Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Moldova își vrea proprietatea din Odesa înapoi

24 sep. 2019,, 07:40   Economie
2908 0

Ministerul Justiției a anunțat un concurs pentru alegerea unui birou de avocaţi, inclusiv companii străine, care să reprezinte interesele statului în instanţele de judecată şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale în cauzele ce vizează complexul sanatorial „Moldova” din orașul Odessa, Ucraina.

Avocații interesați, își pot depune ofertele până la data de 3 octombrie.

Ministerul Justiției a oferit detalii despre dosarul în care autoritățile moldovenești se judecă cu o companie ucraineană pentru a recupera sanatoriul „Moldova”, privatizat cu 11 ani în urmă.

În 2008, compania „SDY-Invest Grup” SRL a fost desemnată câştigătoare a concursului de privatizare a întreprinderii afiliate cu investiţii străine „Sanatoriul Moldova” din Odessa, la preţul de vânzare de 73,3 milioane lei, cu achitarea în rate a 50% până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare şi restul sumei în decurs de până la doi ani de la data semnării contractului, în tranşe egale, trimestrial. Pe 7 august 2008 a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare între Agenţia Proprietăţi Publice şi „SDY-Invest Grup”, fiind achitată suma de 36 650 000 lei, adică cele 50% din cost.

La 17 noiembrie 2009, procurorul general al Republicii Moldova, în interesele statului, a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Proprietăţii Publice și „SDY-Invest Grup”, solicitând anularea privatizării. În motivarea acţiunii, procurorul a indicat că agentul economic nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată și nu a achitat nicio tranşă din suma de 36,6 mil lei ce urma a fi achitată pe parcursul a doi ani de la încheierea contractului cu statul.


Prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2011 a fost dispusă rezilierea contractului, „SDY-Invest Grup” fiind obligată să restituie statului sanatoriul privatizat, iar Guvernul – să restituie cele 36 milioane de lei plătite de agentul economic. Mai devreme însă, pe 21 iulie 2010, o instanţă judecătorească din regiunea Odessa, a recunoscut dreptul „SDY-Invest Grup” asupra sanatoriului „Moldova”, acesta fiind trecut în capitalul statutar al companiei OOO „МАКСГРУП” .

După ani de judecăți, pe 20 martie 2019, Curtea de Apel din Ucraina a anulat hotărârea instanţei din Odessa şi a emis o hotărâre nouă prin care a respins cererea de chemare în judecată a „SDY-Invest Grup” împotriva întreprinderii de stat „MEDISAN” din subordinea Cancelariei de Stat a R. Moldova cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate.

Nefiind de acord cu decizia Curţii de Apel din Ucraina, OOO „МАКСГРУП” a contestat-o cu recurs. Totodată, Cancelaria de Stat a înaintat o acţiune separată împotriva „МАКСГРУП” cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi restituirea sanatoriului în proprietatea Republicii Moldova.

Astfel, biroul de avocați care urmează a fi selectat de Ministerul Justiției urmează să reprezinte interesele R. Moldova în acest proces care se va derula la instanța supremă din Ucraina.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?