timp rece

În Groenlanda a fost descoperit un lac imens subglaciar
23 dec. 2013,, 19:30  
În Groenlanda a fost descoperit un lac imens subglaciar Oamenii de ştiinţă americani au descoperit un imens lac subglaciar în Groenlanda. Ei consideră că suprafaţa acestui lac este cît suprafaţa Irlandei, iar volumul apei este de circa 140 de miliarde de tone. Intensitatea topirii gheţarilor în Groenlanda în timpul verii a crescut în anii precedenţi şi a a
Sfîrşitul lumii vine din Norvegia O anomalie meteo INCREDIBILĂ a şocat toată lumea
16 dec. 2013,, 09:25  
Sfîrşitul lumii vine din Norvegia? O anomalie meteo INCREDIBILĂ a şocat toată lumea În localitatea norvegiană Kautokeino, temperaturile au înregistrat o creştere de 45 de grade în decurs de 42 de ore. Confirmată de meteorologii locali pe Twitter, informaţia a fost preluată fiind preluata de site-ul norvegian adressa.no, conform ziare.com. Astfel, în perioada scursă între noaptea zilei de l
Expediţia prinţului Harry a ajuns la Polul Sud
14 dec. 2013,, 10:30  
Expediţia prinţului Harry a ajuns la Polul Sud Grupul, din care face parte şi prinţul britanic Harry, care călătoreşte prin Antarctica, a ajuns la Polul Sud. În grup au fost incluşi veterani ai forţelor armate, care au fost răniţi în timpul operaţiunilor de luptă. Participanţii la călătorie au fost obligaţi să parcurgă zilnic 15-20 km la o temperatur
Zăpadă în Egipt pentru prima dată după foarte mulți ani
13 dec. 2013,, 19:00  
Zăpadă în Egipt, pentru prima dată după foarte mulți ani Mai multe regiuni din Egipt, inclusiv periferia capitalei Cairo, erau acoperite vineri cu un strat de zăpadă, pentru prima dată după foarte mulți ani, potrivit unui responsabil al Centrului egiptean de meteorologie, relatează AFP. ''Este pentru prima dată, după foarte mulți ani'', cînd lumea vede zăpadă
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi ziua Sfîntului Apostol Andrei VIDEO
13 dec. 2013,, 09:10  
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi ziua Sfîntului Apostol Andrei (VIDEO) Astăzi creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc ziua Sfîntului Apostol Andrei cel întîi сhemat. Apostolul, propovăduitorul și proorocul Andrei este considerat patronul spiritual al țării, cel care a adus creștinismul pe meleagurile noastre. În șirul sărbătorilor de iarnă, ziua Sfîntului Apostol Andrei
Sudul SUA a fost afectat de temperaturi anormal de scăzute
11 dec. 2013,, 10:50  
Sudul SUA a fost afectat de temperaturi anormal de scăzute Frigul anormal care a afectat sudul SUA a ajuns la New York și Washington. Viscolul a îngreunat situația pe drumuri, iar numărul accidentelor rutiere a crescut considerabil. Americanii se confruntă cu viscol și ploi cu gheață, iar primii care au avut de înfruntat condițiile Nordului Extrem au fost locuit
Poveste de gheață în centrul capitalei
10 dec. 2013,, 18:17  
Poveste de gheață în centrul capitalei Centrul capitalei va găzdui în perioada 24 decembrie 2013 - 7 ianuarie 2014 o expoziţie spectaculoasă a figurilor de gheaţă. Ideea aparține unui agent economic din Chișinău și vine să umple de farmec zilele din preajma sărbătorilor de iarnă, transmite NOI.md. Astfel, în centrul capitalei vor fi expuse pe
Patinoar în aer liber în Piața Marii Adunări Naționale
10 dec. 2013,, 17:34  
Patinoar în aer liber în Piața Marii Adunări Naționale În Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală va fi construit un patinoar în aer liber. PrimeTV scrie că locuitorii și oaspeții Chișinăului vor putea deja să patineze începînd cu ziua de duminică, 15 decembrie, cînd va avea loc inaugurarea acestuia, relatează NOI.md. Ideea vine din partea unor antrepreno
