X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Spătari: Vom oferi banii pentru pensionari și copiii care merg la școală

8 aug. 2022,, 15:10   Economie
3486 0

Rectificarea bugetară vine cu vești bune pentru pensionari și salariații din sectorul bugetar. Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că în proiectul rectificării bugetului de stat sînt prevăzute fonduri pentru a le oferi pensionarilor un ajutor unic în valoare de 1500 de lei pentru și cîte un spor salarial pentru angajații din sectorul public. De asemenea, grație sprijinului UNICEF, peste 200 de mii de familii cu copii, vor primi cîte 4000 de lei pentru necesitățile noului an școlar.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că toți pensionarii care au pensii mai mici de 5 mii de lei vor primi în acest an un ajutor unic în valoare de 1500 de lei, transmite realitatea.

„În rectificarea bugetară vor fi prevăzute fonduri pentru a oferi o plată pensionarilor care au venituri mai mici de 5 mii de lei, în valoare de 1500 de lei. E un sprijin unic pentru pensionari. Pensionarii care au venituri foarte mici beneficiază de ajutor social, de ajutorul pentru perioada rece a anului, dar această plată va veni suplimentar”, a spus Marcel Spatari în timpul emisiunii „Rezoomat”.

Pentru a face față inflației, de sprijin din partea statului vor beneficia și angajații din sectorul bugetar. Toți cei cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor mai primi cîte un spor salarial.

„De asemenea, pentru salariații din sectorul public se prevede o creștere a valorii de referință care se utilizează la calculul salariului de bază cu 6% și suplimentar va mai fi un spor de inflație în sumă fixă de 3 mii de lei, care va fi oferit fie o dată, fie timp de 3 luni cîte 1000 de lei. Este clar că în această rectificare bugetară se vor aloca suplimentar bani pentru pensionari și pentru angajații din sistemul bugetar, dar nu pentru o creștere procentuală care va fi pentru toată lumea. Pentru că o creștere procentuală dacă ar fi de 10% pentru cineva care are un salariu de 15 mii de lei, ar fi 1500 de lei, dar pentru cineva care are 4000 de lei ar însemna 400 de lei. De aceea trebuie să oferim un sport care să fie echitabil pentru toată lumea pînă la un anumit prag, el va fi de 15 mii de lei pentru salariații din sectorul public”, a mai spus Marcel Spatari.


Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că de sprijin vor beneficia și familiile a căror copiii merg la școală la 1 septembrie. Proiectul este susținut cu sprijinul financiar al UNICEF.

„Noi am atras fonduri de la UNICEF pentru a acorda sprijin familiilor cu copii. Vom oferi sprijin la 20 de mii de familii ca să se pregătească de școală. Este vorba de un pachet de 4 mii de lei, care trebuie să fie utilizat strict pentru necesitățile copiilor”, a punctat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?