cereale

Un nou acord pentru coridorul cerealelor în Marea Neagră
16 apr. 09:00  
Un nou acord pentru coridorul cerealelor în Marea NeagrăRusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis pînă în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră şi chiar au ajuns la un acord în acest sens care urma să fie anunţat public de Ankara, dar acest lu
Producătorii de cereale vor beneficia de credite oferite de stat
12 apr. 17:45  
Producătorii de cereale vor beneficia de credite oferite de stat PROIECTUL de lege care prevede crearea unui mecanism de creditare de urgență a producătorilor de cereale în vederea acoperirii cheltuielilor pentru lucrările agricole din această primăvara a fost votat de Parlament în lectura a doua. Documentul prevede că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare,
Care este cel mai benefic terci pentru micul dejun
4 apr. 01:30  
Care este cel mai benefic terci pentru micul dejunTimp de decenii, terciurile au fost subiectul controverselor între nutriționiști. Unii cred că acestea sînt o sursă de carbohidrați suplimentari, în timp ce alții le consideră o parte indispensabilă a dietei. Terciurile sînt un depozit de vitamine, minerale și carbohidrați lenți. Acestea oferă organismului
Licențierea importului de cereale a fost extinsă
26 mar. 14:57  
Licențierea importului de cereale a fost extinsăPerioada de licențiere a importurilor de cereale este extinsă pentru încă trei luni. O decizie în acest sens, a fost luată, astăzi, de Comisia Situații Excepționale (CSE). În urma monitorizării permanente a stocurilor de cereale de către ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în depozitele agenț
Forța Fermierilor cere Guvernului să introducă un mecanism privind restricționarea importului de cereale
25 mar. 08:01  
Forța Fermierilor cere Guvernului să introducă un mecanism privind restricționarea importului de cerealeAsociația Forța Fermierilor cere ca Guvernul să introducă începînd cu 27 martie un mecanism constant privind restricționarea importului de grău, porumb, floarea soarelui și rapiță după modelul României, notează Noi.md. ”În octombrie 2023, la insistența de durată a Asociației Forța Fermierilor și cu mare în
Deputaţii europeni vor să limiteze importurile de cereale din Ucraina
14 mar. 09:00  
Deputaţii europeni vor să limiteze importurile de cereale din UcrainaPlenul Parlamentului European a aprobat prelungirea cu încă un an, începînd din iunie, a scutirii de taxe vamale pentru importurile agricole ucrainene acordate începînd cu 2022, dar cu „mecanisme de salvgardare” consolidate, extinse la cereale. Fermierii europeni acuză afluxul de cereale, ouă şi pui din Uc
Statul va garanta creditele acordate producătorilor agricoli din sectorul cerealier
13 mar. 18:45  
Statul va garanta creditele acordate producătorilor agricoli din sectorul cerealierVa fi creat un mecanism de creditare de urgență a producătorilor de cereale pentru acoperirea cheltuielilor pentru lucrările agricole din această primăvara. La ședința Comisiei agricultură și industrie alimentară a fost examinat un proiect de lege care prevede acordarea de credite agricultorilor cu gaj aco
Cîți producători de cereale au solicitat împrumuturi agricole urgente
12 mar. 10:01  
Cîți producători de cereale au solicitat împrumuturi agricole urgente13 producători de cereale au depus cereri în valoare de circa 4,95 milioane lei pentru Creditul Agricol de Urgență În perioada 1-11 martie curent, au fost recepționate 13 cereri de garantare pentru Creditul Agricol de Urgență, instrument financiar destinat producătorilor de cereale. Programul care prevede
Scăderea prețurilor la cereale persistă în Republica Moldova și în bazinul Mării Negre
3 mar. 12:21  
Scăderea prețurilor la cereale persistă în Republica Moldova și în bazinul Mării NegreTrendul descendent al prețurilor la cereale continuă să persiste în Republica Moldova și în Bazinul Mării Negre, arată datele publicate de economistul Iurie Rija de la Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere. În perioada ultimei săptămîni din luna februarie 2024, prețul
Sute de tone de cereale ucrainene au fost distruse de fermierii polonezi
