X 

Taraclia

CEC a luat act de notificarea unui primar din raionul Taraclia
18 mar. 15:45  
CEC a luat act de notificarea unui primar din raionul TaracliaComisia Electorală Centrală (CEC) informează că a luat act de notificarea primarului comunei Salcia, raionul Taraclia, privind întrunirea condițiilor pentru dizolvarea de drept a Consiliului comunal din această localitate. În prezent, Consiliul comunal Salcia are în componență 4 consilieri, ceea ce reprezi
Inspectorii de mediu au efectuat razii în Taraclia
1 mar. 20:30  
Inspectorii de mediu au efectuat razii în TaracliaInspectorii de mediu din Taraclia, în parteneriat cu autoritățile locale, au organizat o acțiune pentru asigurarea respectării prevederilor legislației ecologice din Republica Moldova. În urma acestei operațiuni, au fost identificate două cazuri de încălcare a regulilor privind gestionarea deșeurilor, note
La Taraclia va fi deschisă o sucursală a Universității Angel Kanchev din Bulgaria
7 feb. 15:00  
La Taraclia va fi deschisă o sucursală a Universității Angel Kanchev din BulgariaExecutivul a desemnat membrii delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea, în orașul Taraclia, a sucursalei Universității Angel Kanchev din orașul Ruse, Bulgaria.
Razii ale inspectorilor de mediu la Taraclia
12 ian. 23:00  
Razii ale inspectorilor de mediu la TaracliaInspectorii de mediu din Taraclia au declanșat o serie de razii pentru a investiga procesul de exploatare a fondului forestier și modul de transportare și comercializare a masei lemnoase în localitățile din raion. Într-una dintre aceste acțiuni, desfășurate recent în localitatea Albota de Sus,inspectorii d
Noi proiecte investiționale pentru Taraclia finanțate de Republica Bulgaria
20 dec. 2023,, 20:15  
Noi proiecte investiționale pentru Taraclia finanțate de Republica Bulgaria Instituțiile de învățămînt din Taraclia vor beneficia de patru proiecte investiționale finanțate de Republica Bulgaria. Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a semnat un Memorandum de Înțelegere privind Acordurile de grant pentru proiecte implementate între Republica Moldova și Republica Bulgaria.
Primii alegători din satul Aluatu raionul Taraclia șiau exercitat dreptul la vot
3 dec. 2023,, 09:40  
Primii alegători din satul Aluatu, raionul Taraclia, și-au exercitat dreptul la votComisia Electorală Centrală anunță că procesul de votare în satul Aluatu, raionul Taraclia, unde astăzi are loc turul doi pentru alegerea primarului, se desfășoară în regim normal. La ora 07:00 secția de votare organizată în această localitate s-a deschis, iar la urna de vot sunt așteptați, pe parcursul zi
A început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile din satul Aluatu
1 dec. 2023,, 12:36  
A început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile din satul AluatuComisia Electorală Centrală (CEC) a început, astăzi, tipărirea buletinelor de vot pentru turul doi al votării repetate pentru alegerea primarului în satul Aluatu din raionul Taraclia, care vor avea loc pe 3 decembrie 2023. În total, vor fi tipărite 768 buletine de vot, acestea vor fi de culoarea roz, notea
Duminica aceasta întrun sat din Taraclia vor avea loc alegeri repetate
29 noi. 2023,, 11:36  
Duminica aceasta, într-un sat din Taraclia, vor avea loc alegeri repetateDuminică, 3 decembrie 2023, în satul Aluatu din raionul Taraclia, va avea loc turul doi al votării repetate pentru alegerea primarului localității. În turul doi, au acces candidații din partea Partidului Politic „Partidul Schimbării” și Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În buletinul de vot ei
Primar ales cu 15 voturi întro localitate din sudul Moldovei
20 noi. 2023,, 10:39  
Primar ales cu 15 voturi într-o localitate din sudul MoldoveiViitorul comunei Salcia, raionul Taraclia, a fost decis de doar 15 alegători, arată rezultatele preliminare ale scrutinului de duminică, 19 noiembrie. Cei 15 votanți și-au dat votul pentru candidatul PSRM la funcția de primar al comunei, Valentina Trifonoglo, de altfel unicul candidat din cursa electorală,
