X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În portul Giurgiulești va fi dublată capacitatea de transportare a terminalului de mărfuri generale

25 oct. 2019,, 16:20   Economie
2827 0

Compania Danube Logistics - cel mai mare investitor și operator al Portului Internațional Liber Giurgiulești, plănuiește dublarea capacității de transbordarea terminalului de mărfuri generale pînă la 1,5 milioane tone anual.

Despre aceasta a anunțat directorul general al companiei, Mathias von Tucher, care a discutat despre planurile investiționale ale companiei cu Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, în cadrul vizitei sale în Portul International Liber Giurgiulesti, transmite Noi.md.

După cum s-a menționat, măsurile de extindere vor fi implementate într-un interval de trei ani și vor include procurarea echipamentului suplimentar, precum și construcția unui nou chei cu o adîncime a apei de 7 m. Investițiile suplimentare în mărime de circa 10 mil. dolari SUA în proiectul extinderii terminalului de mărfuri uscate, cu acces larg, vor permite societății Danube Logistics SRL să facă față numărului tot mai mare de solicitări de transbordare a cerealelor, îngrășămintelor, cărbunelui, produselor din oțel, materialelor de construcție și a altor mărfuri uscate.

Companiile care intenționează să-și transbordeze mărfurile prin terminalul extins din Portul International Liber Giurgiulești pot solicita informații suplimentare la oficiul Danube Logistics SRL din Chișinău.

În 2018 volumul transbordărilor prin intermediul Portului Internațional Liber Giurgiulești a depășit pentru prima dată nivelul de un milion de tone, facilitînd importuri din 33 țări și exporturi către 53 de țări.


Danube Logistics SRL este o societate subsidiară, al cărei proprietar unic este societatea olandeză Danube Logistics Holding BV, care deține, împreună cu BERD, interese economice aferente participațiunii sale în cadrul Danube Logistics SRL.

Danube Logistics este cel mai mare investitor din Portul Internațional Liber Giurgiulești, care a investit în dezvoltarea terminalelor de mărfuri uscate și lichide, precum și a infrastructurii business-parcului de pe teritoriul portului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?