vînătoare

Cameron sa reapucat de vînătoare şi împuşcă fazani pe care îi numește Boris şi Michael
24 ian. 2017,, 00:00  
Cameron s-a reapucat de vînătoare şi împuşcă fazani, pe care îi numește Boris şi MichaelFostul premier britanic David Cameron a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos că vînează fazani, pe care îi numeşte Boris şi Michael înainte de a-i împuşca, pentru a se simţi mai bine după eşecul suferit la referendumul privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană, relatează The Independent.
Ce pradă a fost găsită la un braconier reținut
20 ian. 2017,, 17:30  
Ce pradă a fost găsită la un braconier reținutPatrulă de poliție a reținut în zona de pădure a raionului Basarabeasca un braconier care se întorcea de la vînătoare. În autovehiculul chișinăuianului în vîrstă de 35 de ani au fost găsite două arme de vînătoare (una fără documente), cartușe, precum și corpul unui porc mistreț. Vînătorul va fi tras la r
La ce etapă este dosarul Pădurea domnească
3 ian. 2017,, 13:05  
La ce etapă este dosarul "Pădurea domnească"În această perioadă s-au împlinit patru ani de la vânătoarea „stelară” din Pădurea Domnească, la care au participat mai mulți funcționari de rang înalt și la care a fost rănit mortal Sorin Paciu. Deși anterior, cazul a fost unul care a făcut agenda publică în Moldova, astăzi, despre el, practic nu se mai vor
În Moldova a fost interzisă vînătoarea de prepelițe mistreți și bursuci
3 aug. 2016,, 16:00  
În Moldova a fost interzisă vînătoarea de prepelițe, mistreți și bursuci În Moldova, la solicitarea Ministerului Mediului, a fost interzisă vînătoarea de 12 specii de păsări și animale. Din lista păsărilor și mamiferelor, vînatul cărora a fost interzis, fac parte reprezentanții faunei, a căreia populație pe teritoriul republicii riscă să se reducă. Decizia respectivă a fos
Protest cu pancarte la Chişinău
30 sep. 2015,, 14:57  
Protest cu pancarte la Chişinău Zeci de vânători au ieşit în stradă pentru a cere demisia ministrului Mediului, Valeriu Munteanu. Membrii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a interzice vânătoarea de păsări acvatice migratoare şi iepuri de câmp. Manifestanţii au ieşit la protest cu pancarte pe
Vinătorii și pescarii vor să iasă la proteste
12 sep. 2015,, 17:30  
Vinătorii și pescarii vor să iasă la proteste Societatea Vânătorilor și Pescarilor din R. Moldova (SVPM), în numele a 15 mii de membri ai săi, s-a adresat cu o scrisoare la prim-ministrul R. Moldova Valeriu Streleț. Ei se arată nemulțumiți că a fost interzisă vânătoarea la speciile de păsări acvatice și a iepurelui de câmp în sezonul de vânătoare 20
De la începutul sezonului de vânătoare au fost înregistrate 93 cazuri de braconaj
5 sep. 2015,, 12:00  
De la începutul sezonului de vânătoare au fost înregistrate 93 cazuri de braconaj De la începutul sezonului de vânătoare (15 august) poliţia a înregistrat pe teritoriul republicii 93 cazuri de braconaj. Au fost verificate armele ale 173 vânători. Au fost întocmite 21 procese verbale pentru încălcări administrative. Au fost arestate cinci arme de foc.
Start sezonului de vînătoare Ce specii de animale nu vor putea fi vînate în acest an
12 aug. 2015,, 16:47  
Start sezonului de vînătoare. Ce specii de animale nu vor putea fi vînate în acest an Pe 15 august curent va fi dat startul sezonului de vînătoare pentru unele specii de animale. O hotărîre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, informează NOI.md. Conform hotărîrii, vînătoarea va putea fi organizată în zilele de sîmbătă, duminică, precum și în zilele
Societatea Vînătorilor şi Pescarilor nu este de acord cu propunerile Guvernului
9 iul. 2015,, 16:00  
Societatea Vînătorilor şi Pescarilor nu este de acord cu propunerile Guvernului Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) nu este de acord cu propunerea Guvernului cu privire la sezonul de vînătoare pentru 2015-2016. Despre aceasta a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia "Infotag", preşedintele consiliului republican al SVPM, Oleg Ciocoi.
