X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ai fost tras pe sfoară de o agenție de turism? Cum procedezi

24 iun. 2018,, 17:01   Societate
6567 0

Ofertele de vacanță curg gîrlă în perioada estivală. Chiar dacă avem de unde alege, nimeni nu ne poate garanta că vom beneficia de serviciile promise de agențiile de turism.

Care sînt pașii de urmat în cazul în care am fost trași pe sfoară și cum pot fi recuperații banii a relatat pentru Noi.md Corina Gaiu, comunicator al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței (APCSP).

În cazul în care pe parcursul sejurului nu sînteți mulțumit (hotelul nu are dotările menționate, camera este murdară, mîncarea nu corespunde regimului sau nu au fost oferite excursiile opționale plătite etc.), anunțați agenția de turism contractată. Este foarte util să vă adresați și la administrația hotelului cu o plîngere, pentru a avea o dovadă a condițiilor de care ați beneficiat.

Pentru a putea obține contravaloarea serviciilor, trebuie să întreprindeți următoarele acțiuni la fața locului: păstrați orice document cu privire la pachetul de servicii procurat, faceți fotografii ale camerei de hotel și ale împrejurimilor acestuia pentru a putea dovedi neregulile.

În termen de 14 zile de la depunerea plîngerii, agenția de turism urmează să constate neconformitățile și să decidă asupra rambursării sumei plătite sau a despăgubirilor. Dacă în acest interval de timp nu ați primit un răspuns la solicitare, vă puteți adresa la APCSP cu o reclamație în scris, la care se anexează contractul de prestare a serviciului și dovezile.


În cazul în care litigiul nu se soluționează pe cale amiabilă, consumatorul este în drept să ceară despăgubiri în instanța de judecată.

Rețineți că la contractarea serviciilor turistice, consumatorul trebuie să primească de la companie următoarele documente: contractul de servicii turistice , asigurarea medicală, voucherul turistic, bonul fiscal, factura fiscală.

De la începutul anului, Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a înregistrat 10 plîngeri ce se referă la serviciile turistice. Cel mai frecvent, consumatorii din Moldova se plîng de faptul că condițiile prevăzute în pachetul turistic nu corespund cu cele din hotel.

Vă reamintim că, dacă aveți întrebări legate de anumite situații-problemă, ne puteți scrie pe adresa de email intreaba@noi.md, iar noi vom căuta răspunsuri la ele cerînd sfaturile specialiștilor în domeniul respectiv.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?