Muzeul Patrimoniului Cultural din Taraclia prezintă picturi ale bulgarului moldovean Nikolay Kotoman
17 noi. 2023,, 19:30  
Muzeul Patrimoniului Cultural din Taraclia prezintă picturi ale bulgarului moldovean Nikolay KotomanPicturile artistului autodidact de origine bulgară Nikolay Kotoman pot fi văzute pînă la 1 decembrie în Galeria de artă Dimitar Peychev din Taraclia. Cele 26 de pînze prezintă în principal peisaje din locul de naștere al artistului și naturi moarte, transmite BTA. Directorul Muzeului Patrimoniului Cultu
În raionul Taraclia au fost plantați 30000 de copaci
15 noi. 2023,, 20:31  
În raionul Taraclia au fost plantați 30.000 de copaciȘapte hectare din satul Albota de Jos, raionul Taraclia, au fost plantate cu copaci. Împădurirea a avut loc în cadrul campaniei naționale intitulate "Un arbore pentru dăinuirea noastră”, transmite BTA. "Vor fi plantați în total 30.000 de puieți", a declarat Gennady Tulus de la secția agricolă locală pentru
Un candidat independent devine primar al orașului Taraclia
6 noi. 2023,, 01:53  
Un candidat independent devine primar al orașului TaracliaCandidatul independent, Lupov Veaceslav, devine primar al orașului Taraclia. Potrivit datelor preliminare oferite de CEC, acesta a acumulat 89,32% din numărul total de voturi exprimate și astfel cîștigă alegerile din primul tur electoral. Contracandidatul său, Garanovschi Nicolaei, desemnat de Partidul
Universitatea din Taraclia va deveni filială a unei universități din Bulgaria
1 noi. 2023,, 17:00  
Universitatea din Taraclia va deveni filială a unei universități din BulgariaUniversitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia va fi transformată într-o sucursală a Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria. Inițierea negocierilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea acesteia a fost decisă astăzi prin hotărîre de Guvern.
Rezultatele vizitei la Taraclia a președintelui Republicii Moldova și a vicepreședintelui Bulgariei
1 noi. 2023,, 16:45  
Rezultatele vizitei la Taraclia a președintelui Republicii Moldova și a vicepreședintelui BulgarieiPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova, a participat la inaugurarea monumentului eroului național bulgar, Vasil Levski, și amu marcat Ziua iluminiștilor bulgari la Taraclia. Șefa statului a declarat că comunitatea bulgară din Taraclia este o parte
Maia Sandu și vicepreședinta Bulgariei întreprind o vizită la Taraclia
1 noi. 2023,, 10:13  
Maia Sandu și vicepreședinta Bulgariei întreprind o vizită la Taraclia Președinta Maia Sandu și Vicepreședinta Iliana Iotova întreprind o vizită la Taraclia, unde vor participa la ceremonia de inaugurare a monumentului eroului național al Bulgariei, Vasil Levski. Potrivit Președinției, cele două oficiale vor vizita Centrul multicultural pentru tineri „Vasil Levski”, unde vo
Festival de cîntece bulgărești la Taraclia
4 oct. 2023,, 20:00  
Festival de cîntece bulgărești la TaracliaUn concurs de muzică populară și pop bulgărească, sub genericul ”Micul nor alb”, se va desfășura la Taraclia. Evenimentul este dedicat Zilei bulgarilor moldoveni, marcată pe 29 octombrie, comunică Moldpres cu referire la BTA. Scopul competiției este promovarea cîntecelor populare bulgărești, descoperire
Gunoște neautorizată descoperită la Taraclia
28 sep. 2023,, 18:45  
Gunoște neautorizată, descoperită la TaracliaÎn cadrul unei acțiuni de control desfășurate de către inspectorii de mediu din Taraclia, în colaborare cu reprezentantul poliției, a fost descoperit un depozit ilegal de deșeuri pe marginea unei străzi din oraș. În urma acestui incident, au fost identificate două persoane, care se fac responsabile de încă
La Taraclia va avea loc o ediție deosebită a Festivalului EtnoCultural
17 sep. 2023,, 15:30  
La Taraclia va avea loc o ediție deosebită a Festivalului EtnoCultural Toamna aceasta e bogată în evenimente culturale, care au menirea să valorifice cultura și tradițiile din Moldova. Sîmbătă, 23 septembrie, la Taraclia va avea loc o ediție deosebită a Festivalului EtnoCultural, cu participarea ansamblurile folclorice din Moldova, Ucraina, România și Bulgaria.