Platina Chișinău nu a putut continua seria victoriilor
10 dec. 2013,, 11:35  
„Platina" Chișinău nu a putut continua seria victoriilor Echipa de hochei pe gheață „Platina” Chișinău a suferit prima înfrîngere în ultima lună în campionatul Ligii Internaţionale de Tineret. După o serie din şase victorii consecutive, unica formaţie de hochei de tineret din Moldova a cedat cu 2-4 în faţa echipei Raketa Sarov. Pentru „Platina” au marcat î
Polul frigului Vezi care este cel mai friguros loc de pe Pămînt
9 dec. 2013,, 10:46  
Polul frigului. Vezi care este cel mai friguros loc de pe Pămînt Cercetătorii americani au descoperit care este cel mai friguros loc de pe Pămînt, unde temperatura a coborît la nivelul record de – 91,2 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că ochii, nasul şi plămînii unui om ar putea îngheţa în doar cîteva minute, scrie dailymail.co.uk. Potrivit cercetătorilor de la Amer
Vremea se răcește considerabil de mîine
25 noi. 2013,, 12:40  
Vremea se răcește considerabil, de mîine Serviciul Hidrometeorologic de Stat prevede o răcire bruscă a vremii în republică în următoarele zile. Conform prognozelor, la 26 noiembrie temperatura medie a aerului va scădea cu 8-10°C. În timpul săptămînii temperaturile diurne vor oscila între +1 și +6°C, iar cele nocturne – între -3 și -7°C. Prec
Săptămîna viitoare va ninge în Moldova
22 noi. 2013,, 14:26  
Săptămîna viitoare va ninge în Moldova Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează asupra schimbării bruște a vremii. Astfel, deja luni, în partea de nord a ţării vor cădea ploi care se vor transforma în lapoviță, iar temperatura aerului va începe să scadă cu fiecare zi. Apoi precipitațiile vor deveni mai slabe, însă vor cădea aproape pe
Moldsilva propune spre vînzare 25 de mii de pomi de Crăciun
21 noi. 2013,, 09:00  
”Moldsilva” propune spre vînzare 25 de mii de pomi de Crăciun În acest an, Agenția „Moldsilva” propune spre vînzare aproximativ 25 de mii de pomi de Crăciun, dintre care 22 de mii de molizi și 3 mii de pini. Cea mai mare cantitate este propusă de către pepinierele întreprinderilor silvice Edineț, Glodeni, Hîncești, Soroca și Cimișlia, relatează NOI.md. Înălțimea un
Ar putea fi catastrofale Ce au descoperit cercetătorii în Antarctica sub 1000 de metri de gheaţă
20 noi. 2013,, 19:00  
Ar putea fi catastrofale! Ce au descoperit cercetătorii în Antarctica, sub 1.000 de metri de gheaţă Oamenii de ştiinţă au descoperit un vulcan activ la aproape un kilometru sub stratul de gheaţă. În caz că ar erupe, inundaţiile provocate ar putea să fie catastrofale. Încălzirea globală accelerează topirea celor 20 de milioane de kilometri cubi de gheaţă de pe Pămînt. Doar în ultimul secol, temperatura
Viscol puternic în nordestul Chinei
19 noi. 2013,, 16:16  
Viscol puternic în nord-estul Chinei Un puternic viscol, considerat de meteorologi ca fiind cel mai violent din ultima jumătate de secol, a afectat orașul Harbin, din nord-estul Chinei, provocînd moartea a patru persoane în regiune, informează marți AFP, citînd media oficiale chineze. Peste 50.000 de persoane au fost mobilizate la degajarea
În următoarele zile ne așteaptă înghețuri
13 noi. 2013,, 14:29  
În următoarele zile ne așteaptă înghețuri Potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea anormal de caldă ne părăsește, iar temperatura aerului va continua să scadă, apropiindu-se de valorile termice corespunzătoare acestei perioade. Astfel, începînd cu 15 noiembrie, se vor semnala înghețuri de pînă la -3 grade Celsius. În timpu
Ce spun meteorologii despre prima ninsoare în Moldova
