NATO

Scholz SUA și UE se vor opune încercărilor de a trage NATO în conflictul din Ucraina
8 feb. 13:45  
Scholz: „SUA și UE se vor opune încercărilor de a trage NATO în conflictul din Ucraina”Statele Unite și Uniunea Europeană se vor opune oricăror încercări de a trage Alianța Nord-Atlantică (NATO) în conflictul din Ucraina. Acest lucru a fost declarat de cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, într-un articol pentru The Wall Street Journal.
Ungaria continuă să blocheze aderarea Suediei la NATO
5 feb. 23:00  
Ungaria continuă să blocheze aderarea Suediei la NATODeputații din partidul premierului ungar Viktor Orban au boicotat sesiunea parlamentară privind aderarea Suediei la NATO, ceea ce va încetini și mai mult aderarea țării la Alianță. Informația a fost relatată de agenția Bloomberg, scrie "Adevărul european". Membrii partidului Fidesz al lui Orban nu au pa
Vladimir Voronin Războiul nu sa încheiat din cauza provocărilor și a implicării din exterior
5 feb. 13:30  
Vladimir Voronin: Războiul nu s-a încheiat din cauza provocărilor și a implicării din exterior"Orice război, chiar și Războiul de o sută de ani dintre Anglia și Franța, se termină la masa de negocieri. Mi-aș dori foarte mult ca aceste negocieri să aibă loc astăzi, cel mult mîine. Cu atît mai mult, este jignitor pînă la lacrimi faptul că acest război este primul dintre două popoare slave", a declarat V
Ungaria face concesii
1 feb. 19:15  
Ungaria face concesiiPe 5 februarie, Parlamentul Ungariei se va întruni într-o ședință extraordinară, la care va vota aderarea Suediei la NATO. Anterior, ministrul ungar al Afacerilor Externe și Relațiilor Economice Externe, Peter Szijjarto, a declarat că guvernul țării nu va propune Parlamentului să organizeze o ședință extra
SUA salută acțiunea lui Erdogan
26 ian. 11:30  
SUA salută acțiunea lui ErdoganSecretarul de stat american Anthony Blinken a salutat pe contul său de socializare X aprobarea de către Erdogan a aderării Suediei la NATO. "Salutăm semnarea de către președintele Turciei Erdogan a protocolului de ratificare pentru Suedia. Așteptăm cu nerăbdare să primim documentele la Washington și salută
Recep Tayyip Erdogan a semnat ratificarea aderării Suediei la NATO
25 ian. 21:45  
Recep Tayyip Erdogan a semnat ratificarea aderării Suediei la NATOPreşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat joi ratificarea de către parlament a candidaturii Suediei pentru aderarea la NATO, se arată în jurnalul oficial al preşedinţiei, ceea ce reprezintă ultimul pas în aprobarea de către Ankara a aderării Stockholmului la alianţă, relatează Reuters. Parlamentul a
NATO a început cel mai mare exerciţiu militar
25 ian. 11:00  
NATO a început cel mai mare exerciţiu militarExerciţiul militar "Steadfast Defender", cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfîrşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, SUA, odată cu plecarea USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare, care a păr
Undă verde pentru Suedia din partea Ungariei
24 ian. 17:45  
Undă verde pentru Suedia din partea UngarieiPremierul Ungariei, Viktor Orban, va cere parlamentului țării să aprobe cererea Suediei de aderare la NATO. Acest lucru se arată în mesajul premierului ungar pe rețeaua de socializare X după o discuție cu Jens Stoltenberg. Parlamentarii vor ratifica aderarea Suediei cu prima ocazie, a promis Orban. U
Declarația lui Stoltenberg după aprobarea de către Turcia a aderării Suediei la NATO
24 ian. 09:15  
Declarația lui Stoltenberg după aprobarea de către Turcia a aderării Suediei la NATOSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat votul Marii Adunări Naționale a Turciei pentru ratificarea aderării Suediei la Alianța Nord-Atlantică. Jens Stoltenberg a subliniat că așteaptă acum ca Ungaria să finalizeze procedura națională de ratificare cît mai curînd posibil. "Toate țările NA
Parlamentul Turciei a aprobat aderarea Suediei la NATO
23 ian. 22:39  
Parlamentul Turciei a aprobat aderarea Suediei la NATO Parlamentul Turciei a votat, marți, pentru aprobarea aderării la NATO a Suediei, după mai bine de un an de tergiversări, relatează CNN.