Șefa statului sa întîlnit cu locuitorii satului Ciumai raionul Taraclia
25 iul. 2023,, 17:27  
Șefa statului s-a întîlnit cu locuitorii satului Ciumai, raionul TaracliaPreședinta Maia Sandu a vizitat astăzi satul Ciumai din raionul Taraclia și a mers și la liceul din localitate care a fost termoizolat, iar fațada acestuia a fost reparată pentru prima dată după 57 de ani. Datorită Programului național „Satul European”, peste 200 de elevi și 43 de profesori din localitate
Campania Cunoaște dreptul tău electoral a ajuns în sudul țării
14 iul. 2023,, 19:00  
Campania "Cunoaște dreptul tău electoral" a ajuns în sudul țăriiCampania „Cunoaște dreptul tău electoral” a ajuns în sudul țării, în raionul Taraclia și în municipiul Comrat. Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a vorbit autorităților locale despre modificările făcute la Codul electoral, punînd accent pe noutățile ce țin de organizarea și de
Șoferul care a lovit un biciclist în sudul Moldovei a scăpat de pedeapsă
1 iul. 2023,, 13:15  
Șoferul care a lovit un biciclist în sudul Moldovei a scăpat de pedeapsăȘoferul care a lovit un biciclist pe 3 iunie în orașul Taraclia, încălcînd grav regulile de circulație, nu a primit nicio pedeapsă. Despre aceasta a comunicat pentru Noi.md însuși biciclistul accidentat Oleg Kaprovski, anexînd un răspuns oficial pe care l-a primit de la Inspectoratul de Poliție Taraclia.
Agricultorii din Taraclia Estimăm o roadă mai bună ca anul trecut
9 iun. 2023,, 16:30  
Agricultorii din Taraclia: "Estimăm o roadă mai bună ca anul trecut"Agricultorii din raionul Taraclia preconizează că vor strînge roadă dublă în comparație cu anul trecut. Potrivit autorităților publice locale, în jur de 70% din suprafețele însămînțate cu culturi de cîmp, sînt în stare satisfăcătoare și foarte bună. Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Indust
Dorin Recean a participat la Taraclia la evenimentul dedicat culturii slave
23 mai. 2023,, 13:54  
Dorin Recean a participat, la Taraclia, la evenimentul dedicat culturii slaveVizita prim-ministrului Dorin Recean în raionul Taraclia a început cu participarea la evenimentul dedicat zilelor scrisului și culturii slave în Republica Moldova. Pînă la data de 28 mai, urmează a fi organizate diverse activități, menite să contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural şi menţinerea
Recean a efectuat o vizită neanunțată în localitatea Tvardița
11 apr. 2023,, 21:42  
Recean a efectuat o vizită neanunțată în localitatea TvardițaPrim-ministrul Dorin Recean a efectuat o vizită neanunțată în localitatea Tvardița din raionul Taraclia, grav afectată de deversările neautorizate de ape uzate direct pe sol și în cursurile rîului Chirghiș - Chitai. Șeful Executivului a solicitat la fața locului specialiștii de la Inspectoratul pentru Prot
Un locuitor al satului Taraclia a înființat o fermă de struți
18 mar. 2023,, 16:00  
Un locuitor al satului Taraclia a înființat o fermă de struțiA fost într-o vizită în România, iar după ce a revenit acasă a decis să înființeze o fermă de struți. Este povestea unui bărbat din satul Taracliaraionul Căușeni care după ce a fost servit cu o omletă din ouă de struț, a decis că e timpul să-și cumepere și el astfel de păsări , mai puțin tradiționale pentr
În satul Taraclia din raionul Căușeni se construiește o piață modernă
16 ian. 2023,, 09:15  
