Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Continua procesul de depunere a cererilor de solicitare a subvențiilor în domeniul agroindustrial

27 mai. 2021,, 18:30   Economie
1633 0

Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA) a amintit că, pînă la 18 iunie, solicitanții eligibili pot depune cererile de solicitare a subvențiilor în avans pentru proiecte start-up în domeniul agroindustrial.

Potrivit instituției, subvențiile în avans sînt acordate doar în baza proiectelor investiționale, depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar.

"Cererile de solicitare a subvențiilor în avans pot fi depuse de tineri, femeile fermieri și migranții reveniți, care intenționează să lanseze afaceri în domeniul agriculturii, conform domeniilor de sprijin prioritizate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, după cum urmează: stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice; stimularea investițiilor pentru procurarea animalelor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora; stimularea investițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare etc.", indică AIPA.

Cererile vor fi examinate de AIPA, conform procedurilor Regulamentului, iar evaluarea și selectarea finală a proiectelor investiționale, care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, va fi realizată de Comisia de evaluare și selecție.

Suportul statului constituie 65% din valoarea proiectului, ce nu va depăși un milion de lei. Plățile vor fi efectuate în două tranșe: prima - 75% din valoarea subvenției, care se va achita cu condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea beneficiarului a 35% din valoarea costurilor eligibile; a doua - 25% din valoarea subvenției, în baza cererii de debursare la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative, conform domeniului în care este efectuată investiția.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?