Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Moldova continuă să-și mărească livrările de produse în străinătate

16 ian. 2019,, 14:50   Economie
2546 0

Astfel, volumul exporturilor moldovenești, în perioada ianuarie-noiembrie, 2018, a alcătuit 487,9 mln. USD, depășind cu 13,5% cifrele din aceeaşi perioadă a anului 2017, transmite Noi.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în același timp, exportul de produse autohtone, în decurs de 11 luni ale anului 2018, s-a majorat pînă la 1 mlrd. 696,8 mln. de dolari (68,2% din total), ceea ce reprezintă creștere de 15,6% față de aceeași perioadă a anului precedent.

În același timp, reexportul de produse, în ianuarie-noiembrie, 2018, s-a ridicat pînă la 791,1 mln. dolari (31,8% din total), depășind indicatorii înregistraţi în aceeași perioadă a anului 2017 cu 9,3%.

Potrivit BNS, pentru exportul mărfurilor în străinătate în această perioadă, cel mai des a fost antrenat transportul rutier - 87,2% din total, fiind urmat de transportul maritim - 6,7%, cel feroviar - 4,3%, şi aerian - 1,7% .

La general, exporturile moldovenești în țările UE, în ianuarie-noiembrie, 2018, comparativ cu aceeași perioadă din 2017, au crescut cu 19,9% - pînă la 1 mlrd. 726,1 mln. USD, în țările CSI au scăzut cu 9,7% - pînă la 386,3 mln. dolari, iar în alte țări au crescut cu 15,6% - pînă la 375,4 mln. dolari.


Ponderea țărilor UE în volumul total al exporturilor moldovenești, în perioada respectivă, a crescut de la 65,68% pînă la 69,38%, ponderea țărilor CSI a scăzut de la 19,51% pînă la 15,53%, iar ponderea altor țări a crescut de la 14,81% pînă la 15,09%.

În același timp, în 11 luni ale anului 2018, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017, Moldova a majorat exporturile în România (+ 33,7%), Italia (+ 34,6%), Germania (+ 37,8%) , Elveția (+ 46,4%), Ucraina (+ 21,3%), Republica Cehă (+ 46,2%), Olanda (+ 49,3%), Serbia (de 2 ori), Grecia (+ 15,6%), Georgia (+ 19%), Spania (+ 13,8%), Franța (+ 6,8%), Arabia Saudită (1,7 ori), SUA (+ 14,5%), Malaysia (+ 33,3% ), Belgia (+ 17,2%), Bangladesh (o creștere de 6,6 ori), Africa de Sud (o creștere de 8,9 ori), Israel (+ 29,1%), Maroc(o creştere de 2,2 ori), Tunisia (o creștere de 63,2 ori).

În același timp, s-a redus volumul exporturilor moldovenești în Regatul Unit (-40,1%), Rusia (-14,1%), Bulgaria (-36,8%), Belarus (-19%), Polonia (-3,3% %, Irak (-15,6%), Macedonia (-45,8%), Uzbekistan (-34,3%), Vietnam (-65%), Siria (-31,5%), Ungaria (-15,7%), Myanmar (-34,4%), Turcia (-1,5%) și așa mai departe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?