TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dreptul la reexaminarea pensiei. Cine poate beneficia și care este procedura

Dreptul la reexaminarea pensiei. Cine poate beneficia și care este procedura

Persoanele care activează sau au activat în cîmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limita de vîrstă, pot beneficia de reexaminarea pensiei, notează Noi.md.

Astfel, de la 1 ianuarie 2020 au dreptul la reexaminarea pensiei persoanele care au un stagiu de cotizare, după stabilirea pensiei, de pînă la 15 ani. Reexaminarea pensiilor se efectuează în baza cererii beneficiarului, depusă la Casa teritorială de asigurări sociale de la domiciliu, cu prezentarea documentelor ce confirmă stagiul de muncă pînă la 1 ianuarie 1999. Dacă au pierdut carnetul de muncă, atunci pot ataşa la cerere orice alte acte, certificate care confirmă activitatea de muncă.


Condiția de bază este ca pensia recalculată să fie mai mare decît pensia aflată în plată.

Persoanele care au un stagiu de la 15 ani în sus, realizat după stabilirea dreptului la pensie, beneficiază deja de dreptul de reexaminarea începînd cu anul 2019.

La sfîrșitul anului trecut termenul de reexaminare a pensiilor a fost micșorat cu patru ani. Iată cum arată noul grafic de reexaminare a prestațiilor sociale pentru cei care continuă să lucreze după pensionare:

Stagiul de cotizare de peste 10 ani după pensionare – 1 iulie 2020

Stagiul de cotizare de 7 – 10 ani - 1 ianuarie 2021

Stagiul de cotizare între 5 și 7 ani – 1 ianuarie 2022

Stagiul de cotizare între 2 și 5 ani – 1 ianuarie 2023

În ceea ce privește procesul de valorizarea a pensiilor, mecanismul este pus în practică începînd cu anul 2017. Valorizarea presupune indexarea venitului mediu lunar asigurat realizat începînd cu 1 ianuarie 1999, reieșind din coeficientul de creștere a salariului mediu pe economie din perioadele contributive pînă la anul precedent anului de stabilire a pensiei.

Valorizarea pensiilor pentru limita de vîrstă și a pensiilor de dizabilitate stabilite pînă la 1 aprilie 2017 s-a efectuat pe etape. Ultima etapă de valorizare a avut loc în octombrie 2018 pentru pensiile stabilite in perioada 1 ianuarie 2014 - 31 martie 2017.

De asemenea, au fost operate modificări în legislația de pensionare, potrivit cărora pensiile se indexează anual, la 1 aprilie și la 1 octombrie. După cum argumentează autoritățile, decizia a fost luată în vederea sporirii gradului de protecție socială și garantarea unui trai decent persoanelor vîrstnice.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load