Stoltenberg despre relațiile dintre NATO și Rusia
23 ian. 17:15  
Stoltenberg - despre relațiile dintre NATO și RusiaSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat întărirea prezenței alianței în apropierea granițelor cu Rusia prin dorința "de a preveni escaladarea și conflictul militar". "În urmă cu doi ani, în februarie 2022, pentru NATO au devenit clare două obiective: primul este de a sprijini Ucraina... Ce
Stoltenberg NATO nu vede o amenințare directă din partea Rusiei
23 ian. 11:12  
Stoltenberg: NATO nu vede o amenințare directă din partea RusieiSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța nu vede nicio amenințare directă sau iminentă din partea Rusiei. Potrivit TASS, el a vorbit despre acest lucru răspunzînd la o întrebare corespunzătoare. "Nu vedem o amenințare directă sau iminentă la adresa aliaților NATO, dar urmărim
NATO începe cel mai mare exercițiu de la Războiul Rece încoace
22 ian. 11:45  
NATO începe cel mai mare exercițiu de la Războiul Rece încoaceAlianța Nord-Atlantică începe luni, 22 ianuarie, cel mai mare din ultimele decenii exercițiu de patru luni, Steadfast Defender 2024, care va simula un scenariu de conflict emergent simulat cu un ”adversar aproape de egalitate”. Despre acest lucru a relatat Deutsche Welle. La exercițiul NATO vor particip
Favorit în cursa pentru șefia NATO un premier în exercițiu
19 ian. 20:30  
Favorit în cursa pentru șefia NATO - un premier în exercițiuMark Rutte, premierul în exercițiu al Olandei în vîrstă de 56 de ani, este principalul favorit pentru a prelua funcția de secretar general al NATO. El ar urma să îl înlocuiască pe norvegianul Jens Stoltenberg. Franța și Germania, împreună cu alte țări care sprijină candidatura lui Rutte. Aceste state au de
Secolul războaielor Articolul nr1
18 ian. 17:55  
Secolul războaielor? Articolul nr.1De regulă, articolele doctorului în științe istorice Serghei Caraganov, politolog și economist rus, provoacă discuții aprinse în mediul politologic și social. Cel mai recent dintre ele, publicat de revista «Россия в глобальной политике», nu a fost o excepție. Cu toată ambiguitatea multor afirmații ale autorul
Principalele subiecte discutate de Zelenski cu secretarul general al NATO
16 ian. 13:15  
Principalele subiecte discutate de Zelenski cu secretarul general al NATO Președintele ucrainean Vladimir Zelenski s-a întîlnit marți cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Davos, în marja Forumului Economic Mondial. Președintele a povestit despre aceasta în rețelele sale de socializare, scrie "Adevărul european". Potrivit lui Zelenski, cu secretarul general al N
Ce a răspuns Moscova la datele publicate de Bild privind planul de conflict NATORusia
15 ian. 13:15  
Ce a răspuns Moscova la datele publicate de Bild privind planul de conflict NATO-RusiaDatele tabloidului german Bild despre presupusa posibilitate a unei ciocniri între Rusia și NATO în 2025 sînt "horoscopul de anul trecut pentru Peștii din zodia Racului". Calificatul este dat de reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Marea Britanie trimite 20000 de soldați în Europa
15 ian. 12:43  
Marea Britanie trimite 20.000 de soldați în EuropaMarea Britanie va trimite 20.000 de membri ai Marinei Regale, ai Armatei Britanice și ai Forțelor Aeriene Regale în Europa în prima jumătate a anului 2024 pentru a participa la exercițiul NATO Steadfast Defender 24. Acest lucru a fost anunțat astăzi de ministrul Apărării din această țară, Grant Shapps.
