "Limitele, stabilite ├«n anii '90, ├«╚Öi p─âstreaz─â actualitatea"Pre╚Öedintele nou ales al Moldovei, Maia Sandu, se afl─â ├«n limitele care nu ├«i va permite s─â consolideze statutul G─âg─âuziei. Aceast─â p─ârere a fost exprimat─â de analistul politic Corneliu Ciurea, ├«n cadrul unei emisiuni televizate private, transmite Noi.md. "G─âg─âuzia ╚Öi-a primit statutul ├«n 1994 ╚Öi trebui
La alegeri bine informa╚Ťi Ce atribu╚Ťii are pre╚Öedintele RMoldova
1 noi. 2020,, 08:49  
La alegeri bine informa╚Ťi: Ce atribu╚Ťii are pre╚Öedintele R.Moldova├Än doar dou─â zile, cet─â╚Ťenii moldoveni vor merge la vot s─â aleag─â pre╚Öedintele ╚Ť─ârii pentru urm─âtorii patru ani. ├Äns─â c├«t de bine cunoa╚Öte aleg─âtorul ce statut ╚Öi ce competen╚Ťe are ╚Öeful statului, ├«n conformitate cu buchia legii. Iat─â care s├«nt atribu╚Ťiile pre╚Öedintelui prev─âzute ├«n Constitu╚Ťie: Convocarea Pa
Fostul ap─âr─âtor al lui Efremov a fost lipsit de statutul de avocat
18 sep. 2020,, 17:20  
Fostul ap─âr─âtor al lui Efremov a fost lipsit de statutul de avocatCurtea de avocatur─â din Osetia de Nord i-a retras lui Elman Pa╚Öaev statutul de avocat, a declarat RIA Novosti la Curtea Federal─â a Avoca╚Ťilor (CFA). "Pa╚Öaev este lipsit de statutul de avocat prin decizia Consiliului Cur╚Ťii de advoca╚Ťi", a spus serviciul de pres─â al CFA.
În Rusia sa propus retragerea statutul de avocat apărătorului lui Efremov
11 sep. 2020,, 17:45  
├Än Rusia s-a propus retragerea statutul de avocat ap─âr─âtorului lui EfremovMinisterul Justi╚Ťiei al Rusiei a trimis ├«n oficiile sale teritoriale din Republica Osetia de Nord - Alania ╚Öi ├«n Moscova instruc╚Ťiuni de introducere ├«n camera avoca╚Ťilor reprezentarea avoca╚Ťilor Elman Pa╚Öaev ╚Öi Alexandr Dobrovinski. Despre acest lucru s-a anun╚Ťat pe site-ul departamentului, scrie squire.ru. "
Post Brexit Cum pot moldovenii cu dubl─â cet─â╚Ťenie s─â ob╚Ťin─â un statut special
12 feb. 2020,, 12:45  
Post Brexit: Cum pot moldovenii cu dubl─â cet─â╚Ťenie s─â ob╚Ťin─â un statut specialDup─â Brexit, pentru cet─â╚Ťenii obi╚Önui╚Ťi ai Moldovei nu se va schimba nimic, dar cei care au ╚Öi cet─â╚Ťenia unei ╚Ť─âri UE vor trebui s─â ob╚Ťin─â ├«n Marea Britanie un statut special, transmite Noi.md. Despre modalitatea de a primi acest statut a vorbit, printre altele, ambasadorul Marii Britanii ├«n R. Moldova, Steve
Ambasadorul Federa╚Ťiei Ruse ├Än Moldova trebuie legiferat statutului limbii ruse
25 oct. 2019,, 11:30  
Ambasadorul Federa╚Ťiei Ruse: ├Än Moldova trebuie legiferat statutului limbii ruse├Än Moldova trebuie legiferat statutul limbii ruse ca instrument de comunicare interetnic─â. Aceast─â opinie a fost exprimat─â de ambasadorul Federa╚Ťiei Ruse ├«n Moldova, Oleg Vasne╚Ťov, ├«n cadrul unei ├«nt├«lniri cu directorul general al Agen╚Ťiei pentru Rela╚Ťii Interetnice din Moldova, Nicolae R─âdi╚Ťa. Potrivit ambas
Indicele Statului de Drept Locul ocupat de Republica Moldova
6 mar. 2019,, 10:50  
Indicele Statului de Drept: Locul ocupat de Republica MoldovaR. Moldova s-a plasat pe locul 83 din 126 de ╚Ť─âri la capitolul ÔÇ×Indicele Statului de DreptÔÇŁ, potrivit raportului elaborat de organiza╚Ťia interna╚Ťional─â ÔÇ×World Justice ProjectÔÇŁ (WJP). ╚Üara noastr─â a acumulat 0,49 de puncte, la fel ca ╚Öi ├«n 2018, ├«ntr-un scor de la 0 la 1, unde 0 reprezint─â nota minim─â, iar 1
Corneliu Popovici Academicienii ar trebui s─â┼či asume propria r─âspundere pentru soarta A╚śM VIDEO
