Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Studiu: După ploaie, o cantitate mare de polen rămîne în aer

29 mai. 2020,, 00:30   Ştiinţă şi IT
2603 0

Polenul este unul dintre cei mai puternici alergeni, afectînd multe persoane. O cercetare recentă a demonstrat că ploile de primăvară acutizează problemele legate de polen în loc să le diminueze.

Măsurătorile polenului în aer în timpul și după ploile de primăvară au arătat că particule de polen pot rămîne în aer timp de 11 ore, motiv pentru care prezintă un risc de sănătate necunoscut anterior pentru persoanele cu alergii și astm, informează descoperă.ro.

Cercetătorii de Universitatea din Iowa (SUA) au descoperit două efecte diferite. În primul rînd, ploaia a suprimat într-adevăr boabele de polen integral, așa cum era de așteptat. Dar măsurătorile echipei au constatat o creștere semnificativă a fragmentelor acestor boabe.

„Rezultatele noastre arată că, în timp ce boabele de polen scad substanțial în timpul ploii, concentrațiile maxime ale fragmentelor de polen ultramicronice apar în timpul ploilor și apoi persistă cîteva ore”, a afirmat chimista Elizabeth Stone de la Universitatea din Iowa, citată de Science Alert.

Aceasta atrage atenția că persoanele sensibile la polen ar trebui să evite să iasă primăvara în aer liber atunci cînd sînt ploi, dar în special furtuni, precum și cîteva ore mai tîrziu.


Cercetările din ultimii ani, efectuate în special asupra polenului provenit de la mesteacăn, au arătat că aceste boabe se fragmentează în condiții de umiditate. Bucățile mici apărute în urma acestui fenomen se numesc particule subpolen.

În urma altor studii s-a descoperit că boabele de polen pot fi transportate pînă la altitudini de 10 ori mai mari peste granița dintre atmosfera Pămîntului și spațiul cosmic, aflată la 100 de kilometri deasupra nivelului mării.

Polenul care ajunge în stratul de nori se poate sparge în particule subpolen, care revin apoi pe suprafața Pămîntului prin picăturile de ploaie și curenţii de apă descendenţi.

Din cauza faptului că aceste particule subpolen sînt mult mai mici și mai ușoare decît boabele de polen integral, ele pot rămîne în aer o perioadă mai lungă de timp. Acest interval de timp nu a putut fi cuantificat pînă recent.

Cercetătorii de la Universitatea din Iowa au descoperit că, deși numărul de particule subpolenice a atins vîrful în timpul și imediat după ploaie, căzînd destul de repede, un procent din ele ar putea rămîne în continuare în aer.

Măsurarea sporilor atmosferici a arătat că ele au rămas în aer între 2,5 și 11 ore. Cu cît precipitațiile sînt mai abundente, cu atît particulele de subpolen plutesc mai mult timp în aer.

Cercetarea a fost publicată în „Environmental Science & Technology Letters”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?