În satul Taraclia din raionul Căușeni se construiește o piață modernăÎn satul Taraclia din raionul Căușeni se construiește o piață modernă, la care vor avea acces cetățeni din mai multe localități. Aceasta va avea hale pentru produse lactate, pentru carne, precum și tarabe pentru legume și fructe. Aflat în vizită în localitate, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizi
Taraclia Trotuarul dea lungul drumului care duce spre spitalul raional reparat
8 ian. 2023,, 15:30  
Taraclia: Trotuarul de-a lungul drumului care duce spre spitalul raional, reparatÎn orașul Taraclia a fost reparat trotuarul de-a lungul drumului care duce spre spitalul raional. Mai mult de un kilometru de pavaj cu sistem de scurgere a apelor pluviale și băncile instalate de-a lungul peluzelor au înnobilat spațiul de acces către instituția medicală. În aceste scopuri, autoritățile rai
În orașul Taraclia a fost modernizat trotuarul pe o porțiune de drum de peste un kilometru
31 dec. 2022,, 05:00  
În orașul Taraclia a fost modernizat trotuarul pe o porțiune de drum de peste un kilometru În orașul Taraclia a fost reparat trotuarul de-a lungul drumului care duce spre spitalul raional. Mai mult de un kilometru de pavaj cu sistem de scurgere a apelor pluviale și băncile instalate de-a lungul peluzelor au înnobilat spațiul de acces către instituția medicală. În aceste scopuri, autoritățile rai
Muzeul patrimoniului cultural din Taraclia în proces de reconstrucție
20 dec. 2022,, 22:31  
Muzeul patrimoniului cultural din Taraclia, în proces de reconstrucțieMuzeul patrimoniului cultural din Taraclia este în plin proces de reconstrucție. Se efectuează lucrări în interiorul clădirii, lucrări de reparare a acoperișului și construcția unor spații suplimentare pentru expozițiile muzeului. Autoritățile locale din Taraclia își propun să creeze un întreg complex etno
Peste 1500 de familii din raionul Taraclia au primit colete cu alimente din partea ASICS
13 dec. 2022,, 15:22  
Peste 1500 de familii din raionul Taraclia au primit colete cu alimente din partea A.S.I.C.S.Campania ”Susținem pentru că ne pasă” continuă să aducă bucurie și speranță în casele oamenilor care întâmpină dificultăți. De data aceasta, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a adus 750 de pachete cu produse alimentare de primă necesitate în orașul Taraclia. Ajutorul a ajuns
ASICS este gata să se implice în mai multe proiecte sociale în raionul Taraclia
3 noi. 2022,, 12:22  
A.S.I.C.S. este gata să se implice în mai multe proiecte sociale în raionul TaracliaEtnicii bulgari din Republica Moldova, au devenit, ambasadori ai diversității culturale, susținută de președinții Moldovei și Bulgariei. Cei doi șefi de stat au mers, la sfîrșitul săptămînii trecute la Taraclia, unde s-au desfășurat Zilele bulgarilor basarabeni. La eveniment au participat oficiali, diplomați,
Maia Sandu și Rumen Radev au vizitat comunitatea bulgară din Taraclia
29 oct. 2022,, 11:45  
Maia Sandu și Rumen Radev au vizitat comunitatea bulgară din TaracliaPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, au mers astăzi la Taraclia, unde au transmis întregii comunități bulgare un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Bulgarilor Basarabeni. De peste două secole, pentru etnicii bulgari de la noi Moldova a dev
Soiurile tîrzii de poamă au fost recoltate la Taraclia
24 oct. 2022,, 23:00  
Soiurile tîrzii de poamă au fost recoltate la TaracliaOctombrie este luna cea mai importantă pentru vinării. Nicio zi nu trebuie pierdută. La Taraclia, sînt recoltate acum soiurile tîrzii. Strugurii, Rkațiteli sau Saperavi, sînt transmiși la o vinărie din apropiere. La combinatul de vin, butoaiele se umplu cu must, transmite Noi.md cu referire la Jurnaltv.md.