Vânatul iepurilor de câmp ar putea fi interzis în Moldova
7 iul. 2015,, 11:30  
Vânatul iepurilor de câmp ar putea fi interzis în Moldova Vânatul iepurilor de câmp ar putea fi interzis, în Moldova, în următorii trei ani. Propunerea vine din partea reprezentanţilor Ministerului Mediului care motivează că numărul acestora este foarte mic. Viceministrul Mediului Lazăr Chirică susţine că, din cauza înmulţirii vulpilor şi a vulturilor, dar şi d
Vînătoarea de vulpi continuă
7 mar. 2015,, 12:45  
Vînătoarea de vulpi continuă „Vînătoarea de vulpi durează aproape tot timpul anului, cu excepția perioadei mai-iulie, cînd iarba este încă înaltă. Desigur, munca noastră aduce rezultate pozitive. Însă numărul acestor animale periculoase depășește normele”, a declarat președintele Societății Vînătorilor și Pescarilor din Moldova, Oleg C
Vînătoare de mistreti nu a atins nici măcar jumătate de limita
8 feb. 2015,, 11:30  
Vînătoare de mistreti: nu a atins nici măcar jumătate de limita În sezonul de vînătoare a mistreţilor din anul trecut, s-au vînat circa 180 de mistreţi din limita de peste 430 de animale. Tudor Botnari, directorul general adjunct al Agenţiei Moldsilva, a declarat pentru IPN că, dacă mistreţii se înmulţesc prea mult, aceştia se concentrează în mase mari şi există risc
Cei mai buni vînători şiau dat întîlnire la Dănceni
26 ian. 2015,, 08:45  
Cei mai buni vînători şi-au dat întîlnire la Dănceni Un concurs de bucate vînătoreşti s-a desfăşurat în localitatea Dănceni din raionul Ialoveni. La competiţie au participat zeci de vînători din raion, iar cei mai buni s-au ales cu premii. Cele 21 de echipe de vîntători au gătit bucate după rețete speciale. În două ore, unele echipe au gătit 13 feluri
Vînătorii nu se grăbesc săși pună armele în cui
13 ian. 2015,, 18:00  
Vînătorii nu se grăbesc să-și pună armele în cui „Pe parcursul a jumătate de secol de funcționare a programului de creștere a fazanilor în Moldova, noi nu doar am înregistrat succese în acest domeniu, dar am acumulat și o experiență bogată, pe care o împărtășim colegilor noștri din diferite țări”, a declarat pentru NOI.md președintele Asociației Vînătoril
Vînător ajuns pe mîna oamenilor legii
11 sep. 2014,, 15:50  
Vînător ajuns pe mîna oamenilor legii Un bărbat au ajuns pe mîna oamenilor legii pentru aflare ilegală în zona de frontieră cu o armă de vînătoare. Pe direcția Pășcani-Vlădești, la aproximativ 4 km de linia de frontieră, bărbatul a fost depistat cu o armă de vînătoare, fără a deține acte de identitate. În urma documentării s-a stabilit că
Accident de vînătoare
28 aug. 2014,, 12:22  
Accident de vînătoare În Moldova, în satul Băcioi, la vînătoare a fost împuşcat un bărbat în vîrstă de 44 de ani. Potrivit poliţiei, accidentul s-a întîmplat aseară, în timpul unei vînători în apropierea bazei de mentenanţă a Armatei Naţionale a Moldovei. Camaradul acestuia, în vîrstă de 30 de ani, a chemat imediat o ambulanţă,
Sîmbătă în Moldova începe sezonul de vînătoare
15 aug. 2014,, 12:24  
Sîmbătă, în Moldova începe sezonul de vînătoare Sezonul de vînătoare se deschide în Republica Moldova sîmbătă, 16 august. Din această zi se permite vînătoarea de porumbel sălbatic, prepeliţă, raţă, lişiţă, becaţină, găină de apă, păsări limicole. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Societatea Vînătorilor şi Pescarilor, vînătoarea este p
Sîmbătă în Transnistria se deschide sezonul de vînătoare
9 aug. 2014,, 15:00  
Sîmbătă, în Transnistria se deschide sezonul de vînătoare Sîmbătă, 9 august, în Transnistria se deschide sezonul de vînătoare. Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la decizia Ministerului Agriculturii şi Resurselor Naturale din regiune, din această zi se pot vîna prepeliţe, porumbei sălbatici şi păsări limicole. Începînd cu 20 septembrie se permit
