salvare

Cum își apără Țuțu averea
11 mar. 16:20  
Cum "își apără" Țuțu averea Judecat din 2021 într-un dosar de îmbogățire ilicită și depistat în 2023 de ANI cu o avere nejustificată de peste 4 milioane de lei, fostul deputat democrat Constantin Țuțu vrea să-și scape bunurile de confiscare. Acesta a acționat în judecată ANI, iar examinarea cauzei va continua în iunie la Curtea de Ap
 O femeie a fost scoasă dintrun camion care atîrna în gol pe marginea unui pod
4 mar. 02:00  
O femeie a fost scoasă dintr-un camion care atîrna în gol pe marginea unui podPompierii din Louisville au salvat vineri o femeie care se afla la volanul unui camion, după ce aceasta a intrat cu autovehiculul în structura Podului Clark Memorial. Operațiunea de salvare a fost una dramatică din cauza pericolului ca femeia să cadă, cu tot cu autotrenul la volanul căruia a rămas blocată
Salvatorii IGSU au avut o misiune mai puțin obișnuită
29 feb. 11:15  
Salvatorii IGSU au avut o misiune mai puțin obișnuită Salvatorii IGSU au avut o misiune de salvare a unei bovine, care a rămas împotmolită în rîul Bîc. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 28 februarie în localitatea Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Pentru realizarea misiunii au fost alertați angajații Unității Salvatori și Pompieri Anenii Noi. A
La un pas de tragedie Salvatorii au reușit prin miracol să scoată din apă o tînără
19 feb. 13:15  
La un pas de tragedie: Salvatorii au reușit prin miracol să scoată din apă o tînără O tînără de 24 de ani a fost salvată de la înec de salvamarii Stației de salvare pe apă nr.1 din parcul „Valea Morilor”, municipiul Chișinău. Cazul a fost raportat în după amiaza zilei de 18 februarie 2024, către ora 15:00. Potrivit informațiilor înregistrate, tînăra a intrat în apă, iar după ceva timp ace
Miracol în Filipine Doi bebeluși salvați la 60 de ore după o alunecare de teren
9 feb. 23:30  
Miracol în Filipine. Doi bebeluși, salvați la 60 de ore după o alunecare de terenEchipele de intervenţie din Filipine au salutat vineri "un miracol" care s-a produs atunci cînd o fetiţă de trei ani şi un bebeluş de două luni au fost salvaţi la aproape 60 de ore după o alunecare de teren. Fetiţa a fost salvată de echipele de intervenţie care, după producerea catastrofei, au săpat cu mîi
La un pas de tragedie pescari din nordul țării salvați de la înec
5 feb. 15:05  
La un pas de tragedie: pescari din nordul țării, salvați de la înecPompierii din nordul țării au salvat trei persoane care riscau să se înece. Cazul a avut loc în localitatea Braniște, raionul Rîșcani. Potrivit IGSU, un pescar s-a prăbușit sub gheața subțire a lacului. De la mal acesta a fost observat de proprietarul iazului, care împreună cu un coleg au intervenit cu o b
Povestea supraviețuirii lui Ion Sturza Cine sînt salvatorii mei de pe munte
26 ian. 13:43  
Povestea supraviețuirii lui Ion Sturza: Cine sînt salvatorii mei de pe munte?Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a făcut recent un apel emoționant pe o rețea de socializare, încercînd să găsească persoanele care i-au salvat viața într-un accident montan, anunță Noi.md Incidentul a avut loc pe 1 iunie 2022, în zona Branei Caraiman, când Sturza a alunecat pe gheaț
Salvare dramatică în SUA O femeie a rămas blocată pe o mașină timp de 14 ore
25 ian. 22:30  
Salvare dramatică în SUA: O femeie a rămas blocată pe o mașină timp de 14 oreSalvare dramatică în nordul Californiei. Ofițerii americani au intervenit să ajute o femeie blocată de 14 ore, cu mașina, în mijlocul unei ape. A ajuns acolo după ce a încercat să o traverseze, dar ploile abundente din ultima vreme au mărit debitul. Viteza cu care se scurgea la vale a răsturnat vehicului,
Incendiu devastator în China Momentul în care oamenii sar pe fereastră pentru a scăpa de flăcări
25 ian. 19:30  
