Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cel puţin 41 de morţi în India şi Sri Lanka în urma ploilor torenţiale

12 noi. 2021,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2192 0

Ploile abundente care au afectat sudul Indiei şi Sri Lanka au lăsat în urmă cel puţin 41 de morţi, au anunţat autorităţile joi, în timp ce meteorologii au prognozat o ameliorare a vremii în următoarele zile.

Departamentul de meteorologie din India a prognozat ploi în cantităţi reduse pînă la moderate în majoritatea zonelor afectate, cu posibila inundare ocazională a unor drumuri şi zone joase.

Omologii lor din ţara vecină Sri Lanka au prognozat o reducere a intensităţii ploilor începînd de joi, odată cu deplasarea în afara ţării a sistemului de presiune joasă care a provocat intemperiile.


''Ce a fost mai rău a trecut şi vor mai cădea ploi răzleţe'', a declarat Pradeep John, meteorolog amator care este foarte popular în Tamil Nadu, statul indian cel mai grav afectat. ''Astăzi, vor fi ploi intermitente, cu pauze mari şi nimic alarmant'', a precizat el.

Ploile au provocat moartea a 25 de locuitori din statul insular Sri Lanka, majoritatea prin înec, în timp ce alunecările de teren au rănit cinci persoane, au anunţat autorităţile.

Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în Tamil Nadu, a declarat într-o conferinţă de presă ministrul local pentru gestionarea dezastrelor, Sattur Ramachandran.

Numeroase zone din capitala statului, Chennai, centrul industriei auto din India, au fost inundate, iar autorităţile guvernamentale au folosit pompe pentru a drena unele comunităţi în care apa ajungea pînă la talie.

Mii de persoane din zonele joase au fost mutate în zone sigure, au precizat autorităţile.

Multe şcoli şi colegii din Tamil Nadu au rămas închise, în timp ce unele servicii feroviare au fost suspendate temporar.

Musonul care afectează nord-estul Indiei se manifestă de obicei din octombrie pînă în decembrie, aducînd ploi abundente, în special în partea de sud.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?