Perioada de prohibiţie la pescuit se încheie
30 iun. 2014,, 15:40  
Perioada de prohibiţie la pescuit se încheie Perioada de prohibiţie la pescuit, instituită în Moldova în legătură cu depunerea icrelor la peşti, se încheie la 30 iunie. Pescuitul va fi permis persoanelor fizice şi juridice în toate bazinele acvatice din ţară, inclusiv în rîurile Nistru şi Prut. Surse din Serviciul piscicol al Ministerului Mediului
Fauna Moldovei va fi completată cu fazani
29 iun. 2014,, 09:00  
Fauna Moldovei va fi completată cu fazani Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Republica Moldova intenţionează să distribuie în această vară pe terenurile de vînătoare aproximativ 20.000 de capete de fazani. Fazanii au fost importaţi din Ungaria. Obiectivul principal al vînătorilor este restabilirea populației păsărilor sălbatice. "Pe parcur
În bazinele acvatice din Moldova au fost repartizate circa 55 mii de raţe
24 iun. 2014,, 15:15  
În bazinele acvatice din Moldova au fost repartizate circa 5,5 mii de raţe De la începutul lunii, vînătorii au adus aproximativ 5,5 mii de raţe în apele şi mlaştinile din Moldova. Raţele au fost transportate din Ungaria de către Asociaţia Vînătorilor şi Pescarilor din Moldova şi distribuite în 26 raioane ale republicii. Preşedintele Asociaţiei Oleg Ciocoi a relatat pentru NOI.m
Bazinele acvatice din Moldova vor fi populate cu rațe din Ungaria
17 mai. 2014,, 14:00  
Bazinele acvatice din Moldova vor fi populate cu rațe din Ungaria Foarte curînd cinci mii de rațe sălbatice vor apărea pe lacurile și rîurile din țară, transmite publika.md. Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Republica Moldova a achiziţionat din Ungaria un lot de răţuşte, costul total al căruia este de 17.000 de euro. Păsările vor putea fi vînate numai peste un a
Asociaţia Vînătorilor şi Pescarilor propune ca persoanelor cu vîrsta de peste 18 ani să le fie permisă procurarea armelor de vînătoare
5 mai. 2014,, 15:00  
Asociaţia Vînătorilor şi Pescarilor propune ca persoanelor cu vîrsta de peste 18 ani să le fie permisă procurarea armelor de vînătoare Asociaţia Vînătorilor şi Pescarilor consideră că ar trebui permisă procurarea armelor de vînătoare de către persoanele ce au atins vîrsta de 18 ani, nu de 21 ani cum este în prezent. Informația a fost comunicată agenției "Infotag" de către preşedintele asociaţiei, Oleg Ciocoi. Potrivit acestuia, propuner
VÎNAREA lui IANUCOVICI Președintelui i se pregătea soarta lui Gaddafi VIDEO
2 mai. 2014,, 12:47  
„VÎNAREA lui IANUCOVICI”: Președintelui i se pregătea soarta lui Gaddafi (VIDEO) Jurnaliștii NTV au aflat detaliile senzaționale ale recentelor serii de atentate asupra lui Viktor Ianukovici. Despre cum a eșuat operațiunea la scară largă de eliminare fizică a președintelui Ucrainei, au povestit angajații din paza prezidențială. În seara zilei de 21 februarie, după semnarea Acordului
Principalul ihtiolog al țării sugerează presei să mintă cu măsură
29 apr. 2014,, 14:05  
Principalul ihtiolog al țării sugerează presei să „mintă cu măsură” „Informația apărută în unele surse mass-media privind intenția Asociației Pescarilor și Vînătorilor de a popula bazinele acvatice cu milioane de icre de crap și amur alb este o aberație și o profanare totală. Persoanele inițiate cîtuși de puțin știu că acest lucru este imposibil”, a declarat pentru NOI.md ș
În pădurile din Moldova sînt mult mai multe zone pentru vînătoare decît pentru odihnă
10 apr. 2014,, 09:30  
În pădurile din Moldova sînt mult mai multe zone pentru vînătoare decît pentru odihnă? Conducătorii ocolurilor silvice subordonate Agenţiei "Moldsilva" s-au adunat într-o şedinţă planificată pentru a discuta despre situația economică și financiară din domeniu, informează newsmoldova.md. O atenție deosebită a fost acordată discutării problemelor referitoare la suprafeţele de pădure date în
