Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Platforma DA cere PG investigarea circumstanțelor în care a crescut prețul la lumină

25 aug. 2019,, 14:15   Economie
3078 1

Platforma DA consideră ilegală decizia ANRE din 16 august 2019 prin care a fost scumpit prețul pentru energia electrică, scrie Noi.md.

Într-un comunicat de presă, platforma scrie că hotărîrile ANRE sînt nu odar ilegale dar și neîntemeiate și adoptate cu încălcarea procedurii stabilite.

”Prin aceste hotărîri sînt aduse atingeri considerabile drepturilor și intereselor celei mai mari părți a societății noastre, cetățenilor care au un venit mic și mediu, care vor fi nevoiți să suporte cheltuieli și mai mari pentru acoperirea serviciului dat.

Din actele făcute publice se desprinde clar ideea că o atare solicitare de majorare ar fi fost invocată ca fiind necesară încă de la începutul anului. Însă, în pofida unei practici constante de luare a deciziilor în primele luni ale anului, din motive de ordin politic și electoral, ANRE intenționat a tărăgănat adoptarea unei soluții pe marginea faptului dat, cauza fiind alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Acest lucru demonstrează că instituția a acționat în context politic, favorizînd un partid ce o controlează încă - Partidul Democrat.

Raționamentul dat rezidă și este confirmat și de componența ANRE, membrii instituției fiind numiți pe criterii politice, cu încălcarea prevederilor legale exprese”, se arată în comunicatl PPDA.


Pe de altă parte, se atestă faptul, că nu a fost asigurată în mod suficient și eficient, la nivelul stabilit de lege, transparența în procesul decizional, dezbaterile avînd un caracter formal fiind doar bifate conform unui scenariu premeditat.

”Cît privește temeinicia actelor în partea referitoare la majorarea tarifelor, există dubii serioase asupra acestor dispoziții, mai ales că încă nu avem dovezi concludente privind excluderea schemelor ilegale de la procedura de achiziție a curentului, ce au fost amănunțit și detaliat deconspirate de experții naționali, precum și de presa de investigație.

Potrivit autorilor și probelor prezentate de Rise Moldova, într-un articol publicat la 28 februarie 2018, peste 20 de milioane de dolari proveniți din facturile de lumină plătite de consumatorii din Republica Moldova au ajuns pe conturile unor companii din zone offshore. Banii au fost scoși de pe conturile de la Victoriabank ale unei firme din Tiraspol care a intermediat, timp de cîțiva ani, livrarea de energie în dreapta Nistrului. Pe marginea acestor imense sume planează suspiciunea asupra caracterului lor ilicit și a corectitudinii includerii acestora în tarif.

Pe de altă parte, cea de a doua componentă a tarifului la energia electrică: cheltuielile de livrare la consumatori este o variabilă total netrasparentă și neargumentată. Cunoaștem că în aceste sume se includ pierderile de energie în reţele, materiale şi cheltuieli de întreţinere a reţelelor, amortizarea investiţiilor, salarii, costurile de facturare, etc. asupra cărora ANRE nu deține niciun control și pe care nu le verifică sub aspectul existenței lor efective. Aici amintim că, spre exemplu, din tarifele aprobate de ANRE au fost achitate salarii exorbitante managementului companiilor”, mai scrie în comunicatul emis presei.

Formațiunea scoate în evidență și cazul remunerării necorespunzătoare a șefilor din cadrul instutiției.

”Pentru a accepta ajustarea / majorarea tarifelor, ANRE, dar și alte instituții ale statului urmau să efectueze audit și expertiza costurilor la toate întreprinderile reglementate şi să excludă din tarif cheltuielile nejustificate. Însă, deși a existat timp suficient înainte de adoptarea hotărîrilor contestate nu a fost dispusă o atare verificare a costurilor (audit, expertiză, eventual internațională), existînd suficiente motive pentru a presupune că în tarifele aprobate sînt incluse costuri nejustificate.

Nu avem nicio garanție că acei 62 de bani pentru fiecare kwh ce reprezintă tariful de distribuire pentru zona sud și centru, și 85 de bani pentru fiecare kwh, ce reprezintă tariful pentru distribuirea în zona nord, sînt reale și necesare. Care sînt garanțiile că aceste sume nu trebuie să fie mai mici?

Considerăm că ANRE nu poate majora / modifica aceste tarife decît după ce va dispune și va efectua un audit detaliat la întreprinderile furnizoare, cu antrenarea exponenților societății civile, pentru a exclude arbitrariul și abuzurile de pînă acum”, scrie în comunicat.

PPDA cere, astfel, Procuraturii Generale investigarea penală a circumstanțelor în care au fost adoptate deciziile contestate de majorare a tarifelor cu anexarea la investigație a materialelor acumulate în trecut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?