X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022, votat în prima lectură

25 noi. 2021,, 17:51   Economie
2155 0

Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022 a fost aprobat în prima lectură, cu votul a 55 de deputați.

Măsurile incluse au drept scop consolidarea veniturilor bugetare printr-o administrare fiscală și vamală eficientă, soluționarea constrîngerilor economice și asigurarea dezvoltării durabile a Republicii Moldova, în contextul proceselor economice și sociale existente.

Proiectul politicii fiscale și vamale prevede modificarea a zece acte legislative, inclusiv Codul fiscal, Legea privind finanțele publice locale, Codul vamal, Codul contravențional al Republicii Moldova ș.a.

Printre cele mai importante prevederi ale proiectului este modificarea legislației în vigoare, care va permite ca încasările din taxa pentru folosirea drumurilor să fie alocate integral unităților administrativ-teritoriale de nivelul întîi.

Documentul mai prevede creșterea de la 2200 de lei pînă la 3100 de lei a salariului minim al personalului în sectorul bugetar numărul de beneficiari direcți ai acestei măsuri constituie peste 34 de mii de cetățeni. De asemenea, și revenirea la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar.


În proiect este prevăzută majorarea cuantumului scutirilor persoanelor fizice de la 25 200 lei la 27 000 lei (scutirea personală), de la 30 000 lei la 31 500 lei (scutirea personală majoră) și de la 18 900 pînă la 19 800 lei (scutirea majoră pentru soț/soție); se propune dublarea scutirii pentru persoanele întreținute (copii) de la 4500 lei la 9000 lei.

Totodată, urmează a fi majorată cota impozitului pe venit reținut la sursa de plată din cîștigurile la jocurile de noroc de la 12% la 18%.

De asemenea, se preconizează anularea taxei pentru serviciile de telefonie mobilă de 2,5%, fapt care va ajuta operatorii telefoniei mobile să accelereze implementarea roaming-ului cu țările Uniunii Europene.

De asemenea, sunt revăzute accize la următoarele produse din tutun: țigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate) şi trabucuri, care conţin tutun și alte ţigări de foi, trabucuri şi ţigarete conţinînd înlocuitori de tutun. O altă măsură se referă la reglementarea cotelor accizei pentru cartușe și rezerve pentru țigarete electronice; preparate destinate utilizării în cartușe și rezerve pentru țigarete electronice.

Prezentînd proiectul în plenul Paramentului, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a apreciat că prevederile documentului sunt prudente și păstrează stabilitatea sistemului bugetar.

Potrivit președintelui Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, la examinarea proiectului pentru lectura a doua, finală, vor fi luate în considerație toate amendamentele formulate, inclusiv, de fracțiunile parlamentare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?