Incendiu devastator în China. Momentul în care oamenii sar pe fereastră pentru a scăpa de flăcări Un incendiu a cuprins o clădire din China în care erau un magazin, un internet cafe, săli de cursuri și o pensiune. Pentru că nu mai aveau cum să fugă pe ușă, unii dintre cei dinăuntru au reușit să scape pe fereastră. Zeci de oameni erau în clădire în momentul izbucnirii incendiului, transmite Digi24. F
Medicii de pe ambulanță au efectuat o resuscitare cu succes ce sa întîmplat
28 dec. 2023,, 11:45  
Medicii de pe ambulanță au efectuat o resuscitare cu succes: ce s-a întîmplatLa data de 26 decembrie, ora 13:42, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat în vîrstă de 72 ani din mun. Chișinău, pe motivul „inconștient”. Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgen
 Cinci persoane au fost evacuate dintrun bloc de locuit în urma unui incendiu în orașul Briceni
6 dec. 2023,, 11:30  
Cinci persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuit în urma unui incendiu în orașul BriceniCinci persoane au fost evacuate de pompieri dintr-un bloc de locuit în urma unui incendiu. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 5 decembrie 2023 în orașul Briceni, apelul fiind recepționat de la Serviciul 112 la ora 22:28. Potrivit informațiilor un apartament dintr-un bloc de locuit cu 4 nivele a
Curaj în fața pericolului Povestea unei școlărițe care ia salvat viața surorii
30 noi. 2023,, 06:00  
Curaj în fața pericolului: Povestea unei școlărițe care i-a salvat viața suroriiO tînără de 15 ani din statul California, SUA, și-a salvat verișoara de la înec datorită lecțiilor de la școală despre resuscitarea cardio-respiratorie. Despre acest lucru a anunțat NBC. În dimineața zilei de 23 noiembrie, Maxine Atkinson, în vîrstă de trei ani, se juca în curtea din spatele casei și a
Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU dintro ravenă de circa 30 de metri
15 noi. 2023,, 16:30  
Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU dintr-o ravenă de circa 30 de metriUn bărbat în vîrstă de 53 de ani a fost salvat de angajații IGSU, după ce căzuse într-o ravenă cu adîncimea de circa 30 de metri. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 14 noiembrie în localitatea Mateuți, raionul Rezina. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:45. La fața locului a
Angajații IGSU au salvat un băiat care a căzut în groapa unui ascensor
1 noi. 2023,, 12:45  
Angajații IGSU au salvat un băiat care a căzut în groapa unui ascensorAngajații IGSU au salvat un tînăr căzută de la înălțime în groapa unui ascensor. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 31 octombrie pe strada Piața Unirii Principatelor nr. 1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:01. Potrivit informațiilor recepționate, din impr
Un bărbat căzut în groapa unui ascensor salvat de salvatori
24 oct. 2023,, 11:15  
Un bărbat, căzut în groapa unui ascensor, salvat de salvatoriAngajații IGSU au avut misiunea de a salva o persoană căzută de la înălțime în groapa unui ascensor al unei clădiri aflate în construcție. Cazul a fost înregistrat pe 23 octombrie către ora 13:10 pe șantierul unei construcții de pe strada Vasile Lupu nr. 28 din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor r
Un bărbat a fost salvat de o navă de croazieră din mijlocul Pacificului
12 oct. 2023,, 00:30  
Un bărbat a fost salvat de o navă de croazieră din mijlocul PacificuluiUn bărbat care încerca să devină cea mai tînără persoană care traversează Oceanul Pacific într-o barcă cu vîsle a fost salvat de o navă de croazieră după ce barca lui s-a răsturnat în chiar ultima etapă a călătoriei sale de peste 14.000 de kilometri, potrivit Sky News. Tom Robinson, un bărbat de 24 de ani
Un cîine a fost scos din flăcări de pompieri la Tighina
5 oct. 2023,, 22:08  
Un cîine a fost scos din flăcări de pompieri, la TighinaUn cîine de rasa Mops a fost scos din flăcări de pompieri, la Tighina. Incendiul a izbucnit într-un apartament al unui bloc de nouă etaje. Potrivit presei din regiune, la fața locului a intervenit o echipă de pompieri cu autospeciala de intervenție rapidă SVÎPČ-2, transmite tv8. Apartamentul era plin de