26 feb. 15:31  
Sute de tone de cereale ucrainene au fost distruse de fermierii poloneziAproximativ 160 de tone de cereale ucrainene au fost distruse într-o gară poloneză, pe fondul protestelor ample ale fermierilor. Duminică, un înalt oficial ucrainean a numit acțiunea un act de „vandalism şi iresponsabilitate”, transmite Reuters, citat de news.ro. Fermierii polonezi care protestează în a
Fermierii polonezi au blocat calea ferată și au aruncat cereale ucrainene din vagon
20 feb. 14:15  
Fermierii polonezi au blocat calea ferată și au aruncat cereale ucrainene din vagonÎn dimineața zilei de 20 februarie, fermierii polonezi au blocat calea ferată în apropierea punctului de control Medyka-Shegini și au vărsat o parte din cerealele dintr-un tren de marfă pe șine. Despre aceasta relatează corespondentul Suspilny, scrie Adevărul European. Radiodifuzorul public a publicat foto
Zelenski a comentat situația de la granița cu Polonia
16 feb. 05:35  
Zelenski a comentat situația de la granița cu PoloniaCerealele ucrainene împrăștiate la granița cu Polonia sînt percepute în Ucraina ca o încălcare a solidarității. Acest lucru a fost declarat de președintele VoIodimir Zelenski într-un mesaj video de joi, 15 februarie. El a precizat că l-a mandatat pe prim-ministrul Denis Șmigal să poarte de urgență discuții
Propunerile Moldovei pentru rezolvarea problemelor legate de transportul cerealelor din Ucraina
2 feb. 17:30  
Propunerile Moldovei pentru rezolvarea problemelor legate de transportul cerealelor din UcrainaNoi discuții pe marginea creșterii capacității de tranzit a cerealelor din Ucraina în UE au avut loc la Bruxelles, cu participarea directorului Direcției Generale pentru Mobilitate și Transport (DG MOVE A), Mona Björklund și a oficialilor din Republica Moldova, România, Ucraina și SUA. Secretarul de stat î
Un nou embargo pentru cerealele ucrainene
23 ian. 15:45  
Un nou embargo pentru cerealele ucraineneUngaria ar dori ca UE să restabilească interdicția impusă asupra importului de cereale din Ucraina în țările din Europa Centrală, care a fost în vigoare pînă la 15 septembrie 2023. Despre acest lucru a declarat ministrul Afacerilor Externe și Relații Economice Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, care a p
Decizia Poloniei privind importurile de cereale din Ucraina
4 ian. 20:45  
Decizia Poloniei privind importurile de cereale din UcrainaMinistrul polonez al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Czeslaw Siekierski, a declarat că interdicția privind importurile de cereale ucrainene în țara sa va rămîne în vigoare pînă cînd vor fi elaborate normele corespunzătoare la nivelul UE. Despre aceasta a relatat RBC-Ucraina cu referire la serviciul de
Comisia pentru Situații Excepționale impune licențierea pentru importul cerealelor
27 dec. 2023,, 16:16  
Comisia pentru Situații Excepționale impune licențierea pentru importul cerealelorComisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a anunțat noi reglementări pentru următoarele trei luni. Importul de grîu, porumb și semințe de floarea-soarelui va necesita licențiere specială începînd cu 27 decembrie, anunță Noi.md. Licențele necesare vor fi eliberate de Ministerul Agriculturii
Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul Constanţa
17 dec. 2023,, 10:40  
Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul ConstanţaPortul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an, în condiţiile în care cerealele ucrainene au constituit circa 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare pentru Reuters, transmite Agerpres. Precedentul record privind cantităţile d
Ucraina a spus cîte mărfuri a exportat de la crearea coridorului prin Marea Neagră
5 dec. 2023,, 08:31  
Ucraina a spus cîte mărfuri a exportat de la crearea coridorului prin Marea Neagră Ucraina a susținut luni că a exportat șapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida amenințărilor rusești de represalii asupra navelor care circulă în zonă, transmite Agerpres.ro. „Două sute de nave au exportat șapte milioane de tone de mărfu
România va crește capacitatea de transport pentru cerealele ucrainene
26 noi. 2023,, 16:20  
