X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Femeile predomină printre lucrătorii familiali neremuneraţi

8 mar. 2021,, 13:30   Economie
2786 1

Peste 83% din totalul femeilor ocupate sînt angajate în calitate de salariate. La bărbaţi acest indicator este de 73%. În rîndul non-salariaţilor, bărbaţii predomină în categoria lucrătorilor pe cont propriu (72%), iar femeile printre lucrătorii familiali neremuneraţi (74%), arată date ale Biroului Național de Statistică pentru anul 2019. Ponderea ocupării informale în rîndul femeilor a constituit 18%, iar în rîndul bărbaţilor – aproximativ 28%, transmite IPN.

Distribuția după sectoare economice relevă o pondere mai mare a femeilor ocupate în sectorul servicii (58,0% femei și, respectiv, 42,0% bărbaţi, în anul 2019). Femeile mai puţin se regăsesc în sectorul agricol (39,0%), industrie (46,5%), construcţii (6,4%), transport şi depozitare (27,3%), informaţii şi comunicaţii (35,9%), dar predomină în aşa activități economice precum hoteluri şi restaurante (71,8%), intermedieri financiare şi asigurări (72,1%), învăţămînt (82,2%), sănătate și asistență socială (80,2%), activităţi culturale şi de agrement (59,9%).

Femeilor le revin cîștiguri salariale inferioare bărbaților în majoritatea activităților economice. Femeile au cîștigat în anul 2019, în medie, cu 14% mai puțin decît bărbații. Exprimată în valoare numerică, discrepanța a constituit, în medie, circa 1098 lei. Astfel, cîștigul salarial mediu lunar brut al femeilor în anul 2019 a constituit circa 6700 lei, iar al bărbaților – 7800 lei.

Potrivit BNS, femeile sînt mai puțin expuse accidentelor de muncă. Rata accidentelor de muncă nemortale în rîndul femeilor este de 2,4 ori mai mică decît cea a bărbaților.

Șomajul afectează într-o măsură mai mare bărbații decît femeile. Rata şomajului în anul 2019, la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 5,8% în rîndul bărbaţilor și de 4,4% în rîndul femeilor. În funcție de vîrstă, cea mai înaltă rată, atît la bărbați (11,1%), cît și la femei (9,4%) a fost înregistrată la tinerii de 15-24 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?