Steaua Betelgeuse va continua să îmbogăţească Universul

Misterioasa estompare temporară a luminii uriaşei stele Betelgeuse, care îi putea prezice dispariţia iminentă, a fost cauzată de un nor de praf asociat cu răcirea suprafeţei acestui corp ceresc, iar datele sugerează că această stea va continua să lumineze Universul.

Această "supergigantică roşie", una dintre cele mai strălucitoare din galaxie, este vizibilă cu ochiul liber în constelaţia Orion.

Timp de cinci luni, din noiembrie 2019 pînă în martie 2020, ea a pălit în mod dramatic, pierzîndu-şi 70% din luminozitate, pe care a redobîndit-o între timp.

Imaginile captate cu Telescopul Hubble (NASA/ESA) vara trecută au indicat o potenţială cauză: ejectarea de către această stea a unei cantităţi mari de materie, care ar fi dus ulterior la formarea unui nor, răcindu-se la contactul cu vidul interstelar.

Nu este, însă, atît de simplu, conform concluziilor echipei internaţionale de astronomi, publicate miercuri în jurnalul ştiinţific Nature. Deoarece oamenii de ştiinţă nu au exclus faptul că scăderea luminozităţii lui Betelgeuse rezultă pur şi simplu din existenţa unui punct mai rece şi, prin urmare, mai puţin luminos, la suprafaţa stelei.

"Am concluzionat că 'marea pălire' a fost rezultatul combinaţiei acestor două fenomene", a declarat pentru AFP Miguel Montarges, astronom şi autor principal al studiului, care a folosit Telescopul Foarte Mare al Observatorului European Austral (ESO), din Chile.

"Inimă de fier"

Betelgeuse "a emis un nor de gaz, care a început să se îndepărteze", a precizat specialistul de la LESIA-Observatorul din Paris (PSL). "O reducere a luminozităţii la suprafaţa stelei a cauzat scăderea temperaturii sale, permiţînd gazului să formeze praf, care a ascuns lumina stelei", a explicat el.

Astronomii au presupus la momentul respectiv că evenimentul prefigura un sfîrşit iminent al acestei supergigante. Un calificativ ce descrie masa ei, de 20 de ori cît cea a Soarelui, şi o rază de 900 de ori mai mare. Dacă Betelgeuse s-ar afla în locul Soarelui, planeta noastră ar fi localizată în interiorul stelei.

Însă, "cu cît o stea este mai mare, cu atît existenţa sa este mai scurtă", a amintit Miguel Montarges. Infinit mai mult. Cu o vîrstă de doar 8 milioane de ani, "ea este deja pe moarte, în timp ce Soarele nostru, care va fi încă aici peste cîteva miliarde de ani, a văzut-o născîndu-se şi o va vedea cum moare".

Dar de ce i se prezice dispariţia? Deoarece schimbarea culorii sale, de la albastru (pe care a avut-o în "floarea vîrstei") la roşu (cu nu mai mult de 100.000 de ani în urmă) semnalează epuizarea stocului de hidrogen disponibil pentru fuziune pentru a trăi.

Steaua mai are şi alte resurse de ars, cum ar fi heliu şi alte elemente, precum carbonul. Aceste fuziuni, însă, vor deveni din ce în ce mai rapide. Şi, într-o zi, "steaua va dezvolta un miez de fier, un element extrem de stabil", pe care nu îl poate consuma, a explicat Miguel Montarges.

Odată cu încetinirea bruscă a fuziunii, nucleul se va prăbuşi în sine, într-o fracţiune de secundă, urmat cu întîrziere de învelişul stelei, care va "sări" de pe ea înainte de a exploda cu o strălucire ca o galaxie - o supernovă, un eveniment pe care niciun om nu a putut să-l observe cu ochiul liber în Calea Lactee de secole.

Pînă atunci, Betelgeuse va continua să elibereze o cohortă de atomi şi molecule de materie în spaţiu. "Suntem făcuţi din praf de stele", a spus astrofizicianul Hubert Reeves. Deoarece, după cum a amintit Miguel Montarges, dintre sutele de elemente chimice care alcătuiesc lumea noastră, "zece au fost create de oameni, însă toate celelalte sînt de origine cosmică".

Supergigantele "pot exploda fără avertisment", a subliniat astronomul, care se îndoieşte însă de iminenţa sfîrşitului stelei Betelgeuse, deoarece ea a pierdut doar cîteva procente din masa sa. În timp ce o altă supergigantă roşie, VY Canis Majoris, care a pierdut aproape o treime, ar putea oferi un spectacol orbitor pe cer peste "cîteva secole sau milenii".