12 noi. 2013,, 17:19  
Ce spun meteorologii despre prima ninsoare în Moldova Ninsorile se las așteptate în Republica Moldova, în comparație cu alte state europene. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, acestea nu vor da buzna cel puțin pînă la finele lunii curente, transmite NOI.md. Șefa Direcției meteorologie din cadrul SHS, Lidia Treșcilo, a subliniat că în următoarel
Săptămîna viitoare vremea în Moldova se răcoreşte
9 noi. 2013,, 14:30  
Săptămîna viitoare vremea în Moldova se răcoreşte Încă cel puțin cîteva zile, vremea frumoasă şi temperaturile ridicate se vor menţine pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pentru începutul săptămînii viitoare, meteorologii prognozează maxime diurne de +17... +18. Începînd de miercuri, însă, temperatura aerului va începe simţitor să scadă. Ziua
Ordinea de oferire a compensaţiilor în perioada rece a anului a rămas neschimbată
4 noi. 2013,, 11:00  
Ordinea de oferire a compensaţiilor în perioada rece a anului a rămas neschimbată Ordinea de oferire a compensaţiilor locuitorilor Chişinăului pentru perioada rece a anului a rămas aceeaşi. Potrivit agenţiei "Infotag", şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei Chișinău, Petru Gontea, a spus că locuitorii capitalei care corespund cererilor municipalităţii pentr
Metallica va cînta pentru exploratorii polari şi pinguini
24 oct. 2013,, 19:30  
Metallica va cînta pentru exploratorii polari şi pinguini Formaţia americană Metallica va da cîteva concerte în Antarctica, se relatează pe site-ul sponsorului turneelor, compania Coca-Cola. Concertele urmează să aibă loc în perioada 2-15 decembrie, deocamdată nu s-a anunţat data exactă. Dacă acest turneu va avea loc, Metallica va fi prima formaţie care a ev
O iarnă grea ar putea arunca Europa întro criză energetică
11 oct. 2013,, 03:32  
O iarnă grea ar putea arunca Europa într-o criză energetică Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică din cauza unei ierni grele, pe fondul dependenţei de energie regenerabilă şi a închiderii centralelor care utilizează gaze naturale, avertizează un raport realizat de compania de consultanţă Cap Gemini şi prezentat de Bloomberg. Aproximativ 60% dintre cen
Vreme extremă în România
3 oct. 2013,, 16:07  
Vreme extremă în România Iarna a venit mult mai repede în România. În mai multe zone din ţară se circulă deja în condiţii de iarnă, în timp ce în jumătatea de sud a ţării plouă non-stop de aproape 24 de ore, ceea ce a dus la blocaje de trafic, drumuri închise, maşini avariate şi persoane accidentate de copacii doborîţi de vînt, inf
În Moldova a fost prelungit codul galben de înghețuri
2 oct. 2013,, 18:10  
În Moldova a fost prelungit codul galben de înghețuri Specialiștii Serviciului Hidrometeorlogic de Stat au anunțat cod galben prelungit, în legătură cu înghețurile din ultima perioadă. În intervalul 4-6 octombrie, dimineața se prevăd înghețuri în aer de pînă la -2°C, la suprafața solului – de pînă la -4°C. Avertizările sînt valabile pe întreg teritoriul
Codul galben de înghețuri valabil și pentru următoarele zile
30 sep. 2013,, 15:19  
Codul galben de înghețuri, valabil și pentru următoarele zile În această săptămînă, în Moldova se va menține vremea rece, îndeosebi fără precipitații, doar în prima jumătate a săptămînii, în sudul și centrul republicii se vor semnala ploi. În primele ore ale dimineții temperatura va scădea pînă la -3°C, iar în timpul zilei nu va depăși +11°C, potrivit colaboratoril
În Moldova se prevăd înghețuri
26 sep. 2013,, 15:31  