5 mar. 2019,, 11:05  
Corneliu Popovici: Academicienii ar trebui s─â-┼či asume propria r─âspundere pentru soarta A╚śM (VIDEO)Academicienii trebuie s─â-╚Öi ├«nving─â temerile ╚Öi s─â-┼či asume propria r─âspundere pentru soarta Academiei de ╚śtiin╚Ťe a Moldovei. O astfel de opinie a fost exprimat─â de c─âtre consilierul pre╚Öedintelui ├«n domeniul educa╚Ťiei, culturii ╚Öi cercet─ârii, Corneliu Popovici, care a fost invitatul unei emisiuni de la postu
Ostalep Limba rusă trebuie să aibă statut de limbă oficială în Moldova
15 ian. 2019,, 09:50  
Ostalep: Limba rus─â trebuie s─â aib─â statut de limb─â oficial─â ├«n MoldovaLimba rus─â trebuie s─â aib─â statutul de limb─â de stat ├«n Moldova, deoarece este singura modalitate de a calma aceast─â societate ╚Öi de a reintegra ╚Ťara. Este o opinie exprimat─â de directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice ╚Öi de Securitate, fostul vice-ministru de Externe al Moldovei, Valeriu Ostal
A fost semnat statutul Adun─ârii interparlamentare Moldova Ucraina Georgia
6 oct. 2018,, 10:15  
A fost semnat statutul Adunării interparlamentare Moldova, Ucraina, GeorgiaPreședintele Parlamentului, Andrian Candu, împreună cu omologul său din Georgia, Irakli Kobakhide, și președintele Radei Supreme din Ucraina, Andriy Parubiy, au semnat la Tbilisi statutul Adunării interparlamentare Moldova, Ucraina, Georgia. Asambleea interparlamentară va avea statut consultativ și va facilit
Dodon sa pronunţat pentru consolidarea statutului de neutralitate permanentă a Moldovei
20 iul. 2018,, 11:11  
Dodon s-a pronun┼úat pentru consolidarea statutului de neutralitate permanent─â a MoldoveiPre┼čedintele Igor Dodon s-a pronun┼úat pentru consolidarea statutului de neutralitate permanent─â a Moldovei. Despre aceasta el a scris pe pagina sa de facebook, coment├«nd Strategia Na┼úional─â de Ap─ârare, care a fost adoptat─â joi de Parlament. ÔÇ×Poporul moldovenesc sprijin─â cu fermitate prevederea constitu╚Ťional─â
Moldova a primit statutul de observator în Uniunea Economică Eurasiatică
15 mai. 2018,, 08:22  
Moldova a primit statutul de observator ├«n Uniunea Economic─â Eurasiatic─âLiderii statelor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) au au convenit s─â acorde Republicii Moldova statutul de observator, a anun┼úat pre┼čedintele rus Vladimir Putin, ├«n cadrul ┼čedin┼úei Consiliului Suprem Economic Eurasiatic de la Soci, informeaz─â site-ul agen┼úiei de ┼čtiri Tass. Ne a┼čtept─âm c─â ├«n cali
Facebook va determina din ce clas─â social─â facem parte
13 feb. 2018,, 02:01  
Facebook v-a determina din ce clas─â social─â facem parteFacebook a dezvoltat un soft care poate determina cat de bogat este un utilizator si in ce clasa sociala este integrat, scrie The Telegraph, care precizeaza ca Facebook a primit un brevet de inventie pentru aceasta "unealta". Facebook se foloseste de cateva criterii pentru a vedea cat de bogat esti: cate term
Tillerson SUA nu au stabilit statutul definitiv al ora┼čului Ierusalim
9 dec. 2017,, 22:01  
Tillerson: SUA nu au stabilit statutul definitiv al ora┼čului IerusalimStatele Unite nu au determinat statutul final al ora┼čului Ierusalim, afirm─â secretarul de Stat american, Rex Tillerson, ├«ncerc├«nd s─â atenueze criticile interna┼úionale generate de hot─âr├«rea pre┼čedintelui Donald Trump. "Statutul Ierusalimului nu este final. ├Än privin┼úa Ierusalimului, pre┼čedintele nu a anun┼úat s
