X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Kim acuză guvernul de incompetenţă, pe fondul amplificării problemelor economice ale ţării

13 feb. 2021,, 03:00   Economie
2965 0

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a acuzat deschis guvernul de incompetenţă în faţa amplificării problemelor economice în această ţară comunistă izolată, potrivit vineri presei de stat, citată de DPA.

"Cabinetul nu a reuşit să joace un rol principal în trasarea planurilor în domenii economice cheie", a declarat Kim joi la o sesiune plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Coreean.

El şi-a acuzat cabinetul că s-a concentrat excesiv pe generarea cifrelor economice şi îndeplinirea unor obiective arbitrare în loc să vină cu "tactici clare" pentru a pune economia în mişcare.

Comentariile lui Kim la sesiunea de patru zile, care s-a încheiat joi, intervin la o lună după ce el a recunoscut greşeli de politică economică la un congres al partidului unic aflat la putere.

Obiectivele planului de dezvoltare pe cinci ani stabilit în 2016 au fost ratate "în majoritatea zonelor", a declarat atunci Kim, potrivit agenţiei de presă Korean Central News Agency (KCNA).

Congresul din ianuarie a adoptat un nou plan cincinal, discutat de partid în această săptămînă.

O serie de dezastre naturale, între care inundaţii şi daune provocate de furtuni, precum şi pandemia de coronavirus au afectat ţara care este supusă de asemenea unor sancţiuni internaţionale dure din cauza programului său de arme nucleare.

Coreea de Nord a acţionat rapid pentru a-şi închide frontierele în timp ce coronavirusul s-a răspîndit, ceea ce a avut un impact puternic asupra comerţului exterior cu China, gigantul asiatic fiind considerat linia de salvare a ţării, notează DPA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?