România va crește capacitatea de transport pentru cerealele ucrainenePrim-ministrul Marcel Ciolacu, a anunțat, sîmbătă, că România și-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către piețele internaționale și va crește capacitatea de transport, scrie Agerpres. „România și-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului
În UE scade brusc producția de cereale
10 noi. 2023,, 22:30  
În UE, scade brusc producția de cereale Producția de cereale din Uniunea Europeană (UE) scade brusc. Datele Eurostat indică o reducere a recoltelor de cereale cu aproape 10 procente. În anul 2022, în întreaga UE, au fost recoltate aproximativ 270,9 milioane de tone de cereale. Aceasta este cu 26,7 milioane de tone mai puțin decît în 2021, echiva
Fermierii francezi Aderarea Ucrainei la UE va deveni o catastrofă pentru agricultura europeană
9 noi. 2023,, 11:30  
Fermierii francezi: "Aderarea Ucrainei la UE va deveni o "catastrofă" pentru agricultura europeană"Preşedintele principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat presei regionale din Franţa, că intrarea Ucrainei în UE ar fi o „catastrofă” pentru agricultura europeană. Reacția vine după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilo
Turcia a propus redeschiderea coridorului cerealelor
20 oct. 2023,, 13:15  
Turcia a propus redeschiderea "coridorului cerealelor"Turcia consideră că reluarea "coridorului cerealelor" este posibilă și continuă să depună eforturi în această direcție. Țara este în contact cu principalii "actori", precum și cu părțile care pot contribui la proces. Acest lucru a fost declarat de ambasadorul Turciei în Ucraina, Yagmur Ahmet Guldere, ca
Parlamentele G20 au cerut reluarea acordului de cereale prin îndeplinirea tuturor condițiilor Rusiei
15 oct. 2023,, 03:00  
Parlamentele G20 au cerut reluarea acordului de cereale prin îndeplinirea tuturor condițiilor RusieiPreședinții parlamentelor țărilor din Grupul celor Douăzeci (G20) au cerut reluarea acordului de cereale la Marea Neagră prin îndeplinirea tuturor condițiilor acestuia, inclusiv exporturile nestingherite de alimente și îngrășăminte din Rusia. Declarația comună a fost făcută după cel de-al nouălea summit pa
România aprobă noi condiții pentru importurile de cereale ucrainene
13 oct. 2023,, 19:15  
România aprobă noi condiții pentru importurile de cereale ucraineneGuvernul Român a aprobat în cele din urmă un sistem de autorizare de compromis pentru importurile anumitor grupe de produse agricole ucrainene, care are ca scop protejarea fermierilor Români. Potrivit Adevărului European, acest lucru a fost anunțat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Pe 12 octombri
UE continuă să identifice soluții pentru sprijinirea exporturilor ucrainene prin Coridoarele de Solidaritate
13 oct. 2023,, 11:45  
UE continuă să identifice soluții pentru sprijinirea exporturilor ucrainene prin Coridoarele de SolidaritateLa Chișinău s-a desfășurat cel de-al II-lea Forum Internațional pentru Facilitarea Comerțului „Sprijinirea exporturilor ucrainene prin Coridoarele de Solidaritate”, organizat de Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) în comun cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
Forța Fermierilor acuză Ministerul Agriculturii de lipsă de transparență
13 oct. 2023,, 10:30  
Forța Fermierilor acuză Ministerul Agriculturii de lipsă de transparențăAsociația Forța Fermierilor îi reproșează Ministerului Agriculturii lipsa de transparență în procesul elaborării și implementării mecanismului de licențiere a importului pentru anumite categorii de cereale și oleaginoase. Potrivit Asociației, Regulamentul, aprobat ieri prin ordinul ministrului, nu a fost p
Ucraina intenționează să dubleze exportul de cereale prin Moldova și România
12 oct. 2023,, 14:30  
Ucraina intenționează să dubleze exportul de cereale prin Moldova și România Șeful Guvernului Ucrainei, Denis Shmygal, a anunțat că săptămîna viitoare vor fi semnate documentele care vor permite dublarea capacității de export a logisticii ucrainene cu Moldova și România. El a vorbit despre acest lucru, joi, la Forumul Economic Internațional de la Kiev, scrie "Adevărul European".