În Moldova se prevăd înghețuri În următoarele zile, în Republica Moldova vremea va fi rece și fără precipitații esențiale. În primele ore ale zilei se prevăd înghețuri la suprafața solului cu intensitatea de -1..-3°C. Temperatura aerului în timpul zilei nu va depăși 12-17°C. Vîntul va sufla din nord cu viteza de 1-6 m/s. Solicit
Vreme rece și posomorîtă în această săptămînă
23 sep. 2013,, 12:50  
Vreme rece și posomorîtă în această săptămînă Pe durata săptămînii care a început, vremea în Moldova va fi rece și fără precipitații esențiale. Doar pentru mijlocul săptămînii se prevăd ploi slabe și de scurtă durată, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Temperatura aerului în timpul zilei nu va depăși 14-19°C, iar în timpul nopții – 5
Iarna 2013 va fi cea mai friguroasă în ultimii 100 de ani
19 sep. 2013,, 03:00  
Iarna 2013 va fi cea mai friguroasă în ultimii 100 de ani Vorbind la modul general și citînd „mai multe servicii meteorologice de autoritate”, presa rusă afirmă că iarna 2013-2014 va fi pentru Europa una dintre cele mai friguroase de la începutul acestui mileniu. Continuînd in acelasi spirit, publicațiile precizeaza ca, in afara indicilor traditionali, prognozele
Platina Chișinău ar putea juca la Tiraspol meciurile din Ligă
6 aug. 2013,, 17:58  
Platina Chișinău ar putea juca la Tiraspol meciurile din Ligă Premiera pentru hocheiul moldovenesc! Echipa Platina Chișinău are toate șansele de a găzdui meciurile de pe teren propriu din Liga de Tineret la Hochei (LTH) din Rusia. Astăzi, directorul pentru dezvoltare al LTH, Serghei Iakovlev, a ajuns în Moldova și inspectează patinoarul din Tiraspol, care, potrivit
Vine frigul în Rusia
17 iul. 2013,, 16:35  
Vine frigul în Rusia Începînd cu 20 iulie, în regiunea Ciukotka din Extremul Orient rus începe deja sezonul de încălzire. Primii care vor primi agent termic sînt locuitorii din Pevek, unde s-au înregistrat, noaptea trecută, doar +3 grade Celsius, iar ziua mercurul din termometre va urca pînă la 9 grade. În regiunea Ciukot
Răcirea globală este mai periculoasă decît încălzirea globală VIDEO
16 iun. 2013,, 11:02  
Răcirea globală este mai periculoasă decît încălzirea globală (VIDEO) Oamenii de științăau încercat să afle dacă rasa umană va supraviețui schimbărilor climatice globale. Geografii de la Universitatea din Nottingham, Anglia, Simon N. Gosling și Robert Davis, de la Universitatea din Virginia, au declarat că vremea caldă este mai puțin periculoasă pentru umanitate decît o răci
La Cape Town a nins a fost decretată stare de urgenţă
3 iun. 2013,, 14:45  
La Cape Town a nins, a fost decretată stare de urgenţă În Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, situată într-o zonă subtropicală, vremea este neobişnuit de rece: pentru prima oară după mulţi ani a nins. Mass media locale relatează că noaptea trecută zăpada şi grindina au acoperit litoralul oraşului Cape Town, lîngă ţărm s-a format gheaţă. Pent
Britanicii mai pun o haină pe ei Au cea mai friguroasă primăvară din ultimii 50 de ani
31 mai. 2013,, 14:50  
Britanicii mai pun o haină pe ei. Au cea mai friguroasă primăvară din ultimii 50 de ani Primavara anului 2013 este, cel mai probabil, cea mai rece din ultimii 50 de ani în Marea Britanie, potrivit unor date preliminare ale meteorologilor. În luna mai s-au înregistrat temperaturi medii mai mici decît cele obişnuite, scrie BBC. De la 1 martie la 28 mai, temperatura medie în Marea Britanie
Ultima poziție nu ia descurajat pe hocheiștii moldoveni
15 mai. 2013,, 11:17  