Doi pui de căprioară depistați întro gospodărie din Rîșcani Cum au ajuns acolo
5 oct. 2023,, 15:00  
Doi pui de căprioară, depistați într-o gospodărie din Rîșcani. Cum au ajuns acoloInspectorii de mediu din Rîșcani anunță că au intervenit într-un caz delicat de salvare a doi pui de căprior sălbatic. Conform informațiilor, s-a intervenit împreună cu polițistii din cadrul Inspectoratului de Poliție din Rîșcani, urmare a unei sesizări anonime. „Sesizarea anonimă, care a fost transmisă
Un urs blocat în plastic a fost salvat în Spania
22 sep. 2023,, 22:00  
Un urs blocat în plastic a fost salvat în SpaniaMiercuri, 13 septembrie, un locuitor din Anllares del Sil a văzut un urs cu capul prins într-un butoi de plastic, care îi împiedica vederea și posibilitatea de a se hrăni. Imaginile difuzate de autoritățile regionale din provincia din nordul Spaniei sînt tulburătoare. Animalul rătăcește în jurul gropii de
Pompierii din Chișinău riscînduși viața au salvat o pisică blocată pe acoperiș
14 sep. 2023,, 10:05  
Pompierii din Chișinău, riscîndu-și viața, au salvat o pisică blocată pe acoperișPompierii din Chișinău continuă să facă minuni și să demonstreze calități de super eroi. Despre acest lucru scriu internauții, oferind un exemplu de salvare a unei pisici care s-a pomenit într-o situație extrem de dificilă, a rămas blocată pe copertina unui apartament de la ultimul etaj al unei clădiri îna
Un turist moldovean salvat de la înec pe litoralul din România
2 sep. 2023,, 15:20  
Un turist moldovean, salvat de la înec pe litoralul din RomâniaOperațiune dramatică de salvare pe litoralul din România. Un turist moldovean a fost scos inconștient din apă, la Mangalia, deși era arborat steag roșu, scrie Digi24. El a ignorat steagul roșu și s-a aventurat în valuri și nu a mai reușit să ajungă singur la mal. Salvamarii au intervenit de urgență și au r
Un chinez a supraviețuit miraculos după ce a fost lovit de fulger de două ori
29 aug. 2023,, 22:30  
Un chinez a supraviețuit miraculos, după ce a fost lovit de fulger de două oriȘansele de a fi lovit de fulger în timpul vieții sînt de aproximativ 1 la 15.300, iar șansele de a fi lovit de două ori sînt mult mai mici. Există un motiv pentru care se spune că fulgerul nu lovește niciodată de două ori același loc. Și totuși, uneori se întîmplă lucruri incredibile, cum ar fi povestea ch
Un bărbat a fost salvat după ce a rămat blocat pe o insulă pustie din Oceanul Atlantic
23 aug. 2023,, 22:35  
Un bărbat a fost salvat, după ce a rămat blocat pe o insulă pustie din Oceanul AtlanticIncidentul a avut loc vineri, cînd observatorii Gărzii de Coastă din Key West au primit o notificare de la un echipaj aerian al Gărzii de Coastă din Miami că de pe o barcă cu pînze aflată în derivă în apropierea insulei Cay Sal din Bahamas se trăgeau rachete de semnalizare, informează ABC News. Autoritățil
O femeie a fost salvată după ce a căzut întro fîntîna
16 aug. 2023,, 16:45  
O femeie a fost salvată după ce a căzut într-o fîntînaÎn dimineața zilei de 15 august 2023, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din raionul Rezina au fost solicitați în localitatea Cinișeuți pentru a salva o femeie care a căzut într-o fîntînă publică, notează Noi.md Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:00, iar potrivit
Turiștii dispăruți în largul Indoneziei au fost salvați pe plăci pentru surf
15 aug. 2023,, 23:30  
Turiștii dispăruți în largul Indoneziei au fost salvați pe plăci pentru surfTrei turiști australieni, care au dispărut în largul coastelor Indoneziei, au fost găsiți ținîndu-se pe apă cu ajutorul unor plăci de surf, a anunțat portalul australian 9news. Anterior, s-a relatat că o ambarcațiune cu patru turiști australieni și trei indonezieni la bord a dispărut în timpul unei furtuni
La un pas de tragedie cum au reușit să se salveze pasagerii unei curse United Airlines
12 aug. 2023,, 00:30  