Transnistria nu intenţionează să discute statutul său politic
13 oct. 2017,, 09:19  
Transnistria nu inten┼úioneaz─â s─â discute statutul s─âu politicTransnistria nu inten┼úioneaz─â s─â discute probleme politice, c─âci niciuna dintre p─âr┼úile procesului de negocieri nu este preg─âtit─â actualmente pentru solu┼úionarea acestora. O declara┼úie ├«n acest sens a f─âcut pre┼čedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, la ├«ntrevederea de joi cu membrii Reuniunii Co
Dodon spune nu altor dou─â proiecte de lege DOC
7 sep. 2017,, 10:10  
Dodon spune nu altor două proiecte de lege (DOC)Președintele a decis să remită spre reexaminare Parlamentului două proiecte de lege privind împuternicirile Autonomiei Găgăuze, informează NOI.md. Igor Dodon afirmă că, după examinarea proiectelor, a ajuns la concluzia că acestea nu corespund propunerilor elaborate de grupul de lucru al Parlamentului, Adunări
Politicienii din Găgăuzia nemulţumiţi de decizia Comisiei parlamentare
9 iun. 2017,, 09:23  
Politicienii din G─âg─âuzia, nemul┼úumi┼úi de decizia Comisiei parlamentare Proiectele de lege privind consolidarea statutului special al G─âg─âuziei, care au fost "ciop├«r┼úite" ieri de reprezentan┼úii Comisiei parlamentare, reprezint─â o continuare a normelor constitu┼úionale ┼či Cartei Europene a autonomiei locale", consider─â copre┼čedintele grupului de lucru al Parlamentului ┼či Adun─ârii P
Examinarea unor proiecte de lege a fost amînată
2 iun. 2017,, 13:40  
Examinarea unor proiecte de lege a fost am├«nat─âAst─âzi Parlamentul a am├«nat examinarea a dou─â proiecte de lege ce ┼úin de statutul special al Autonomiei G─âg─âuze. Decizia a fost luat─â la solicitarea Comisiei administra┼úie public─â, dezvoltare regional─â, mediu ┼či schimb─âri climatice. Pre┼čedintele Comisiei, deputata Partidului Democrat, Violeta Ivanov, a
Hotărît Moldova va primi un nou statut în UEE
14 apr. 2017,, 13:30  
Hot─âr├«t! Moldova va primi un nou statut ├«n UEEMoldova va primi statut de observator ├«n Uniunea Economic─â Eurasiatic─â (UEE). Despre acest lucru a scris pe re╚Ťelele de socializare pre╚Öedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. O asemenea decizie fundamental─â a fost luat─â pe parcursul ╚Öedin╚Ťei desf─â╚Öurate de Consiliul Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice
Sondaj Cet─â╚Ťenii nu s├«nt de acord cu statutul special al Transnistriei
24 mar. 2017,, 08:30  
Sondaj: Cet─â╚Ťenii nu s├«nt de acord cu statutul special al TransnistrieiMajoritatea cet─â┼úenilor Moldovei (64%) consider─â c─â regiunea transnistrean─â trebuie s─â fac─â parte din Moldova la fel ca ┼či celelalte raioane ale ┼ú─ârii. Despre aceasta arat─â rezultatele sondajului socio-politic, realizat de Fondul Opiniei Publice (FOP) la comanda ziarului "Timpul". Potrivit agen┼úiei INFOTA
Opt orașe din R Moldova vor obţine statut de municipiu
12 ian. 2017,, 18:00  
Opt ora╚Öe din R. Moldova vor ob┼úine statut de municipiuOpt ora╚Öe din Republica Moldova vor ob┼úine statut de municipiu, conform unei modific─âri legislative, care va fi publicat─â m├«ine ├«n Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Potrivit documentului, este vorba de ora┼čele Cahul, H├«nce┼čti, Ungheni, Orhei, Soroca, Edine┼ú, Cead├«r-Lunga ╚Öi Str─â╚Öeni. Pre┼čedintele C
Statut de contribuabil mare ar putea ob╚Ťine ╚Öi persoanele fizice
