Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Acte străine false depistate la vamă

13 sep. 2021,, 19:15   Economie
1852 0

Patru tineri moldoveni riscă cercetare penală pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false. Doi dintre aceștia, prin intermediul unor persoane terțe, și-au perfectat ilegal cărți de identitate bulgărească, iar altul a obținut în circumstanțe de neclare permis de conducere polonez, cu indici de falsificare, transmite Noi.md.

Cazurile au fost înregistrate la sfîrșitul săptămînii trecute, pe sensul de ieșire din țară, în punctele de trecere a frontierei Cahul și Sculeni.

La PTF Cahul, șoferul autoturismului de model Mercedes a fost legitimat un tînăr de 26 de ani cu dublă cetățenie, moldovenească și bulgară. Impreună cu acesta, în calitate de pasageri se aflau fratele și un consătean, ambii cu vîrsta de 22 de ani. În primele declarații au relatat că merg la muncă în Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. Ca urmare, în portmoneul personal al șoferului s-au depistat două cărți de identitate, care ar fi eliberate de autoritățile bulgărești pe numele celor doi pasageri.

La verificarea suplimentară a actelor cu tehnica specială, s-a stabilit prezența indicilor de falsificare. La audieri, tinerii au comunicat că și-ar fi perfectat actele acum două săptămîni. Prin intermediul rețelelor de socializare, ar fi luat legătura cu o persoană care a obținut documentele, contra sumei totale de 4000 de lei, însă au fost asigurați că nu vor avea probleme.

La PTF sculeni, documentarea a fost inițiată pe numele unui bărbat originar din raionul Sîngerei. Acesta se deplasa la volanul unui automobil înregistrat în străinătate. În timpul verificărilor actelor de călătorie, șoferul de 27 de ani s-a legitimat cu un permis de conducere moldovenesc. Totuși conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar. În rezultatul căruia, în portmoneul personal al bărbatului a fost depistat un permis de conducere polonez eliberat pe numele său cu semne rezonabile de falsificare.
La cele depistate, tînărul a declarat că și-a perfectat actul anul curent, la o școală specializată în Polonia. Instruirea auto l-a costat 400 de zloți.


În ambele cazuri, actele identificate ca fiind neveridice au fost ridicate urmînd să fie supuse unei proceduri de expertiză. Polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvîrșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al.(1) conform Codului Penal al RM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?