Maria Zaharova Încercările Occidentului de a transforma Moldova întrun cap de pod antirusesc sînt sortite eșecului
15 ian. 11:40  
Maria Zaharova: "Încercările Occidentului de a transforma Moldova într-un cap de pod antirusesc sînt sortite eșecului"Orice încercare a Occidentului de a transforma Moldova într-un cap de pod antirusesc, după exemplul Ucrainei și al statelor baltice, este sortită eșecului. Despre acest lucru a declarat purtătoarea de cuvînt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în cadrul unui briefing. Potrivit ei, partea rus
Mircea Geoană Nu vom accepta ca Rusia să revină la granița României
13 ian. 13:30  
Mircea Geoană: "Nu vom accepta ca Rusia să revină la granița României"Trebuie să ne pregătim pentru un război de lungă durată în Ucraina "cu mici ofensive, contraofensive, cu teritoriu câștigat și pierdut", care nu se va încheia nici în 2024, nici probabil în 2025. O astfel de prognoză a făcut secretarul general adjunct al NATO, Mircea Gioană, în cadrul unei emisiuni la post
Cuvintele lui Trump au împins Europa spre un pas neașteptat
11 ian. 19:30  
Cuvintele lui Trump au "împins" Europa spre un pas neașteptat Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a relatat marți un dialog la care susține că a fost martor în 2020, între fostul președinte american Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care fostul lider de la Casa Albă i-ar fi transmis explicit șefei CE că, în cazul
John Mearsheimer Dacă vrem să negociem pacea în Ucraina trebuie să o facem acum Pe urmă condițiile pentru Occident vor fi mai dure
9 ian. 18:00  
John Mearsheimer: Dacă vrem să negociem pacea în Ucraina, trebuie să o facem acum. Pe urmă condițiile pentru Occident vor fi mai durePolitologul american John Mearsheimer, profesor la Universitatea din Chicago, expert în relații internaționale, se îndoiește că președintele Rusiei Vladimir Putin și cel al Ucrainei Vladimir Zelenski ar putea să convină asupra încetării războiului din Ucraina, dar admite că o șansă minimă există totuși, dacă
Alexei Arestovici O Ucraină puternică putem construi fără UE și NATO
6 ian. 19:00  
Alexei Arestovici: "O Ucraină puternică putem construi fără UE și NATO"O Ucraină puternică putem construi fără UE și NATO, mai ales că nimeni nu o așteaptă în aceste organizații. Kievul oficial trebuie să își definească în mod clar vectorul și să ducă o politică pro-ucraineană independentă pentru a-și proteja propriile interese. O astfel de opinie a exprimat Alexei Arestov
Reuniunea Consiliului UcrainaNATO convocată
4 ian. 12:15  
Reuniunea Consiliului Ucraina-NATO, convocată O reuniune a Consiliului Ucraina-NATO va avea loc la nivel de ambasadori la Bruxelles la 10 ianuarie, la cererea Kievului. Despre aceasta a relatat reprezentantul oficial al Alianței, Dylan White. "Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va convoca miercuri, 10 ianuarie, o reuniune a Consiliului U
Cînd crede Stoltenberg că Suedia va deveni membră NATO
2 ian. 08:30  
Cînd crede Stoltenberg că Suedia va deveni membră NATOSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se așteaptă ca alianța nord-atlantică să finalizeze în 2024 procesul de aderare al Suediei. Stoltenberg și-a exprimat încrederea într-un interviu recent că Suedia va fi inclusă în calitate de cel de-al 32-lea membru al alianței cel mai tîrziu la summitul NATO d
Ce țară va conduce Forțele de Reacție Rapidă a NATO
29 dec. 2023,, 16:15  
Ce țară va conduce Forțele de Reacție Rapidă a NATOMarea Britanie va conduce în 2024 Forțele operaționale comune de reacție rapidă (Joint High Readiness Task Force) ale NATO, cu sediul la Szczecin, în Polonia. "Forțele armate britanice sînt pregătite să se ridice în apărarea membrilor noștri din Alianță în orice moment și să apere interesele naționale brit
Jens Stoltenberg salută votul Turciei privind aderarea Suediei la Alianţa NordAltantică
27 dec. 2023,, 07:45  
Jens Stoltenberg salută votul Turciei privind aderarea Suediei la Alianţa Nord-AltanticăSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi votul Comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului turc în favoarea aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Potrivit lui, aceasta o etapă deschide oficial calea spre NATO pentru Suedia, scrie Agerpres. „Contez pe (aceste două state) să
