X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Gavrilița: „Bugetul solidarității” prevede majorarea salariilor și indemnizațiilor

30 oct. 2019,, 09:11   Economie
3554 0

Ministra finanțelor, Natalia Gavrilița, anunță că bugetul pentru anul 2020, pe care Guvernul l-a numit „bugetul solidarității”, prevede nu doar majorări de salarii, pensii și alocații, dar va oferi mai multe posibilități pentru autoritățile publice locale.

Ministra a explicat, în cadrul emisiunii „O nas” de la postul de televiziune Jurnal TV, că primăriile locale vor beneficia de un procent mai mare din impozitul pe venit atît al persoanelor fizice din localitate, cît și al persoanelor juridice, transmite ipn.

Natalia Gavriliță anunță că vor fi majorate salariile, în special pentru majoritatea angajaților din sistemul bugetar. „Vom întreprinde anumiți pași pentru ca cetățenii cu venituri limitate să primească o susținere mai mare din partea statului. Este vorba despre majorarea sumei de bani pentru perioada rece a anului și ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici pentru acoperirea cheltuielilor pentru electricitate”, a declarat ministra.

Potrivit ei, unele categorii de angajați, de exemplu, directorii și vicedirectorii de școli, vor beneficia de o majorare mai mare de 10% a salariului. În unele situații, creșterea va fi de la 1500 la 2000 de lei pe lună. „De asemenea, vom majora salariile primarilor pentru că la nivel local au existat cazuri cînd primarii primeau salarii mai mici decît directorii caselor de cultură. Noi vom corecta anumite salarii”, a declarat ministra.

Ministra a menționat că „bugetul solidarității” oferă mai multe posibilități pentru autoritățile publice locale. Astfel, impozitul pe venit al persoanelor fizice va rămîne în proporție de 100% la autoritățile publice locale din regiunile rurale, iar în orașe, centre raionale și municipii această proporție va fi de 50%. Totodată, o parte din impozitul pe venit al persoanelor juridice va fi orientată într-un fond din interiorul administrației publice locale.

Expertul Viorel Gîrbu afirmă că suma totală de care va beneficia autoritatea publică locală, în principiu, nu se va schimba, dar se va schimba calitatea distribuirii interne a impozitului. Potrivit lui, autoritățile publice locale demult așteaptă schimbarea calitativă a formării bugetului local. Totodată, expertul spune că Guvernul Sandu este primul care se gîndește serios la problemele autorităților publice locale și a înțeles care sînt dificultățile cu care se confruntă acestea.

„Bugetul solidarității” prevede majorarea compensațiilor pentru perioada rece a anului de la 350 la 500 de lei pentru 400 de mii de pensionari cu venituri mici. De asemenea, vor fi majorate compensațiile pentru veteranii conflictului de pe Nistru și veteranii războiului din Afganistan de la 100 de lei la 300 de lei pe lună. Salariile urmează să fie majorate de la 6% pînă la 10% pentru toți angajații în sistemul bugetar.

Pînă la intrarea în vigoare, Legea bugetului pentru anul 2020 urmează să fie aprobată de Guvern, iar ulterior, adoptată în Parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?