Vînătorii lucrează activ pentru viitoarele trofee
1 mar. 2014,, 16:30  
Vînătorii lucrează activ pentru viitoarele trofee „Ianuarie, februarie și martie este cea mai grea perioadă pentru animalele care populează pădurile și cîmpiile noastre, de aceea membrii Societății Vînătorilor și Pescarilor din Moldova fac tot posibilul pentru a facilita la maximum viața animalelor”, a relatat pentru NOI.md președintele Societății, Oleg Ci
Europenii descoperă Moldova prin vînătoarea de mufloni
22 feb. 2014,, 13:00  
Europenii descoperă Moldova prin vînătoarea de mufloni „Tot mai mulți europeni sosesc la complexul nostru turistic de vînătoare „Fazanul de Aur” pentru a vîna mistreți, dar și mufloni – un animal exotic nu doar pentru Moldova, ci și pentru Europa. În acest an au fost deja două trofee”, a povestit pentru NOI.md directorul complexului Iurie Ivanțoc. Potrivit i
Cum a fost ucis Sorin Paciu
18 feb. 2014,, 18:25  
Cum a fost ucis Sorin Paciu Judecata din Fălești a terminat luni interogarea martorilor acuzării în cazul crimei produse la vînătoarea VIP din Pădurea Domnească. Ieri au fost interogate trei dintre ultimele treizeci de persoane, printre care, potrivit publicației kommersant.md, procurorul Procuraturii Generale Artur Sîrcu, participanț
Noi detalii în cazul decesului unui participant la vînătoarea din Sîngerei
30 dec. 2013,, 15:57  
Noi detalii în cazul decesului unui participant la vînătoarea din Sîngerei Bărbatul care decedat în timpul unei partide de vînătoare, la care a participat și comisarul din Bălți Vasile Gandzii, nu a fost ucis, arată expertiza medico-legală, notează publika.md. Potrivit rezultatelor expertizei, bărbatul s-ar fi asfixiat cu o bucată de carne în timpul unui popas. Menționăm că
Sezonul de vînătoare la mistreți pe final
30 dec. 2013,, 11:22  
Sezonul de vînătoare la mistreți, pe final Un ordin emis de Agenția „Moldsilva” informează că sezonul de vînatoare la mistreți pe terenurile din subordine a luat sfîrșit la 29 decembrie, iar pe cele arendate urmează să se încheie la 31 decembrie, întrucît aici vînatoarea este permisa în orice zi a săptămînii, relatează NOI.md. Cu toate acestea, î
Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți suspendat din funcție
27 dec. 2013,, 16:20  
Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, suspendat din funcție Inspectoratul General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a șefului Inspectoratului din Bălţi, Vasile Gandzii. Decizia a fost luată, după ce un bărbat a decedat în timpul unei partide de vînătoare la care a participat și colonelul de poliție din Bălți. Gandzii a fost suspendat din funcție pe per
Poalelungi Dosarul Pădurea Domnească este unul neobişnuit
23 dec. 2013,, 16:05  
Poalelungi: Dosarul ”Pădurea Domnească” este unul neobişnuit "Dosarul privind vînătoarea din rezervaţia naturală ”Pădurea Domnească”, de acum un an, în urma căreia a decedat o persoană, este unul neobişnuit", este de părere preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Mihai Poalelungi. Solicitat de reporterul agenţiei "Infotag", responsabilul a declarat că, pers
Deputat Legea a fost aplicată doar pe alocuri în cazul vînătorii din Pădurea Domnească
23 dec. 2013,, 15:15  
Deputat: Legea a fost aplicată doar pe alocuri în cazul vînătorii din Pădurea Domnească La un an de la vînătoarea din Pădurea Domnească în care și-a pierdut viața omul de afaceri Sorin Paciu, deputatul liberal, Valeriu Munteanu, scrie pe un site de socializare că incidentul ascunde în spate oameni politici de rang înalt care au acționat în detrimentul legislației Republicii Moldova,transmite N
