cultura moldovenească

Indemnizații unice pentru tinerii specialiști din domeniul culturii
28 dec. 2023,, 16:08  
Indemnizații unice pentru tinerii specialiști din domeniul culturiiTinerii care, după absolvire, se vor angaja în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale ale autorităților publice locale vor primi indemnizații din partea statului. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament. Astfel, absolvenții in
Vitalie Dani Moldovenii sînt născuți din tradiții care îi fac unici în lume
30 sep. 2023,, 14:40  
Vitalie Dani: «Moldovenii sînt născuți din tradiții, care îi fac unici în lume»Mai mulți oameni de cultură din Republica Moldova spun că, în asemenea vremuri, ca acelea de azi, cînd s-a pierdut mult din spiritualitate, iar valorile adevărate ale neamului nostru tind să fie uitate, își exprimă toată admirația pentru satele noastre, în care locuitorii păstrează cu sfințenie tradițiile mol
Din istoria dezvoltării şi cercetării covorului moldovenesc
22 iul. 2023,, 18:00  
Din istoria dezvoltării şi cercetării covorului moldovenescArta covorului popular moldovenesc e adînc originală şi autentică prin tradiţiile sale. Ea a adus cu sine din secol în secol motive originale străvechi cu anumite mesaje. Covoarele secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea numite peste hotare şi „covoare vechi basarabene" demonstrează un înal
Dodon Occidentul distruge limba moldovenească și identitatea noastră
16 mar. 2023,, 19:30  
Dodon: "Occidentul distruge limba moldovenească și identitatea noastră"Occidentul impune Moldovei valori străine, distrugînd limba moldovenească și identitatea cetățenilor săi. Această opinie a fost exprimată de fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, menționînd că, în același timp, estul nu a încălcat niciodată valorile tradiționale ale cetățenilor Republicii Mo
Diaspora promovează activ cultura moldovenească peste hotare
16 mar. 2023,, 06:00  
Diaspora promovează activ cultura moldovenească peste hotareÎn Rusia este promovată activ cultura și tradițiile moldovenești ale poporului său. În special, despre acest lucru s-a discutat în cadrul Clubului Internațional de discuții "Симъ побѣдиши/Этим побеждай" desfășurat la Voronej, în care coloritul sărbătorilor de primăvară, rolul și trăsăturile eșarfelor pentr
Ornamentul şi coloritul covoarelor moldovenești
7 ian. 2023,, 19:00  
Ornamentul şi coloritul covoarelor moldoveneștiDin motivele ornamentale mai răspîndite în covorul tradiţional moldovenesc sînt cele vegetale, geometrice, reprezentarea păsărilor, omului, uneltelor de muncă ş.a. Din motivele vegetale întîlnim arborele vieţii, vazonul cu flori, buchete, flori, ramuri, ghirlande, fructe etc., însă acestea erau stilizate.
Arta croşetării în Moldova
29 noi. 2022,, 03:30  
Arta croşetării în MoldovaArta croşetării şi obţinerea unor motive decorative îmbinate cu mult gust şi măsura echilibrată a compoziţiilor ornamentale este un adaos cu valoare esenţială–utilitară şi decorativă obiectului textil. Motivele şi compoziţiile ornamentale croşetate depind în mare măsură de caracterul ţesăturii, de forma ş
Procedee tehnice de confecţionare și tipologia covoarelor moldovenești
17 iun. 2022,, 03:30  
Procedee tehnice de confecţionare și tipologia covoarelor moldoveneștiSpre deosebire de arta confecţionării de covoare la alte popoare, la moldoveni de producerea lor s-au ocupat numai femeile, bărbaţii luînd parte numai la unele operaţii de pregătire a materiei prime. Însuşi procesul lor de confecţionare e foarte migălos, fiindcă desenul ce execută prin numărarea permanentă
Biblioteca portalului moldoveniimd AudioVideoFoto
6 noi. 2021,, 05:02  
Biblioteca portalului moldovenii.md (Audio-Video-Foto)Biblioteca electronică a site-ului www.moldoveni.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria, cultura și civilizația Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent. Un motor de căutare avansată le oferă vizitatorilor acces la această bibliotecă bogată, ce conţine diferite in
Lazăr Dubinovschi Leonardo da Vinci al Moldovei FOTO
1 mai. 2021,, 17:00  
