Mișa Santimetr: Orice concert al nostru era de parcă ar fi ultimul (FOTO, VIDEO, AUDIO)

Audio
Mișa Santimetr: Orice concert al nostru era de parcă ar fi ultimul (FOTO, VIDEO, AUDIO)

Clubul Black Elephant. Pe scena stă un tip înalt chel cu privire brutală și voce expresivă. Toată lumea îl cheamă Mișa. Mișa Santimetr. Atunci el cînta în cadrul trupei pe care a și format-o. Vorbim, după cum știți, despre trupa „ЭкивокЪ” care a devenit legenda muzicii rock chișinăuiene.



Mișa Santimetr a devenit oaspetele emisiunii „Istoria rockului moldovenesc”, aflîndu-se timp de cîteva zile la Chișinău. În prezent muzicianul locuiește și compune muzica la Moscova, aici el are o trupă nouă, întitulată „Джерриром”. În cadrul emisiunii de astăzi puteți audia una dintre piesele din repertoriul formațiunii moscovite a lui Mișa – el a interpretat-o în studioul nostru la o chitară acustică.



Amintindu-și despre vremurile trecute și, în special, despre cei mai buni ani ai trupei „ЭкивокЪ”, Mișa Santimetr a menționat că fiecare concert al colectivului a fost neobișnuit și interesant în felul său. „Au fost multe momente hazlii pe care eu nici nu știu cum să le povestesc la emisiunea Dvs. Noi ieșeam pe scenă și cîntam ca ultima oară. Da, orice concert al nostru era de parca ar fi ultimul!”, a spus muzicianul.



Interviul cu Mișa Santimetr, lider al trupelor „ЭкивокЪ” și „Джерриром”, poate fi găsit mai jos. De asemenea, emisiunea este accesibilă în versiunea audio și video.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load