Au ascuns mistrețul în portbagaj dar au fost prinși
18 dec. 2013,, 13:50  
Au ascuns mistrețul în portbagaj, dar au fost prinși Trei bărbați au fost reținuți noaptea trecută de polițiștii de frontieră în apropierea satului Cobani, raionul Glodeni, după ce au vînat ilegal un mistreț. Bărbații aveau asupra lor diverse instrumente de sacrificare a animalului. Incidentul s-a produs ieri seară, în jurul orei 22.00. Mistrețul de aproxi
Un nou incident la vînătoare cu implicarea oamenilor de afaceri
23 sep. 2013,, 12:49  
Un nou incident la vînătoare cu implicarea oamenilor de afaceri Vînătoarea organizată pe un cîmp din preajma satului Cioc-Maidan, raionul Comrat, săptămîna trecută, s-a sfîrşit la spital pentru un bărbat de 54 de ani, transmite publika.md. În timpul vînătorii de prepeliţe, el a fost rănit în zona feţei şi a fost dus la spitalul raional, unde i-a fost acordat primul a
Cazul Pădurea Domnească a ajuns în atenția CC
22 sep. 2013,, 13:07  
Cazul „Pădurea Domnească” a ajuns în atenția CC CC va examina Hotărîrea Parlamentului din 15.02.2013 privind Raportul comisiei de investigare a incidentului din Pădurea Domnească, transmite tv7.md. In textul sesizarii se face trimitere la 3 puncte: - separarea puterilor în stat (puterea judecătorească, legislativă și executivă). În viziunea autor
Limita de vînat la mistreţi a fost redusă de peste două ori în sezonul de vînătoare curent
16 aug. 2013,, 13:16  
Limita de vînat la mistreţi a fost redusă de peste două ori în sezonul de vînătoare curent Sezonul de vînătoare nou începe sîmbătă în Moldova. Limita de vînat la animalele sălbatice a fost redusă considerabil în ocolurile fondului silvic. Potrivit agenţiei "Infotag", limita pentru mistreţ, obiectul de vînătoare cel mai solicitat, a fost stabilită în mărime de 218 capete faţă de 469 în anul 201
În a doua jumătate a lunii august se deschide sezonul de vînătoare 20132014
8 aug. 2013,, 10:55  
În a doua jumătate a lunii august se deschide sezonul de vînătoare 2013-2014 La 17 august 2013, în Republica Moldova se deschide sezonul de vînătoare 2013-2014. Acesta se va încheia pe 27 aprilie 2014, potrivit unei hotărîri cu privire la efectuarea vînătorii şi limitele de recoltare a vînatului în ariile naturale protejate de stat, aprobate miercuri de Guvern. Potrivit Agenţiei
Sergiu Mocanu a declarat despre existența mărturiilor care dovedesc vina exprocurorului general Valeriu Zubco
2 aug. 2013,, 10:47  
Sergiu Mocanu a declarat despre existența mărturiilor care dovedesc vina ex-procurorului general Valeriu Zubco Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Populare "Antimafie", a declarat că cunoaște doi martori, care dețin probe incontestabile că vina pentru omorul în cadrul „vînătorii de elită” este a fostului procuror general al țării, Valeriu Zubco. Liderul mișcării "Antimafie" a declarat că Gheorghe Crețu, fostul vicepr
În Belarus a fost prinsă ciupacabra
30 iul. 2013,, 11:09  
În Belarus a fost prinsă "ciupacabra" În regiunea Vitebsk din Belarus angajații unei fermele au ucis un animal ciudat, care pe parcursul mai multor luni de zile ataca vitele de la fermele situate în apropiere. Locuitorii au numit imediat fiara "ciupacabra", însă medicii veterinari spun că acesta este doar un raton sau cîine-raton chel. "Nu e
Valuev nu va fi sancționat pentru vînătoarea ilegală
25 iun. 2013,, 12:06  
Valuev nu va fi sancționat pentru vînătoarea ilegală Organele Comitetului de anchetă pentru regiunea Arhanghelsk și districtul autonom Nenețk au verificat informația despre vînătoarea ilegală efectuată de Nikolai Valuev și a refuzat să deschidă un dosar penal, relatează site-ul "Știrile Comisiei de anchetă". Totodată, autoritățile au stabilit că deputatul-box
