X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un vehicul cargo a realizat un transport de marfă către staţia spaţială chineză în construcţie

12 mai. 2022,, 01:00   Ştiinţă şi IT
1906 0

Un vehicul spaţial chinez a realizat cu succes un transport de marfă către viitoarea staţie spaţială, a cărei construcţie face parte din obiectivele autorităţilor de la Beijing de a confirma China drept o putere spaţială importantă.

Modulul cargo Tianzhou-4 a andocat la modulul central al staţiei, Tianhe, a anunţat marţi agenţia spaţială chineză, CMSA.

Vehiculul spaţial a fost lansat de la baza Wenchang situată pe insula tropicală Hainan şi şi-a desfăşurat modulele solare la scurt timp după aceea, a precizat agenţia.

Lansarea modulului cargo face parte din pregătirile în vederea trimiterii unui nou echipaj de astronauţi pe staţia spaţială în iunie.

În timpul şederii echipajului de trei astronauţi pe avanpostul orbital, două module vor fi transportate în spaţiu în a doua parte a anului. Există de asemenea planuri care vizează un alt modul cargo şi o misiune cu echipaj uman care ar putea avea loc la sfîrşitul anului 2022.

Şase astronauţi vor sta atunci temporar pe staţia spaţială şi vor finaliza faza de construcţie. Avanpostul spaţial va cîntări la final 66 de tone, potrivit planurilor.

Staţia spaţială face parte din ambiţiile Chinei de a deveni o putere spaţială şi de a prinde din urmă Statele Unite şi Rusia, ambele naţiuni cu importante industrii spaţiale. China a investit deja miliarde în programul său spaţial.

Sumele investite dau deja rezultate, China operînd cu succes un rover pe planeta Marte. În cadrul unei alte misiuni, un modul spaţial chinez a colectat roci de pe suprafaţa Lunii. China a realizat prima aselenizare pe faţa nevăzută a Lunii în 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?