Universitatea de Stat Grigore Țamblac din Taraclia în prag de faliment
13 oct. 2022,, 13:15  
Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia, în prag de falimentUniversitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia riscă să ajungă în faliment. Rectorul instituției, Maria Paslari, a anunțat că angajații instituției nu și-au primit salariile din luna august, iar în buget nu sînt bani nici pentru următoarele luni. Pentru a depăși această situație dificilă, instituția sol
Gavrilița la Festivalul Republican al Etniilor de la Taraclia Vă chem să rămîneți uniți
18 sep. 2022,, 12:00  
Gavrilița, la Festivalul Republican al Etniilor de la Taraclia: "Vă chem să rămîneți uniți"Natalia Gavrilița a participat sîmbătă, 17 septembrie, la Festivalul Republican al Etniilor, care a avut loc în orașul Taraclia. Evenimentul a avut loc sub genericul „Unitate prin diversitate”. Evenimentul a început cu o ceremonie de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul orașului,
În Republica Moldova va avea loc Festivalul Etniilor
9 sep. 2022,, 21:30  
În Republica Moldova va avea loc Festivalul EtniilorDupă o pauză de doi ani din cauza pandemiei, în perioada 17-18 septembrie, în Republica Moldova se va desfășura cea de-a XXI-a ediție a Festivalului republican al Etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”, informează Noi.md cu referire la moldpres.md. Potrivit Verei Petuhov, director general adjunc
Pentru reconstrucția muzeului culturii și vieții cotidiene a bulgarilor din Taraclia au fost alocate 5 milioane de lei
5 sep. 2022,, 23:00  
Pentru reconstrucția muzeului culturii și vieții cotidiene a bulgarilor din Taraclia au fost alocate 5 milioane de leiCirca 5 milioane de lei au fost alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală al Republicii Moldova pentru reconstrucția Muzeului culturii și vieții cotidiene a bulgarilor din orașul Taraclia, informează Noi.md. "Timp de 12 luni banii vor trebui folosiți pentru schimbarea acoperișului,
La Taraclia va fi deschis un monument al participanților la lichidarea consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl
26 apr. 2022,, 20:00  
La Taraclia va fi deschis un monument al participanților la lichidarea consecințelor accidentului nuclear de la CernobîlAstăzi, 26 aprilie, este Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Accidentului Nuclear de la Cernobîl, care a avut loc în 1986. La lichidarea consecințelor accidentului nuclear au participat aproximativ 60 de persoane din regiunea Taraclia, informează Noi.md. Anul acesta, după cîțiva ani de muncă, căut
O autocisternă cu 26 de tone de benzină sa răsturnat la Taraclia
10 feb. 2022,, 11:15  
O autocisternă cu 26 de tone de benzină s-a răsturnat la TaracliaO autocisternă încărcată cu 26 tone de benzină s-a răsturnat și a derapat de pe traseu Totul s-a întîmplat în seara zilei de 9 februarie în apropierea localității Balabanu, raionul Taraclia. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:00. La fața locului pentru asigurarea pazei antiincendiare au f
NGM Company a donat calculatoare pentru universitatea din Taraclia și biblioteca din Ișnovăț
21 dec. 2021,, 16:15  
NGM Company a donat calculatoare pentru universitatea din Taraclia și biblioteca din IșnovățDe câteva zile, studenții Universității de Stat "Grigore Țamblac" din Taraclia se pot bucura de gadgeturi performante pentru orele de informatică. Asta datorită partenerului privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive, care a decis să doneze cinci calculatoare de ulti
La Taraclia a avut loc o conferință internațională privind creația lui Dostoievski
11 noi. 2021,, 09:45  
La Taraclia a avut loc o conferință internațională privind creația lui DostoievskiÎn Republicii Moldova, la Universitatea de Stat, Grigori Țamblak din Taraclia a avut loc conferința on-line internațională științifico-practică, "Reacția mondială” a lui F. M. Dostoievski" (”Всемирная отзывчивость” Ф. М. Достоевского), dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea remarcabilului scriitor ru
În Moldova a fost inaugurat monumentul unui general rus