Reprezentantul special al NATO Armenia a decis în mod clar să se îndepărteze de Moscova
25 dec. 2023,, 17:00  
Reprezentantul special al NATO: Armenia a decis în mod clar să se îndepărteze de MoscovaNATO este foarte optimistă cu privire la declarația comună semnată de președintele azer Ilham Aliyev și premierul armean Nikol Pashinyan. Reprezentantul special al NATO pentru Caucaz și Asia Centrală, Javier Colomina, a declarat acest lucru într-un interviu acordat postului de televiziune Channel One din Geor
Cînd Parlamentul Turciei va examina ratificarea aderării Suediei la NATO
22 dec. 2023,, 20:20  
Cînd Parlamentul Turciei va examina ratificarea aderării Suediei la NATOComisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului Turciei va începe să examineze săptămîna viitoare ratificarea intrării Suediei în NATO. Comitetul va discuta cererea Suediei la NATO marți, 26 decembrie. Proiectul de lege corespunzător a fost introdus în parlament pe 25 octombrie.
Ce făcea un avion NATO deasupra Mării Negre
22 dec. 2023,, 18:15  
Ce făcea un avion NATO deasupra Mării NegreAstăzi, 22 decembrie, un avion de recunoaștere Boeing P-8A Poseidon a fost reperat deasupra spațiului aerian al Mării Negre, potrivit presei străine. Concret, potrivit portalului Flightradar, o aeronavă americană Boeing P-8A Poseidon a fost reperată în spațiul aerian din largul țărmului Romîniei. Acesta a
Ce a spus Orban despre asemănarea pozițiilor Ungariei și Turciei în privința aderării Suediei la NATO
21 dec. 2023,, 18:15  
Ce a spus Orban despre asemănarea pozițiilor Ungariei și Turciei în privința aderării Suediei la NATO Ungaria și Turcia nu au conspirat în privința aderării Suediei la NATO și vor decide independent asupra acestei chestiuni, inclusiv în parlamentele lor naționale. O declarație în acest sens a fost făcută de prim-ministrul Viktor Orban în cadrul unei conferințe de presă de sfîrșit de an. "Nu există un ca
Ce crede Slovacia despre posibila aderare a Ucrainei la NATO
20 dec. 2023,, 20:45  
Ce crede Slovacia despre posibila aderare a Ucrainei la NATOAutoritățile slovace se opun aderării Ucrainei la blocul NATO, deoarece aceasta va avea consecințe foarte grave. Premierul slovac Robert Fitzo a făcut o astfel de declarație într-un interviu acordat unui mijloc de informare în masă. După cum se știe, șeful guvernului slovac are o poziție de principiu în
Turcia România și Bulgaria vor semna în ianuarie un tratat privind curățarea minelor din Marea Neagră
17 dec. 2023,, 14:22  
Turcia, România și Bulgaria vor semna în ianuarie un tratat privind curățarea minelor din Marea NeagrăTurcia, România și Bulgaria intenționează să semneze în ianuarie un acord privind deminarea în comun a minelor din Marea Neagră, a declarat ministrul turc al Apărării, Yasar Guler, la 16 decembrie, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. Timp de luni de zile, cele trei țări NATO au condus discuții pe tema m
NATO a reacționat după prăbușirea unei noi drone în România Cum a catalogat incidentul
15 dec. 2023,, 09:30  
NATO a reacționat după prăbușirea unei noi drone în România. Cum a catalogat incidentulPentru a cincea oară de la începutul războiului din Ucraina, o dronă a intrat în spațiul aerian al României și, totodată, al NATO. Una dintre dronele Shahed lansate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre Ismail și Reni a căzut pe teritoriul României. Incidentul a avut loc în noapte de miercuri spre joi,
Turcia nu se grăbește să aprobe protocolul de aderare a Suediei la NATO
11 dec. 2023,, 21:15  
Turcia nu se grăbește să aprobe protocolul de aderare a Suediei la NATOTurcia "nu se grăbește" să aprobe protocolul privind aderarea Suediei la NATO. Declarația a fost făcută de șeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul țării, Fuat Oktay, într-un interviu acordat Bloomberg. "Desigur, nu ne grăbim, avem propriile noastre priorități", a precizat el.