Cine și cum va autoriza importurile de cereale din Ucraina în Moldova
12 oct. 2023,, 13:34  
Cine și cum va autoriza importurile de cereale din Ucraina în MoldovaVicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a prezentat astăzi Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiei de licențiere a importului de cereale din Ucraina. Potrivit documentului prezentat de vicepremier, vor avea dreptul de a primi licențe de import doar
Coridor de cereale ucrainene prin Republica Moldova Anunțul făcut de Zelenski la Cotroceni
10 oct. 2023,, 16:36  
Coridor de cereale ucrainene prin Republica Moldova: Anunțul făcut de Zelenski la CotroceniCerealele ucrainene vor trece prin Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă în România. Potrivit liderului de la Kiev, în curînd, va funcționa un coridor de cereale din Ucraina spre țara noastră. „Lucrăm cu mai mulți parteneri
Ucraina șia pus pe pauză plîngerile împotriva Poloniei Ungariei și Slovaciei la OMC
5 oct. 2023,, 20:00  
Ucraina și-a pus pe pauză plîngerile împotriva Poloniei, Ungariei și Slovaciei la OMCUcraina și-a "pus pe pauză" plîngerile împotriva Poloniei, Ungariei și Slovaciei la Organizația Mondială a Comerțului, încercînd să găsească o soluție practică de compromis. Acest lucru a fost declarat de ministrul adjunct al economiei, reprezentantul pentru comerț al Ucrainei, Taras Kachka, într-o comunic
Grecia propune un nou coridor alternativ pentru exportul cerealelor ucrainene
5 oct. 2023,, 08:30  
Grecia propune un nou coridor alternativ pentru exportul cerealelor ucrainene Ministrul grec de externe, George Gerapetritis, a propus o „rută alternativă” pentru exportul de cereale din Ucraina: mărfurile ar putea fi transportate pe calea ferată din România și Bulgaria către porturile Alexandroupolis și Salonic, relatează Hotnews.ro. Gerapetritis ar fi făcut această propunere în
Importul cerealelor în Republica Moldova va fi permis doar în baza unei licențe
4 oct. 2023,, 15:07  
Importul cerealelor în Republica Moldova va fi permis doar în baza unei licențe De astăzi, toate importurile de grîu, porumb și floarea-soarelui vor putea fi făcute doar în baza unei licențe. Despre acest lucru a anunțat în cadrul unui briefing de presă vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, menționînd că importurile de cereale vor fi permise d
Ucraina Polonia si Lituania au incheiat un acord pentru tranzitul cerealelor
3 oct. 2023,, 23:15  
Ucraina, Polonia si Lituania au incheiat un acord pentru tranzitul cerealelorPolonia si Ucraina au anuntat marti o decizie care implica Lituania si care va permite accelerarea tranzitului cerealelor ucrainene catre alte tari, primul acord intre cele doua tari de la anuntarea la jumatatea lunii septembrie a embargoului polonez asupra importurilor, potrivit AFP, transmite Agerpres si di
România introduce un mecanism de autorizare pentru importul de cereale din Moldova și Ucraina
3 oct. 2023,, 17:45  
România introduce un mecanism de autorizare pentru importul de cereale din Moldova și Ucraina Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a României a postat în transparență decizională un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se stabilește cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova, mai exact, se introduce un mecanism de autorizare a operatorilor
Ucraina numește condițiile pentru retragerea procesului privind cerealele de la OMC
28 sep. 2023,, 10:07  
Ucraina numește condițiile pentru retragerea procesului privind cerealele de la OMC Ucraina își va retrage procesul intentat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) împotriva Ungariei, Poloniei și Slovaciei, care au interzis importul de cereale ucrainene, dacă va primi garanții că astfel de restricții nu vor fi impuse din nou. Acest lucru a fost declarat de viceministrul Economiei și