Ultima poziție nu i-a descurajat pe hocheiștii moldoveni Hocheiștii moldoveni au revenit de la Soci plini de entuziasm. Ultima poziție la Campionatul Mondial printre amatori (categoria de vîrstă de 40 de ani) nu i-a descurajat, ci dimpotrivă – sportivii s-au arătat plini de încredere. Moldova a pierdut toate meciurile cu adversarele de la turneu, dar a fost încur
Municipalitatea a găsit soluția pentru frigul din grădinițe
10 apr. 2013,, 12:17  
Municipalitatea a găsit soluția pentru frigul din grădinițe Temperatura aerului, care, potrivit meteorologilor, este prea joasă pentru această perioadă, dă bătăi de cap administrațiilor grădinițelor din municipiu. Potrivit publika.md, într-o grădiniță din capitală, copiii sînt îmbrăcați gros înainte de a fi aduși la instituția preșcolară, iar educatorii efectuează c
În Moldova se atestă cea mai rece lună martie din ultimii 10 ani
27 mar. 2013,, 14:00  
În Moldova se atestă cea mai rece lună martie din ultimii 10 ani Colaboratorii Serviciului Hidrometeorologic de Stat remarcă temperaturi neobișnuit de scăzute în ultimele zile. Ei susțin că în Moldova, astfel de friguri în martie se observă o dată la 10-15 ani. "În aceste zile, fundalul de temperatură este cu 5-10 grade sub limitele normei. Ultima dată în țara noastră
Ninsoarea secolului FOTO
25 mar. 2013,, 18:13  
Ninsoarea secolului. FOTO Starea de urgență la Kiev, declarată în urma căderilor masive de zăpadă, care durează de vineri, va fi prelungită pentru încă o săptămînă. Ziua de luni în capitala Ucrainei a fost declarată nelucrătoare. Principalul mijloc de transport la Kiev rămîne a fi metroul, deoarece circulația prin oraș cu mașina est
Tehnică blindată pe străzile din Kiev
24 mar. 2013,, 15:59  
Tehnică blindată pe străzile din Kiev După o ninsoare abundentă, care a început la Kiev vineri și s-a liniștit puțin abia duminică dimineața, capitala Ucrainei, în opinia locuitorilor săi, s-a transformat într-un "oraș asediat", scrie lenta.ru. Aceste asociații sînt amplificate și de tehnica militară introdusă în Kiev pentru a ajuta la desză
Geruri record la Moscova
21 mar. 2013,, 18:14  
Geruri record la Moscova Anul acesta, probabil că luna martie va fi la Moscova cea mai rece din ultimii 33 de ani, a anunţat un expert al centrului meteorologic Fobos. „Săptămîna aceasta şi în ultimele zile ale lunii martie, temperatura va fi cu aproximativ 8-9 grade mai joasă decît cea normală. Această temperatură corespunde ce
Se aşteaptă ninsori viscol şi vînt puternic în Moldova
21 mar. 2013,, 12:13  
Se aşteaptă ninsori, viscol şi vînt puternic în Moldova Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat cod galben în legătură cu condiţiile meteo complicate, care se aşteaptă pe 22 şi 23 martie. Vineri, 22 martie, pe cea mai mare parte a teritoriului ţării vor cădea precipitaţii puternice, preponderent sub formă de ploaie, care treptat se va transforma în lapo
Primăvară anomalică în Rusia la Moscova ninsori în Siberia ger în Soci 25 grade de căldură
18 mar. 2013,, 15:32  
Primăvară anomalică în Rusia: la Moscova – ninsori, în Siberia – ger, în Soci – 25 grade de căldură Sinopticienii bat alarma şi vorbesc de pericol cu cod roşu: Rusia este afectată de două cicloane puternice, care ar putea cauza noi recorduri de temperaturi. Deoarece la temperatura de zero grade precipitaţiile sub formă de ploaie nu îngheaţă, pe Pămînt nu poate reveni nava spaţială „Soiuz”. Comandantul nav
La sfîrșitul săptămînii temperaturile vor scădea pînă la 10 vîntul va sufla puternic
14 mar. 2013,, 16:41  
La sfîrșitul săptămînii, temperaturile vor scădea pînă la -10, vîntul va sufla puternic Pentru următoarele zile, în Republica Moldova a fost anunțat cod galben de vînt. Local, acesta va sufla cu 15-20 m pe secundă, iar în unele zone – cu 21-23 m/s. Sub influența unui ciclon mediteranean activ, vineri, în multe raioane, temperatura aerului va atinge valori de +15°C. Temporar vor cădea ploi,