La un pas de tragedie: cum au reușit să se salveze pasagerii unei curse United AirlinesPasagerii unui zbor United Airlines de la Maui la San Francisco, care a coborât la 220 de metri deasupra de Oceanul Pacific, au fost salvați de tehnologie, după o serie de greșeli ale echipajului, a declarat un expert în aviație pentru Business Insider. Joi, Consiliul Național pentru Transport și Siguranță
UN cîine a devenit eroulsalvator pentru un copil
10 aug. 2023,, 21:30  
UN cîine a devenit eroul-salvator pentru un copilCamera de supraveghere a unei familii din Connecticut a surprins momentul în care un urs negru care se apropia de zona în care se juca băiatul de 4 ani a fost alungat de cîinele familiei. Despre caz relatează UPI. Gregory Grant a distribuit un videoclip în care fiul său mic, Gavin, zărește un urs negru
Un tînăr naufragiat înconjurat de rechini a fost salvat după de 35 de ore
8 aug. 2023,, 00:30  
Un tînăr naufragiat, înconjurat de rechini, a fost salvat după de 35 de oreUn tînăr a fost salvat dintr-o ambarcațiune parțial scufundată în Oceanul Atlantic, la aproape 20 de kilometri de coasta Floridei. Navigantul în vîrstă de 25 de ani, Charles Gregory, dispăruse pe mare de aproximativ 35 de ore, după ce plecase la pescuit. Familia sa a contactat oficialii, tînărul nereușind
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă activitățile de prevenire a înecurilor în perioada estivală
5 aug. 2023,, 16:40  
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă activitățile de prevenire a înecurilor în perioada estivalăIGSU continuă activitățile de prevenire a înecurilor în preajma bazinelor acvatice din raioanele țării, precum și în capitală. Astăzi, pe data de 5 august 2023, măsurile de prevenire au avut loc în parcul Valea Morilor din municipiul Chișinău. Aici, angajații IGSU au vorbit oamenilor, care se aflau pe plaj
Xi Jinping cere eforturi maxime pentru salvarea persoanelor dispărute în urma inundațiilor
1 aug. 2023,, 21:00  
Xi Jinping cere eforturi maxime pentru salvarea persoanelor dispărute în urma inundațiilorPreședintele Chinei, Xi Jinping a cerut autorităților din mai multe localități să depună eforturi maxime pentru salvarea persoanelor dispărute și blocate în inundații, asigurarea tratamentului medical al răniților, oferirea de compasiune și ajutor familiilor victimelor, reducerea pe cît posibil a pierderilor
Mărturiile exclusive ale unei tinere care a salvat o căprioară accidentată de o mașină
27 iul. 2023,, 13:45  
Mărturiile exclusive ale unei tinere care a salvat o căprioară accidentată de o mașinăPovestea căprioarei pare să se repete în Moldova, numai că această istorie are un final fericit. Animăluțul despre care vorbim este un pui, salvat de o femeie care l-a găsit zăcînd accidentat în mijlocul drumului Cimișlia-Chișinău. Nimeni dintre cei care mergeau pe traseu nu s-a oprit să vadă ce
În SUA un cîine îi salvează viața stăpînei sale
25 iul. 2023,, 23:00  
În SUA, un cîine îi salvează viața stăpînei saleÎn SUA, un cîine îi salvează viața stăpînei sale. Tînăra pe nume Katie Graham suferă de sindromul de tahicardie posturală. Din cauza acestei boli, locuitoarea de 24 de ani din statul Georgia se confruntă din cînd în cînd cu oboseală și amețeli puternice, iar uneori leșină. În astfel de momente, americanca
Născuți în cămașa Niște pescari au petrecut mai multe zile pe mare după un accident de barcă
25 iul. 2023,, 17:00  
Născuți în cămașa: Niște pescari au petrecut mai multe zile pe mare după un accident de barcăTrei pescari a căror ambarcațiune s-a răsturnat au petrecut patru zile în derivă pe mare, pe lăzi de plastic. Pe 18 iulie, bărbații făceau parte dintr-un grup de șase persoane care au plecat de pe coasta orașului Miri din statul malaezian Sarawak. Despre acest lucru a relatat The Mirror. Conform planulu
La un pas de înec un copil a fost salvat la Tiraspol
22 iul. 2023,, 12:15  