1 noi. 2021,, 18:05  
În Moldova a fost inaugurat monumentul unui general rus În sudul Moldovei, în orașul Taraclia, a fost dezvelit monumentul generalului rus de infanterie, veteran al Războiului pentru Patrie din 1812, guvernatorul Basarabiei, Ivan Inzov. Potrivit portalului Gagauzinfo.md la ceremonia de deschidere au participat reprezentanți ai Rossotrudnichestvo, consulatului B
Raionul Taraclia contribuie la consolidarea prieteniei dintre Moldova și Bulgaria
31 oct. 2021,, 10:00  
Raionul Taraclia contribuie la consolidarea prieteniei dintre Moldova și BulgariaRaionul Taraclia, care este dens populat de etnici bulgari, contribuie la consolidarea prieteniei dintre Moldova și Bulgaria, iar acolo au fost și continuă să fie implementate multe proiecte de investiții. Despre acest lucru a relatat portalului Noi.md Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Evghenii S
Zonele economice libere din Taraclia Vulcăneşti şi Soroca vor avea planuri urbanistice
28 oct. 2021,, 18:30  
Zonele economice libere din Taraclia, Vulcăneşti şi Soroca vor avea planuri urbanisticeZonele Economice Libere (ZEL) Taraclia, Vulcănești și subzona Soroca a ZEL Ungheni vor dispune de planuri urbanistice de dezvoltare zonală. Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului "Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice", implementat de către Agenția de Cooperare Internațio
Profesorii din Taraclia nuși primesc salariile de cîteva luni
13 oct. 2021,, 10:30  
Profesorii din Taraclia nu-și primesc salariile de cîteva luniProfesorii de ala gimnaziul din satul Musait, raionul Taraclia, nu-și primesc salariile. Oxana Șevcenco, profesoară la gimnaziul din satul Musaitu, a spus că și-a primit salariul pentru lunile mai și iunie 2021, în iulie a plecat în concediu, dar a primit aproximativ 30% din salariul de concediu. Potrivit
Schemă de corupție la Taraclia Un funcționar reținut pentru 72 de ore
27 sep. 2021,, 12:32  
Schemă de corupție la Taraclia: Un funcționar reținut pentru 72 de oreOfițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții, în aceasta dimineață, la domiciliul și în biroul de serviciu ale șefului subdiviziunii teritoriale Taraclia a Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere tehnica "Intehagro", pentru probarea unor infracțiun
Taraclia a votat masiv pentru BECS
12 iul. 2021,, 02:45  
Taraclia a votat masiv pentru BECSAu fost făcute publice rezultatele preliminare după procesarea a 100% din numărul total de buletine de vot din raionul Taraclia. Astfel, marele cîștigător în această regiune a țării este BECS care a acumulat 58,05% din numărul total de voturi. Pe locul doi este PP ”Șor” cu 28,24%, iar pe trei PAS cu 6,52%.
O ambulanță a rămas blocată la Taraclia
27 ian. 2021,, 14:17  
O ambulanță a rămas blocată la TaracliaAngajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării au intervenit în dimineața zilei de 27 ianuarie pe traseu pentru a debloca o ambulanță care a derapat în apropiere de localitatea Ciumai, raionul Taraclia. Potrivit primelor informații din cauza condițiilor meteo nefavorabile ambulan
Reacția PD la anunțul de plecare a organizației din Taraclia
6 ian. 2021,, 14:31  
Reacția PD la anunțul de plecare a organizației din TaracliaConducerea Partidului Democrat spune că doar unii membri de la Taraclia au părăsit rîndurile formațiunii, iar în spatele plecărilor ar sta, ca și în alte cazuri, fostul lor coleg Eugeniu Nichiforciuc. „Anul nou, dar metodele vechi. Gașca lui Nichiforciuc, cu suportul celor care încă mai guvernează, continuă p
Organizaţia teritorială a PDM din Taraclia părăseşte formaţiunea
4 ian. 2021,, 19:48  
Organizaţia teritorială a PDM din Taraclia părăseşte formaţiuneaOrganizația teritorială a Partidului Democrat din Taraclia părăsește formațiunea condusă de Pavel Filip. Potrivit unei declarații expediate către mass-media, membri PDM s-au dezamăgit de politica promovată de către președintele Pavel Filip. "Democrația internă a partidului are un caracter declarativ, în reali
Taraclia
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504