Lazăr Dubinovschi - Leonardo da Vinci al Moldovei (FOTO)Pe data de 1 mai s-au împlinit 111 de ani de la nașterea personalității, căreia îi datorăm apariția clădirii Teatrului de Operă și Balet, Aleii Clasicilor și, practic, a tuturor monumentelor cunoscute din Chișinău. Lazăr Dubinovschi, vorbind în termeni moderni, poate fi numit, în mod cert, un adevărat "ene
Creaţia populară moldovenească
3 apr. 2021,, 20:32  
Creaţia populară moldoveneascăCreaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. Particularităţile de bază ale creaţiei populare orale sînt caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic. Marii colportori ai creaţiei populare orale moş Trifan Baltă, Constantin Daraban
Creator de comori spirituale FOTO
21 mar. 2021,, 18:30  
Creator de comori spirituale (FOTO)Dumitru Costandachi este considerat meşterul care a reînviat arta sculpturii în lemn îmbogățind-o cu elemente tradiţionale moldoveneşti. Pasiunea pentru prelucrarea artistică a lemnului, a moștenit-o de la bunei, pe care, ulterior, a dezvoltat-o la facultate, unde și-a îmbogățit cunoștințele, experiența și
Constantin și Elena Cojan meșterii cu mîini de aur de la Sudul Moldovei
28 feb. 2021,, 14:31  
Constantin și Elena Cojan - meșterii cu mîini de aur de la Sudul MoldoveiConstantin Cojan este unul dintre puținii meșteri care mai cos manual cojoace pentru bărbați, căciuli de cîrlan şi bundiţe pentru femei. Cunoaște totul despre tehnologia lucrului cu blănițele animalelor fiindcă are școala tatălui său. În fiecare zi cu soare, meșterul își scoate calapoadele pe o scîndură di
Albumul ornamentelor covoarelor moldovenești 1912
28 feb. 2021,, 13:30  
"Albumul ornamentelor covoarelor moldovenești" 1912"Albumul ornamentelor covoarelor moldovenești" a fost publicat la Leipzig, în anul 1912. În acest album au fost plasate 25 de desene în culori, care reprezintă imagini ale covoarelor păstrate la Muzeul Zemstvei Guberniei Moldova. Este indicat și faptul că în muzeu se aflau și modele foarte vechi ale acestei a
Dinastia meșterilor olari din Hoginești FOTO
19 iul. 2020,, 19:00  
Dinastia meșterilor olari din Hoginești (FOTO)Satul Hogineşti a fost fondat în anul 1600. În prezent satul Hogineşti şi satul adiacent lui Slobozia formează comuna Hogineşti. În sat locuiesc circa 2 mii de locuitori. Satul este situat în inima Codrilor Moldovei, printre dealurile împădurite la 3 km de satul Hîrbovăţ şi vestita mănăstire Hîrbovăţ şi la 12
Dodon Ziua Culturii este nu doar despre oamenii de artă este despre noi toți
15 ian. 2020,, 10:20  
Dodon: Ziua Culturii este nu doar despre oamenii de artă, este despre noi toțiPreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis astăzi un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Culturii. Cu acest prilej, șeful statului a amintit despre importanța culturii și i-a îndemnat pe cetățeni să facă un obicei în a consuma, a educa și a promova cultura în spiritul valorilor naționale și univers
Cultura moldovenească prezentată în cadrul proiectului Здравствуй сосед FOTO
18 dec. 2019,, 23:59  
Cultura moldovenească, prezentată în cadrul proiectului “Здравствуй сосед” (FOTO)În cadrul proiectului “Здравствуй сосед”, lansat de către Biblioteca de Stat pentru copii din or. Moscova, a avut loc prezentarea culturii și a tradițiilor moldovenești întru promovarea imaginii Republicii Moldova, transmite Noi.md. La eveniment, dedicat culturii și tradițiilor moldovenești, a participat Amba
Un festival internațional de cultură moldovenească se va desfășura în orașul Reni
3 oct. 2019,, 16:40  
Un festival internațional de cultură moldovenească se va desfășura în orașul ReniÎn perioada 4-6 octombrie, în orașul Reni, regiunea Odesa, Ucraina, se va desfășura cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de cultură moldovenească „Cînt și joc la hora moldovenilor”, notează Noi.md. Ediția din acest an va reuni colective artistice din Ucraina, Republica Moldova și România. Țara
Alexei Mateevici cîntăreț al limbii materne
31 aug. 2019,, 15:30  
Alexei Mateevici – cîntăreț al limbii materneAlexei Mateevici (născut la 27 martie 1888, Căinari – decedat la 24 august 1917,Chișinău) este preotul-poet şi poetul-preot, care a cîntat cu dăruire totală necazurile şi năzuinţele moldovenilor, a elogiat limba moldovenească, a scris în competenţă de cauză despre influenţele slavone asupra limbii materne.
