X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Declarație: "Problema acordării permiselor a fost soluționată"

15 iul. 2020,, 14:10   Economie
4385 1

După negocierile din luna iunie cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și reprezentantul special al președintelui, Dmitri Kozak, problema acordării permiselor a fost soluționată. Totodată. În același timp, această chestiune se află la controlul conducerii de vîrf a Republicii Moldova și problemele care apar vor fi soluționate în mod operativ.

Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a avut astăzi o întrevedere cu membrii grupului pentru reglementarea problemelor ce vizează transportul internațional. La discuții au participat Irina Lozovan, deputat PSRM, aleasă în Circumscripția electorală uninominală Ocnița și Dondușeni, Silvia Vîntu, președintele Asociației Transportatorilor Internaționali din Moldova, precum și conducători ai companiilor de transporturi din țară.

}Părțile au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de organizarea neîntreruptă a traficului de pasageri și de mărfuri dintre țara noastră și alte țări. În primul rînd, ei au abordat problema obținerii permiselor eliberate de autoritățile competente ale Federației Ruse pentru tranzitul mărfurilor din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit informațiilor expuse de interlocutori, la momentul actual, transportatorii moldoveni dețin circa 1800 de permise, care sînt valabile de la 1 iulie pînă la 30 septembrie curent. A fost formulată rugămintea de a opera modificări la regulamentele din domeniu și la Codul transporturilor rutiere al Republicii Moldova, pentru a reduce presiunea birocratică asupra companiilor care realizează activități de transport.

{{448480}La rîndul său, Igor Dodon i-a informat pe participanții la întrevedere despre faptul că, după negocierile din luna iunie cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și reprezentantul special al Președintelui, Dmitri Kozak, problema acordării permiselor a fost soluționată.


”Totodată, această chestiune se află la controlul conducerii de vârf a Republicii Moldova și problemele care apar vor fi soluționate în mod operativ”, a subliniat șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?