Ce a răspuns Polonia planului Ucrainei de a licenția produsele agricole
27 sep. 2023,, 17:00  
Ce a răspuns Polonia planului Ucrainei de a licenția produsele agricolePolonia încă evaluează propunerile Ucrainei de licențiere a produselor agricole, dar în general le evaluează pozitiv. Acest lucru a fost declarat de ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, relatează Adevărul European cu referire la PAP. Șeful departamentului polonez pentru agricultură a vorbit
Polonia este pregătită să asigure tranzitul cerealelor ucrainene către țările care au nevoie de ele
25 sep. 2023,, 14:00  
Polonia este pregătită să asigure tranzitul cerealelor ucrainene către țările care au nevoie de elePolonia este pregătită să asigure tranzitul grîului ucrainean pe teritoriul său pentru a fi ulterior expediat către cele mai sărace țări din Africa și Asia, a declarat președintele polonez Andrzej Duda într-un comentariu la postul de televiziune TVP. "Consider că este o decizie corectă a guvernului polonez
Ciolacu merge la Kiev pentru a clarifica aspectele privind tranzitul cerealelor ucrainene
24 sep. 2023,, 12:40  
Ciolacu merge la Kiev pentru a clarifica aspectele privind tranzitul cerealelor ucrainenePremierul Marcel Ciolacu va face o deplasare la Kiev, împreună cu mai mulţi miniştri, pentru a finaliza discuţiile ce vizează exportul de cereale ucrainene pe teritoriul României. Totodată, oficialul român a menționat că intenționează să discute și cu premierul de la Chișinău, Dorin Recean. „Urmează să am
Duda Conflictul privind cerealele nu poate afecta semnificativ relațiile dintre Polonia și Ucraina
22 sep. 2023,, 18:45  
Duda: "Conflictul privind cerealele nu poate afecta semnificativ relațiile dintre Polonia și Ucraina"Este puțin probabil ca situația din jurul interzicerii importurilor de produse agricole ucrainene să afecteze în mod semnificativ relațiile de prietenie dintre Polonia și Ucraina. Acest lucru a fost declarat de președintele Poloniei, Andrzej Duda. "Pentru mine, cooperarea cu Ucraina și sprijinul acordat
A doua navă cu cereale a părăsit portul ucrainean prin coridorul temporar
22 sep. 2023,, 14:00  
A doua navă cu cereale a părăsit portul ucrainean prin coridorul temporarO a doua navă transportînd cereale a părăsit un port ucrainean folosind un coridor temporar. Despre aceasta a relatat RBC-Ucraina cu referire la ministrul Dezvoltării Comunitare, Teritoriilor și Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, pe Facebook. El a precizat că o altă navă încărcată cu cereale a părăsit
Polonia Diferendul privind cerealele vizează interesele oligarhilor ucraineni
21 sep. 2023,, 15:45  
Polonia: Diferendul privind cerealele vizează interesele oligarhilor ucraineniMinistrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că disputa cu Ucraina privind cerealele privește interesele oligarhilor ucraineni care ar dori să vîndă cereale pe teritoriul polonez. El a făcut această afirmație în cadrul unei emisiuni la Radio Polonia, citat de agenția de presă PAP, relatează
Slovacia este de acord să ridice interdicția asupra cerealelor din Ucraina cu o singură condiție
21 sep. 2023,, 14:00  
Slovacia este de acord să ridice interdicția asupra cerealelor din Ucraina, cu o singură condițieMiniștrii Agriculturii din Slovacia și Ucraina au căzut de acord să instituie un sistem de licențiere a comerțului cu cereale, ceea ce va face posibilă ridicarea interdicției privind importurile de cereale în Slovacia odată ce sistemul va fi pus în aplicare, a relatat RBC-Ucraina citînd Reuters. Potrivit M
Ucraina și Polonia au convenit să găsească un compromis privind exporturile de cereale
21 sep. 2023,, 13:25  
