Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Impulsionarea relațiilor de cooperare moldo-elvețiene în domeniul vamal

31 ian. 2023,, 12:45   Economie
2310 0

Conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o întrevedere cu ofițerul economic al Departamentului de Cooperare pentru Dezvoltare Economică al Biroului Elveţian de Cooperare în Republica Moldova.

Părțile au făcut un schimb de opinii referitor la programele de asistență în curs de desfășurare și au discutat referitor la agenda de cooperare bilaterală, în special aspecte legate de consolidarea capacităților instituționale în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul dialogului, Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Doamna Lidia Ababii, a punctat principalele priorități ale Serviciului Vamal: optimizarea controlului vamal, prin implementarea declarației vamale în mod electronic, pentru orice destinație vamală; programarea fluxurilor comerciale prin implementarea rîndurilor electronice și amenajarea unor spații speciale de așteptare în cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei (PTF Ungheni, Leușeni și Giurgiulești), precum și modernizarea și capacitatea posturilor de control la frontieră, avînd în vedere că circa 80% din mărfuri sînt transportate pe cale rutieră.

Perspectiva de semnare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni (Republica Moldova) - Albița (România) rutier, pe sensul de intrare în România, prin efectuarea controlului în baza principiului „oprire unică”, a fost un alt subiect ce s-a regăsit pe agenda discuțiilor. De menționat, că practica controlului coordonat este implementată cu succes la 6 posturi comune de trecere a frontierei moldo-ucrainene.

Doamna Ababii, a subliniat importanța continuării instruirilor și a perfecționării profesionale permanente a funcționarilor vamali, inclusiv cu suportul oferit de Biroul Elveţian de Cooperare în Republica Moldova.


Astfel, că în cadrul întrevederii a fost discutată și oportunitatea organizării unor vizite de studiu a funcționarilor vamali la autoritatea vamală din Elveția, pentru preluarea bunelor practici, în contextul viitoarei aderări a României la spațiul Schengen, fiind relevantă experiența Elveției în acest sens, ca membră a zonei Schengen și non-membră UE.

În încheiere, reprezentantul Biroului Elveţian de Cooperare în Republica Moldova a apreciat deschiderea și transparența din partea Serviciului Vamal și a reiterat suportul pentru consolidarea capacităților instituționale și realizarea obiectivelor strategice de dezvoltare.

La rîndul său, conducerea Serviciului Vamal a mulțumit pentru receptivitate și suportul constant oferit, exprimînd încrederea că activitatea Serviciului Vamal va constitui o prioritate pe agenda Biroului Elveţian de Cooperare în Republica Moldova.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?