La un pas de înec: un copil a fost salvat la TiraspolUn băiat de 9 ani care era pe cale să se înece a fost salvat pe plaja orașului Tiraspol. Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc vineri seara. În timpul patrulării în vizorul salvatorilor a ajuns copilul, care se afla singur în Nistru, la 8 metri de mal. La un moment dat, acesta a început
Columbia Cei patru copiimiracol salvați din junglă au fost externați din spital
16 iul. 2023,, 01:00  
Columbia: Cei patru "copii-miracol" salvați din junglă au fost externați din spitalCei patru copii salvaţi din jungla amazoniană în Columbia au fost externaţi joi seară, după o lună de tratament într-un spital militar. "Au cîştigat (...) în greutate, sînt chiar foarte bine", a declarat Astrid Caceres, directorul Institutului columbian pentru protecţia familiei (ICBF), în cadrul unei conf
Cîine salvat cu elicopterul după ce a căzut de pe o stîncă
19 iun. 2023,, 23:00  
Cîine salvat cu elicopterul, după ce a căzut de pe o stîncăUn cîine a fost salvat de paza de coastă din Statele Unite ale Americii după ce a căzut 90 de metri de pe o stîncă. Patrupedul a ajuns pe o plajă îngustă și izolată, unde era să fie luat de valuri. Nu exista niciun drum, nici măcar o potecă, așa că a fost nevoie de intervenția unui elicopter, transmite Noi
O intervenție neobișnuită a salvatorilor moldoveni
19 iun. 2023,, 15:15  
O intervenție neobișnuită a salvatorilor moldoveniO intervenție neobișnuită a fost realizată de salvatorii din raionul Ștefan Vodă, a Direcției Regionale Situații Excepționale Căușeni: au salvat o vulpe, care a rămas blocată într-o fîntînă de canalizare. Potrivit Noi.md, cu referire la enews.md și deschide.md, cazul a fost înregistrat în prima jumătate a
Viața unui tînăr de 25 de ani salvată de medicii moldoveni
15 iun. 2023,, 12:30  
Viața unui tînăr de 25 de ani, salvată de medicii moldoveni O echipă multidisciplinară de la Institutul de Medicină Urgentă, a salvat viața unui pacient de 25 de ani, diagnosticat cu hemoragie subarahnoidiană, cauzată de un anevrism rupt de artera comunicantă anterioară. Echipa era formată din neurochirurgi și chirurgi endovasculari, anunță Ministerul Sănătății, ci
Patru copii dispăruți în jungla columbiană după un accident au fost găsiți în viață
10 iun. 2023,, 16:00  
Patru copii dispăruți în jungla columbiană, după un accident, au fost găsiți în viațăPatru copii, dintre care cel mai mare are 13 ani și cel mai mic are 11 luni, au supraviețuit în junglele Amazonului columbian. Au petrecut acolo peste 40 de zile după ce avionul în care zburau s-a prăbușit, scrie BBC.
De ce a fost ascuns monumentul lui Lenin de la Moldexpo
26 mai. 2023,, 15:45  
De ce a fost "ascuns" monumentul lui Lenin de la Moldexpo Instalarea unui panou imens pentru a „ascunde” statuile lui Lenin, Gheorghi Dimitrov și Karl Marx de pe teritoriul Centrului Internațional Expozițional „Moldexpo” nu a fost decisă nici de administrația centrului, nici de autoritățile capitalei, nici de cele centrale și nu are nicio legătură cu Summitul Comuni
Misiune neobișnuită în stînga Nistrului Un ieduț a fost scos din fîntînă
17 mai. 2023,, 19:30  
Misiune neobișnuită în stînga Nistrului: Un ieduț a fost scos din fîntînăSalvatorii din stînga Nistrului au efectuat o misiune de salvare neobișnuită, la periferia satului Parcani. Pe teritoriul fostei fabrici de sucuri, un ieduț a căzut într-o fîntînă care nu era închisă. Potrivit autorităților locale, incidentul a avut loc marți, 16 mai, transmite realitatea.md. Un salvato
Doi bebeluși au supraviețuit după ce au plutit 3 zile pe un lac din Congo
11 mai. 2023,, 23:00  
Doi bebeluși au supraviețuit după ce au plutit 3 zile pe un lac din CongoDoi bebeluși au fost salvați ca printr-o minune după ce au plutit trei zile pe un lac din estul Republicii Democratice Congo. Copiii au fost găsiți la cîteva zile după ce inundațiile au ucis peste 400 de persoane în țara africană. Bebelușii au fost salvați în Bushushu și în Nyamukubi, cele două sate distru
