X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A fost creat bandajul care grăbeşte vindecarea

9 ian. 2020,, 03:33   Ştiinţă şi IT
5086 0

Pielea are capacitatea remarcabilă de a se vindeca. Dar în unele cazuri, rănile se vindecă foarte lent sau chiar deloc, ducînd la riscuri de durere cronică şi infecţii. Acum, cercetătorii au creat un bandaj care se alimentează singur şi care generează un cîmp electric deasupra unei răni, reducînd substanţial timpul de vindecare al pielii.

Deocamdată, cercetătorii americani şi chinezi au realizat experimente numai pe şoareci. Acestea au fost descrise în detaliu în noul număr al ACS Nano.

Rănile cronice ale pielii includ ulcere diabetice, ulcere varicoase şi răni chirurgicale. Doctorii au încercat mai multe abordări pentru a ajuta la vindecarea acestora, dar pînă acum, eficienţa metodelor a fost redusă. Chiar din anii '60, cercetătorii au observat că stimularea electrică poate ajuta pielea să se vindece. Totuşi, echipamentul pentru generarea cîmpului electric este deseori mare şi necesită internarea pacientului. De aceea, echipa de cercetători a dorit să creeze un bandaj flexibil care se alimentează singur prin convertirea mişcărilor pielii în cîmp electric, potrivit Science Daily.

Nanogeneratorul convertea mişcările obişnuite ale pielii din timpul zilei, inclusiv respiratul, în mici impulsuri electrice. Curentul circula la doi electrozi care erau plasaţi pe fiecare parte a rănii pentru a produce cîmpul electric. Echipa condusă de Weibo Cai, Xudong Wang de la University of Wisconsin a testat dispozitivul prin plasarea lor pe rănile de pe spatele şoarecilor. Rănile acoperite de bandajele electronice s-au închis în doar 3 zile, comparativ cu cele 12 zile cît a durat închiderea rănilor cu bandajele normale (imaginea de mai sus).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?