Istoric elvețian Conflictul din Ucraina a fost provocat de SUA și NATO
4 dec. 2023,, 11:50  
Istoric elvețian: "Conflictul din Ucraina a fost provocat de SUA și NATO"Conflictul din Ucraina a fost provocat de SUA și NATO. O astfel de opinie a exprimat cunoscutul istoric elvețian Daniele Ganser într-unul din discursurile sale publice de la Basel, relatează Noi.md Potrivit lui, prin extinderea NATO spre est și lovitura de stat din Ucraina, SUA au provocat invazia Rusi
Kremlinul este nemulțumit de noul program NATOUcraina
30 noi. 2023,, 13:17  
Kremlinul este nemulțumit de noul program NATO-UcrainaUrmătorul program de cooperare între Alianța Nord-Atlantică și Ucraina are "un caracter provocator" și, prin urmare, nu satisface Moscova. Acest lucru a fost declarat jurnaliștilor de către secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov. "Este destul de evident că NATO va continua cooperarea cu
Suedia a aflat de la Turcia despre posibilele termene de aderare a acestei țări la NATO
29 noi. 2023,, 13:00  
Suedia a aflat de la Turcia despre posibilele termene de aderare a acestei țări la NATOMinistrul suedez de Externe, Tobias Bilström, după o întîlnire cu omologul său turc Hakan Fidan, a menționat din nou "cîteva săptămîni" ca termen provizoriu pentru aderarea țării sale la Alianța Nord-Atlantică. Cuvintele lui Bilström au fost citate de agenția suedeză de știri TT, potrivit Adevărului Europe
Mark Rutte favoritul în cursa pentru desemnarea viitorului secretar general al NATO
28 noi. 2023,, 19:35  
Mark Rutte favoritul în cursa pentru desemnarea viitorului secretar general al NATOPremierul olandez în exerciţiu, liberalul Mark Rutte, pare bine plasat pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, în pofida şocului provocat de victoria extremei drepte la alegerile legislative în Olanda. Stoltenberg mai are încă aproape un an din mandatul ce i-a fost pr
Geoană Am avut iluzia că odată intrați în NATO și UE ne vom înzdrăveni o să fie mai puțină corupție Mam înșelat
27 noi. 2023,, 07:20  
Geoană: Am avut iluzia că odată intrați în NATO și UE ne vom înzdrăveni, o să fie mai puțină corupție. M-am înșelat Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE”, despre actuala clasă politică din România. Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Vorbiți în carte despre actuala clasă politică din România, spuneți: „Clasa politică actuală nu poate sau nu vrea să
NATO dorește înființarea unui Schengen militar pentru a facilita circulația trupelor în Europa
23 noi. 2023,, 18:15  
NATO dorește înființarea unui "Schengen militar" pentru a facilita circulația trupelor în EuropaNATO consideră că o birocrație excesivă îngreunează mișcările de trupe în Europa. Această problemă ar putea duce la întîrzieri semnificative în cazul unui conflict cu Rusia. După cum relatează RBC-Ucraina, acest lucru a fost declarat de șeful comandamentului logistic al NATO, generalul-locotenent Alexa
Turcia a amînat din nou ratificarea aderării Suediei la NATO
23 noi. 2023,, 13:15  
Turcia a amînat din nou ratificarea aderării Suediei la NATOTurcia a informat NATO că ratificarea cererii de aderare a Suediei nu va fi finalizată la timp pentru a permite organizarea unei ceremonii de aderare în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai Alianței, care va avea loc săptămîna viitoare. Informația este prezentată de RBC-Ucraina cu referire la R
Finlanda găzduiește exerciții navale de amploare ale țărilor NATO
23 noi. 2023,, 11:15  
Finlanda găzduiește exerciții navale de amploare ale țărilor NATOFinlanda, pentru prima dată în calitate de membru NATO, conduce exercițiul naval internațional Freezing Winds 23, care se desfășoară în perioada 20 noiembrie - 1 decembrie în Golful Finlandei și în Marea Arhipelagului. Despre acest lucru relatează RBC-Ucraina cu referire la Navy Recognition. La exerciți
