X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Rezultatele studiului privind impactul social-economic al sectorului de creditare nebancară

5 mai. 2022,, 12:00   Economie
1973 0

Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) a realizat Studiul privind impactul social-economic al sectorului de creditare nebancară.

Scopul studiului este de a analiza, cuantifica și descrie rolul sectorului de creditare nebancară în economia națională în perioada 2016-21, precum și impactul unor eventuale modificări conceptuale în domeniul creditării din perspectiva incidenței asupra creșterii economice, veniturilor bugetare și incluziunii financiare.

Una dintre concluziile studiului este că, la sfîrșitul anului 2021, numărul de beneficiari ai sectorului de creditare nebancară constituia 430 mii persoane (49.4% din populația activă a Moldovei), dintre care 208 mii femei. În anul 2021, 45% din totalul creditelor acordate de către 9 OCN-uri analizate au fost realizate în baza metodelor de verificarea a capacității de plată prin metode alternativă și 55% în baza veniturilor oficiale.

Sectorul nebancar a furnizat în jur de 26% din totalul creditelor acordate în agricultură de către sistemul financiar, iar impactul direct al sectorului nebancar asupra economiei naționale se estimează în jurul la 4.9 miliarde lei în perioada 2016-21, dintre care 1.9 miliarde lei sînt plăți către angajați, impozitul pe venit, contribuții sociale și medicale.

La fel, impactul indus se estimează în jur de 32.9 miliarde lei producție (cifră de afaceri adițională) în perioada anilor 2016-21, ceea ce ar fi livrat în jur de 3.3 miliarde lei la bugetul (0,91% din veniturile BPN în perioada respectivă), iar dezvoltarea accelerată a sectorului nebancar a fost posibilă datorită investițiilor străine directe, care pentru 9 OCN-uri din țară supuse analizei, au constituit 4.6 miliarde lei la sfîrșitul anului 2021.

Același studiu arată că motorul incluziunii financiare a sectorului nebancar este axat pe creditarea conform criteriilor alternative (active, istoric de creditare, afacere neînregistrată). În cazul anulării posibilității creditării în baza metodelor de verificarea a capacității de plată prin metode alternativă, soldul creditelor nebancare acordate la sfîrșitul anului 2021 nu ar fi fost de 11.3 miliarde lei ci de 5.3 miliarde lei, iar numărul de beneficiar ar fi fost de 236 mii comparativ cu 430 mii la moment.


Deși s-a observat o dinamizare a creditării în baza veniturilor oficiale în perioada 2020-21, dimensiunea sectorului informal în economie (30-40%) sugerează că limitarea creditări în baza metodelor alternative ar trebui făcută gradual.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?