Ecaterina Cercheza o caucaziană pe tronul Moldovei
4 aug. 2019,, 18:30  
Ecaterina Cercheza – o caucaziană pe tronul MoldoveiDoamna Ecaterina Cercheza (1620 – 1666) - а doua soţie a domnului Moldovei, Vasile Lupu (1633 – 1653). Originară dintr-o familie de cerchezi înstăriţi din Caucaz, Ecaterina a fost cumpărată de la familia ei de către vistierul Nicolae Catargi, trimis de domn să-i caute o nouă soţie, imediat după moartea Doamne
Zilele culturii moldoveneşti au avut loc în orașul Viljandi din Estonia
9 mai. 2019,, 13:45  
Zilele culturii moldoveneşti au avut loc în orașul Viljandi din EstoniaÎn scopul promovării patrimoniului cultural şi economic al Republicii Moldova, precum şi pentru întărirea cooperării regionale, în perioada 6-7 mai, Ambasada Republicii Moldova la Tallinn, în cooperare cu Primăria orașului Viljandi și Primăria or. Strășeni, au organizat o serie de evenimente festive cu generi
Creația populară moldovenească Eposul eroic
20 apr. 2019,, 14:15  
Creația populară moldovenească: Eposul eroicEposul eroic moldovenesc cuprinde una din cele trei specii ale literaturii, care se răsfrînge şi asupra creaţiei populare orale. Este o sinteză poetică a celor mai însemnate evenimente din istoria veche a poporului: cucerirea naturii, luptele seculare şi crearea familiei, lupta pentru independenţă. Caracterul
Festivalul culturii moldovenești va avea loc la St Petersburg
15 apr. 2019,, 14:20  
Festivalul culturii moldovenești va avea loc la St. PetersburgÎn perioada 16 - 20 aprilie, în Sankt Petersburg, va fi organizat un festival al culturii moldovenești "Eu visez Moldova...", transmite Noi.md. Evenimentul este organizat de către Președinția Republicii Moldova, Comitetul pentru Cultură din Sankt Petersburg, Autonomia Culturală Națională a Moldovei la St Pete
Festivalul Mărţişor de la Moscova promotor al culturii unice a Moldovei
12 mar. 2019,, 11:30  
Festivalul "Mărţişor" de la Moscova – promotor al culturii unice a MoldoveiLa 16 martie, la Moscova, se va desfășura festivalul "Mărţişor", dedicat culturii naționale a poporului moldovenesc, transmite Noi.md. După cum se menționează pe site-ul primarului orașului Moscova, evenimentul va avea loc în zona deschisă a parcului de agrement Tagansky, cu sprijinul Departamentului de Po
Belarus promovează activ cultura moldovenească FOTO
11 mar. 2019,, 15:50  
Belarus promovează activ cultura moldovenească (FOTO)În Belarus, cultura moldovenească este promovată activ cu sprijinul ambasadei țării noastre în această țară și a diasporei numeroase. În special, în cadrul sărbătorii "Mărțișor", la inițiativa Ambasadei Moldovei în Belarus, a fost organizată prezentarea sărbătorii sub formă de matineu pentru copii "Întîlnirea
Acţiuni festive dedicate Anului lui Stefan cel Mare au avut loc la Voronej
7 dec. 2018,, 18:21  
Acţiuni festive, dedicate Anului lui Stefan cel Mare au avut loc la VoronejBlocul de studii central al Universităţii de Stat din Voronej (USV) a găzduit Ziua Culturii Moldovenești, dedicată aniversării Anului lui Stefan cel Mare în Moldova. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea moldovenească din regiunea Voronej și de Comunitatea moldovenilor (Kursk). Inițiativa comunităților
O nouă colaborare moldofranceză în domeniul patrimoniului cultural
21 mai. 2018,, 17:42  
O nouă colaborare moldo-franceză în domeniul patrimoniului culturalO nouă colaborare moldo-franceză în domeniul patrimoniului cultural este stabilită pentru următorii trei ani de către Agenția de Inspectare și Restaurare a monumentelor (AIRM), Departamentul Vendee (Franța) și Ambasada Franței la Chișinău. În cadrul acestei colaborări, studenții de la Universitatea Pedagogică
Creația populară moldovenească Legende
3 mai. 2018,, 03:30  
