fost ministru

Un fost viceministru al Economiei dat pe mîna justiției pentru fals în declarație
14 iun. 2023,, 09:16  
Un fost viceministru al Economiei, dat pe mîna justiției pentru fals în declarațieProcuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui ex-viceministru al Economiei Republicii Moldova, fiindu-i incriminată săvîrșirea infracțiunii de fals în declarații. Urmărirea penală a
Prima reacție a lui Viorel Gherciu după demitere
8 iul. 2022,, 09:51  
Prima reacție a lui Viorel Gherciu după demitereFostul ministru Viorel Gherciu spune că a aflat despre demisia sa în această dimineață. „Am fost luat prin surprindere”, a declarat acesta, în această dimineață. „E o decizie politică”
Procuratura confirmă reținerea lui Pînzari
30 iul. 2021,, 12:40  
Procuratura confirmă reținerea lui PînzariDupă ce dimineață în presă au apărut informații precum că, fostul ministru al Apărării, Alexandru Pînzari ar fi fost reținut în urma unor percheziții, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale confirmă informația și oferă mai multe detalii. Astfel acțiunile de urmărire penal
A decedat fostul ministru al Sănătății Andrei Gherman
25 feb. 2021,, 12:09  
A decedat fostul ministru al Sănătății Andrei GhermanEx-ministrul Sănătății, Andrei Gherman, s-a stins din viață la vîrsta de 79 de ani, în luna octombrie urma să împlinească 80 de ani. Anunțul a fost făcut de către IMSP Institutul Oncologic, transmite știri.md. Andrei Gherman s-a născut pe data de 4 octombrie 1941, în satul Dumeni, raionul Rîşcani. A abs
Exministrul Securităţii Naţionale a fost petrecut pe ultimul drum
2 ian. 2018,, 18:20  
Ex-ministrul Securităţii Naţionale a fost petrecut pe ultimul drumOfiţerii de informaţii şi securitate şi-au luat rămas bun de la Teodor Botnaru, ex-ministru al Securităţii Naţionale, general de divizie, comunică Moldpres. După slujba de pomenire, care a avut loc la Biserica „Sfînta Teodora de la Sihla” cortegiul funerar a ajuns la sediul Serviciului de Informaţii şi Securi
Tudor Botnaru ultimul șef KGB a decedat
31 dec. 2017,, 10:45  
Tudor Botnaru, ultimul șef KGB a decedatTudor Botnaru, născut pe 27 decembrie 1935, a decedat astăzi, anunţă familia. În anul 1963 a fost angajat în cadrul KGB-ului din RSS Moldovenească, încadrat în structurile serviciilor de contraspionaj, iar din anul 1966 – în serviciile de informații externe. Iar în anul 1994 a fost adus la Bucureşti în calita
Pleșca Regret doar că nu mam putut apăra de schemele politice VIDEO
9 dec. 2017,, 10:02  
Pleșca: Regret doar că nu m-am putut apăra de schemele politice (VIDEO)„Cei 10 ani care au trecut de la demisie pînă în prezent au trecut ca o clipă”, își amintește astăzi cu nostalgie fostul ministru al Apărării Valeriu Pleșca. Aflat în fruntea Ministerului Apărării între anii 2004-2007, fostul demnitar gestionează în prezent o afacere în domeniul agricol, lucru de care e tare
Gherman a fost desemnată şef al unui Centru regional din cadrul ONU
16 sep. 2017,, 10:30  
Gherman a fost desemnată şef al unui Centru regional din cadrul ONU Fostul ministru de externe al Republicii Moldova Natalia Gherman a fost numită de către secretarul general al ONU în funcţia de reprezentant special şi şef al Centrului regional ONU pentru diplomaţie preventivă pentru Asia Centrală, transmite TVR Moldova. „Sunt onorată să contribui la agenda ONU pentru pace
fost ministru
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499