Momentul în care un om al străzii a oprit un cărucior cu copil care rula către stradă
11 mai. 2023,, 20:00  
Momentul în care un om al străzii a oprit un cărucior cu copil care rula către stradăDupă ce ani de zile a fost șomer și a trăit pe străzi, soarta unui bărbat din SUA este pe punctul de a se schimba complet, după ce a fost pe fază și a făcut un gest prin care a salvat viața unui copil. Ron Nessman pleca de la un interviu de angajare la un restaurant din California, cînd a văzut un cărucior
Salvarea unei pisici sau De ce ar trebui să existe întotdeauna credință speranță și dragoste
13 apr. 2023,, 12:00  
Salvarea unei pisici sau De ce ar trebui să existe întotdeauna credință, speranță și dragoste În lumea noastră ar trebui să existe întotdeauna credință, speranță și dragoste. Acest lucru este demonstrat perfect de o nouă istorioară uimitoare și instructivă care a avut loc în capitala Moldovei despre salvarea de către pompieri a unei pisici care s-a urcat într-un copac înalt și a stat acolo cîteva z
Echipajul unui catamaran a salvat un bărbat de rechinul care îl urmărea
30 mar. 2023,, 00:00  
Echipajul unui catamaran a salvat un bărbat de rechinul care îl urmăreaEchipajul unui catamaran din statul Hawaii, SUA, a salvat un bărbat care a fost urmărit de un rechin în timp ce înota, transmite CNN. Un bărbat de 60 de ani înota în Golful Anahumalyu, lîngă coasta Insulei Mari. Cînd înotătorul se afla la 200 de metri de mal, un rechin a început să-l urmărească. Răpitorul
Cum a reușit un cîine să își salveze stăpînul de unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume
11 mar. 2023,, 00:30  
Cum a reușit un cîine să își salveze stăpînul de unul dintre cei mai veninoși șerpi din lumeUn cîine Rottweiler și-a salvat stăpînul dintr-o situație periculoasă după ce a simțit că unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume se ascundea în spatele canapelei bărbatului, scrie Newsweek. Căinele a lătrat la canapea timp de mai multe zile și îl împingea pe stăpîn încercînd să îl îndepărteze de lîngă
Gîndacii ar putea salva mai multe vieți în caz de cutremur
28 feb. 2023,, 23:30  
Gîndacii ar putea salva mai multe vieți în caz de cutremur Gîndacii „echipați” cu mini-dispozitive electronice ar putea salva zeci de mii de vieți, în cazul unui cutremur. Este proiectul inedit al unui grup de oameni de știință de la universitatea North Carolina. Rezultatele au fost încurajatoare, iar gîndacii s-au descurcat excelent în simulările unor căutări pri
Copiii care au căzut întro prăpastie de la Cariera Micăuți se află în stare gravă la spital
13 feb. 2023,, 11:42  
Copiii care au căzut într-o prăpastie de la Cariera Micăuți se află în stare gravă la spitalCei doi minori din comuna Micăuți, raionul Strășeni, care au fost găsiți de către oamenii legii după ce s-au prăbușit într-o prăpastie de circa 100 de metri adîncime, de pe teritoriul Carierei de piatră din localitate, au fost internați în stare gravă la Institul Mamei și Copilului din Capitală, transmite tv8
Încă un copil a fost scos de sub dărâmături în Turcia după 81 de ore
10 feb. 2023,, 08:15  
Încă un copil a fost scos de sub dărâmături în Turcia după 81 de oreUn copil de șapte ani a fost găsit în viață sub dărîmături în Turcia, joi, la 81 de ore după ce două cutremure mortale au lovit țara și Siria vecină, scrie Sky News. Un tînăr de 21 de ani a fost salvat de asemenea dintr-o clădire prăbușită din Hatay joi, la 84 de ore după cutremur. Copilul, Mehmet, a fost
Un bărbat a supraviețuit unui naufragiu în Marea Caraibelor
19 ian. 2023,, 23:30  
Un bărbat a supraviețuit unui naufragiu în Marea CaraibelorUn naufragiat în Marea Caraibelor a supravieţuit timp de 24 de zile hrănindu-se doar cu ketchup înainte de a fi salvat din apele columbiene, a anunţat autoritatea navală a acestei ţări, transmite ProTV.ro. „Nu aveam nimic de mîncare, doar o sticlă de ketchup, usturoi pudră şi nişte Maggi (cuburi de bulion)
salvare
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504