Lukașenko vînat de Femen la Kiev
19 iun. 2013,, 08:41  
Lukașenko vînat de "Femen" la Kiev În noaptea de 18 iunie, reprezentantele mișcării "FEMEN" au organizat un protest împotriva președintelui belarus Alexandr Lukașenko, care a sosit la Kiev cu o vizită oficială, potrivit site-ului organizației. Activistele au venit pe strada Lipskaia, în speranța de a-l trezi pe președintele belarus, scrie
Un nou bănuit în cazul Pădurea Domnească
25 mai. 2013,, 10:25  
Un nou bănuit în cazul Pădurea Domnească Procurorii l-au audiat ieri, 24 mai, pe fostul director al Agenţiei ”Moldsilva” Ion Lupu. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit în dosarul vizînd incidentul din decembrie 2012 din rezervaţia ştiinţifică ”Pădurea Domnească”, informează Procuratura Generală. În fapt, Ion Lupu este bănuit de procur
Atenție mare la portmoneu Pungașii au ieșit la vînat
1 mai. 2013,, 10:31  
Atenție mare la portmoneu! Pungașii au ieșit la vînat Forţele de ordine cheamă locuitorii capitalei să dea dovadă de mai multă prudență atunci cînd merg la cumpărături, iar în cazul în care au devenit victime ale jafurilor stradale să reţină cît mai multe semnalmente ale făptaşului. Apelul vine în contextul în care săptămîina trecută trei persoane au fost jefu
Consilierii municipali participanți la vînătoarea din Pădurea Domnească sînt chemați săși depună mandatele
25 apr. 2013,, 12:11  
Consilierii municipali participanți la vînătoarea din Pădurea Domnească sînt chemați să-și depună mandatele Consilierii municipali care au participat în decembrie anul trecut la vînătoarea din Pădurea Domnească trebuie să-și depună mandatul de consilier. Propunerea a fost făcută repetat astăzi de către fracțiunea PCRM în cadrul Consiliului municipal Chișinău. ”Este o acțiune ilegală și nedemnă de un reprezenta
Dosarul lui Crețu suspectat de moartea lui Sorin Paciu a fost transmis în judecată
17 apr. 2013,, 12:13  
Dosarul lui Crețu, suspectat de moartea lui Sorin Paciu, a fost transmis în judecată Dosarul fostului judecător al Curții de Apel Chișinău, Gheorghe Crețu, învinuit de moartea lui Sorin Paciu, a fost transmis în judecată. Despre aceasta a anunțat procurorul general interimar Andrei Pîntea, în cadrul unei intervenții la Publika TV. „Mai multe persoane au fost puse sub acuzaţie, dar în cee
Fostul procuror Zubco amendat de CNA
26 mar. 2013,, 17:22  
Fostul procuror Zubco, amendat de CNA Fostul procuror general Valeriu Zubco a fost amendat cu 6000 de lei de Centrul Național Anticorupție. Potrivit CNA, Zubco a fost amendat pentru nedeclararea unui conflict de interese. Zubco ar fi ascuns cazul vânătorii din Pădurea Domnească. Amintim că astăzi, fostul procuror general Valeriu Zubco a f
Fostul procuror general a fost citat la CNA
26 mar. 2013,, 14:43  
Fostul procuror general a fost citat la CNA Fostul procuror general Valeriu Zubco a fost citat azi la Centrul Național Anticorupție pentru a da explicaţii pe marginea conflictului de interese nedeclarat în cazul incidentului din „Pădurea Domnească”. Deocamdată nu este clar ce anume presupune conflictul de interese, însă, potrivit CNA, pentru nedeclar
Martor ocular al vînătorilor lui Voronin Saharneanu minte cu nerușinare
15 feb. 2013,, 15:31  
Martor ocular al vînătorilor lui Voronin: Saharneanu minte cu nerușinare! Deputatul liberal Valeriu Saharneanu minte atunci cînd vorbește în cadrul ședinței plenare despre partidele de vînătoare organizate pe timpul cînd Vladimir Voronin era președintele țării. Portalul Informațional NOI.md a fost contactat de către o persoană care a cerut anonimatul, dar care a menționat că a
vînătoare
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998