Ucraina și Polonia au convenit să găsească un compromis privind exporturile de cerealeUcraina și Polonia au convenit să găsească o soluție pentru exportul de produse agricole ucrainene care să țină cont de interesele ambelor țări. Acest lucru este relatat de RBC-Ucraina cu referire la pagina de Facebook a Ministerului Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina. După cum s-a raportat, m
Borrell nu vede nicio posibilitate de a restabili acordul privind cerealele
19 sep. 2023,, 17:00  
Borrell nu vede nicio posibilitate de a restabili acordul privind cerealeleÎn prezent, nu există nicio posibilitate de revenire la acordul privind cerealele. Această opinie a fost exprimată de șeful serviciului de politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell, în cadrul unei conferințe de presă la New York, unde a sosit pentru a participa la săptămîna la nivel înalt a celei
Polonia nu se teme de represaliile UE pentru decizia împotriva importurilor de produse agricole ucrainene
19 sep. 2023,, 16:30  
Polonia nu se teme de represaliile UE pentru decizia împotriva importurilor de produse agricole ucraineneMinistrul polonez al agriculturii, Robert Telus, a declarat că Polonia nu se teme de repercusiuni din partea UE sau a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) pentru decizia sa de a interzice unilateral importurile de produse agricole ucrainene. Telus a declarat acest lucru într-un interviu în exclusivitat
Ucraina propune Poloniei Ungariei și Slovaciei un compromis privind exporturile de cereale
19 sep. 2023,, 13:30  
Ucraina propune Poloniei, Ungariei și Slovaciei un compromis privind exporturile de cerealeUcraina va depune o plîngere la OMC și va interzice importurile de produse alimentare din Polonia, Ungaria și Slovacia ca răspuns la acțiunile acestora, dar este posibil și un compromis. Acest lucru a fost anunțat de premierul Ucrainei, Denis Șmigal, în Telegram, relatează RBC-Ucraina. Potrivit acestuia
Borrell va discuta cu secretarul general al ONU despre relansarea acordului privind cerealele
18 sep. 2023,, 05:00  
Borrell va discuta cu secretarul general al ONU despre relansarea acordului privind cerealeleȘeful diplomației europene, Josep Borrel, va discuta cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, despre perspectiva relansării acordului privind cerealele. El a declarat despre aceasta pe blogul său. "În iulie, Rusia a decis să renunțe la acest acord. Vom discuta cu
UE îndeamnă Polonia Ungaria și Slovacia să fie constructive în privința cerealelor din Ucraina
17 sep. 2023,, 20:15  
UE îndeamnă Polonia, Ungaria și Slovacia să fie constructive în privința cerealelor din UcrainaComisia Europeană a comentat decizia a trei state membre ale Uniunii Europene - Polonia, Ungaria și Slovacia - de a impune restricții unilaterale la importurile de produse agricole din Ucraina, în ciuda compromisului la care s-a ajuns anterior. Despre aceasta a relatat "Adevărul European" cu referire la Re
Primele două corăbii au ajuns în portul Ucrainei prin coridorul alternativ
17 sep. 2023,, 19:45  
Primele două corăbii au ajuns în portul Ucrainei prin coridorul alternativPrimele două nave civile au folosit coridorul maritim temporar în direcția Ucrainei și au ajuns în portul Cernomorsk. Despre acest lucru a anunțat ministrul Infrastructurii Ucrainei, Alexandr Kubrakov, transmite RBC-Ucraina. "Vrachierii Resilient Africa și Aroyat și-au confirmat disponibilitatea de a fo
Fermierii români cer Guvernului interzicerea urgentă a importului în România a unor produse din Ucraina
17 sep. 2023,, 13:00  
Fermierii români cer Guvernului interzicerea urgentă a importului în România a unor produse din UcrainaMai multe organizații de fermieri cer interzicerea importului în România a unor produse din Ucraina. Solicitarea a apărut după ce Comisia Europeană nu a mai prelungit măsura privind interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei. "Alianța pentru Agricultură și Cooperare, form
cereale
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991