Cursa pentru șefia NATO se întețește prin candidatura letonului Krišjānis Kariņš
22 noi. 2023,, 21:30  
Cursa pentru șefia NATO se întețește prin candidatura letonului Krišjānis KariņšMinistrul de externe leton, Krišjānis Kariņš, și-a declarat oficial interesul de a deveni următorul secretar general al NATO, intrînd în cursa mult disputată pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, după ce acesta va demisiona în octombrie anul viitor. Krišjānis Kariņš, care a demisionat din funcția de pri
Turcia închide Marea Neagră pentru NATO și SUA
22 noi. 2023,, 13:00  
Turcia închide Marea Neagră pentru NATO și SUATurcia nu vrea NATO și SUA în Marea Neagră din cauză că această prezență crește tensiunile. Vrea să convingă România și Bulgaria să i se alăture. Turcia, România și Bulgaria se apropie de un acord pentru a crea o forță comună pentru curățarea minelor care plutesc în părțile lor din Marea Neagră, ca parte a
Comisia de afaceri externe a parlamentului turc amînă ratificarea aderării Suediei la NATO
16 noi. 2023,, 20:15  
Comisia de afaceri externe a parlamentului turc amînă ratificarea aderării Suediei la NATOComisia de afaceri externe a parlamentului turc a decis joi să aibă discuţii suplimentare asupra proiectului de lege privind aprobarea aderării Suediei la NATO, după o dezbatere de cîteva ore, amînînd un proces aflat deja în aşteptare de 18 luni, relatează Reuters. Preşedintele comisiei, Fuat Oktay, a spus
Premierul Estoniei Kaja Kallas vrea să fie noul secretar general al NATO
15 noi. 2023,, 14:15  
Premierul Estoniei, Kaja Kallas, vrea să fie noul secretar general al NATOŞefa guvernului Estoniei, Kaja Kallas, a afirmat marţi seară că ar dori să fie luată în considerare pentru funcţia de secretar general al NATO după plecarea lui Jens Stoltenberg, a relatat Politico, preluat de Reuters. Vorbind la o conferinţă a Politico la Washington, Kaja Kallas a răspuns „da” atunci când
Comisia pentru afaceri externe a parlamentului turc va dezbate aderarea Suediei la NATO
14 noi. 2023,, 22:45  
Comisia pentru afaceri externe a parlamentului turc va dezbate aderarea Suediei la NATOComisia pentru afaceri externe a parlamentului turc va dezbate joi un proiect de lege care aprobă aderarea Suediei la NATO, conform agendei sale oficiale, relatează Reuters. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a înaintat proiectul de lege parlamentului pentru ratificare în urmă cu trei săptămîni, într-o mişc
Cum este condusă lumea în mod real și ce trebuie să se rezolve prin implementarea Noii Ordini Mondiale
14 noi. 2023,, 17:55  
Cum este condusă lumea în mod real și ce trebuie să se rezolve prin implementarea "Noii Ordini Mondiale"?Redăm textul intervenției lui Thierry Meyssan în Magdeburg (Germania), în cadrul conferinței organizate de revista Compact, «Prietenie cu Rusia», pe 4 noiembrie 2023. El explică ceea ce consideră a fi diferența fundamentală dintre cele două concepții ale ordinii mondiale care se dispută astăzi între Donbass ș
Turcia nu se va grăbi să examineze cererea Suediei de aderare la NATO
1 noi. 2023,, 21:45  
Turcia nu se va grăbi să examineze cererea Suediei de aderare la NATOPreședintele Comisiei parlamentare turce pentru afaceri externe, Fuat Oktay, a declarat că Ankara nu se va grăbi să aprobe aderarea Suediei la NATO. După cum scrie "Adevărul european", acest lucru este raportat de Reuters. Potrivit acestuia, parlamentarii turci vor discuta problema aderării Suediei la A
NATO
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499