Temperaturi nocturne de pînă la 9C în această săptămînă
18 feb. 2013,, 15:51  
Temperaturi nocturne de pînă la -9°C, în această săptămînă Conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, în Moldova se așteaptă precipitații slabe, mixte. Afluxul unui front de aer cald din sud-vest va determina creșterea treptată a temperaturii: în timpul nopții, aceasta va oscila între -9 și 0 grade, iar în timpul zilei – între 0
În Moldova revin înghețurile
14 feb. 2013,, 17:31  
În Moldova revin înghețurile În următoarele zile, apropierea unui front de aer dinspre nord-est va determina reducerea treptată a temperaturilor în Moldova, transmite Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În timpul zilei, se vor înregistra temperaturi negative – de pînă la -3°C, iar noaptea, temperatura se va situa între valorile de
În Moldova se aşteaptă ger şi viscol
24 ian. 2013,, 16:36  
În Moldova se aşteaptă ger şi viscol În zilele următoare iarna îşi va reintra în drepturi. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat cod galben în legătură cu ninsori puternice. Pînă la sfîrşitul săptămînii, temporar vor cădea ninsori. Vineri, 25 ianuarie, pe cea mai mare parte a teritoriului ţării se aşteaptă ninsori puternice însoţite
Mîine în Moldova va fi ger și ninsoare
11 ian. 2013,, 17:45  
Mîine, în Moldova va fi ger și ninsoare În următoarele zile, vremea va fi determinată de alternarea unor cîmpuri de presiune atmosferică înaltă și joasă, valuri de căldură și frig. Sîmbătă, teritoriul Moldovei va fi traversat de un front atmosferic rece. Local vor cădea averse sub formă de ninsoare. Ulterior, în țara noastră se va face simțit
Ierusalimul acoperit de zăpadă
11 ian. 2013,, 09:23  
Ierusalimul, acoperit de zăpadă Ierusalimul s-a trezit joi dimineaţa acoperit cu un strat de zăpadă gros de aproximativ 15 centimetri, care a paralizat circulaţia în aproape întregul oraş, unde şcolile au rămas închise, transmit AFP şi Reuters. Municipalitatea le-a cerut locuitorilor să evite să circule cu autoturismele proprii din cau
Ger cumplit în Rusia 170 de oameni au murit din cauza valului de frig
10 ian. 2013,, 13:14  
Ger cumplit în Rusia: 170 de oameni au murit din cauza valului de frig Iarna aspră din Rusia a lăsat 170 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ, anunţat miercuri, de către o sursă medicală, relatează agenţia Interfax, citată de AFP. "De la începutul perioadei reci, 170 de persoane, inclusiv un copil, au murit din cauza hipotermiei şi degerării", a anunţat sursa. Potrivit u
Temperatura aerului va coborî în Moldova pînă la 20 C
9 ian. 2013,, 11:20  
Temperatura aerului va coborî în Moldova pînă la -20° C Următoarele zile în Republica Moldova vremea se va răci în mod semnificativ: temperatura aerului va scădea pînă la -20 de grade. Aceste informaţii au parvenit de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Noaptea următoare, în partea centrală a țării gerul se va intensifica pînă la -10 ‒ - 15 grade, iar la
De Crăciun în Moldova va fi ger
4 ian. 2013,, 17:39  
De Crăciun, în Moldova va fi ger În week-end, pe teritoriul Moldovei se va menţine vremea instabilă. Sîmbăta, pe alocuri, vor cădea precipitaţii. Temperatura aerului noaptea va fi de -4 - +1 grade şi -1 - +4 ziua. Se aşteaptă intensificarea vîntului din este cu rafale de 15-20 m-s, care se va menţine pînă pe 8 ianuarie. De duminică,
timp rece
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000