X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Economiștii, despre noile măsuri pentru mediul de afaceri: Vor porni anumite ieșiri din criză

26 mai. 2020,, 16:44   Economie
2035 0

Acoperirea dobînzilor pentru creditele accesate le-ar permite întreprinderilor să aibă resurse financiare destule în buget pentru a-și onora la timp responsabilitățile față de angajați, dar și față de stat.

Este același lucru ca și cum antreprenorii ar lua credite cu dobînda zero, a declarat expertul economic Roman Chirca pentru postul de televiziune „Primul în Moldova”.

„Este o posibilitate de a se asigura cu lichidități. Chiar și unele proiecte investiționale pot fi acoperite parțial din această sumă. Asta ar însemna posibilitatea de a avea acces la fonduri mai mari pe perioada de criză pentru a suplini lichiditățile curente ale întreprinderii.”, spune economistul.

Chirca susține că astfel, statul oferă sprijin nu doar agenților economici, ci și sectorului de finanțare. „Nu doar companiile sînt susținute. Se susțin un lanț întreg de relații financiar-creditare din economie care pot porni anumite ieșiri din criză și chiar relansarea mai multor întreprinderi din sectorul antreprenorial.”, explică expertul.

Iar jurnalistul economic Oleg Cosîh este de părerea că și prelungirea perioadei de acoperire a dobînzilor este o soluție în plus de impulsionare a economiei.


„Cred că nimănui nu-i place să ia credite, dar atunci cînd antreprenorul nu are alte soluții este o metodă de a scoate întreprinderea din criză. În acest caz, autoritățile depun tot efortul pentru a susține agenții economici. Și țara traversează acum o perioadă destul de grea, înțelegem bine că bani mulți în buget nu sînt. Dar ei întreprind acțiuni bine gîndite. Acoperă dobînda pentru șase fonduri de salarizare și cu prelungire perioadei în care statul va achita dobînzile, adică pînă la sfîrșitul anului 2021.”, a declarat Cosîh pentru „Primul în Moldova”.

Analiștii susțin că datorită acestor măsuri și antreprenorii vor fi motivați să nu renunțe la afaceri și să continue să-și plătească angajații.

Precizăm că luni, 25 mai, președintele țării, Igor Dodon, a anunțat despre lansarea unui nou pachet de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri din țară. O primă măsură se referă la extinderea termenului de reeșalonare a creditelor luate de agenții economici pînă la sfîrșitul anului. În prezent, acest termen este de pînă la 1 iunie 2020.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?