Creația populară moldovenească: LegendeIon Neculce, renumitul cronicar, în prefaţa la cunoscuta cronică, (începutul sec. XVIII), intitulată „O samă de cuvinte", include patruzeci şi două de legende. Folcloriştii consideră aceasta drept prima colecţie de tradiţii istorice. Ulterior scriitorii din secolele XIX-XX s-au inspirat de aici, preluînd,
Încheierea Zilelor Babei Dochia
13 mar. 2018,, 20:32  
Încheierea Zilelor Babei DochiaPerioada 1-9 (12) martie este cunoscută în popor sub denumirea de Zilele Babei Dochiasau Zilele Babelor. Sărbătoarea populară a Babelor este strîns legată de cea a Mărţişorului. Exista obiceiul ca fiecare om să-şi aleagă o zi de la 1 pînă la 9 (12) martie, o anumită „babă" pentru a-şi putea prefigura, în f
Adrian Onuță olarul din tatăn fiu FOTO
25 feb. 2018,, 18:00  
Adrian Onuță – olarul din tată-n fiu (FOTO)Înainte de moartea bunicului, Adrian i-a promis că va deveni un olar iscusit şi că nu va permite ca tehnica olăritului să fie uitată şi pierdută în timp. De mic a învăţat să învîrte roata şi să simtă dispoziţia lutului pe care-l modelează. Astăzi el are o colecţie impresionantă de vase de diverse forme și dim
Circa 100 de proiecte culturale vor beneficia de finanţare din bugetul de stat
10 feb. 2018,, 12:45  
Circa 100 de proiecte culturale vor beneficia de finanţare din bugetul de statPeste 90 de proiecte culturale, desfăşurate de asociaţiile obşteşti, vor beneficia de finanţare din bugetul de stat în anul 2018, în sumă totală de patru milioane lei, informează MOLDPRES. Proiectele au fost selectate de către o comisie de experţi în urma unui concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Cultur
Tradiții moldovenești Păzitul Usturoiului
13 dec. 2017,, 03:30  
Tradiții moldovenești: Păzitul UsturoiuluiPăzitul Usturoiului era o petrecere menită să îndepărteze spiritele rele, la apropierea iernii. Avea loc în aşa-numita Noapte a Strigoilor, care, conform calendarului creştin, cădea în Noaptea Sfîntului Andrei, 12 spre 13 decembrie. Ecouri ale unor astfel de sărbători se găsesc în toată Europa, ele celebrî
Ornamentica şi coloritul covoarelor moldovenești
6 dec. 2017,, 04:30  
Ornamentica şi coloritul covoarelor moldoveneștiDin motivele ornamentale mai răspîndite în covorul tradiţional moldovenesc sînt cele vegetale, geometrice, reprezentarea păsărilor, omului, uneltelor de muncă ş.a. Din motivele vegetale întîlnim arborele vieţii, vazonul cu flori, buchete, flori, ramuri, ghirlande, fructe etc., însă acestea erau stilizate. Din
Moldovenii au participat la Festivalul culturilor naționale la MGIMO FOTO
7 noi. 2017,, 15:31  
Moldovenii au participat la Festivalul culturilor naționale la MGIMO (FOTO)La 03 noiembrie 2017 în incinta filialei Institutului de Stat Relații Internaționale (MGIMO, filiala din or.Odințovo, reg.Moscova), a avut loc Festivalul culturilor naționale, dedicat Zilei unității naționale. În acest an la festival au participat studenți din Azerbaidjan, Georgia, Israel, Italia, Kazahstan,
SUA contribuie la conservarea patrimoniului cultural al Moldovei
19 aug. 2017,, 12:01  
SUA contribuie la conservarea patrimoniului cultural al MoldoveiAmbasada SUA va finanța următoarele două etape ale proiectului de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, dar şi conservarea colecției de carte veche și rară a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Despre aceasta a anunţat ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit, în ca
În centrul comunei Tohatin a apărut un ring de dans popular VIDEO
19 iun. 2017,, 11:40  
În centrul comunei Tohatin a apărut un ring de dans popular (VIDEO)Un concert cu participarea colectivelor de dans popular a avut loc în comuna Tohatin, în cadrul Festivalului Internațional al Tineretului. Concertul, organizat în partea centrală a comunei Tohatin în weekendul trecut, a adunat un număr mare de interpreți de dans popular și cîntece, care i-au bucurat p
cultura moldovenească
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988