4 ian. 2017,, 14:15  
Statut de contribuabil mare ar putea ob╚Ťine ╚Öi persoanele fizice Serviciul Fiscal de Stat a modificat abordarea de administrare a categoriei de persoane fizice cu venituri mari. Astfel, ├«ncep├«nd cu data de 1 ianuarie 2017, persoanelor fizice care contribuie considerabil la formarea veniturilor bugetare li se ofer─â statut de contribuabil mare. Selectarea lor are loc ├«n baz
Moldova a devenit observator pe lîngă Organizaţia Statelor Americane
6 dec. 2016,, 15:17  
Moldova a devenit observator pe l├«ng─â Organiza┼úia Statelor Americane Moldovei i s-a conferit statutul de observator permanent pe l├«ng─â Organiza┼úia Statelor Americane ┼či ea sper─â s─â extind─â comer┼úul cu statele Americii de Nord, Americii Latine ┼či a Caraibelor, care fac partea din aceasta, comunic─â NOI.md. Acest lucru l-a comunicat Ministerul Afacerilor Externe ┼či Integr
Dodon despre Crimeea
2 noi. 2016,, 12:15  
Dodon despre Crimeea Igor Dodon a calificat drept specula╚Ťii declara╚Ťiile potrivit c─ârora, ├«n cazul ├«n care va fi ales pre╚Öedinte al ╚Ť─ârii va recunoa╚Öte Crimeea parte a Rusiei. Politicianul crede c─â ├«n cazul recunoa╚Öterii Crimeei ├«n calitate de subiect al Federa╚Ťiei Ruse, autorit─â╚Ťile Moldovei ar putea s─â se confrunte cu prob
╚śor r─âm├«ne ├«n arest ├«n pofida statutului de persoan─â de ├«ncredere
6 oct. 2016,, 11:30  
╚śor r─âm├«ne ├«n arest, ├«n pofida statutului de persoan─â de ├«ncredere ╚śedin╚Ťa Judec─âtoriei Buiucani ├«n dosarul Ilan ╚śor a fost am├«nat─â pentru 11 octombrie. Asta pentru a examina dou─â cereri depuse de avoca╚Ťii primarului de Orhei. Informa╚Ťia a fost comunicat─â ast─âzi de c─âtre procurorul Procuraturii Anticorup╚Ťie Andrei B─âe╚Öu, citat de NOI.md. Avoca╚Ťii lui Ilan ╚śor au de
Spicherul Sovietului Suprem Transnistria refuză orice statut în componenţa Moldovei
29 iul. 2016,, 13:20  
Spicherul Sovietului Suprem: Transnistria refuz─â orice statut ├«n componen┼úa Moldovei Transnistria din start refuz─â orice statut ├«n componen┼úa Moldovei, asupra c─âruia insist─â pre┼čedintele OSCE, Frank-Walter Steinmeier. Despre aceasta a declarat ziarului rus "đŁđÁđĚđ░đ▓đŞĐüđŞđ╝đ░ĐĆ đ│đ░đĚđÁĐéđ░" (NG) pre┼čedintele Sovietului Suprem al autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselschi. El a amintit c─â "statutul
Expert F─âr─â restabilirea ├«ncrederii ├«n institu╚Ťiile statului niciun plan anticriz─â nu va da rezultate
19 aug. 2015,, 15:00  
Expert: F─âr─â restabilirea ├«ncrederii ├«n institu╚Ťiile statului, niciun plan anticriz─â nu va da rezultate Ne├«ncrederea popula╚Ťiei, precum ╚Öi a partenerilor externi ├«n institu╚Ťiile statului este la ora actuala principala problem─â a Republicii Moldova, consider─â expertul economic Alexandru Fal─â, de la Centrul analitic independent ÔÇ×Expert-GrupÔÇŁ. Intervievat de NOI.md, specialistul a men╚Ťionat c─â redresarea situ
Putin ia avertizat pe tătarii din Crimeea să nu încerce să obţină statut special
18 aug. 2015,, 15:53  
Putin i-a avertizat pe t─âtarii din Crimeea s─â nu ├«ncerce s─â ob┼úin─â statut special Pre┼čedintele rus, Vladimir Putin, i-a avertizat pe t─âtarii din Crimeea s─â nu ├«ncerce s─â ob┼úin─â statut special ├«n peninsula ucrainean─â anexat─â de Rusia anul trecut, relateaz─â Radio Free Europe/Radio Liberty. Musulmanii t─âtari reprezint─â mai mult de zece la sut─â din popula┼úia Crimeei ┼či s-au opus ├«n m
Puterea stiri: 7441